6,080 matches
-
monograma sultanului din documenele oficiale, și șeful marinei. În fața divanului se prezenta orice locuitor al imperiului care depunea un " arz" (plângere). Divanul se întrunea de 4 ori pe săptămână, prezidat de Marele Vizir, iar după sesiune, acesta se prezenta în fața sultanului și îi prezenta discuțiile și deciziile luate în cadrul divanului. În cadrul Palatului Topkapi, la Poarta Fericirii, era fereastră dreptății, de unde sultanul putea observa ședințele divanului, ca să pară că acesta era prezent în viața tuturor funcționarilor. O mare parte a administrației centrale
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
plângere). Divanul se întrunea de 4 ori pe săptămână, prezidat de Marele Vizir, iar după sesiune, acesta se prezenta în fața sultanului și îi prezenta discuțiile și deciziile luate în cadrul divanului. În cadrul Palatului Topkapi, la Poarta Fericirii, era fereastră dreptății, de unde sultanul putea observa ședințele divanului, ca să pară că acesta era prezent în viața tuturor funcționarilor. O mare parte a administrației centrale era compusă din kul-robi ai sultanului. Nu erau oameni care lucrau cu forța, ci erau funcționari. Sultanii otomani și-au
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
deciziile luate în cadrul divanului. În cadrul Palatului Topkapi, la Poarta Fericirii, era fereastră dreptății, de unde sultanul putea observa ședințele divanului, ca să pară că acesta era prezent în viața tuturor funcționarilor. O mare parte a administrației centrale era compusă din kul-robi ai sultanului. Nu erau oameni care lucrau cu forța, ci erau funcționari. Sultanii otomani și-au creat o elită din rândul acestora. Băieții de 8-14 ani erau recrutați prin sistemul " devsirme" (tributul în sânge), instruiți să lupte, iar 30-40 dintre acestia făceau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
fereastră dreptății, de unde sultanul putea observa ședințele divanului, ca să pară că acesta era prezent în viața tuturor funcționarilor. O mare parte a administrației centrale era compusă din kul-robi ai sultanului. Nu erau oameni care lucrau cu forța, ci erau funcționari. Sultanii otomani și-au creat o elită din rândul acestora. Băieții de 8-14 ani erau recrutați prin sistemul " devsirme" (tributul în sânge), instruiți să lupte, iar 30-40 dintre acestia făceau parte din garda sultanului. Sultanul își putea alege câțiva din anturajul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
care lucrau cu forța, ci erau funcționari. Sultanii otomani și-au creat o elită din rândul acestora. Băieții de 8-14 ani erau recrutați prin sistemul " devsirme" (tributul în sânge), instruiți să lupte, iar 30-40 dintre acestia făceau parte din garda sultanului. Sultanul își putea alege câțiva din anturajul său pentru a deveni Marele Vizir. Băieții erau evaluați și instruiți, iar cei mai buni ieniceri formau cavaleria personală a sultanului. Armata otomană era compusă din timarioți și armata permanentă. Berat-i humayun
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
lucrau cu forța, ci erau funcționari. Sultanii otomani și-au creat o elită din rândul acestora. Băieții de 8-14 ani erau recrutați prin sistemul " devsirme" (tributul în sânge), instruiți să lupte, iar 30-40 dintre acestia făceau parte din garda sultanului. Sultanul își putea alege câțiva din anturajul său pentru a deveni Marele Vizir. Băieții erau evaluați și instruiți, iar cei mai buni ieniceri formau cavaleria personală a sultanului. Armata otomană era compusă din timarioți și armata permanentă. Berat-i humayun (diplomă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sânge), instruiți să lupte, iar 30-40 dintre acestia făceau parte din garda sultanului. Sultanul își putea alege câțiva din anturajul său pentru a deveni Marele Vizir. Băieții erau evaluați și instruiți, iar cei mai buni ieniceri formau cavaleria personală a sultanului. Armata otomană era compusă din timarioți și armata permanentă. Berat-i humayun (diplomă imperiala) era utilizată pentru a investi o persoană într-o funcție. Domnii Țărilor Române care primeau astfel de diplomă erau priviți că supuși ai sultanului. Din secolul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
