5,232 matches
-
economiei țărilor. De asemenea, aceasta are un serios impact social. Raportându-ne la aceste aspecte se naște întrebarea: Care sunt forțele care dau tendințele migrației? Probabil că cea mai importantă cauză a migrației o reprezintă starea economică. Studiile făcute au pus în evidență relațiile dintre venit, condițiile economice și rata migrației. S-a descoperit că în țările dezvoltate migrația a crescut în perioadele de prosperitate și a descrescut în perioadele de declin economic. De asemenea, oamenii tind să se mute din regiunile cu
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
de anumite circumstanțe socio-istorice particulare create de evoluția societății românești. Rezultă astfel că inteligibilitatea fenomenelor socio-istorice reclamă, cu imperiozitate, analiza lor sistemic-relațională, ținându-se cont de sistemul de interdependențe structurale în care acestea sunt prinse. O analiză relațională va putea pune în evidență natura reverberativă a prefacerilor structural-formale și de conținut-substantivale suferite de literatura didactică, ca ecouri izvorâte în modificările câmpului literar răsfrânte asupra literaturii didactice. Examinată sub aspectul literaturii didactice, istoria educației românești poate fi etapizată în trei mari perioade, decupate cronologic
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pentru tezele enunțate de program. În acest sens sunt scrise cărți precum Continuitatea românilor (Stoicescu, 1980) - care întocmește un înnoit rechizitoriu al dovezilor permanenței românești, sau Unitatea românilor în evul mediu, avândul ca autor pe același istoric (Stoicescu, 1983) - care pune în evidență unitatea totală, monolitică, a românilor (unitatea geografică, unitatea economică, unitatea vieții social-politice, unitatea limbii române, unitatea cultural-artistică, unitatea de credință etc.). Efectele noilor directive nu se restrâng la sfera academică a gestionării trecutului românesc, ci se răsfrâng și în cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din meritele euristice ale analogiilor de ordin constructivist și administrativ în luminarea naturii memoriei colective, am păstrat pentru finalul acestei cărți metafora despre care credem că surprinde cel mai bine dinamica istorică a fenomenului memoriei. Face aceasta întrucât reușește să pună în evidență tensiunea funciară în care subzistă memoria colectivă, a cărei fizionomie este configurată de înfruntarea forțelor revizioniste ale prezentului cu forța rezistivă a tradiției trecutului. Este metafora palimpsestului. O considerăm mai relevantă decât celelalte din mai multe motive. În primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Povestirile din Canterbury, traducere de Dan Duțescu, studiu introductiv de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Editura Hyperion, Chișinău, 1993, p. 241. 32 Ibidem, p. 379. 25 vedere care urma să fie dezbătut sub toate aspectele sale și de aceea era dus la extreme, punând în evidență astfel cultura și ingeniozitatea de a susține un argument, o evidență clară sau o autoritate a epocii.33 Scriitorii medievali cultivau simbolul și alegoria. De aici și preferința pentru personajele feminine care să reprezinte anumite virtuți. În opera lui Geoffrey
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
-l ierte, căci el tare se rupe prin garduri și crengi, dar trebuie sa-și facă slujba lui."169 Tradiția populară românească a stabilit o tipologie a vântului, în funcție de viețuirea cosmică în spațiul temporal. Astfel, o primă clasificare a vântului pune în evidență pactul cosmicului cu "vremea" ca timp al trăirii în limitele omenescului: Pe lume sunt trei vânturi: vântul acesta al nostru, care poartă și nourii, apoi vântul turbat, care e mai deasupra și la care cum ajunge vreo pasere îndată turbă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
adăpi cu sânge. Adăpa-te-ai, adăpat, / Și tot nu te-ai săturat, / C-o curs sângele șuvoi / Din voinicii de la noi / Și din gospodari ca noi."100 Prezența altor variante lexicale pentru arhetipul "pământ" lut, țărnioară, rădăcini, țară, mormânt pune în evidență tragismul unui destin potrivnic, construcția lirică realizându-se gradat, secvențial, în funcție de ipostazierea semnificațiilor originare: "Eu aștept să vie-acasă, / Șapte rădăcini nu-i lasă. / Pământule păcătos, / Mult ai fost nesățios, / Că doi ani o tot plouat / Și nu te-ai mai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Da de huit nici nu ne pasă, / C-am găsit fete frumoase. Fiți în lume cu dreptate, / La mulți ani cu sănătate!"125 Umanul este definit, adeseori, în raport cu elementele naturii, dar și cu timpul cosmic. Paralelismul analogic și comparația explicită pun în evidență interdependența plan uman plan cosmic: "Bună dimineața,an nou! Să trăiți, / Să-nfloriți / Ca merii, / Ca perii / În timpul primăverii. Să trăiți, / Să-nfloriți / Ca un măr, / Ca un păr, / Ca un fir / De trandafir! / La anul și la mulți ani
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
