5,147 matches
-
Întrucât acest alfabet era folosit în trecut preponderent la inscripțiile gravate, sistemul se mai numește popular "scriere pe răboj" (sau "încrustată"), în maghiară "róvásírás". Unele ipoteze susțin, că alfabetul secuiesc este de origine turcă, iar analiza paleografică a vechilor rune turcești a relevat că acestea au apărut în Siberia de sud și în regiunea Jeti-Su din China. În limbajul de specialitate, se folosește frecvent expresia "scriere secuiască pe răboj" ("székely róvásírás"), întrucât secuii au utilizat cel mai frecvent acest sistem de
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
satele pentru a sabota interesele românești și pentru a-și arăta solidaritatea cu Imperiul Otoman.. Stindardul acestor secui era "Turul madár" („pasărea Turul") identificat cu șoimul pelerin ("Falco peregrinus"), pe turcește Tuğrul sau Toğrül, totodată numele unuia dintre fondatorii dinastiei turcești "selgiucide", din ramura oguză (vide supra), simbol comun al semințiilor turanice sau "altaice", repus în uz pentru o perioadă sub regimul horthyst. În anul 2006 liderii autonomiștilor secui din România au început să afirme din nou afiliațiile turanice (turcice) ale
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
Bugeac), în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea (vezi articolul "Găgăuzii din România"), estul Bulgariei și alte zone din Balcani. Se presupune că găgăuzii fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz însemnând „Poporul albastru” sau „ceresc”. Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii sunt printre puținele grupuri etnice de limbă turcică de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox). Găgăuzii au astăzi așezări în regiunile
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
balcanice Grecia (nord) și Bulgaria (est) de unde și provin cei din Basarabia. Alte grupuri, cu același etnonim, "găgăuzi", trăiesc în Turcia (partea europeană) și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar acești găgăuzi sunt musulmani. Se presupune că strămoșii găgăuzilor au provenit din triburile turcești medievale ale Oguzilor / Uzilor, care au traversat de asemeni regiunile nord-pontice. Izvoarele bizantine consemnează faptul că, în secolul al XI-lea, tribul nomad "guzi" a trecut Dunărea și s-a așezat în Bulgaria, Macedonia și Grecia. Odată așezați în aceste
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
sunt tomatele, cartofii, ceapă, usturoiul, ardeii grași, castraveții, morcovii, varză, ciupercile, spanacul, dovleceii, fasolea uscată sau proaspătă, prunele, laptele, ardeiul iute și smântână. Bucătăria bosniacă este influențată atât de cea occidentală cât și de cea orientala. Ca urmare a dominației turcești de aproape 500 de ani, mâncarea bosniacă este strâns apropiată de cea turcească, grecească și a altor culturi culinare otomane și mediteraneene. Datorită anilor de dominație austriacă, au apărut și câteva influențe central-europene. Câteva specialități locale sunt ćevapi, burek, dolma
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
fasolea uscată sau proaspătă, prunele, laptele, ardeiul iute și smântână. Bucătăria bosniacă este influențată atât de cea occidentală cât și de cea orientala. Ca urmare a dominației turcești de aproape 500 de ani, mâncarea bosniacă este strâns apropiată de cea turcească, grecească și a altor culturi culinare otomane și mediteraneene. Datorită anilor de dominație austriacă, au apărut și câteva influențe central-europene. Câteva specialități locale sunt ćevapi, burek, dolma, sarmalele, pilaful, gulașul, ajvar și diferite dulciuri orientale. Vinurile locale provin din Herțegovina
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
mai puțin dulce) este foarte populară. Rachiul de prune ("rakija") sau de mere ("jabukovača") se produc în nord. În sud, distileriile produceau mari cantități de coniac și erau furnizori pentru toate fabricile de alcool iugoslave. Cafenelele, unde se servește cafea turcească în ibric, cu rahat și cuburi de gheață, sunt numeroase în Sarajevo și în toate orașele din țară. Băutul cafelei este o activitate preferată a bosniacilor și face parte din cultura locală. Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
cu statul grec pentru a se desprinde astfel de sub administrația Regatului Unit al Marii Britanii). Încă de la început, proiectul ENOSIS avea să întâmpine însă împotrivirea minorității turcești care locuia aici. Prin urmare, în anul 1943 avea să se formeze Adunarea Minorității Turcești de pe Insula Cipru, având denumirea de KATAK — de la inițiale cuvintelor turcești ce dădeau numele acestei formațiuni: "Kıbrıs Adası Türk Azınlığı Kurumu". Nemulțumit fiind de activitatea desfășurată de KATAK, Fazil Küçük împreună cu alți lideri precum Fadil Korkut, Negeati Misirlizade și Negmi
Republica Turcă a Ciprului de Nord () [Corola-website/Science/298159_a_299488]
-
Unit al Marii Britanii). Încă de la început, proiectul ENOSIS avea să întâmpine însă împotrivirea minorității turcești care locuia aici. Prin urmare, în anul 1943 avea să se formeze Adunarea Minorității Turcești de pe Insula Cipru, având denumirea de KATAK — de la inițiale cuvintelor turcești ce dădeau numele acestei formațiuni: "Kıbrıs Adası Türk Azınlığı Kurumu". Nemulțumit fiind de activitatea desfășurată de KATAK, Fazil Küçük împreună cu alți lideri precum Fadil Korkut, Negeati Misirlizade și Negmi Avkiran aveau să se desprindă din această formațiune și la 23
Republica Turcă a Ciprului de Nord () [Corola-website/Science/298159_a_299488]
-
grec a dorit să alipească insula și să realizeze unirea. Începând cu anul 1967 au fost reluate atacurile grecilor din insulă. 15 mii de soldați greci aveau să ocupe acest teritoriu. Pentru a împiedica acest lucru în anul 1974 trupele turcești debarcă și ele în Cipru ocupând partea de nord pentru a proteja astfel minoritatea turcă de aici.
