4,641 matches
-
imagini sonore de o extremă diversitate luminate printr-o paletă coloristică surprinzătoare și cu un crescendo extrem de bine dozat (cum mai rar am auzit) până la finalul monumental. A fost un concert în care s-au contopit într-o pilduitoare simbioză solistul, dirijorul și orchestra.
Excentricul Nigel Kennedy - art? ?nalt? pentru fiecare by Elena Zottoviceanu () [Corola-other/Journalistic/83551_a_84876]
-
a confirmat și în Dansul de Ysaye oferit ca bis. Pentru Orchestra de cameră a Filarmonicii a fost, cu adevărat, o provocare, testând din plin maleabilitatea formației, capacitatea de a se plia și a răspunde celor mai neașteptate reacții ale solistului, reușind să cânte nu doar cu acuratețe și rigoare, ci și cu omogenitate și calitate sonoră. A avut strălucire, vivacitate, stil și culoare, a conturat planuri contrastante în care pizzicato-ul abia sugerat sau paginile în piano au fost la fel de
"Anotimpurile", mai altfel by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83556_a_84881]
-
nu doar cu acuratețe și rigoare, ci și cu omogenitate și calitate sonoră. A avut strălucire, vivacitate, stil și culoare, a conturat planuri contrastante în care pizzicato-ul abia sugerat sau paginile în piano au fost la fel de apreciate precum evoluția solistului împreună cu concert- maestrul Anda Petrovici, întregul demers artistic având consistență și farmec, entuziast aplaudat la finalul serii. Cu siguranță, colaborarea cu un asemenea violonist special a însemnat un câștig pentru ansamblul care, în deschiderea concertului, a propus 3 Simfonii pentru
"Anotimpurile", mai altfel by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83556_a_84881]
-
și stările melancolice specifice. Iar opusurile de Scriabin au din plin planuri contrastante, momente de poezie diafană alternând cu desfășurări ample, învolburate, de un romantism aproape dramatic. Așa ni-l imaginăm noi, așa am crezut că îl va reda și solistul rus, dar Melnikov a preferat o prezentare clară, logică, echilibrată, cerebrală, cu secvențe lirice bine conturate și evoluții virtuoze rezolvate fluent în plan tehnic, fără a avea însă anvergura, strălucirea și trăirea interioară ce conferă frazelor amploare expresivă. Dar pianistul
Rigoare elevat? by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83560_a_84885]
-
România” de la Tokyo, Japonia - Akane Otsuka, flaut (câștigătoarea Marelui Premiu) și Saori Koike, vioară (laureată), doctoranzi - Alina Balaban, pian - și elevi ai Liceului de Artă din Ploiești - Ioana Enea, pian. Programul festivalului a fost constituit din repertoriu românesc și universal, soliștii prezentând lucrări de George Enescu, Paul Constantinescu, Bela Bartok, Jules Massenet, Ernst Chausson, Franz Doppler, Yasudo Fumio și Philippe Gaubert. Evenimentul s-a desfășurat în orașe din România, apropiate de viața culturală a lui George Enescu. Primul concert, și cel
Festivalul interna?ional "Popasuri enesciene" () [Corola-other/Journalistic/83601_a_84926]
-
Elisabeth Leonskaja - pianul ei vorbește Elena ZOTTOVICEANU Puțini sunt artiștii celebri care preferă să apară într-un mare festival cu un recital, deoarece ecoul la public și tipul de succes înregistrat este mult mai răsunător ca solist într-un simfonic. Și mai puțini sunt cei care au ales să studieze special pentru acest prilej o lucrare mare, ca un gest de reverență față de publicul românesc și de George Enescu. Și nu mă refer la dirijori, care s-
Elisabeth Leonskaja - pianul ei vorbe?te by Elena Zottoviceanu () [Corola-other/Journalistic/83567_a_84892]
-
