5,099 matches
-
căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului) o conduc spre concluzia că această limbă nu are pasiv. Oyharçabal (2000) arată că teoria pasivității verbului în bască, constând în analiza morfologiei verbale și a marcării cazuale ca exprimând o structură sintactică pasivă, de care vorbitorii nu mai sunt conștienți pentru că această structură nu se opune uneia active, a făcut ca, în gramaticile tradiționale ale bascei toate structurile tranzitive să fie interpretate ca pasive, nominalul în absolutiv fiind considerat subiect sintactic, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
structură sintactică pasivă, de care vorbitorii nu mai sunt conștienți pentru că această structură nu se opune uneia active, a făcut ca, în gramaticile tradiționale ale bascei toate structurile tranzitive să fie interpretate ca pasive, nominalul în absolutiv fiind considerat subiect sintactic, iar nominalul în ergativ, complement de agent. Începând din anii '70, această teorie a fost abandonată, acceptându-se ideea că basca este o limbă cu morfologie ergativă, dar cu sintaxă acuzativă. Există structuri pasive și antipasive, dar acestea nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în 1968, 1969 (apud Coyos 2002, 2003) sau 1972 (apud Polinsky 2005). Ezitările terminologice sunt frecvente: de exemplu, Tchekhoff (1978: 40) numește antipasivul diateză ergativă, iar Coyos (2003) vorbește despre diateza antipasivă. Pasivul și antipasivul par a fi două mecanisme sintactice complementare, care au rolul de a așeza un constituent (O, în cazul pasivului și A, în cazul antipasivului) în poziția pivotului sintactic: de obicei, pasivul îndeplinește acest rol în limbile acuzative, iar antipasivul, în limbile ergative. Polinsky (2005) și Laka
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasivul diateză ergativă, iar Coyos (2003) vorbește despre diateza antipasivă. Pasivul și antipasivul par a fi două mecanisme sintactice complementare, care au rolul de a așeza un constituent (O, în cazul pasivului și A, în cazul antipasivului) în poziția pivotului sintactic: de obicei, pasivul îndeplinește acest rol în limbile acuzative, iar antipasivul, în limbile ergative. Polinsky (2005) și Laka (2006: 378) afirmă că antipasivul din limbile ergative reprezintă imaginea în oglindă a pasivului din limbile acuzative, însă interesul celor doi cercetători
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mama(A-Abs) tata(Erg) a vedea(nonviitor) ' Tata a văzut-o pe mama' are următoarea versiune antipasivă: ŋuma bural-ŋa-nyu yabu-gu (apud Dixon 1994: 13) tata(Abs) a vedea(antipasiv-nonviitor) mama(Dat) ' Tata a văzut-o pe mama'. Deși sunt mecanisme sintactice paralele, pasivul și antipasivul se diferențiază la nivel semantic (Dixon 1994: 149): pasivul evidențiază starea în care a ajuns O, ca rezultat al acțiunii, iar antipasivul evidențiază faptul că referentul argumentului A (din structura inițială) ia parte la o acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Agent) este promovat în poziția absolutivului (Pacient)67; Pacientul în absolutiv poate fi retrogradat la statutul de Beneficiar, Locativ, Instrument; antipasivul indică o tranzitivitate redusă; Pacientul este mai puțin afectat (Palmer 2007 [1994]: 19, 35); ● antipasivizarea reprezintă marginalizarea obiectului direct sintactic într-o altă poziție (Polinskaja și Nedjalkov 1987: 241); ● antipasivul este o versiune detranzitivizată a construcției ergative, care cere marcare morfologică (Spreng 2002); ● antipasivul reprezintă o ipostază a încorporării unui nume (Baker 198868, Bittner și Hale 1997 [1993]). În bibliografia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în complexul dominat de C (numit și auxiliar) în warlpiri. Marcarea morfologică și mecanismele sintactice pe care le implică antipasivul depind de limbile avute în vedere, precum și de concepția autorilor care s-au ocupat de această problemă. Polinsky (2005) formulează observația că, în general, construcția antipasivă este marcată morfologic 69, dar anumite limbi prezintă sincretism
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
morfologice specifice antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția de oblic (dativ, locativ, instrumental), precum și funcțiile acestuia: crearea de pivoți, detranzitivizarea semantică și sintactică. Observații convergente formulează Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244), care arată că antipasivul este motivat sintactic: acesta coboară obiectul direct inițial la un statut mai jos, asigurând o coreferință mai bună a "urmelor" în șiruri de propoziții; antipasivul nu elimină statutul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția de oblic (dativ, locativ, instrumental), precum și funcțiile acestuia: crearea de pivoți, detranzitivizarea semantică și sintactică. Observații convergente formulează Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244), care