Republica Turcă a Ciprului de Nord () [Corola-website/Science/298159_a_299488]
-
limba turcă modernă (din Turcia), termenul "türk" se referă la poporul și limba turcă în timp ce termenul "türki" se referă la popoarele și limbile turcice. Se mai afirmă că cele mai multe separări sunt produsul stalinismului și că, înainte de formarea Uniunii Sovietice, termenul turcesc era folosit pentru a descrie toate popoarele turcice care, prin similaritățile de limbă și cultură, erau văzute ca părți ale unei mari familii de popoare, ale unui "„Türkistan”". Există îngrijorări că cea mai mare parte a acestei dezbateri este folosită
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
turcilor otomani în Europa. a fost suveran pentru scurtă durată într-un stat rezultat după prăbușirea Imperiul Sârb în secolul al XIV-lea. Treptat, întreaga regiune a Balcanilor centrali a fost cucerită de Imperiul Otoman și a rămas sub dominație turcească timp de cinci secole. În contextul începutul în secolul al XVIII-lea, mulți dintre reformatorii din această mișcare proveneau din regiunea Macedoniei. Între ei, se numărau , , , și alții. Episcopiile de la Skopje, Debar, Bitola, Ohrid, Veles și Strumica au votat să
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
deschis în 1972 cu spectacolul "Țar Samuil" de . Principalele sărbători publice în Republica Macedonia sunt: În afară de acestea, există și alte sărbători majore religioase și ale minorităților. Preparatele din bucătăria macedoneană sunt un reprezentant al Balcanilor—reflectă influențele mediteraneene () și din (turcești) și, într-o mai mică măsură, , și central-europene (în special ). Climatul relativ cald din Macedonia oferă excelente condiții de creștere pentru diverse legume, verdețuri și fructe. Astfel, bucătăria macedoneană este deosebit de diversă. Unii macedoneni revendică paternitatae salatei Šopska (salata bulgărească
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț de Antiohia, iar Baudouin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau Osroen), de dincolo de Eufrat. Majoritatea obiectivelor cruciaților au cedat ușor în față forțelor uriașe, predându-se înainte ca o armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia, cruciații s-au îndreptat spre Ierusalim. Au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman și păzit de o garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
economică în lupta cu Buharin și a aplicat politica industrializării forțate, deși a implementat-o într-o manieră criticată pentru marea ei violență și pentru autoritarism. Troțki a fost deportat în 1928. Prima lui oprire în exil a fost insula turcească Prinkipo, unde a stat 4 ani. În 1933, Daladier i-a oferit azil politic în Franța. A stat la început în Royan, apoi în Barbizon. Nu i s-a permis să viziteze Parisul. În 1935 i s-a adus la
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
serie de confruntări între albanezii conduși de Skanderbeg și Imperiul Otoman aflat în expansiune. La scurt timp după moartea lui Skanderbeg, după victoria otomană în asediul din 1478 al Shkoderului, rezistența albaneză organizată a încetat și țara a devenit pașalâc turcesc. A rămas sub control otoman, ca parte a provinciei Rumelia, până în 1912, când a fost proclamată independența primului stat independent albanez. Formarea conștiinței naționale albaneze datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se înscrie în fenomenul mai larg de
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
ajunsese la porțile Vienei, Imperiul Otoman, sub suzeranitatea căruia se găsea Țara Românească, a suferit un puternic recul: rând pe rând au fost pierdute de către turci în dauna imperialilor Ungaria și Transilvania, însă situația Țării Românești nu permitea înlăturarea vasalității turcești. Iorga descria situația țării astfel:„” Negocierile lui Șerban Cantacuzino cu împăratul Leopold au început după depresurizarea Vienei în 1683, dar nu au ajuns la o concluzie nici până în primăvara lui 1688; prevederile erau un tribut de 75.000 de taleri
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