a adus un anume specific, o anume frumusețe unanim apreciată. Așa a fost și în cazul binecunoscutei orchestre „Les musiciens du Louvre” care, sub conducerea excelentului Mark Minkowski, beneficiind de colaborarea cu minunatul Cor „Bach” din Salzburg, dar și cu soliști de marcă, au oferit oratoriul Creațiunea de Haydn, într-o versiune de referință. În deschidere, Mark Minkowski s-a adresat publicului, precizând faptul că lucrarea va fi cântată în limba engleză, pentru a fi mai aproape de spiritul libretului semnat de
Pentru prima oar?, Crea?iunea ?n englez? by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83565_a_84890]
-
și bogăție polifonică, planurile înlănțuindu-se firesc într-o derulare permanent susținută, fără o clipă de relaxare, de banal. Corul a evoluat la cotele performanței, cu o adevărată artă și o rigoare aparte în pagini de o frumusețe cuceritoare, iar soliștii s-au încadrat cu brio în întregul demersului muzical, în primul rând prin rezolvarea stilistică, prin pronunție și eleganța frazării, rafinamentul intensităților și maniera de a realiza recitativele, deși sub aspectul calității vocale l-am apreciat cu deosebire pe tenorul
Pentru prima oar?, Crea?iunea ?n englez? by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83565_a_84890]
-
de stilul violonistic enescian. Chiar și renunțarea la acel amplu vibrato lăutăresc, a transmis publicului un aer mai clasicizant, partitura dobândind o strălucire cuceritoare prin limpezimea de cristal a tălmăcirii lui Remus Azoiței. Suplețea instrumentiștilor francezi l-a ajutat pe solist să colaboreze fructuos până în final, astfel că versiunea surprinzătoare a Capriciului român a încântat publicul care l-a obligat pe protagonist să ofere, în supliment, prima piesă din suita Impresii din copilărie. Aflat în largul său, Remus Azoiței a demonstrat
Frumuse?ile unei capodopere by Viorel Cosma () [Corola-other/Journalistic/83541_a_84866]
-
descreștere sonoră repetându-se aproape identic, nereușind să scoată uvertura dintr-o stare de apatie, de neutralitate obositoare, nerelevantă pentru înscrierea pe afișul unui festival internațional. Suita de balet Pasărea de foc de Igor Stravinski a evidențiat valorile individuale ale soliștilor din orchestră, admirabila partidă a coadelor, sonoritatea omogenă a ansamblului pe momentele de contraste dramatice, în ciuda unor decalaje din Dansul infernal pe care Kitajenko nu a știut să le evite. Momentul culminant l-a marcat Dansul Păsării de foc, unde
Frumuse?ile unei capodopere by Viorel Cosma () [Corola-other/Journalistic/83541_a_84866]
-
unei colaborări, oricare ar fi ea, înseamnă o viziune comună, atitudini similare față de lucrarea abordată, deschidere, flexibilitate; altfel spus, acea formulă a Voces-ului (nicicând teoretizată), dar simbol al formației: comunicarea muzicală inter-instrumentală (respirația la unison), evident și aceea cu auditoriul, soliști sau alte formații. Bujor Prelipcean are totuși câteva repere: „puritatea și corectitudinea sunetului, justețea intonației, omogenitatea pe verticală, cântatul împreună, pe ansamblu” (dobândite de iluștrii muzicieni în deceniile petrecute alături - sunt de 36 de ani împreună, participările în festivalul Enescu
Excelen?a Voces by Daniela Caraman Fotea () [Corola-other/Journalistic/83569_a_84894]
-
renunțarea la tratarea austeră, rece și detașată cu care am fost obișnuiți ani la rând, tratând partitura mai aproape de genul operei, cu o desfășurare puternic dramatizată, cu relații bine conturate între personajele care își trăiesc din plin sentimentele complexe. Iar soliștii au fost, cu adevărat, impresionanți, nu doar prin frumusețea glasurilor, ci și prin splendoarea frazei, prin firescul cu care au rezolvat scriitura extrem de dificilă, fără urmă de efort, expresivitatea conferită fiecărui cuvânt lăsând impresia unui dialog din vorbirea curentă. Demn
