5,010 matches
-
Încercăm să ajungem la un acord. Avem puteri depline ca să începem tratativele. Dacă șoseaua îi deranjează pe yubani, suntem autorizați să-i reinstalăm pe malul opus al râului San Pedro. Acolo e vânat bun. Îl privi stăruitor pe inginer, cu uimire, de parcă ar fi crezut că încerca să-și bată joc de el. — Să-i reinstalați pe yubani pe teritoriu huanga? Huanga și yubani-i sunt dușmani de moarte de când e lumea și pământul. Doar râul San Pedro îi poate împiedica să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trăit cu ei mai mulți ani. Îmi ziceau José Correcaminos, adică José, „Curierul lui Dumnezeu“, pentru că ani de zile am dus scrisori de la o Misiune la alta - făcu o pauză de parcă i-ar fi lăsat timp să-și revină din uimire, și apoi continuă: Kano spune că ai vorbit cu albii care ne-au năpădit pământurile. Cine sunt? Ce caută? — Sunt oameni de la Guvern. Vor să construiască o șosea... — Șoseaua asta ne va aduce daune? — Va străbate teritoriul yubani. De la râul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mă mai intereseze ceva nou. Faptul că omul va ajunge pe Marte, că avioanele vor zbura de zece ori mai repede sau că televiziunea se va vedea în trei dimensiuni, mă lasă complet rece. Am ajuns la capacitatea mea de uimire în ceea ce privește tehnica și, odată ajuns acolo, la limită, am început să dau îndărăt, să caut adevărul în sens opus. Acum mă uimesc lucrurile mici, miracolul zilnic al florilor ce se deschid, norii care trec, furnicile care lucrează împinse de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
respectă decât pe cel care se face respectat, iar limbajul unei „tzanza“ este un lucru pe care ei îl înțeleg. Când vei duce aceste două capete micșorate, frica îi va face să se mai gândească. Îl privi pe indian cu uimire. Vru să spună ceva, dar descumpănirea îl împiedică. Până la urmă, repetă cu efort: — Când voi duce...? Cine a spus asta? Eu n-o să duc nimic nimănui. Și cu atât mai puțin aceste rămășițe omenești. Chiar ați înnebunit? — Nu. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
blugii tăi?... Poate are tricoul tău. Poate are sufletul tău liber... poate are sclipirile tale și adidașii... poate e chiar reflectarea ta de un moment. Poate ești chiar tu. M-am uitat și eu la el și am înțeles, cu uimire, că infinitul se reflectă la infinit... În infinite aripi și oglindiri, același adeseori... Așa, acum poate și tu te uiți la mine și eu mă uit la tine și nu știm care se uită la cine... poate acum și tu
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
liftului o plăcuță pe care scrie „În revizie“. Urc șase etaje pe jos. La fiecare al doilea etaj mă opresc să privesc, pe fereastra de la casa scării, peisajul. Îmi fixez un bloc anume la care mă uit și constat cu uimire că blocul crește adăugînd la fiecare oprire de-a mea un nou etaj. Mă amuză jocul ăsta și așa uit pentru o clipă senzația de sufocare și loviturile accelerate pe care le simt În tîmple. El Îmi deschide. Se bucură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
voluptate amînată, iar senzația aceea excitantă că Îl trădez, că Îmi fur partea de plăcere În absența lui, aproape ca o masturbare. Și deodată se ridică cu ochii Încețoșați de somn, cu mîna dreaptă atîrnîndu-i inertă, cu privirea Încremenită de uimire, cu buzele Încleștate, mute. După zece minute de luptă surdă, iese un cuvînt gîtuit În silabe, ca primii stropi care picură din cișmea după ce apa a fost Închisă. Nu a trecut nici anul și a făcut al treilea accident vascular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
abstracte, ca să simțiți nevoia irezistibilă de a-mi face un portret robot. După ce semnalmente, după ce mărturii? Ce fizionomie umană ar putea avea poemele unei fete Îndrăgostită În egală măsură de Stravinski, de Rimbaud și de Nietzsche și cum ar arăta uimirea acelor poeme și ochii lor clipind stingheriți sub reflectoare și-n ce cută a obrazului și-ar ascunde complicitățile? Iată, nici n-am Început Încă să mă gîndesc serios la posteritate că mă și apucă o lehamite și o plictiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a găsit cărămizi și a amînat-o pentru că nu avea scînduri și a găsit scînduri și a amînat-o pentru că nu avea... și pînă la urmă a făcut-o fără... și s-a prăbușit - Îmi paralizează orice bucurie a neprevăzutului, Îmi anulează uimirea descoperirii. Lumea nu ne este povestită În cuvinte. Lumea este tot ce are ea. Aprinzi o lanternă și o vezi. Cuvintele sînt pentru orbi. Spune-i unui nevăzător „Ce superb răsărit de soare!