47,038 matches
-
și, reprezentând mila și spaima, ea realizează o epurare a acestui gen de emoții." (cap. 6) Două trăsături esențiale, după cum vedem, caracterizează tragedia noblețea acțiunii și efectele produse de ea asupra spectatorului prin introducerea a două emoții, mila și teama, provocate de spectacolul pathos-ului, sau evenimentului patetic 22. După părerea lui Aristotel, ea este "acțiunea ce cauzează distrugereea sau durerea, de exemplu omorurile înfăptuite pe scenă, marile dureri, rănile și toate lucrurile de acest gen". (cap.11) Mila (eleos) se naște
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea îi servește vieții drept timp liber petrecut în mod nobil și, în sfârșit, ea este utilă destinderii și odihnei după un efort susținut." Cum muzica este o imitație a emoțiilor sufletului, ea exercită un rol cathartic, producând, după emoția provocată de ascultare, o stare de bine. Diverse grade de emoție pot fi puse în mișcare în funcție de personalitatea auditoriului și de natura muzicii. Aristotel distinge trei feluri de muzică, o muzică "etică" pe care este bine să o învățăm pentru virtuțile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
modurile cu tendințele morale cele mai pronunțate, și când va fi vorba să ascultăm muzica executată de alții vom putea admite modurile active și modurile exaltate". Unele muzici foarte violente, "exaltate", utilizate în cursul ceremoniilor inițiatice, merg până acolo încât provoacă o stare de transă. Este cazul, în epoca lui Aristotel, Coribanților, acești preoți frigieni, posedați de zeu în cursul dansului lor sacru. Astăzi se pot observa asemenea experiențe în unele triburi africane, sau în cultul vaudou. Transa, urmată de o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici soluția după care cel rău trece de la fericire la nefericire. Chiar dacă satisface sensul omenescului, nici ea nu trezește cele două emoții ale tragicului. Aristotel ignoră voit cea de-a patra posibilitate, cea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndemână, în timp ce astăzi cele mai frumoase tragedii sunt compuse despre istoria unui mic număr de case, de exemplu cea a lui Alcmeon, Oedip, Oreste, Meleagru, Thyeste, Telep și toate celelalte personaje cărora li s-a întâmplat să sufere sau să provoace nenorociri îngrozitoare." Tocmai aceste relații de alianță vor fi exploatate fără încetare de către teatrul occidental. Numai ele pot trezi interesul spectatorului. Să remarcăm că și Nathalie Sarraute care, în romanele sale, ca și în piesele sale radiofonice, face portretul unor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nenorocirea anunțată care nu se produce, ca sacrificiul lui Avraam "în care această prefăcătorie de a ordona sacrificarea lui Isaac, prin care Dumnezeu îl pune la încercare pe Avraam, nu aduce nicio nenorocire la sfârșit", nu s-ar spune că provoacă nici ea emoții tragice. Deosebit de novator, el fixează regulile tragediei, enunțând, deși foarte pe scurt, unitățile de timp și de loc: "Trebuie reprezentată întotdeauna întâmplarea sau jocul în aceeași zi, în același timp, într-un același loc". Este imposibil de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Perseu cu monstrul: dar m-am ferit să pun să fie cântat ceva necesar înțelegerii piesei, pentru că în mod obișnuit cuvintele ce se cântă fiind prost înțelese de auditori, din cauza confuziei aduse de diversitatea vocilor care le pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască auditoriul asupra vreunui lucru important. Nu la fel se întâmplă cu mașinăriile, care nu sunt în această tragedie niște lucruri detașate, ele formează intriga și deznodământul, și sunt atât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vârsta, sexul, condiția, apartenența geografică, ce asigură "potrivirea" comportamentelor, le adaugă "Situația actuală" (la "Fortune présente") a personajului, adică soarta fericită sau nefericită pe care o cunoaște el și "pasiunile", "teroarea" și "compasiunea" pe care spectacolul destinului său i le provoacă spectatorului. La Mesnardière înțelege prin asta două emoții tragice care sunt la originea catharsisului. "Pentru ca el (autorul dramatic) să nu se abată de la vreun punct de mare importanță, este mai bine să-i trasăm o Idee generală asupra comportamentului pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Oricât ar fi pasiunea sa de violentă, este clar că ea nu trebuia să-i slăbească dorința de răzbunare a morții Contelui și cu atât mai puțin să se hotărască să-l ia de soț pe acela care i-a provocat moartea. De aici, comportamentul său, chiar dacă nu îl putem numi prost, trebuie să fie dovedit ca cel puțin scandalos, iar Lucrarea care îl conține, este în mod notabil defectuoasă prin el, îndepărtându-se de scopul Poeziei care vrea să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