personală a sultanului. Armata otomană era compusă din timarioți și armata permanentă. Berat-i humayun (diplomă imperiala) era utilizată pentru a investi o persoană într-o funcție. Domnii Țărilor Române care primeau astfel de diplomă erau priviți că supuși ai sultanului. Din secolul XIV, conflictele militare dintre Țările Române și Imperiul Otoman, de la raidurile akanciilor la marile campanii conduse de viziri sau sultani, au fost sub semnul djihadului, fiind considerate " gază" -expediții sfinte, participanții fiind " gâzi" . Acțiunile erau legitimate de fetvă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
o persoană într-o funcție. Domnii Țărilor Române care primeau astfel de diplomă erau priviți că supuși ai sultanului. Din secolul XIV, conflictele militare dintre Țările Române și Imperiul Otoman, de la raidurile akanciilor la marile campanii conduse de viziri sau sultani, au fost sub semnul djihadului, fiind considerate " gază" -expediții sfinte, participanții fiind " gâzi" . Acțiunile erau legitimate de fetvă, iar luptătorii erau îndemnați să participe la expedițiile împotriva păgânilor. Relațiile dintre Țările Române și Imperiul Otoman au trecut prin mai multe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în fața superiorității numerice militare și politice a statuluiu otoman. Țările Române deveneau vasale imperiului. Acceptarea dominației se făcea prin închinare. Țările Române accepta plata tributului și reglementarea relațiilor pentru succesiunea la tronul Wallahiei. Ceremonia de închinare presupunea inclinarea capului în fața sultanului, iar în tradiția bizantina mai era și prosternarea în fața împăratului. În secolul XVIII, ceremonia a fost modificată, iar domnitorul vasal trebuia să incenunchieze și să sărute pământul din fața sultanului, În momentul acceptării închinării, între cele două părți se stabilea ahd-legământ
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
succesiunea la tronul Wallahiei. Ceremonia de închinare presupunea inclinarea capului în fața sultanului, iar în tradiția bizantina mai era și prosternarea în fața împăratului. În secolul XVIII, ceremonia a fost modificată, iar domnitorul vasal trebuia să incenunchieze și să sărute pământul din fața sultanului, În momentul acceptării închinării, între cele două părți se stabilea ahd-legământ, stabilit i nscris în " ahdname humayun"-cartea legământului. Țara sau domnul care acceptau închinarea deveneau kharadj-guzar-plătitori de tribut. Țară ieșea din zona " dar' ul-Harb" (Casă Războiului), dar nici nu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în zona păcii permanente. Intra în sfera " dar uz-zimmet" (Casă Protecției Tributare). Statutul de kharadj-guzar presupunea următoarele obligaitii: plata tributului-kharadj, djizye/virgu, care răscumpără un teritoriu sau pacea; alinierea la politica externă a imperiului otoman, ajutorul militar solicitat vasalului de către sultan și funcția de informare. Akhisari consideră că „ în timpul conflicterlor nimic nu este mai preferabil păcii”, ” cea mai mare vină de care se poate face cineva vinovat este a porni un război împotriva cuiva care cere pace”. Acestea idei apar în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Înțelegerile de pace se făceau prin Aman, care stă la baza încheierii unei înțelegeri de pace dintre creștini și otomani. Aman înseamnă „iertare”, „siguranță”, „salv-conduct”, iar aceste beneficii puteau fi acordate unui nemusulman. Acesta putea fi acordat atât de un sultan, cât și de un simplu musulman pe câmpul de luptă. care nu dorea să îi ia viața unui raboinic infindel. Era mai multe tipuri de aman: pe timp de pace, de război, individual și colectiv. Amanul acordat în timp expedițiilor