“ și el va Înțelege că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pagini întregi mâzgălite. L-am frunzărit repede înainte să trec la al doilea. Acesta era într-o stare mai bună și avea un titlu pe copertă - Fragmentul becului. L-am deschis și primul cuvânt m-a făcut să încremenesc de uimire. Am dat pagina, am parcurs în grabă tot caietul, de la un capăt la altul, până când am fost sigur de ceea ce țineam în mână. L-am închis și am tras aer în piept. M-am gândit la felul în care un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
baltă, simțind că un zâmbet îmi luminează fața. — Nu te pune cu mine, Aames. Totuși cum de porți sutienul? Am întins mâna ca să o ating așa cum se atinsese ea, dar mi-o îndepărtă, plesnindu-mă tare peste ea, cu o uimire exagerată. — O, Dumnezeule. Clio, ești moartă. Hei, Clio, pot să-ți văd țâțele? Am un singur cuvânt pentru tine: necro... (îl frânse în două și accentuă fiecare parte împungând aerul cu degetul) ... filie. Asta se alege de tine când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
părînd să-și recapete aplombul. În cazul acesta, răspunse Rowe, voi păstra cozonacul, pentru că prima oară am ghicit trei funți și cinci uncii. Poftim o liră pentru cauză. Bună seara. De data asta, Îi luase prin surprindere: rămăseseră muți de uimire și nici măcar nu-i mulțumiră pentru bancnota oferită. CÎnd ajunse pe trotuar, Rowe se uită Înapoi și văzu micul grup din jurul taberei cu cozonacul grăbindu-se să-i ajungă din urmă pe ceilalți Întârziați. Îi salută cu o fluturare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de cozonac; apoi, ridicînd ochii, surprinse privirea neliniștită, plină de așteptare, a schilodului ațintită asupră-i. Sorbi Încă o dată din ceai, și brusc Își aminti. Viața Îl lovea pe la spate, ca Înțepătura unui scorpion. Era copleșit de un sentiment de uimire și de indignare: tocmai el să pățească așa ceva? Zvîrli ceașca pe podea și se ridică În picioare. Schilodul se depărtă de el cu repeziciunea unui mecanism pe roate; spinarea enormă și brațele-i lungi și puternice se pregăteau parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ce era vorba. Cozonacul acela... și doamna Bellairs, uluitoarea doamnă Bellairs... — SÎnt niște oameni răi, rosti Anna Hilfe, Înglobîndu-i pe toți În această expresie simplă. Mă bucur că pleci. N-are rost să te amesteci În povestea asta. Și, spre uimirea lui, adăugă: — N-aș vrea să mai suferi. — Bine, dar Îmi cunoști trecutul. Doar ai luat toate informațiile despre mine, zise el, folosind cuvintele ei copilărești. Și eu sînt un om rău. — Domnule Rowe, am văzut destui oameni răi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
condamnat la spînzurătoare... și apoi, ai ucis de milă, cel puțin așa au scris ziarele... — Ai citit ziarele vremii? — Pe toate! Am văzut chiar și fotografiile luate de reporteri: Îți ascundeai fața cu un ziar... Rowe o asculta, mut de uimire. Nimeni nu-i vorbise pînă acum atît de deschis despre asta. Oricît de dureroase ar fi fost, cuvintele ei erau reconfortante pentru el, ca iodul pus pe o rană - o durere suportabilă și liniștitoare. — În țara de unde vin am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
făcut lui Johns? Îl Întrerupse Rowe. — Nu cred că vom afla vreodată. În timp de război, atîția morți rămîn neidentificați! Atîtea cadavre așteaptă un bombardament care să niveleze totul! Și spunînd acestea, adormi pe loc și Începu să sforăie, spre uimirea lui Rowe. Ajunseră la Londra o dată cu primele grupuri de muncitori ce se duceau la lucru; pe marile artere industriale, sute de bărbați și femei se revărsau din stațiile de metrou; din adăposturi ieșeau oameni vîrstnici, corect Îmbrăcați, cu umbrele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai curând tradiționalistă, și de altfel Împărtășea Întru totul valorile mediului său. Odată, În timpul unei discuții, mi-a spus: „Ceea ce dă valoarea unei religii este calitatea moralei pe care acea religie ne permite s-o fondăm.” Am rămas mut de uimire și de admirație. N-am știut niciodată dacă ajunsese singur la această concluzie sau dacă o găsise Într-o carte; În orice caz, fraza asta m-a impresionat enorm. Sunt patruzeci și cinci de ani de când mă tot gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
