46,702 matches
-
să ducă o viață de pustnic și să evite contactul cu alte persoane. Un număr tot mai mare de ucenici, mulți tineri credincioși și susținători au construit o tabără în jurul grotei lui, căutând să obțină o binecuvântare de la el. Astfel, Sfântul Ioan a înființat Mănăstirea Rila, care este considerată principala mănăstire a Bulgariei. Veștile minunilor săvârșite de el au ajuns până în capitala Țaratului Bulgar. Țarul Petru I (fiul țarului Simeon I) a călătorit 120 km până în Munții Rila pentru a se
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
una din hagiografiile Sf. Ioan de Rila, precum și în Testamentul Sf. Ioan de Rila. După o călătorie lungă și obositoare, țarul Petru I a ajuns la locul unde trăia Sf. Ioan, dar și-a dat seama că accesul la locuința sfântului era inaccesibil, probabil din cauza terenului accidentat. Așa cum arată hagiografiile medievale, Sf. Ioan de Rila a refuzat să-l întâlnească personal pe țar pentru a nu fi ispitit de vanitate și mândrie din cauza acestei vizite extraordinare care i s-a făcut
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
pe țar pentru a nu fi ispitit de vanitate și mândrie din cauza acestei vizite extraordinare care i s-a făcut. Ca atare, cei doi bărbați au rămas la distanță unul de altul. Țarul a trimis un soldat să-i aducă sfântului darurile cu care venise. Sf. Ioan de Rila a păstrat doar o mică parte din hrană și a înapoiat tot aurul și darurile de preț, afirmând că monarhii au nevoie de aur pentru a apăra țara și a-i ajuta
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
operă literară și o îndrumare morală către urmașii săi și către poporul bulgar. Considerat sfântul patron al poporului bulgar, Sf. Ioan de Rila este sărbătorit în fiecare an, la 18 august și la 19 octombrie. La scurt timp după moartea sfântului, rămășițele sale pământești, despre care se presupunea că aveau puteri miraculoase, au fost transferate la Sofia în timpul domniei țarului Petru I (927-969). După ce regele maghiar Béla al III-lea a cucerit Sofia în 1183, moaștele Sf. Ioan de Rila au
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
Rila, îi este dedicată lui, fiind situată în zona Portage Park. În calitate de sfânt patron al poporului bulgar, trecerea sa la cele veșnice este comemorată în fiecare an, la datele de 18 august și 19 octombrie. Una dintre minunile săvârșite de Sfântul Ioan de Rila este cunoscută ca „fabula celor două plăcinte”: el a ajutat la hrănirea unor săraci pe care i-a vizitat aducând cu el două plăcinte pe care le primise de la plăcintarul satului. El este considerat din acest motiv
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
le primise de la plăcintarul satului. El este considerat din acest motiv patronul plăcintarilor și se spune că „cele două plăcinte ale lui Ioan” vor reprezenta întotdeauna un mod de mulțumire al fabricanților de plăcinte pentru plăcintarii săraci care au oferit sfântului ultimele lor două plăcinte. Această zi este sărbătorită încă în America de Nord în Ziua Națională a Plăcintelor, la data de 23 ianuarie, unde există tradiția de a aduce „două plăcinte” celor pe care-i vizitezi. Mănăstirea Ioannovsky, cea mai mare mănăstire
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
este sărbătorită încă în America de Nord în Ziua Națională a Plăcintelor, la data de 23 ianuarie, unde există tradiția de a aduce „două plăcinte” celor pe care-i vizitezi. Mănăstirea Ioannovsky, cea mai mare mănăstire din Sankt-Petersburg, îl comemorează pe acest sfânt. Pasul Sf. Ivan Rilski de pe insula Livingston din arhipelagul South Shetland, Antarctica, este numit după Ioan de Rila. Capela „Sf. Ioan de Rila”, construită în anul 2003 la baza St. Kliment Ohridski de pe insula Livingston, este primul edificiu ortodox din
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
numit după Ioan de Rila. Capela „Sf. Ioan de Rila”, construită în anul 2003 la baza St. Kliment Ohridski de pe insula Livingston, este primul edificiu ortodox din Antarctica și cel mai sudic lăcaș de cult din lume. O icoană a Sfântului Ioan de Rila este reprezentată pe reversul monedei bulgare de 1 leva emisă în 2002 și pe aversul bancnotei de 1 leva, emisă în 1999.