arată că antipasivul este motivat sintactic: acesta coboară obiectul direct inițial la un statut mai jos, asigurând o coreferință mai bună a "urmelor" în șiruri de propoziții; antipasivul nu elimină statutul de controlor al coreferinței pe care-l are obiectul, ci îi împuținează proprietățile de controlor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ar (mai) avea un rol discursiv în bască. Specificul "traseului" de tip antipasiv din bască este faptul că permite calificarea unei entități cu rol agentiv printr-un comportament care implică o altă entitate cu rol nonagentiv. Din punct de vedere sintactic, acest lucru se corelează cu detranzitivizarea verbului. Antipasivul are un rol discursiv neesențial și este pe cale de dispariție, vorbitorii (bilingvi − bască și franceză) preferând să folosească pasivul. 6.2. Relația dintre aplicativ și antipasiv Aplicativ este un termen recent introdus
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau beneficiarul acțiunii sau direcția deplasării (valori prototipice). În limbile bantu, forma aplicativă a verbului marchează și adăugarea complementelor cu valoare instrumentală. În ceea ce privește raportul dintre aplicativ și cauzativ, Creissels (2004a) subliniază că acestea au în comun validarea prezenței unui termen sintactic nuclear care nu poate figura ca termen nuclear al construcției de bază a verbului, dar rolul semantic al complementului adăugat este diferit (destinatar, beneficiar, direcție, instrument vs cauză, agent) și că există scenarii istorice conform cărora aplicativul și cauzativul ar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitivă nemarcată (vezi supra, 5.2.); dezvoltarea unui nou sistem perifrastic de marcare a timpului sau a aspectului, bazat pe forme participiale; crearea unui nou caz sau extinderea valorilor unui caz deja existent; generalizarea marcării de la un tip de relație sintactică la altele; generalizarea marcării de la un tip de constituent nominal la alți constituenți nominali; generalizarea marcării de la un anumit timp sau aspect la altele; schimbarea ordinii constituenților și a mecanismelor de topicalizare etc. Evoluția de la pasiv la ergativ, frecvent invocată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
separare a acestora: (a) ergativul provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea unui instrumental oblic sau a unui agent ca ergativ. Manning (1996: 21) arată că multe limbi în care ergativitatea are ca sursă nominalizarea sunt ergative sintactic. Ideea că propozițiile din eschimosă sunt asemănătoare nominalizărilor a fost propusă de Thalbitzer (1911)83 și reluată în multe studii ulterioare (Manning 1996: 20). Johns (1987)84 a realizat o analiză a limbii inuktitut, o varietate a eschimosei, ajungând la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
așa cum se arată în numeroase studii, semantice și pragmatice, dar, ulterior, se produc schimbări morfologice individuale. Concluzia la care ajunge Gildea (2003) este că sintaxa și morfologia ergativă provin întotdeauna din reinterpretare (engl. re-analysis), un mecanism care nu schimbă faptele sintactice, ci reprezentarea acestora în mintea vorbitorilor. Cu excepția trecerilor de la pasiv la ergativ, se pare că ergativitatea este un accident istoric care s-a repetat în diverse părți ale globului, sintaxa ergativă s-a pierdut ușor, dar morfologia e mai conservatoare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un accident istoric care s-a repetat în diverse părți ale globului, sintaxa ergativă s-a pierdut ușor, dar morfologia e mai conservatoare, ceea ce explică numărul mare de limbi cu morfologie ergativă și numărul mic de limbi ergative la nivel sintactic. 8. CONCLUZII În această prezentare generală a ergativității nu am putut cuprinde, desigur, toate informațiile pe care o cercetare de peste o sută de ani a limbilor ergative le-a scos la iveală. Am subliniat însă că acceptarea existenței unor limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
supra, 2.1.), dar am prezentat și alte definiții care pot evidenția anumite trăsături ale fenomenului (vezi supra, 4.1.). Am arătat că nu toate limbile se supun clasificării tipologice acuzativ/ergativ, ci numai cele a căror marcare are bază sintactică (vezi supra, 2.2.). În ceea ce privește nivelurile lingvistice la care se manifestă ergativitatea (vezi supra, 3.), în literatura de specialitate se vorbește de ergativitate morfologică (intrapropozițională), de ergativitate sintactică (interpropozițională), de ergativitate discursivă (informațională), de ergativitate lexicală, însă numai primele două
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
