5,506 matches
-
lut. Primul act al spectacolului s-a terminat, podoabele scenei au fost scoase, actorii se odihnesc după efortul apoteozei. În magaziile Centrului n-a rămas nici o singură piesă de lut fabricată de olăria Algorilor, doar puțin praf roșu, împrăștiat pe rafturi, coeziunea materialelor nu e eternă, niciodată n-o vom repeta îndeajuns, dacă atingerea continuă a invizibilelor degete ale timpului le vine cu ușurință de hac marmurii și granitului, ce nu-i face unei simple argile cu compoziție precară și coacere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
olar, procedeul, vechi și pe atunci, de coacere în groapă, dar instalarea primului cuptor trebui să fi eliminat până și din memorie rustica practică, uitată de tatăl lui Cipriano Algor. Din fericire mai sunt cărțile. Le putem uita pe un raft sau în cufăr, le putem lăsa pradă prafului și moliilor, abandona în întunericul pivnițelor, putem să nu ne uităm la ele și să nu le atingem de ani de zile, dar lor nu le pasă, așteaptă în tăcere, închise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a ideii. Ca să nu piardă timp, la început aruncase păpușile prost făcute într-un colț, dar apoi, împins de un straniu și inexplicabil sentiment de milă, le luă, majoritatea deformate de șocul căderii, și le aranjă cu grijă pe un raft din olărie. Le-ar fi putut frământa din nou pentru a le da o a doua posibilitate de viață, le-ar fi putut turti fără milă cum făcuse cu cele două figuri de bărbat și de femeie pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
zis trei sute cincizeci, socotind probabilitatea erorilor. Nu încăpeau mai multe. S-a întâmplat să coincidă cu ziua liberă a lui Marçal și a fost pentru el o zi grea de lucru. Răbdător, amabil, își ajută socrul să aranjeze păpușile pe rafturile interioare, își luă sarcina să alimenteze cuptorul, treabă pentru bărbați robuști, atât din pricina efortului fizic cerut de transportul și introducerea lemnelor în cuptor cât și a duratei, căci un cuptor ca ăsta, vechi, rudimentar în raport cu noile tehnologii, are nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-i spunem global, era adevărat, dar rapiditatea se va arăta curând incompatibilă cu perfecțiunea, drept care vor rezulta o mulțime de păpuși defectuoase, mai multe decât în prima serie. Când Marta se întoarse la lucru, primele păpuși estropiate erau așezate pe raft, dar Cipriano Algor, făcând socoteala timpului pe care-l câștiga și a păpușilor pe care le pierdea, se decise să nu renunțe la fecundele, dar imperfectele și niciodată explicatele, trucuri. Și așa au trecut zilele. Eschimoșii au fost urmați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și ei în cuptor și aduseră păpușile afară, Isaura dădu fuga la furgonetă ca să aducă un coș, un sac, ceva, și păpușile ocupară treptat spațiul din fața casei, și atunci Cipriano Algor intră în olărie și retrase cu mare grijă de pe raft statuetele defectuase pe care le adunase acolo, și le alătură surorilor lor corecte și sănătoase, ploaia le va transforma în noroi, iar apoi soarele le va usca, preschimbându-le în praf, dar acesta e destinul fiecăruia dintre noi, acum statuetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de sandale. Așa îmi fac cumpărăturile în ultimul timp: fără opriri, fără treceri în revistă, fără ocheade către alte articole. Nici măcar către balerinii ăia cu paiete de acolo. Mă duc întins la sandalele pe care le vreau, le iau din raft și îi spun vânzătoarei: — Aș vrea un 39, vă rog. Scurt și la obiect. Cumperi doar ce‑ți trebuie și nimic altceva. Asta e cheia shopping‑ului controlat. Nici măcar n‑o să arunc o privire pantofilor ălora senzaționali, roz cu toc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zâmbesc vânzătoarei, care ridică privirea. E un magazin așa drăguț. E primitor și parfumat, și e plin de lucruri fabuloase, cum ar fi niște rasteluri de sârmă cromată și niște suporturi pentru pahare din sticlă gravată. Mă strecor pe lângă un raft cu agende de piele mov pal și îmi ridic ochii - uite‑le! Trei rame din tweed purpuriu, făcute de Suze! Încă mă emoționează, de fiecare dată când le văd. O, Doamne! Simt un fior de încântare. zăresc o clientă - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mea. Doamne, ce palpitant! Mă apropii ușor tocmai când clienta întoarce rama invers. Se încruntă la preț și inima îmi tresaltă ușor. — E o ramă foarte frumoasă, zic în treacăt. Foarte neobișnuită. — Da, zice ea și o pune înapoi pe raft. Nu! strig în gând, necăjită. Ia‑o înapoi! — E așa de greu să găsești o ramă frumoasă în zilele noastre, spun, ca să mă bag în vorbă. Nu credeți? Când găsești una, e bine, pur și simplu... s‑o cumperi! Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ultimă generație și două concepte de antilopă. — Uită‑te în baie, zice Luke. Îl urmez și... e de vis. Un jacuzzi uriaș îngropat, cu mozaic, cu cel mai mare duș pe care l‑am văzut vreodată deasupra lui, și un raft întreg de uleiuri de aromaterapie în niște recipiente splendide. Dacă aș putea să‑mi petrec tot weekendul în baie... Deci, zice el, întorcându‑se în cameră. Nu știu ce ai vrea să facem... Se duce la valiza lui și o deschide cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
plimb încoace și‑ncolo în capot, pretinzând că sunt într‑un spa. O să fiu de râsul lumii.. Haide, trebuie să existe haine într‑un hotel. Să zicem... uniformele cameristelor! Da, așa mai da! Trebuie să le țină undeva pe un raft, nu? Niște rochițe drăguțe cu bonete asortate. Și o să pot să‑i spun lui Luke că e ultimul răcnet de la Prada - și să sper doar că n‑o să mă roage nimeni să îi fac curat în cameră... — Apropo, zice Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o dată, apoi eu intru în biroul lui Luke. Dumnezeule, ce birou elegant poate să aibă!. Mereu uit că e un tip foarte tare. Are un birou de mahon care‑ți taie respirația, făcut de nu știu ce designer danez arhipremiat, iar pe rafturile din nișa aflată în spatele lui are o groază de premii de PR pe care le‑a primit de‑a lungul anilor. Poftim, zice, întinzându‑mi un teanc de hârtii. Prima e o scrisoare de la cineva pe nume „Howski și Forlano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
orientez. Sunt zeci de stative pline cu umerașe cu haine, mese acoperite cu genți, pantofi și fulare și fete care le ridică și se uită la ele cu frenezie. Observ niște tricotaje de la Ralph Lauren... niște sacouri fabuloase... uite un raft cu genți Prada... zău, e ca un vis devenit realitate! Conversația se poartă pe un ton ascuțit și agitat și mă uit în jur, auzind frânturi de discuții. — Trebuie să mi‑l iau, zice o fată, punându‑și un sacou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mea se va aranja perfect. De ce, oare, nu mi‑am dat niciodată seama de acest adevăr până acum? De ce? Iau un Vis Lucid și îl pun în coș, apoi mă îndrept spre partea din spate a magazinului, unde găsesc un raft intitulat „Răsfață‑te - meriți.“ Chiar merit, mă gândesc. Merit un set de lumânări parfumate și o oglinjoară de voiaj și niște „pastă pentru remodelare“, ce‑o mai fi și aia... și în timp ce îmi umplu coșul, aud vag, ca prin ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tău a fost un succes. Serios? zic, surprinsă. De unde‑ai auzit? — Tocmai am vorbit cu niște tipi de la HLBC. Se pare că i‑ai dat gata. Cică ai fost extrem de amuzantă. — Uau! zic, clătinându‑mă ușor și apucându‑mă de raft, pentru a‑mi regăsi echilibrul. Pe bune? Ești sigur? — Foarte. Au zis că ești încântoare și cultă... am auzit că te‑au pus direct în taxi, să te duci la Guggenheim. — Așa e, zic, luând o cutie cu balsam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe care scrie „Pentru un antrenor de tenis zdrobitor, cu mulțumiri“. Fiindcă am de gând să iau niște lecții de tenis la vară și o să vreau să‑i mulțumesc antrenorului, nu? Mai culeg vreo câteva, după care mă mut la raftul cu invitații. Sunt și mai și! În loc să zică pur și simplu „Petrecere“, zic chestii de tipul „Ne vedem la club, la brunch!“ și „Hai cu noi la o pizza!“ Cred c‑ar fi bine să cumpăr câteva din astea. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
