5,116 matches
-
vreme. Încă nu-mi dădusem seama cât eram de rănită după plecarea lui - îmi place să cred că din familia asta eu sunt cea care se controlează cel mai bine, dar când formam numărul am simțit cum inima mi se zbate și respirația mi se accelerează. Imediat ce am auzit vocea mică și ternă a recepționerului de la celălalt capăt, care-mi spunea calm că tatăl meu nu mai stă acolo, toată adrenalina care mi se-nvârtea prin sistem a fost folosită mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Cu ceilalți a fost, desigur, o joacă. Abia așteptau propunerea ta. Domnul Raul Ionescu începuse să se gândească la necessaire-ul de pușcărie, încă de pe vremea când noi locuiam în Crăiței. Sânt convinsă că și Mirciulică își mai amintește cât ne zbăteam să găsim o altă locuință. Și chiar găsisem o garsonieră convenabilă într-un cartier liniștit. Familia Iorgulescu intenționa s-o închirieze pentru un an. Ții minte, draga mea, pertractările ajunseseră destul de departe când din senin ți-au restituit aconto-ul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
jucau un soare galben ca un măr de aur, o grădină cu portocali și rododendroni. Hamalâc în port... Schimb de focuri cu sticleții... Fuga... Noaptea o petrecea într-o grotă răcoroasă. Lucia purta bluze subțiri în care sânii i se zbăteau ca niște iezi. Mirosea a iarbă și a sudoare curată. De pe mindirul lor se vedea luna, un imineu delicat spânzurat pe cerul străveziu. Dascălu izbi cu sete. Pământul uscat avea o culoare gălbuie cu dâre cenușii. ― Știi, am impresia că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vâjâind și se opri în panică. "Fluturii mei albaștri... Sânt mulți, minunați... N-au aer... Trebuie..." Apucă brusc masca și trase de ea încercînd să-și elibereze bărbia... Ionescu îi prinse brațul. " Ce vrea să facă?! E nebun!" Celălalt se zbătea, lovea cu furie încercînd să-l doboare. Degetele inginerului îi căutau gâtul. Cârnul îl izbi în piept. "Fluturii mei n-au aer. Masca îi ucide." Ionescu își mușcă buzele. Aveau un gust sărat. Spatele și genunchii răniți îi sângerau. " O să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fără ca manevra să-i atragă atenția în mod deosebit. Își va închipui că Mir-ciu-li-că e cel care umblă." Se aplecă puțin și-și strecură degetele în buzunarul profesorului... Ascunse cuțitul în cutele rochiei zîmbindu-i serafic lui Șerbănică Miga. Motanul se zbătea ca apucat. ― De ce nu-l lași jos? o întrebă bătrânul. ― Oh, în starea lui de spirit mi-e teamă să nu facă vreo poznă... Ioniță Dragu visa cu ochii deschiși: ... E îmbrăcat în zale, bine înfipt pe un cal minunat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
n-avem ce face. ― Cum ai proceda în locul lor? ― Uite, iubitule, mi-e destul de dificil să ghicesc cum trebuie să procedez eu în fiecare clipă. Nu-mi cere acum să gândesc pentru toată lumea. Aproape strangulat de fermoarul poșetei, Mirciulică se zbătea și miorlăia înfricoșător. Consternată, Melania Lupu încerca să-l mîngîie: " Tocmai acum îți face figuri, draga mea, și nu te supăra numai tu ești vinovată. L-ai răsfățat nepermis de mult. Dacă Sandi a vorbit... Bate-n lemn, Melania, și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Degetele încîrligate rămăseseră înfipte în poalele halatului vătuit. Sculptorul dormea adânc. Somn tânăr, destins, cu mâinile și picioarele împrăștiate, alungând, nesuportând odihna unui al doilea în același pat. Panaitescu sforăia. Îi alunecase capul peste marginea fotoliului. Mărul lui Adam se zbătea viu, ca un animal mic prins în cursă. Vâlcu se apropie pășind fără zgomot. Îi prinse delicat ceafa căutând altă poziție. Panaitescu tresări căscând un ochi congestionat, încleiat de somn, apoi adormi din nou. Contabilul zâmbi. Își luă valiza și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
trâmbițând o legătură neoficială. ― Cu câțiva ani în urmă, probabil n-o făcea, acum însă, orice aventură reprezintă o victorie, o demonstrație de valențe feminine. ― Poate... Doina Popovici rămase pe gânduri. E foarte trist. Într-un timp, Melania Lupu se zbătea s-o căsătorească... ― O femeie interesantă, constată Cristescu. ― Cine? ― Melania Lupu. ― Da, deși are și ea unele ciudățenii. ― N-am să vă ascund, doamnă, că pun mare preț pe impresiile dumneavoastră. Oricât aș încerca să fiu obiectiv, oricât de bine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dacă nu cumva rețetele înțelepților sunt rețetele disperării... Și Berdiaev, care clama sus și tare, cu exaltarea plină de tupeu a rușilor, că „revelația“ nu cade din cer ca o pleașcă, din contră, ești nevoit să o cauți, să te zbați, să te zvârcolești... ca pentru a pune mâna pe o funcție publică, pe un privilegiu, pe o slujbă bine plătită... * Avântul insolent către înțelepciune m-ar descalifica, ar fi ridicol. De unde „înțelepciunea“ de a emite numai soluții extreme, teribiliste, extravagante