Fascinantul "Les artes florissants" by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83559_a_84884]
-
Celan la București Mariana NICOLESCO Am trăit la prima reprezentație cu Celan de Peter Ruzicka, la Opera Națională din București, un moment cu totul deosebit. Și asta pentru că muzica scrisă de compozitorul german e interesantă, intensă, pentru că interpretarea soliștilor, a orchestrei și corului au fost desăvârșite. Și pentru că soprana Aurelia Florian, pe care am pregătit-o pentru rolul Cristinei, soția poetului, și care debuta într-o creație contemporană, a depășit toate așteptările. Destinul tragic al lui Paul Celan, care
Celan la Bucure?ti by Mariana Nicolesco () [Corola-other/Journalistic/83596_a_84921]
-
un permanent semiîntuneric (dar nu clar-obscur) în tonuri albastre sau, în același tablou, într-un orange ceva mai luminos, costumele cenușii, cu o croială poate mai apropiată de portul țăranilor europeni din Evul Mediu timpuriu, uniformizând masa corului, dar și soliștii, purtând invariabil peruci (probabil) cărunte, având chipul vopsit ca o mască de asemenea gri. Astfel, imaginea de ansamblu a întregului spectacol a fost cenușie, ceea ce a evidențiat și mai mult aspectul static, mai curând oratorial, corul fiind masat pe practicabile
Un "Oedip" cenu?iu by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83554_a_84879]
-
o frazare elegantă, așa cum ne-am dori să ascultăm cât mai des la ONB, accentuând discursul doar în actul III, dar departe de forța și intensitatea expresivă a personajului pe care nu știu cât l-a înțeles. Parteneri i-au fost soliștii teatrului, ovațiile publicului adresate Ecaterinei łuțu pentru performanta interpretare a Sfinxului fiind pe deplin meritate, iar ceilalți colegi au evoluat pe coordonate binecunoscute, distribuția propunând și două debuturi - soprana Crina Zancu în Antigona, rezolvată cu acuratețe, credibil și baritonul Vicențiu
Un "Oedip" cenu?iu by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83554_a_84879]
-
dirijor bine cotat în lume, deprinzând “tainele” baghetei încă din Roy Goodman copilărie, în preajma celebrului Sir Marcolm Sargent, înrudit cu familia sa, studiind apoi cu alți maeștri de renume. În treacăt fie spus, la doar 8 ani a apărut ca solist vocal într-un oratoriu bachian, în compania tenorului Peter Pears, pentru ca ulterior să activeze ca violonist, fiind concert-maestru în orchestre care au colaborat cu dirijori vestiți, urmând să se dedice el însuși baghetei. Ansamblul englez pe care l-a condus
Poate mai mult? str?lucire by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83563_a_84888]
-
prea poate ca atracția lui Roy Goodman către muzica veche să determine o anume abordare chiar și în partituri din epoci mai apropiate nouă. Am avut prilejul să ascultăm, în deschidere, Concertul pentru clarinet și orchestră de Copland, pe care solistul - reputatul Aurelian Octav Popa - l-a interpretat, pentru prima oară, în urmă cu 4 decenii, chiar sub conducerea compozitorului, pe atunci oaspete al Bucureștiului. A fost, și de această dată, o versiune realizată cu profesionalism și cu un plus de
Poate mai mult? str?lucire by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83563_a_84888]
-
senină cerută de lucrarea atât de îndrăgită de publicul dornic să asculte muzică bună în interpretări de calitate. Și totuși, încerc să-mi imaginez cum a sunat ansamblul care, condus de Barenboim, a oferit integrala concertelor de Mozart, în care soliști au fost pianiști extrem de diferiți ca structură temperamentală - introvertitul Murray Perahia și debordanta Mitsuko Uchida...