Ioan de Rila () [Corola-website/Science/335922_a_337251]
-
(în ; în ) este un castel în stil gotic construit în perioada 1348-1365 din dispoziția lui Carol al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Boemiei. Castelul a servit ca loc de păstrare a bijuteriilor coroanei Cehiei sau Boemiei, a sfintelor relicve și a altor comori regale. Situat la aproximativ 30 km sud-vest de Praga, deasupra satului cu același nume
Castelul Karlštejn () [Corola-website/Science/335951_a_337280]
-
ca planurile să nu fi fost realizate de un arhitect, ci să fi fost elaborate de un inginer care a spus în practică ideile și cererile împăratului, rezolvând cu precizie matematică problemele tehnice ce au apărut pe parcurs. În schimb, Sfântul Împărat Roman Carol al IV-lea a supravegheat personal lucrările de construcție și decorarea interioarelor. Un fapt mai puțin cunoscut este faptul că împăratul a angajat muncitori din regiunea Palestina pentru lucrările rămase. Construcția a fost terminată aproape douăzeci de
Castelul Karlštejn () [Corola-website/Science/335951_a_337280]
-
este utilizată în prezent ca Biblioteca Națională a Republicii Cehe. În 2005, Biblioteca Națională Cehă a primit Premiul Jikji (Memoria Lumii) din partea UNESCO. Istoria clădirii datează din secolul al XI-lea când a fost construită aici într-o capelă dedicată Sfântului Clement. O mănăstire dominicană a fost fondată în perioada medievală, care a fost transformată în 1556 într-un colegiu iezuit. În 1622 iezuiții au transferat biblioteca Universității Caroline în , iar colegiul a fuzionat cu Universitatea în 1654. Iezuiții au rămas
Clementinum () [Corola-website/Science/335982_a_337311]
-
mulți ani și în cele din urmă a condus la falimentul ducatul. Ducele a menținut o armată permanentă careera disproporționat de mare pentru populația sau pentru resursele financiare ale ducatului. Unii dintre soldați au fost închiriați Principatului Saxoniei sau împăratului Sfântului Imperiu Roman. Mania lui Ernst August pentru construcții a dus la construirea la Kleinode a micului palat Belvedere și a palatului rococo din Dornburg, reședința luxoasă a ducelui. Pasiunea lui pentru vânătoarea a fost, de asemenea, extravagantă; când a murit
Ernest Augustus I, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach () [Corola-website/Science/335993_a_337322]
-
o flotă în frunte cu . După declinul Bizanțului, Veneția a început să considere Ragusa un rival ce trebuie supus, dar tentativa de a cuceri orașul în 948 s-a soldat cu un eșec. Cetățenii orașului au pus acest rezultat pe seama Sfântului Blasiu (în croată: "Sveti Vlaho"), pe care l-au adoptat drept sfânt protector. Ragusa era în Evul Mediu timpuriu o insulă și avea o populație de origine romanică, vorbitoare a propriei limbi romanice, dalmata. În 1050, regele croat , domnitor în
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
considere Ragusa un rival ce trebuie supus, dar tentativa de a cuceri orașul în 948 s-a soldat cu un eșec. Cetățenii orașului au pus acest rezultat pe seama Sfântului Blasiu (în croată: "Sveti Vlaho"), pe care l-au adoptat drept sfânt protector. Ragusa era în Evul Mediu timpuriu o insulă și avea o populație de origine romanică, vorbitoare a propriei limbi romanice, dalmata. În 1050, regele croat , domnitor în Croația și Dalmația, a acordat niște pământ de-a lungul coastei, prin
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Frano Favi, de a stabili relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, deși americanii au acceptat să permită vaselor ragusane să folosească liber porturile americane. Primii ani ai Războaielor Revoluției Franceze au fost unii din cei mai prosperi pentru Ragusa. Drapelul Sfântului Blasiu fiind neutru, Republica a devenit unul din principalii transportatori din Mediterana. Blocada continentală a fost pâinea Ragusei; și înainte de apariția Lissei, manufacturile engleze, excluse din porturile franceze, italiene, olandeze și germane, și-au găsit drumul spre centrul Europei prin