era considerat în stare să oprească defectarea lui Brâncoveanu, fiind înlocuit cu Dimitrie Cantemir. Schimbarea vizirului Nu'man Pașa cu Mehment Pașa Baltagi, un reprezentant al cercurilor otomane agresive, vădea că Imperiul Otoman se pregătea pentru război cu rușii. Cererile turcești deveneau copleșitoare și către sfârșitul anului situația lui Brâncoveanu era dramatică, pentru că ezitarea îndeplinirii angajamentelor față de puterea suzerană ar fi dus nemijlocit la represalii împotriva țării. În octombrie Brâncoveanu știa că fusese concentrată la Tighina o armată otomană, căreia i
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
pe tronul Moldovei cu argumentul că Brâncoveanu trebuia mazilit, și numai Cantemir ar fi fost capabil să îl prindă. Sub acoperirea oferită de misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, Cantemir pregătea de fapt propria defectare. În mai 1711, armata turcească condusă de vizir a părăsit Adrianopolul; către capătul lunii trupele rusești au intrat în Moldova, și Cantemir și-a proclamat public trecerea de partea țarului, ceea ce a alienat mai toți boierii țării, dar a entuziasmat populația, domnul moldovean reușind să
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
mai toți boierii țării, dar a entuziasmat populația, domnul moldovean reușind să recruteze 17.000 de voluntari. Dar dacă moldovenii aveau la graniță armata rusă aliată, situația în Țara Românească era complet diferită: linia Dunării era complet jalonată de bastioane turcești, iar trădarea ar fi însemnat o reacție turco-tătară anterioară confruntării cu rușii, așa că Brâncoveanu era în expectativă. Brâncoveanu a primit firman de la vizir să se alăture oștii otomane la Tighina, împreună cu toți slujitorii (militarii) pe care îi avea, astfel că
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
și o mare parte din ele de un realism evident. O reprezentare a lui Brâncoveanu este stampa care apare în reeditarea din 1712 a dicționarul lui Varinus, înfățișând un Brâncoveanu tânăr, cu cucă joasă, cu surguci scump, legat după moda turcească la brâu. Autorul este Alessandro della Via. O altă reprezentare este cea din colțul hărții stolnicului Constantin Cantacuzino, care a fost redescoperită de consulul român Dimancescu. În cartea "Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia" (1718) a secretarului său Del Chiaro
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
l-au prins,<br> Și fără-a nimănui sfat<br> La moarte l-au judecat<br> Și numele lui l-au stins<br> Cu a feciorilor lui l-au prins,<br> Scoțându-i din viața lumească<br> Cu sabia cea turcească.” În fapt aceste versuri nu reflectă însă și realitatea, întrucât nici numele familiei nu a fost stins, fiind continuat pentru încă un secol, cu atât mai puțin sângele. Martiriul constantinopolitan a fost fixat în mai multe specii literare (balada, vicleimul
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
locală, iar organizarea militară a vlahilor din Tesalia este menținută. În schimb, ca și musulmanii și spre deosebire de ceilalți creștini din Imperiu, au obligația de a furniza ostași, veșminte și merinde trupelor otomane, trupele vlahe fiind folosite în repetate acțiuni militare turcești. În secolele 17-18 încă mai exista o populație românească în regiunea mărginită de Pozega, Pakrac și Krievac și numită Mica Vlahie Centrul acestei comunități era la Kraljeva Velika. Românii din Serbia au avut de suferit numeroase tragedii în timpul războaielor dintre
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
limba română, obținând finanțarea școlilor vlahe de către Regatul României, dar ferindu-se să revendice un teritoriu, dată fiind răspândirea răzleață a Vlahilor printre celelalte naționalități și eventualitatea ca statele creștine corespunzătoare, anume Grecia, Bulgaria și Sârbia, ar putea înlocui stăpânirea turcească, ceeace s-a și întâmplat prin Războaiele Balcanice, în 1912-13. Odată deveniți cetățeni ai acestor state, majoritatea Vlahilor au rămas pe poziția lui C. Belimace afirmându-și loialitatea politică față de țările lor, dar pastrându-și în condiții nu totdeauna ușoare specificitatea
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuă viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare și încearcă să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești. În anul 1519 Neagoie Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea trimit un singur ambasador la Vatican prin intermediul căruia "Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi" promiteau că vor participa alături de ceilalți
Neagoe Basarab () [Corola-website/Science/297451_a_298780]