clasificării tipologice acuzativ/ergativ, ci numai cele a căror marcare are bază sintactică (vezi supra, 2.2.). În ceea ce privește nivelurile lingvistice la care se manifestă ergativitatea (vezi supra, 3.), în literatura de specialitate se vorbește de ergativitate morfologică (intrapropozițională), de ergativitate sintactică (interpropozițională), de ergativitate discursivă (informațională), de ergativitate lexicală, însă numai primele două tipuri sunt relevante pentru încadrarea tipologică a unei limbi; este posibil ca și ergativitatea discursivă să conteze, dar subiectul este foarte puțin cercetat până acum; ergativitatea lexicală − considerată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca Lyons, Halliday, Burzio etc. (vezi supra, 4.2. și 3.4.). În secțiunea 5. am încercat explicarea confuziei frecvente, mai ales în studiile de pionierat în acest domeniu, între ergativ și pasiv, fără a intra în detalii privind configurația sintactică a acestor construcții, care va fi descrisă în capitolul 2. Această confuzie poate fi justificată atât prin încercarea de aplicare în studiul limbilor ergative a modelului lingvistic occidental, cât și prin posibilitatea ca ergativul să fie, diacronic, rezultatul gramaticalizării pasivului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sale din bibliografia românească, cât și deoarece definițiile care i-au fost date și funcțiile care i-au fost atribuite sunt adesea contradictorii. Am reținut ideea că antipasivul este un mecanism de detranzitivizare, a cărui folosire are anumite consecințe morfologice, sintactice și semantico-discursive. Mecanismul complementar antipasivului este aplicativul (vezi supra, 6.2.), prin care se poate introduce un complement în structura sintactică, modificându-se totodată și forma verbului. Se poate vorbi de existența antipasivului în accepția "tare" a termenului numai pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
adesea contradictorii. Am reținut ideea că antipasivul este un mecanism de detranzitivizare, a cărui folosire are anumite consecințe morfologice, sintactice și semantico-discursive. Mecanismul complementar antipasivului este aplicativul (vezi supra, 6.2.), prin care se poate introduce un complement în structura sintactică, modificându-se totodată și forma verbului. Se poate vorbi de existența antipasivului în accepția "tare" a termenului numai pentru foarte puține limbi acuzative, de cele mai multe ori mecanismele asemănătoare antipasivului (ștergerea obiectelor nespecifice și variația complement direct/complement prepozițional) nefiind asociate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
imagini de ansamblu a limbilor ergative nu numai sub aspectul răspândirii geografice și al particularităților fiecărei limbi, ci și al diversității socioculturale pe care o ilustrează populațiile care vorbesc aceste limbi. Capitolul 2 DE LA TIPOLOGIE LA SINTAXĂ: ERGATIVITATEA ȘI CONCEPTELE SINTACTICE FUNDAMENTALE 1. PROBLEME Deși cercetarea limbilor ergative are o vechime însemnată (vezi Capitolul 1, 1.), conștiința faptului că diferențele tipologice dintre limbile de tip acuzativ și cele de tip ergativ trebuie să fie corelate cu instrumente diferite de analiză sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
SINTACTICE FUNDAMENTALE 1. PROBLEME Deși cercetarea limbilor ergative are o vechime însemnată (vezi Capitolul 1, 1.), conștiința faptului că diferențele tipologice dintre limbile de tip acuzativ și cele de tip ergativ trebuie să fie corelate cu instrumente diferite de analiză sintactică și morfologică a apărut destul de târziu. În cercetările mai vechi care privesc domeniul ergativității s-a încercat interpretarea realităților lingvistice din cele două tipuri de limbi într-un model unitar, de unde au rezultat confuziile de tip ergativ = pasiv, problemele terminologice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
-lea au fost identificate însă mai multe probleme pe care analiza limbilor ergative le pune teoriei lingvistice. Aceste probleme sunt legate de modul potrivit de abordare a distincției tipologice dintre limbile acuzative și cele ergative, de teoria Cazului, de concepte sintactice fundamentale − subiect, obiect, tranzitivitate −, de modul în care sintaxa dă seamă de mecanismele care afectează tranzitivitatea − pasiv, antipasiv, aplicativ −, de relația sintactică dintre modelul ergativ și cel al nominalizărilor. Cu toate acestea, în anii '90 există studii care aduc argumente
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
modul potrivit de abordare a distincției tipologice dintre limbile acuzative și cele ergative, de teoria Cazului, de concepte sintactice fundamentale − subiect, obiect, tranzitivitate −, de modul în care sintaxa dă seamă de mecanismele care afectează tranzitivitatea − pasiv, antipasiv, aplicativ −, de relația sintactică dintre modelul ergativ și cel al nominalizărilor. Cu toate acestea, în anii '90 există studii care aduc argumente pentru analiza inacuzativă a limbilor ergative (vezi infra, 2.1.), revenind, astfel, la un model comun de analiză pentru cele două tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]