intrigile, iar sfârșitul îi este vesel. Astfel încât începutul tragediei este totdeauna vesel, iar sfârșitul ei este mereu trist; exact inversul comediei, al cărei început este intenționat destul de trist, pentru că este ambiguu, însă sfârșitul ei este, negreșit, frumos și vesel; una provoacă dezgust de viață, din cauza nefericirilor de care este plină; iar cealaltă ne convinge, dimpotrivă, să o iubim." Ca și în Antichitate, tragedia este considerată în epoca clasică, de docți cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
confuzie, creată de primii traducători ai Poeticii în Italia și în Franța, și continuată până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. După părerea lui Aristotel, tragedia purifică de pasiunile de milă și de teamă pe care i le provoacă spectatorului. Pentru Corneille, în schimb, ca și pentru toți teoreticienii de la Renaștere încoace, tragedia purifică de toate pasiunile umane, dragoste, ură, gelozie, ambiție, pe care autorii dramatici le acordă personajelor lor. Va trebui să-l așteptăm pe Lessing pentru ca eroarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nenorociri nemeritate, se teme, după părerea lui, să nu i se întâmple ceva asemănător. Plasat în fața ravagiilor pe care le produce pasiunea la protagonist, el va încerca de acum înainte să-și domine pasiunea care, la el, ar risca să provoace aceleași efecte. "Ne este teamă, spune el (Aristotel), de cei pe care îi vedem suferind o nenorocire pe care nu o merită, și ne temem să nu ni se întâmple una asemănătoare, când îi vedem pe semenii noștri că suferă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se păzească de alții, decât de mamă și de iubita lui. Reprezintă deci un mare avantaj, pentru producerea milei, legătura de sânge și cea a relațiilor de dragoste sau de prietenie între cel ce persecută, urmăritor și urmărit, cel ce provoacă suferința și cel ce suferă." (Discurs despre Tragedie) Apariția bruscă a unui act de violență în sânul relațiilor de alianță nu este totuși o condiție sine qua non, pentru ca să apară pateticul. Corneille constată că Anticii nu s-au supus totdeauna
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu totul nedrept. Unii interpreți accentuează puterea acestui cuvânt grecesc μιαρου, pe care îl recomandă spre folosire ca epitet în cazul acestui eveniment, până la a-l transforma cu sensul de abominabil; la asta eu adaug că un astfel de succes provoacă mai mult indignarea și ura împotriva celui ce face să sufere decât mila pentru cel care suferă, și că astfel acest sentiment care nu este specific tragediei, numai în cazul în care este bine apărat, îl poate înăbuși pe acela
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-l iubească pe cel ce suferă și să fie iubită de el." Cu Horace, Corneille creează de asemenea o situație perfectă în planul tragicului. Eroul, ajuns în culmea gloriei, comite, omorându-și sora, o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai mare. Cel virtuos a devenit fratricid! Și Racine reia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a fi atins perfecțiunea în registrul pateticului. El își subliniază datoria față de Euripide, care în Hipolit încoronat i-a inspirat personajul eroinei sale. Ea are "toate calitățile cerute de Aristotel unui erou de tragedie și care sunt capabile să provoace compasiunea și teroarea. Fedra, într-adevăr, nu este nici de tot vinovată, nici de tot nevinovată", scrie el în Prefață. El adaugă că a avut grijă "să o fac mai puțin odioasă decât este în tragediile Anticilor". De aceea doica