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
muvada )- implică o idee de calm, de pace temporară, care furniza totodată condiții prealabile încheierii unei păci permanente în musulmani și nemusulmani. Ahdname ( capitulații - cărți de legământ)-Reprezenta documentul în care se consemna existența unui „contract-legământ” ( ahd, akd, akd-i) între sultan sau marele vizir și un individ, o comunitate, un stat. Ahdname erau folosite pentru a numi în funcție un înal demnitar, desemnarea unui succeor de către sultan, reglementarea statului unor comunități religioase nemusulmane, desemnarea înțelegerilor de pace și comerț încheiate de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
legământ)-Reprezenta documentul în care se consemna existența unui „contract-legământ” ( ahd, akd, akd-i) între sultan sau marele vizir și un individ, o comunitate, un stat. Ahdname erau folosite pentru a numi în funcție un înal demnitar, desemnarea unui succeor de către sultan, reglementarea statului unor comunități religioase nemusulmane, desemnarea înțelegerilor de pace și comerț încheiate de otomani cu principii străini, fie ei musulmani sau nemusulmani, fi eie tributari sau nu. Capitulațiile erau diplome medievale europene care conțineau mai multe capitole. Capitulațiile reprezentau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
au numit imtiyazat ecnebi, adică privilegii pentru străini, iar ulterior vor adopta termenul europenă kapitulasyonlari ( ahdname-i humayun = Imperiale Capitaulzione). Ahdname - între unilateral și bilateral-Până în sec. XVIII, acestea aveau un caracter unilaterală, în contextul în care documentul avea atașată tugra-uă sultanului, prezentându-se că cel mai puternic suveran. Instrumentele unilaterale, conform lui Al-Kalkasandi, erau utilizate în momentul în care textul era redactat de către cancelaria sultanala, pe când instrumentele bilaterale erau utilizate atunci cand ambele parți contribuiau la redactarea tratatului. După formă, ahdname-auă era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
final apărea frază: să se știe, și erau poruncite clauzele, poruncește etc. Însă din punct de vedere al conținutului, aceste acte erau bilaterale, deoarece caluzele erau strucurate după principiul reciporcitatii. Structura unei ahdname: invocatio ( invocarea numelui lui Allah), tugra ( semnătură sultanului plasată deasupra textului ), intitulatio,( titlul intergral al sultanului), inscripțio ( funcia, titlurile onorifice și rândul persoanei căreia îi era adresat actul), salutatio ( o scurtă binecuvântare a persoanel care primea documentul), narratio ( rezulmatul cererii formulate de cealaltă parte), dispositio ( acordul sultanului privinc
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
poruncite clauzele, poruncește etc. Însă din punct de vedere al conținutului, aceste acte erau bilaterale, deoarece caluzele erau strucurate după principiul reciporcitatii. Structura unei ahdname: invocatio ( invocarea numelui lui Allah), tugra ( semnătură sultanului plasată deasupra textului ), intitulatio,( titlul intergral al sultanului), inscripțio ( funcia, titlurile onorifice și rândul persoanei căreia îi era adresat actul), salutatio ( o scurtă binecuvântare a persoanel care primea documentul), narratio ( rezulmatul cererii formulate de cealaltă parte), dispositio ( acordul sultanului privinc condițiile păci și înșirarea clauzelor tratatului), jurământul solemn
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
semnătură sultanului plasată deasupra textului ), intitulatio,( titlul intergral al sultanului), inscripțio ( funcia, titlurile onorifice și rândul persoanei căreia îi era adresat actul), salutatio ( o scurtă binecuvântare a persoanel care primea documentul), narratio ( rezulmatul cererii formulate de cealaltă parte), dispositio ( acordul sultanului privinc condițiile păci și înșirarea clauzelor tratatului), jurământul solemn al sultanului, datatio ( dată emiterii documentului) și locus ( locul emiterii actului). Durată de valabilitate era în în funcție cu raportul de forțe; un armistițiu cu un stat nemusulman era valid până la