măr, / Ca un păr, / Ca un fir / De trandafir! / La anul și la mulți ani!"126 Transpunerea analogică a universalului în plan individual transfigurează umanul, integrându-l în plan cosmic. Această co participație a elementelor naturale la viața umană este pusă în evidență de interogațiile interne explicative: În pădurea-ntunecoasă / Toate crengile se lasă, / Se lasă pân la pământ / Și mă-ntreabă de ce plâng. Cum n-oi plânge ș-oi ofta? / Rău mă doare inima; / Că la mine în grădină / A prins scârba
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viteaz mare / Ca domnul Ștefan cel Mare, / Să fii viteaz la război, / S-aperi țara de nevoi. / Nani, nani, puiul meu, / Tare drag te mai am eu, / Să fii `nalt, să fii frumos, / Ca un soare luminos!"149 Repetiția paralelistică pune în evidență înveșnicirea trăirilor lăuntrice, planul exterior ipostaziind transfigurările interioare ale umanului: "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; Drumul suie și coboară, / Al dorului mă omoară. Mare-i muntele Rarău, / Dar mai mare-i dorul meu; Dorul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Tu te sui, ea nu te ține. / Când te-ai suit c-un picior, / Ea se rupe rotunjor; / Când te-ai lăsat cu-amândouă, / Ea se rupe drept în două."176 Comuniunea elementelor arhetipale creează paliativul ontologic al zbuciumului lăuntric, pus în evidență de repetiția paralelistică ("câne"; "am vrut"; "o scăpat", "scap"), iar anadiploza " Și tot la mine-o venit / Și-o venit și mai greu..." accentuează imposibila descătușare din înlănțuirile trăirilor: "Frunză verde trei căline, / Doru meu îi mare câne, / Greu se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lui Dumnezeu / Să nu rămân numai eu, / Să rămâie și mândra, / Care m-am iubit cu ea!..."213 Paralelismul explicativ realizează portretul unei sorți lipsite de norocire, ipostaziată metonimic urât, boală, străin, pământ, toiag și definită tautologic, tocmai pentru a pune în evidență datum ul vieții: "Foaie verde și-o lalea, / Maică, măiculița mea, / De ți-a fost dragă lumea, / La urât nu mă-ndemna! / Decât cu urâtu-n casă, / Mia bine cu boală-n oasă; / De boală te lecuiești, / Cu urâtul nu trăiești
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Să dau moartea-n judecată, / S-o condamne legile, / C-o omorât tinerii. Mi-o luat și pe-a mei feciori, / Mândri ca și două flori, / Ș-am să mor de doru lor."224 Prezentarea gradată a planurilor narative, analogice, pune în evidență starea conflictuală dintre om și moartea antropomorfă, anulând, în același timp, tragismul, prin biruința asupra sfârșitului vieții: " Vine moarte mânioasă, / Ascuțită ca o coasă. / Eu o rog să mă mai lase, / Ea intră fulger în casă, / Se oprește drept la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu poate / Ca să-i deie morții moarte. Da eu așa amărât / Și pe moarte-am jupuit / Ș-am pus pielea la uscat. / Ciubote din ea să fac, / Să-mi trăiesc viața cu drag."225 Împletirea planului narativ cu notațiile descriptive pune în evidență atitudinea de acceptare în fața "marii treceri", singurătatea asumată în fața morții, ca resemnare, fiind ilustrată de inversiunile care portretizează petrecerea din această lume ("neagră singurătate", "pustia moarte"), metafora exprimând chintesența vieții săvârșite ("car de lut"): "Urâtu-i, doamne, urât, / Când vin sorții
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
106 Datina arderii butucului în noaptea de Crăciun, răspândită aproape la toate popoarelor Europei, focurile care se fac în dimineața de Crăciun (la slavi și la români) și colacii de Crăciun, care imită forma soarelui, amintind de nimbul lui Mithra, pun în evidență cultul Crăciunului ca strămoș și moș, fiind un cult solar.107 Solstițiul de iarnă sărbătorea, în trecut, ziua de naștere a soarelui.108 Nu întâmplător, la solstițiile de vară și de iarnă, zeul soarelui la incași, Inti, era "legat" ritualic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
aur pusu-mi-a, / În mâna stângă, trâmbiță (...) / La casa jocului am stat, / Din trâmbiță am trâmbițat, / Din bucin am bucinat, / Toți feciorii m-au luat, / Toți m-au jucat, / Toți în fruntea jocului, / Tot în fruntea danțului!"160 În descântece este pus în evidență un dublu semantism al soarelui, ca imagine hierofanică, punând în ordine timpul, dar și ca ființă cosmică negativă care distruge echilibrul existențial, provocând boala numită "de soare sec". În descântecele de "soare sec", se utilizează apa, ca forță regeneratoare, și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reprezinte forma logică. Aceasta se oglindește în ea. Ceea ce se oglindește în limbaj, limbajul nu poate reprezenta. Ceea ce se exprimă pe sine în limbaj nu poate fi exprimat de noi prin limbaj. Propoziția arată forma logică a realității. Ea o pune în evidență.“ Distincția dintre ceea ce poate fi spus și ceea ce nu poate fi spus este înfățișată aici drept distincția dintre ceea ce „poate să reprezinte propoziția“ și „ceea ce se oglindește în ea“. Întrebarea este dacă se poate spune ceva despre această distincție. Răspunsul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
