5,326 matches
-
un automat și ieși, pășind cu dezgust peste dîrele de sînge. Pe punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de rătăcire plutea peste chipul lui În vreme ce Marie și Lucas făceau cu schimbul la post pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aibă loc. Merse pînă la far. Ușa era deschisă. Șovăi, simți lipită de trup forma liniștitoare a armei strecurate În holster sub haină, și intră. Ușa se trînti singură În urma ei, Marie tresări. Glasul lui Ryan coborî atunci spre ea, răsunînd În imensa scară. - Te așteptam. În mod straniu, senzația de teamă dispăruse. Urcă treptele gîndindu-se că destinul ei, pe care-l crezuse mereu banal și pașnic, se revela ciudat de crud: În aceeași zi, descoperea cine era tatăl ei, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
existența ta să fie fericită, singurul meu țel ar fi fost numai să-ți devin prieten. Doar un prieten scump inimii tale. Dar, hotărît lucru, nu ăsta era destinul nostru. Marie, tulburată, auzea, la fel ca el, pașii grăbiți care răsunau pe scară ca un fel de numărătoare inversă. - SÎnt fericit că exiști, Marie, ești cel mai frumos lucru care mi s-a Întîmplat vreodată. Îți doresc toată fericirea din lume alături de Lucas. Scoase atunci din cămașă un obiect pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se aținteau asupra ei. Părinții, Christian, Lucas... Grăbi pasul, ajunse la pasarelă aproape alergînd și urcă pe bac. Veni să se sprijine de bastingaj, alături de Lucas. O simți rezemîndu-se de el, lipindu-se cu umărul și cu șoldul. Sirena bacului răsună. Vibrația motoarelor Începu să toarcă surd, bacul dădu Înapoi și se desprinse de chei, făcînd vîrtejuri În apa portului. Fără să schimbe o vorbă, văzură goeleta Îndreptîndu-se rapid spre larg, Christian se deslușea limpede În spatele cîrmei. Cu o Împunsătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
e divorțată și vine în fiecare an aici, însoțită de grupul ei de prietene zgomotoase. Au glasurile stridente, rezonante, câteodată nazale și enervante. Izbucnesc toate trei în hohote catartice de râs, probabil, la fel cum făceau pe vremea școlii. Plaja răsună de trilurile lor de fetișcane întârziate. Ca și cum și-ar elibera râsul încătușat în amărăciunea strânsă de un an de zile, adică de când s-au regăsit ultima oară în aceeași formație. Niciuna dintre ele nu are copii și nici măritate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu uiți asta! Promiți, Lupino? Pe sufletul meu, promit! Cei doi prieteni își plecară ușor capetele, în semn de jurămînt, apoi se ridicară. Era și timpul. Ceata de spiriduși ajunsese la marginea vizuinii. CAPITOLUL 4 Plecarea T oată noaptea îi răsunară în urechi vorbele Hanei. Nici nu plecase încă și-l copleșea greutatea despărțirii. Încercă să doarmă, conștient că ziua ce avea să vină trebuia să-l găsească odihnit. Ieri, soarele topise mai toată zăpada din pădure; apa șiroindă acaparase fiecare
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
odihnit și plin de speranță: urma să iasă în calea altor animale; avea să le descoasă și să afle informații care să-l ajute; avea să găsească drumul către părinții lui. Mînat de puterea speranței, Lupino purcese la drum. Pădurea răsuna veselă la freamătul trezirii din amorțire; cerul respira sănătos, limpede și albastru; soarele strălucea cu auria-i față spre pămînt. Totul părea să prevestească izbînda pentru încercările puiandrului. Și totuși... Întîi a dat peste un arici. Vietate cu ochi mici
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
parte cîntecul păsărilor și zumzetul albinelor, foșnetul vîntului și susurul apelor și așteptă cu răsuflarea tăiată. Căpriorul o privea nedumerit, dar n-o întrebă nimic. Știa că poate avea încredere în instinctele ei materne. Și scîncetul durerii și-al fericirii răsună dintr-o dată distinct, consolidîndu-le amîndurora încremenirea. Le trebui cîteva secunde să-și recapete suflul. Ochii căprioarei, rotunzi și calzi, străluceau. Lacrimile uscate țîșniră din nou dar cîtă fericire duceau cu ele acum! Atenție, draga mea! Nu vreau să riscăm. Lasă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și nerăbdător să vă regăsesc. Dintr-o dată, ecoul mi-a adus la urechi strigătul mamei tale... Mi se strînge carnea pe mine cînd îmi amintesc urletul acela sfîșietor! Și crede-mă, fiule, că, în atîta amar de vreme, mi-a răsunat în suflet de mult mai multe ori decît și-ar putea cineva imagina... Am aruncat prada; am alergat, tăind pădurea de-a dreptul, zgîriindu-mi fața, afundîndu-mi picioarele în noroaie, rostogolindu-mă în hăuri adînci și urcînd apoi, dintr-o suflare