evoca mai mult ca oricând cabina unui vapor. — Nu te-ai gândit să mă iei cu tine... Cuvintele ei răsunară În tăcere; tăcerea se prelungi. — Nici măcar nu te-ai gândit..., spuse ea cu un amestec de ciudă copilărească și de uimire; apoi izbucni În plâns. El nu făcu nici un gest; În acel moment, dacă ar fi făcut un gest, ea l-ar fi respins cu siguranță; oamenii trebuie să plângă, e tot ce pot face. — Totuși, ne Înțelegeam atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
facem cum trebuie, nu?...” Doctorul nu părea alarmat, doar puțin plictisit. Annabelle făcu așadar cel de-al treilea avort - fetusul avea două săptămâni, o aspirație rapidă era suficientă. De la ultima intervenție pe care-o suportase, aparatura progresase mult și, spre uimirea ei, totul se termină În mai puțin de zece minute. Rezultatele analizei sosiră după trei zile. — Ei bine... (doctorul părea teribil de bătrân, de competent și de trist) cred că, din păcate, e sigur: aveți un cancer al uterului În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
unei palme peste creștetul televizorului asigura revenirea promptă a imaginii. Urma trântirea demonstrativă a portierei, astfel Încât animalul să știe, chiar și În atare condiții, cine era șeful. Pe măsură Însă ce constatau că nu erau singurii aflați În acea situație, uimirea lua locul mâniei, Însoțită și de o oarecare duioșie față de vechea fierătanie a familiei. Mângâiau coamele de tablă, ca și cum le-ar fi urat „Însănătoșire grabnică“ unor rude ceva mai Îndepărtate, la care totuși țineau. Cum o Întreagă cireadă zăcea nemișcată
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
toporului are lungimea de 11,2 cm. Ciudat e că în tot timpul crimei tata stă liniștit în sufragerie, îmbrăcat cu o vestă croșetată peste pijama. Rainer se îndreaptă cu toporul spre tatăl său - pe fața căruia se citește o uimire mută - și lovește. Dă pur și simplu cu toporul, fără să se gândească la nimic. Țintește în cap. Sub groaznicele lovituri de secure, părintele lui Rainer se prăbușește prompt și sângerează puternic. Oasele se rup, articulațiile se frâng, tendoanele plesnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
îngrozitoare, o stinge apoi imediat, se duce la poliție și declară: mama mea a fost ucisă și zace în holul casei, veniți și ajutați‑mă să descopăr criminalul. Un polițist se grăbește să‑l însoțească și cine‑i poate descrie uimirea la vederea celor două cadavre? La început le confundă, pentru că în urma mutilărilor nu prea se mai știe care‑i mama și care‑i fiica. Polițiștii au rămas cu gura căscată. Rainer zace palid și aproape leșinat pe o targă, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că era prea insistent și că, de obicei, dezamăgea. De pildă: era complet fascinat de femeile din România, tinerele i se părea foarte Îndrăznețe și provocatoare, aproape că saliva povestind. Am râs cu Leac de el atunci când ne-a mărturisit uimirea că aici poate străvede atâta lenjerie prin hainele de stradă. Îl lăsase cu gura căscată cantitatea de decolteuri și chiloți tanga, You can see through their pants, spunea el ridicând mâna și indicând cu arătătorul și opozabilul Îngustimea lenjeriei româncelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sprijineam pe fată. Am intrat În apartament, stătea bine farmacista, două camere uriașe, una din ele dădea spre o terasă incredibilă, uriașă și ea, cu vedere spre turla catedalei catolice, peste acoperișuri de case vechi și nobile. Mi-a ghicit uimirea, m-a invitat să ies, să iau loc pe un șezlong de bambus, s-a dus, cică, să-mi prepare ceva de băut, n-a mai venit. Am stat acolo, vrăjit de lumina moale a răsăritului, răcorit de aerul dimineții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Andreei moartă. * Vedeam deja ceață În fața ochilor. De-abia l-am putut dibui pe Pârvu atunci când a intrat pe ușă, umflat și el, acoperind-o pe Cristina, cea care-i deschisese ușa apartamentului și care acum Încerca să ne semnalizeze uimirea ei neputincioasă. - Salut, băieți. De data asta grav, aproape timid. Îi lăsăm câteva secunde ca să se intimideze și mai tare. Nu-i răspunde nimeni. Își drege vocea, deschide gura. I-o ia Cătă Înainte: - Ce vrei? - Mă gândeam să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]