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
funcia, titlurile onorifice și rândul persoanei căreia îi era adresat actul), salutatio ( o scurtă binecuvântare a persoanel care primea documentul), narratio ( rezulmatul cererii formulate de cealaltă parte), dispositio ( acordul sultanului privinc condițiile păci și înșirarea clauzelor tratatului), jurământul solemn al sultanului, datatio ( dată emiterii documentului) și locus ( locul emiterii actului). Durată de valabilitate era în în funcție cu raportul de forțe; un armistițiu cu un stat nemusulman era valid până la 4 luni ( cu posibilitatea extinderii până la 1 an) când musulmanii erau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ani, fie erau valabile pe timpul vietii celor doi suverani ( acestea erau încheiate cu tributarii sau cu puterile europene cu care erau întreținute relații comerciale). Tratate perpetue au apărut în a doua jumătate a sec. XVIII și erau încheiat pe timpul vietii sultanului, însă de data aceasta textul devine valabil și pentru succesorii acestuia. Pax Ottomanica - este o noțiune ce este îmăpărțită în 2: „pace confesionala” ( adică toleranță religioasă, în contextul în care Islamul era definit că o „lume a păcii - dar el-salam
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Țara Românească și Moldova au constituit unul din obiectivele politicii otomane de expansiune. Astfel că în această zonă au avut loc în mod permament incursiuni de jaf ale acingiilor, iar periodic erau organizate mari expediti militare sub conducerea directă a sultanilor. Toate expedițiile organizate de otomani împotriva voievozilor români în sec. XIV-XVI erau considerate gazavat ( expediții sfinte): Bayazid I ( 1394-95), Mehmed I ( 1417,1419), Mehmed ÎI ( 1462,1476), Bayezid ÎI ( 1484) și Suleyman Kanuni ( 1538). În instroiografia relațiilor româno-otomane, termenul „închinare
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
cuvantul există din perioada bizantina, proskynesis. În limba română, „închinarea” apare cu termenul de „ a se închină”, „ a face plecăciune”. În istoriografia românească, închinarea are două înțelesuri: fie acceptarea plății unui tribut către Poartă, fie că „supunere” sau „capitulațiune” în fața sultanului. În izvoarele vremii, „închinarea” Țărilor Române față de Poartă era asociată cu cel puțin una din următoarele acțiuni politico-diplomatice: prezentarea voievodului în persoana la Poarta sau a reprezentantuui, sau chiar a unor boieri de frunte ai țării; supunerea de bună voie
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
izvoarele vremii, „închinarea” Țărilor Române față de Poartă era asociată cu cel puțin una din următoarele acțiuni politico-diplomatice: prezentarea voievodului în persoana la Poarta sau a reprezentantuui, sau chiar a unor boieri de frunte ai țării; supunerea de bună voie față de sultan, si nu în urmă uneo confruntări armate deschise terminată cu înfrângere; încheierea unei înțelegeri de pare între cele două părți; plata unei sume de bani considerat de otomani în mod invariabil tribut ( numite fie djizye, fie kharadj); acordarea protecției de către
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
si nu în urmă uneo confruntări armate deschise terminată cu înfrângere; încheierea unei înțelegeri de pare între cele două părți; plata unei sume de bani considerat de otomani în mod invariabil tribut ( numite fie djizye, fie kharadj); acordarea protecției de către sultan; confirmarea domniei și acrdarea unor însemne de învestitură voievodului sau trimisului acestuia. Izvoarele dovedesc cu prisosință că acceptarea tributului și a „supuenrii”, încheierea unor „legăminte” nu sunt specifice numai unui moment anume. În istoriografia română s-au absolutizat textele apocrife
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]