Poate mai mult? str?lucire by Anca Florea () [Corola-other/Journalistic/83563_a_84888]
-
doilea în si bemol major de Brahms, una din lucrările de culme ale artei pianistice. De fapt, marele edificiu sonor e mai degrabă o simfonie în care protagoniștii, pianul și orchestra, se înfruntă și se completează reciproc. În prima mișcare, solistul a desfășurat un discurs muzical în ansamblu, dar insuficient ca sonoritate, susținut cu expresivitate medie, fără pasiunea incadescentă în lipsa căreia muzica lui Brahms nu poate trăi cu adevărat. Orchestra a colaborat eficient, iar ca moment de grație am reținut minunatul
A?tept?ri, frustr?ri, nostalgii... by Lavinia Coman () [Corola-other/Journalistic/83597_a_84922]
-
a alternat permanent în discursul muzical cu ritmul variat și melodia inedită, suita având adeseori tablouri vizuale cinematografice. Concertul oaspeților ruși s-a deschis cu șlagărul lui Ceaikovski : Concertul pentru vioară și orchestră în Re Major, op.35. Din păcate, solistul danez Nikolaj Znaider a surprins publicul prin glasul plăpând al instrumentului său, fără rezonanța corespunzătoare Sălii mari a Palatului. A cântat fără nerv, cu pianissime exagerate (care nu s-au auzit nici măcar până în rândul 10 de fotolii), cu lirisme de
"Orga" de pe Neva i-a redimensionat pe Enescu ?i Prokofiev by Eugen Vicos () [Corola-other/Journalistic/83544_a_84869]
-
viorii o incandescență superioară cerută de partitură (părăsind temporar bagheta pe întreaga mișcare lentă), că Nikolaj Znaider a rămas de neclintit. A ratat aproape toate flageolettele din cadență, a rărit tempourile finalului producând decalaje supărătoare cu orchestra, într-un cuvânt solistul a fost depășit de scriitura mult prea pretențioasă a lui Ceaikovski. În Caietul- program al Festivalului se reproduce însă o frază stupefiantă, preluată după vienezi, că « la 32 de ani este deja cel mai bun violonist al lumii »(sic !). Probabil
"Orga" de pe Neva i-a redimensionat pe Enescu ?i Prokofiev by Eugen Vicos () [Corola-other/Journalistic/83544_a_84869]
-
dezlănțuit la sfârșitul strălucitor al suitei, cu dragoste și respect față de muzica lui George Enescu. Numărul de maximă atractivitate l-a constituit Concertul nr. 2 în La major pentru pian și orchestră de Liszt. Aflat în formă foarte bună, renumitul solist francez Jean-Yves Thibaudet s-a impus ca un virtuoz de prestigiu chiar de la primele acorduri. El a reușit să aducă o linie de distincție materialului muzical, evitând capcanele banalității, prezente în unele pagini ale acestei lucrări. A convins prin temperamentul
Armonii de final by Lavinia Coman () [Corola-other/Journalistic/83549_a_84874]
-
un virtuoz de prestigiu chiar de la primele acorduri. El a reușit să aducă o linie de distincție materialului muzical, evitând capcanele banalității, prezente în unele pagini ale acestei lucrări. A convins prin temperamentul artistic înflăcărat, prin sinceritatea și naturalețea cântării. Solistul are un farmec care trece rampa, cucerește publicul, confiscă atenția ascultătorilor și le transmite bucuria muzicii. Am admirat cu precădere dialogul violoncelului cu pianul din partea lentă, cu momente de fuziune perfectă a celor două instrumente. Și în partea finală au
Armonii de final by Lavinia Coman () [Corola-other/Journalistic/83549_a_84874]
-
complexă, oarecum cinematografică și surprinzătoare. Este colorată, armonică, distinctă și cuprinde, pe lângă dansurile clasice din coregrafia lui Petipa, partituri ingenioase realizate printr-un vocabular prețios, cu nuanțe și atitudini coregrafice, de mare adâncime spirituală, atât pentru ansamblu cât și pentru soliști. Acum, ca și atunci, m-au impresionat în mod deosebit două pas des deux-uri care, în pofida complexității și simbolisticii lor, au captivat atenția și admirația tuturor privitorilor, indiferent dacă erau cunoscători sau nu. Ceea ce mi se pare foarte important. Primul
"Lacul" lui Ceaikovski by Doina Moga () [Corola-other/Journalistic/83592_a_84917]
-
Valentin Stoica și Gigi Ungureanu. Al doilea, cel dintre Vrăjitor și Regină, unde elementele moderne devin calde, senzuale chiar și fericit înrudite cu vigoarea clasică îmbrăcată în armonii de rezonanță simfonică, este realmente o capodoperă coregrafică. Iar interpretarea celor doi soliști - Adela Crăciun - încântătoare, cu o tehnică remarcabilă și o expresivitate artistică de mare rasă, împreună cu Gigi Ungureanu - abil partener, a fost pur și simplu magistrală. Totodată s-au putut auzi, pentru unii în premieră absolută, fragmente muzicale din partitura originală
"Lacul" lui Ceaikovski by Doina Moga () [Corola-other/Journalistic/83592_a_84917]