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celălalt. Ei devin nefericiți prin această slăbiciune omenească de care suntem capabili și noi; nefericirea lor stârnește milă, acest lucru este constant, și i-a costat destule lacrimi pe spectatori pentru a nu-l contesta. Mila aceasta trebuie să ne provoace teama de a nu păți și noi o asemenea nenorocire și să ne purifice de prea-plinul de dragoste ce cauzează nefericirea lor făcându-ne să-i deplângem, dar nu știu dacă ne-o provoacă sau dacă ne purifică, și mi-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contesta. Mila aceasta trebuie să ne provoace teama de a nu păți și noi o asemenea nenorocire și să ne purifice de prea-plinul de dragoste ce cauzează nefericirea lor făcându-ne să-i deplângem, dar nu știu dacă ne-o provoacă sau dacă ne purifică, și mi-e teamă ca raționamentul lui Aristotel asupra acestui punct să nu fie decât o idee frumoasă, care nu se întâmplă cu adevărat în realitate. Mă bazez pe cei care i-au văzut reprezentațiile: ei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-și întrebe inimile în secret și să revină asupra a ceea ce i-a impresionat la teatru, pentru a-și da seama dacă au ajuns prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei pasiunea ce a provocat nefericirea pe care au deplâns-o." (Discurs despre Tragedie) 7.8. Părinții Bisericii și teatrul Cum teatrul pune în mișcare emoții puternice, la actor ca și la spectator, mulți părinți ai Bisericii, în secolul al XVII-lea, îl privesc cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și prin cuvinte. Trebuie deci ca cei ce reprezintă o pasiune din dragoste să fie oarecum cuprinși de ea în timp ce o reprezintă. Or, nu trebuie să ne imaginăm că îți poți șterge din minte această impresie pe care ți-ai provocat-o în mod voit, și că ea nu lasă în noi o mare dispoziție către această aceeași pasiune pe care am vrut să o simțim. Astfel, Comedia prin însăși natura ei este o școală și un exercițiu al viciului, pentru că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Marivaux, în Mama confidentă (La Mère confidente), introduce și el, în același an, elemente patetice în sânul comediei. Totuși aceste piese rămân comedii, destinate să stârnească râsul, chiar dacă comicul nu mai este de aceeași natură cu cel pe care îl provocau piesele lui Molière. Voltaire, în Prefața la Nanine, pe care o califică drept "comedie înduioșătoare" ("comédie attendrissante", 1749), revendică menținerea acestui fel de râs în comedie. O comedie serioasă, cea preconizată de dramă, nu i-ar fi pe plac. "Comedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu i-ar fi pe plac. "Comedia, scrie el, încă o dată, poate prin urmare să se pasioneze, să se înfurie, să emoționeze, numai să stârnească apoi râsul oamenilor de treabă. Dacă i-ar lipsi ceva comic, dacă nu ar fi provoca decât lacrimi, ar fi atunci un gen foarte vicios și foarte dezegreabil." Totuși, în Prefața la Copilul risipitor (L'Enfant prodigue, 173712), el definește cu o clipă mai devreme obiectivele dramei, revendicând, în numele realismului, amestecul de tonuri, după modelul din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a simți ridicolul, de a-l descoperi ușor și repede, sub deghizamentul pasiunii și al modei, în toate combinațiile în care se amestecă cu alte calități încă și mai rele, sau chiar cu niște calități bune, și chiar în ridurile provocate de gravitatea solemnă. Să recunoaștem că Avarul lui Molière nu a îndreptat niciodată comportamentul vreunui avar, nici Jucătorul lui Regnard pe vreun jucător; să admitem că râsul nu poate corecta felul acesta de nebuni: cu atât mai rău pentru ei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
revendică libertatea artei. Unitatea de loc în special i se pare incompatibilă cu "comedia de intrigă" în care se întâmplă, ca în viață, numeroase peripeții -, pe care o opune "comediei simple" a Anticilor. Respectul față de o asemenea regulă riscă să provoace numeroase aspecte neverosimile și să strâmbe firescul. El îl pune pe Orazio să spună, jucând rolul autorului dramatic din Teatrul comic: "Comedia simplă se poate face într-un același decor. Însă comedia de intrigă nu o poate face fără constrângere
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru pentru viață 64. "Există, la Goldoni, acceptarea clară a unei misiuni teatrale, a teatrului ca "lucru legat de lume", "Teatru și Lume" în același timp, cu aspectele sale bune sau rele, cu efortul cerut, cu luptele pe care le provoacă, cu convergența totului în tot, o viață care se angajează acolo în întregime, până la nebunia celor șaisprezece comedii într-un singur an, cu iluzia cea de pe urmă de "a schimba" imediat ceva." 4.3.2. Moralitatea râsului Singurul lucru îndreptat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]