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un urlet Înfricoșător sfâșia tăcerea, izbindu-i În creieri ca o lovitură de mai. 2 16 iunie, pe la ceasul al nouălea Dante se deșteptă tresărind, acoperit de o sudoare Înghețată. Ecoul strigătului răsuna Încă Între zidurile camerei. Lumina orbitoare din vis lăsase locul strălucirii soarelui, acum sus pe cer. Se ridică Împleticindu-se, cu mintea Încă răvășită. Apoi Își luă capul În mâini, Încercând să se clatine. I se păru că abia revenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
otrăvit de durere? Și de ce fusese ucis mozaicarul În felul acela, transformat În Însăși piatra operei sale? Continuă să Își pună Întrebări fără răspuns, În timp ce aluneca În somn, legănat de un zornăit de plăcuțe din bronz ce Încă Îi mai răsunau În cap. 5 17 iunie, pe la prima oră Dante Încercă să se ridice din pat, făcându-și streașină cu mâna Împotriva razelor de soare care pătrundeau pe fereastră. Visele și amintirea i se amestecau Încă În minte. Pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
margine și bău cu Înghițituri mari. O văpaie de fierbințeală Îi urcă din stomac până la tâmple. — Ai citit, cu siguranță, canțona lui Cavalcanti, prietenul dumitale, Doamna mă roagă. Tot Cecco fusese cel care vorbise. În urechea lui Dante, glasul său răsunase parcă undeva În depărtare, ca și când toți s-ar fi dat dintr-o dată deoparte pentru a-i face loc Antiliei, care se apropia legănându-și șoldurile. Era sigur că ochii ei negri Îi căutau pe ai lui și că, dintre toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ai spus multe despre iubire. Vino cu mine În Paradis. Cel mai bun dintre cele cinci. Bălăbănindu-se, Dante făcu vreo câțiva pași În direcția pe care celălalt i-o indica. Iarăși numărul cinci. De ce numărul acela afurisit Îi tot răsuna În cap? Era deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl Împiedice. Cel mai bun dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a lui. Omul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
riturile sale. Acum stătea dreaptă În fața lui, Înveșmântată Într-o simplă tunică din mătase galbenă, care nu Îi ascundea nimic din forme. Când se ridicase, cercurile de aur care Îi Împodobeau gâtul lung și gleznele zornăiseră, iar acum continuau să răsune, mișcate de răsuflarea ei Întretăiată. Părea agitată, ca și când rugăciunea În care o surprinsese continuase de ceasuri Întregi și o extenuase. — Ce faci... aici? murmură Dante. Aici, repetă el, arătând camera cu un gest vag. Ar fi dorit să se scoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cripta de la San Giuda, semnele și litaniile de neînțeles despre care Îi vorbise Giannetto. Se concentră asupra chipului astrologului, asupra profilului său de acvilă. Așadar el fusese cel care coborâse sub pământ, În căutarea forței iradiante a astrelor? Glasul lui răsunase În acele galerii pline de oroare? Dar Ambrogio? Dar Teofilo? Ce putere le ceruse viețile? Atât de simplu, atât de scelerat... Nu era un complot urzit Împotriva Florenței, Împotriva Bisericii sau Împotriva partidului guelf. Cerul al Treilea conjura Împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în cristalul luminii, ar fi dat naștere unei unde sonore cu cercuri din ce în ce mai largi. Și în clipa când, ajunși pe terasă, privirea le zbură dintr-o dată dincolo de pădurea de palmieri, către zarea nemărginită, Janinei i se păru că cerul întreg răsună de o singură notă, puternică și scurtă, al cărei ecou umplu treptat văzduhul înalt, apoi'se stinse pe neașteptate, lăsând-o tăcută în fața întinderii fără hotar. De la răsărit la apus, privirea îi alunecă încet, fără a întâlni nici cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și de foc care izbucneau din toate zidurile, palid de oboseală, cu urechea însângerată de lovitura pe care mi-o dăduse călăuza, iar ei, înalți și negri, mă priveau fără un cuvânt. Era amiază. Sub loviturile soarelui de fier cerul răsuna prelung, foaie de tablă încinsă de foc, era aceeași tăcere, și ei mă priveau, timpul se scurgea încet, și ei mă priveau, timpul