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
cerebrală. Nu o facem însă ca să fim iertați de instanța divină, înnoiți, curățiți, ci pentru că altfel nu ne putem situa: fără o astfel de confirmare în ecou suntem bolnavi. Dacă am ignora această terapie isterică, anonimatul firesc în care ne zbatem ne-ar îngrămădi pe toți în spitalele de nebuni. Pătrarul de activitate mentală necontaminat de logoree trebuie că ne ține în echilibru, ne ferește de punerea în aplicare a crimelor care ne dansează în minte când mergem pe stradă. Bântuit
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
e rău. Ce v-ar putea face să îl credeți pe el și nu pe ceilalți doi? — A fost foarte convingător, a spus Trumbell. Dacă e să cumpăr manuscrisul, nu poate exista nici un dubiu. Absolut nici unul. — Înțeleg, a replicat Harry, zbătându-se să scape din cursa pe care i-o întinseseră, dar fără îndoială începând să își piardă energia, deja extrem de demoralizat. Vreau doar să știți că eu am fost de bună credință, domnule Trumbell. Gordon a găsit manuscrisul în podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
s-o cunoască destul de bine, și căzut într-una necunoscută și de neînțeles. Poate că trăim, fără s-o știm, chiar în clipa asta nesfârșită, în mai multe lumi deodată. Poate că vocea care vă vorbește acum și care se zbate printre vocile de aici ca un pește în plasa pescarului, vocea asta care se află în orașul nașterii ei și-n țara ei, mai singură decât orice voce de om prizonier în țară străină, vorbește chiar acum cu ființe pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
voi sunteți, orice-ați spune, închiși de la naștere, ca-n pușcărie, ca-n plasa de fluturi sau ca-n colivie, într-o lume pe care n-o doreați, n-o cunoașteți și n aveți cum s-o stăpâniți. Degeaba vă zbateți. Suntem prizonieri și condamnați, fiecare în lumea lui și-n singurătatea lui. De ce nu mă vedeți? Sunt ferecat în argintul înghețat al icoanei unei lumi care poate că deja nu mai este. Încerc să vă văd de acolo, din rama
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Generalului să facă la fel, dar se obișnuise să nu arate ce simte. Rămase neclintit lângă ușă, între cele două statui dezbrăcate și insensibile la frigul de-afară. Iedera se lipea de fațada casei, apoi rafalele o făceau să se zbată, dar fără s-o poată rupe. Iedera știa să lupte, iar Generalul știa s-o admire pentru asta. 5 Vorbesc tot mai puțin cu mine și poate că, în curând, vocea asta care mă ține prizonier în adâncurile ei o să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
sunt contemporani, oamenii de geniu reacționează, unii față de alții, precum păunii. Gloria este precedată și urmată de imense neplăceri. Geniile - acești minoritari sublimi și turbulenți. Gloria are un singur cusur : incomodează atât pe posesor cât și pe cei din jur. Zbate-te pentru glorie! Dar ferește-te de copita ei. Râvnim podiumul regal al artei. Nu și urcușul până acolo. Noi, românii, suntem înșurubați în univers prin speranța fără de sfârșit a lui Brâncuși. Capodoperele se spală pe mâini cu ifosele timpului
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Timpul transforma trupul în șandrama, iar iubirea, în ironie. Ajutat de femei, timpul a surpat imperii. Hoții de timp ne răpesc resursa care nu se mai poate regenera A mai rămas în urma un mileniu. Timpul și-a făcut datoria. Ne zbatem între Scylla clipei și Charybda veșniciei. După zece ani de lupte cumplite, războiul troian s-a încheiat. Pentru ca, între timp, prea frumoasa Elena îmbătrânise. Prea mult timp ne fura tărâțea vieții. Poate singurul lucru care funcționează ireproșabil în viața tuturor
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
creații artistice vin pe lume cu un jgheab special în care urmează să cadă ghilotina timpului. Fără un depozit de amintiri picante, bătrânețea este năclăită de frig și de igrasie. Cotropitorii stăpânesc spațiul, dar nu pot controla timpul. Prezentul se zbate între memorie și speranță. Clipele trăite intens se constituie în viitoare amintiri. Omul contemporan este răstignit între memoria tihnei pierdute și speranța spulberată a pământului făgăduit. Bătrânețea este ultima ecluză spre infinit. Nu poți aplica trecutului standardele viitorului. La bătrânețe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