părere că, în esență, am rezolvat problemele în mod definitiv.“ După primii ani de la reluarea preocupărilor filozofice, însemnările lui Wittgenstein atrag atenția printr-o distanțare tot mai clar marcată de acest stil de gândire. Aspirația filozofică nu mai este să pună în evidență ceva de ordin principial cum este, să zicem, „forma logică a propoziției“, ci o înțelegere mai bună a modului cum funcționează expresiile limbajului într-o mare varietate de activități, situații și contexte de viață. Aspirația spre înțelegere se concretizează în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mai târzie, este însă evident. Calea propusă în Tractatus a fost cea a cercetării formei logice a expresiilor limbajului, formă care „se arată“ în simbolism. Problemele filozofice iau naștere în mod sistematic din neînțelegeri ale logicii limbajului, care pot fi puse în evidență prin utilizarea tehnicilor logicii moderne. Apariția și persistența lor este așadar consecința unor greșeli de ordin logic. Îndată ce aceste greșeli sunt identificate, faptul că nu suntem în fața unor probleme autentice devine clar. Iar dacă se poate arăta că ele sunt
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limbajul fizicalist - în domeniul a ceea ce este dat în mod nemijlocit.“76 Este o abordare care contrastează cu abordarea Tractatus-ului, potrivit căruia nonsensurile pot fi recunoscute și înlăturate considerând, pur și simplu, forma logică a propoziției. Ceea ce este mai bine pus în evidență dacă acest pasaj va fi corelat cu unul care îl precedă: „De ce este filozofia așa de complicată? Căci ea ar trebui să fie cu totul simplă. - Filozofia desface nodurile din gândirea noastră, pe care noi le am făcut într-un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ceva esențial cu privire la resorturile și intențiile care susțin o practică filozofică cu totul singulară. Explorând posibilități, prin imaginarea folosirilor pe care le-ar putea primi expresii ale limbajului cotidian într-o mare varietate de situații și circumstanțe, Wittgenstein urmărește să pună în evidență tendința noastră spontană de a considera aceste folosiri doar drept instanțe particulare în care este aplicată una și aceeași noțiune generală. Această tendință este favorizată de particularități ale acelui sistem de semne care este limbajul articulat. Ea este accentuată prin
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
orienteze autoritar modul nostru de a gândi nu devenim coștienți decât atunci când ajungem să le percepem drept mișcări între multe alte mișcări posibile ale gândirii. Printre obișnuințele de gândire ale omului modern un loc proeminent ocupă atât tendința de a pune în evidență ceea ce este general în raport cu ceea ce este particular și specific, cât și convingerea că orientarea analitică a gândirii și exactitatea noțiunilor reprezintă un câștig în toate împrejurările. În Caietul albastru, Wittgenstein acuză ceea ce numește „setea noastră de generalitate“ și „atitudinea disprețuitoare
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
apărea „nefastă“ în măsura în care induce tendința „de a asimila alte moduri de gândire la cele ale științei și, ca urmare, de a le interpreta greșit și de a le înțelege greșit“83. Contrastul dintre aceste două orientări ale gândirii este bine pus în evidență de o discuție recentă. Un cercetător al creierului, profesorul german Hans Marcovici, a publicat în anul 2007 o carte intitulată Locul faptei: creierul. În căutarea originii crimei. Într-o intervenție din revista Der Spiegel, el susține că acțiunile antisociale, în primul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
șoldurile destul de mult, deoarece șoldurile lor sunt mai late din punct de vedere anatomic și, prin urmare, sunt învățate să pășească grațios așezând un picior în fața celuilalt. Pe de altă parte, fustele strâmpte, pantalonii mulați și pantofii cu toc înalt pun în evidență șoldurile feminine care se leagănă în mers, oferind o notă de atractivitate pentru cei din jur. Dacă realizăm o analiză comparativă între repertoriul gestual masculin și feminin, constatăm tendința bărbaților de a ocupa teritoriul (de exemplu, sprijinirea brațului de perete
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
ea aduce și o integrare mai bună a activităților mentale, un fel de regenerare a personalității. Uneori ea generează curajul, imprimă credincioșilor o influență deosebită. Seninătatea privirii, liniștea atitudinii, seninătatea comportamentului și, când este necesar, acceptarea cu seninătate a morții, pun în evidență prezența comorii ascunse în adâncul sufletului. Sub această influență binefăcătoare, până și ignoranții, retardații, își folosesc mai bine forțele intelectuale și morale. Rugăciunea îi ridică pe oameni deasupra nivelului lor intelectual, dobândit prin ereditate și prin educație. Această legătură spirituală
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]