trecea și ei mă priveau întruna, iar eu nu le puteam înfrunta privirile, gâfâiam din ce în ce mai tare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de cruce, și multă vreme a fost liniște, până când orașul, atât de tăcut, s-a umplut dintr-o dată de o larmă necunoscută, am auzit glasuri pe care le-am înțeles cu greu pentru că rosteau cuvinte în limba mea, dar de cum răsunară, ascuțișul săbiei se aplecă deasupra ochilor mei iar straja mă privea țintă, fără o vorbă. Atunci s-au apropiat două voci care-mi mai sună și acum în urechi, una întreba de ce casa aceea era păzită și dacă "ușa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mișcări. Când trecu pragul, păru totuși oarecum stânjenit. Le dădu bună ziua cu o voce mai puțin sonoră ca de obicei; nimeni însă nu-i răspunse. Bătaia uniformă a ciocanelor șovăi puțin, se auziră câteva lovituri stinghere, dar în clipa următoare răsună și mai puternic decât înainte. Domnul Lassalle făcu câțiva pași nehotărâți, apoi se îndreptă către Valéry, băiatul care era la el numai de un an. Lângă ferăstrăul mecanic, la câțiva pași de Yvars, potrivea un fund la o balercă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acum să zâmbească și să facă frumos? Dar Esposito nu spuse nimic din toate astea, mânia i se șterse treptat de pe chip, și el îl bătu încetișor pe umăr pe Ballester, în timp ce toți ceilalți își reluară lucrul. Din nou ciocanele răsunară, din nou marele hangar se umplu de larma binecunoscută și de mirosul așchiilor și al hainelor vechi, îmbibate de sudoare. Ferăstrăul cel mare huruia, mușcând din lemnul verde al doagei pe care Esposito o împingea încet sub tăiș. Din locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se odihniră lângă un colț calcaros de stâncă. Zăpada se topea din ce în ce mai repede, soarele zbicea pe dată băltoacele, curăța văzând cu ochii podișul care, treptat, se usca și începea să vibreze asemenea aerului. Când porniră din nou la drum, pământul răsuna sub pașii lor. Din când în când, în față, o pasăre spinteca văzduhul, cu un țipăt de bucurie. Daru sorbea, răsuflând adânc, lumina proaspătă. Un fel de exaltare creștea în el în fața întinderilor nesfârșite, acum aproape cu desăvârșire galbene sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
taci. Acum te las. Îi întoarse spatele, făcu câțiva pași grăbiți în direcția școlii, se mai uită o dată, nehotărât, la arabul nemișcat, apoi plecă. Merse așa câteva minute, fără să privească în urmă, auzind doar zgomotul propriilor săi pași, care răsunau pe pământul înghețat. După un timp, totuși, se uită îndărăt. Arabul era tot acolo, pe marginea colinei, cu brațele atârnând pe lângă corp. Îl privea pe învățător. Daru simți cum i se pune un nod în gât. De furie, scoase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nimic! Râdea și d'Arrast. - Da, precum vezi, nu mi-am găsit locul. Și atunci am plecat. - Rămâi cu noi, domnu' d'Arrast, eu iubesc pe tine. - Aș vrea din tot sufletul, Socrate, dar nu știu să dansez. Râsul lor răsuna în tăcerea orașului pustiu. - Ah, spuse Socrate, eu uitat... Primarul vrea văzut pe tine. El mâncat acum la club. Și fără altă vorbă, o luă înspre spital. - Unde te duci? strigă d'Arrast. Socrate se prefăcu a sforăi. - Dormit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dar vădit pline de afecțiune. Când d'Arrast coborî, șeful poliției se repezi înaintea lui, ținându-i toate ușile deschise în cale. Sub soarele de plumb, prin orașul pustiu, cei doi bărbați se îndreptau către casa judecătorului. Numai pașii lor răsunau în acea tăcere. Dar, deodată, se auzi o detunătură în strada vecină, și vulturii urubu cu gâtul golaș își luară zborul de pe toate casele, în mănunchiuri greoaie și buimace. Aproape în aceeași clipă, sute de pocnitori se auziră din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în locul in care mă lipseam de mine la punctul unu minus unu... egal veșnicie-canon sunet. Cenușile fragilului blestem Tot mai adun scântei din vreme-n vreme, din focul stins al celui vechi îndemn... Sub zări o stare tristă groaznic geme, răsună-n nopți fragile de blestem. Dorinți, în rit de muguri ne adună pe urmele lăsate-n bronzul viu, și-amar topiți de sete până-n humă mai dezgolim un cer pentru pustiu. Ne prindem în tăceri ca depărtarea, când plânsul a
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]