la timp debutantului că îi crește ceva suspect pe creier. Artistul se retrage în sine însuși ca într-o redută. Arta modernă - o baie de aluzii. I - a fost dat marii poezii să nu încapă în cuvinte. Vinul bun se zbate în artist ca o viperă opărită de soare. Dumnezeu a făcut în șase zile o lume pe care, de mii de ani, o deformează sublim artiștii. Arta și metafizica sunt cei doi lobi ai respirației celeste. Asistăm indiferenți la despărțirea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fete, care l-a pus pe gânduri. Văzând doi bătrânei mergând la braț ca doi amorezi, unul dintre tinerii respectivi, făcând semn cu capul în direcția celor doi bătrâni, exclamă: Nu văd cui ar folosi munca mea! Mulți s-au zbătut ca proștii și nu s-au ales cu nimic. Eu, personal, nici nu vreau să ajung la vârsta lor! La ce mi-ar folosi? La cincizeci de ani, am încheiat cu viața, însă până atunci vreau să trăiesc cu adevărat
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
colților Anuca, fata pădurarului 157 deveni strălucitor. Moșierul ca împietrit, simți că-l ia cu frig, fiori înghețați îi scuturau spinarea... Gânduri cumplite îi năpădiră mintea. Pentru o clipă se crezu pierdut, chiar cu Anton alături, gâtul uscat i se zbătu în sugrumare, se și vedea devorat. Pădurea se căsca în față tot mai mare... Pădurarul, cu o stăpânire de sine, înfricoșătoare, în fata morții, se uita adânc în ochii fosforescenți ai fiarei, atrăgându-i privirea, întinzându-și ușor mâna spre
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nemișcat, pe omătul alb. Cu o labă, bătu aerul încercând să se agațe, parcă, de ceva nevăzut, într-un ultim efort și rămase înțepenit în agonie, cu gura căscată și limba atârnându-i. Trupul i se arcui și se mai zbătu o clipă în spasme, animalul mai tresări înca o dată, apoi trupul Gheorghe TESCU 158 mare și vânjos se destinse. Și, iarăși,cu o sforțare enormă, căscă larg gura, vrând parcă să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnit
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Așa auzise el din bătrâni. Păsărica se necăjea să găsească ochiul de geam, zburând roată prin odaie, apoi, se repezi afară ca o săgeată. „Tot așa trebuie să fie și sufletul omului!“, reflectă bătranul, cu răsuflarea tot mai grea. „...Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, pân‟ ci scapă... Pân‟ ci scapî, ca șî rândunica, pi urmî, să rătăcească slobod, în adâncu‟ văzduhului albastru nemărginit..!“ Vântoasa trecuse. Soarele a început din nou să lucească, ceața se risipi. Pădurea se limpezi... așa dintr-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în mijlocul ei. Totul s-a petrecut într-o clipă. Când și-a venit în fire, ea sprijinită de Sultan, ca o zeiță sta și îl privea cu un zâmbet șăgalnic. Ar fi îmbrațișat-o sălbatic... dar, se stăpâni. Inima i se zbătea în piept ca o sălbăticiune. Ea râse ușor și smalțul dinților ei albi și mărunți ca de pisică, loviți de lumină îi fulgeră inima. „Dacă nu e la mijloc inima, nu se întorc așa ușor mințile unei femei“, își zise
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
propriei vieți „greșite”, invocând introspectiv vechiul îndemn socratic: Cunoaște-te pe tine însuți! Autorul își exersează priceperea în tehnica monologului interior. Eroina este uimită că a pierdut o viață întreagă la infectul ghișeu. „Vreau afară!”, strigă vocea ei interioară. Se zbate în îndoieli și în contradicții, sperând că-i vor trece „gărgăunii”. Rareș Tiron are intuiția ironiei destinului. Într-o zi, întârziind la serviciu, Adriana constată că toate colegele sale sunt în doliu: murise angajata de la ghișeul 4, ceea ce-i amplifică
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
intimitatea persoanei, repetând întruna că așa ceva nu se face, nici chiar pentru un scop atât de distins și de înălțător, precum este literatura, bunăoară. Însă pe cine dintre noi toți nu mișcă - sufletește vorbind - un astfel de om, care se zbate așa de vârtos împotriva conștiinței sale și care are inima înțesată doar de regrete și de frustrări, dar lipsită cu totul de speranțe? Pentru un tânăr, un eșec nu are o însemnătate prea mare, fiindcă el, în Istorisiri nesănătoase fericirii
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]