au multe de învățat de la el. Spuneți‑mi, se gândește la o carieră militară? — Păi... nu mi‑a spus, zic neajutorată. Vă rog să mă scuzați. Evadez la baie, care e la fel de imensă și de somptuoasă ca restul apartamentului, cu rafturi întregi de săpunuri de lux și sticle de parfum gratis și un scaun confortabil, dacă vrei să te așezi. Mi‑aș dori să pot rămâne aici toată ziua. Dar nu îndrăznesc să zăbovesc prea mult, pentru eventualitatea în care Elinor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
timp, iar eu îmi deschid disperată brațele, zbierând „stop! stop!“, ca regele Canute. Și, o, nu! O, nu! Vă rog, opriți‑vă. Vă rog. Dar e prea târziu. O cascadă de pungi de cadouri se prăbușește dintr‑o ascunzătoare de pe raftul de sus. Una după alta, ies la lumină. O izbesc pe Suze în cap, aterizând pe podea, revărsându‑se și dezvăluind același conținut în fiecare dintre ele. Cutii gri strălucitoare, cu inițialele S C‑S gravate cu argintiu în partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
este cumpărarea unui caiet corespunzător. Se duce glonț la raionul de papetărie și i se adresează unei vânzătoare prietenoase: — Domnișoară, aș dori să cumpăr un caiet. Ce fel de caiet? întreabă întemeiat domnișoara, ținând cont de oferta diversificată expusă în rafturi. — Habar n-am, răspunde sincer Lionel. — La ce vă trebuie? încearcă fata să-l ajute. — Vreau să-mi scriu memoriile. — Sunteți scriitor? cade pe spate vânzătoarea, dar se sprijină cu umerii de un raft. Până acum, nu. Fata îl privește
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cont de oferta diversificată expusă în rafturi. — Habar n-am, răspunde sincer Lionel. — La ce vă trebuie? încearcă fata să-l ajute. — Vreau să-mi scriu memoriile. — Sunteți scriitor? cade pe spate vânzătoarea, dar se sprijină cu umerii de un raft. Până acum, nu. Fata îl privește cu subînțeles: Hoțule, te-ascunzi de mine? — Știu exact ce vă trebuie. Se duce în magazie. Revine cu un caiet mare, gros, cu coperți cartonate. I-l întinde: — E încăpător, puteți comite și indiscreții
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
umbre. Simțea nu simțea, oricum nu se sinchisea... nătărăul deja se rotise, iată, lent, scăfârlia sa netedă, o sferă lucioasă, stătea sub cercul subțire de lumină al opaițului, ca într-o aură. Da, da, mutase caietul și becul pe un raft, să-i cadă sfânta lumină pe chelie și îl privea uimit pe lungan, ca și cum abia acum îi descoperise prezența. — Te-am supărat cu ceva, coane? Te supără voioșia mea deșănțată? Un joc ingenuu. Merită ignorat. N-ai de ce să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
A, e seară, s-a și făcut seară! Parcă n-ar fi primăvară, parcă ar fi deja apusul toamnei, când noaptea cade repede, flămândă, să te înghită, nu alta. Domnul Dominic se prăbușește în fotoliul de piele. Rotește scăfârlia spre rafturile pline de cărți, spre masa cu scaunele înalte, spre birou, spre fotolii, loc destul pentru toate și încă mai rămâne, să te tot plimbi, ca într-o sală de recepții în care n-au venit invitații. Valetul reapare, împingând măsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua și guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să simtă că Mateiaș Gafton o urmărea, tăcut și transpirat. Veturia își continua treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua și guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să simtă că Mateiaș Gafton o urmărea, tăcut și transpirat. Veturia își continua treaba, selectând, aranjând. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se rotise spre interiorul camerei, să revadă biblioteca. Perete înalt, plin de rafturi înțesate de cărți. Bătrânul avocat, fost prieten al filozofului negustor de vinuri Marcu Vancea, îl rugase să-i facă o vizită, să-i vadă biblioteca. Rămas de curând văduv, pensionarul voia să vândă biblioteca. Se gândise la Tolea, îl știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]