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
erau proprietățile, este sigur că nobilii dețineau majoritatea suprafeței. Între cei mai mari proprietari de pământ se numărau unsprezece membri ai familiei Sorgo, opt Gozze, șase Ghetaldi, șase Pozza, patru Zamagna și trei din familia "Saraka". Cetățeni ragusani aparținând confreriilor Sfântul Antonie și Sfântul Lazăr dețineau terenuri considerabile în afara orașului. Orașul a fost asediat de o forță croată condusă de Todor Milutinović și susținută de Marina Regală Britanică, care dominase incontestabil Marea Adriatică. Căpitanul la sfârșitul lui ianuarie 1814 cu vasele HMS
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
sigur că nobilii dețineau majoritatea suprafeței. Între cei mai mari proprietari de pământ se numărau unsprezece membri ai familiei Sorgo, opt Gozze, șase Ghetaldi, șase Pozza, patru Zamagna și trei din familia "Saraka". Cetățeni ragusani aparținând confreriilor Sfântul Antonie și Sfântul Lazăr dețineau terenuri considerabile în afara orașului. Orașul a fost asediat de o forță croată condusă de Todor Milutinović și susținută de Marina Regală Britanică, care dominase incontestabil Marea Adriatică. Căpitanul la sfârșitul lui ianuarie 1814 cu vasele HMS "Bacchante" and HMS
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
și nu i-au lăsat să intre pe rebelii ragusani. Îmbătat de victorie, și având susținerea lui Vlaho Kaboga, generalul Milutinović a ignorat acordul de la Gruž făcut cu nobilimea. Evenimentele au rămas în istorie sub numele de „episodul steagului”. Drapelul Sfântului Blasiu a fost arborat alături de culorile austriece și britanice, dar numai pentru două zile întrucât, la 30 ianuarie, generalul Milutinović a ordonat maiorului Sabo Giorgi (Đorđi) să-l dea jos. Cuprins de mândrie patriotică, Giorgi, ultimul al Republicii și francofil
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
un caracter liberal și a dat de timpuriu dovadă de angajament pentru principiile dreptății și umanitarismului, dar a fost și conservator cu structura sa și în raport cu ordinea socială. Drapelul Republicii avea pe el cuvântul "Libertas" (libertate), iar intrarea în cetatea Sfântul Laurențiu (Lovrijenac) din imediata apropiere a zidurilor Ragusei purta inscripția "Non bene pro toto libertas venditur auro" (Libertatea nu poate fi vândută pentru tot aurul din lume). Comerțul cu sclavi a fost interzis în 1416. Republica a fost un adversar
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
supraviețuit chiar și atunci când clasele erau divizate de dispute interne. La sosirea lui Marmont în Dubrovnik în 1808, nobilimea era împărțită în două blocuri,„Salamankezi” ("Salamanquinos") și "Sorbonezi" ("Sorboneses"). Aceste nume fac aluzie la anumite controverse apărute din războaiele dintre sfântul împărat roman Carol al V-lea și regele Francisc I al Franței, care avuseseră loc cu 250 de ani în urmă. În cutremurul din 1667, o mare parte dintre nobili au dispărut, și, pentru ca împăratul să mențină controlul, a fost
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
o căsătorie între membrii celor două grupuri diferite avea consecințe la fel de grave ca și cum ar fi fost între membri a două diferite clase sociale. Această diviziune socială se reflecta și în straturile inferioare: plebeii erau și ei împărțiți în frățiile de Sfântul Antonie și Sfântul Lazăr, care erau la fel de ostile între ele ca și «salamanquinos» și «sorboneses». Dar nobilimea a fost întotdeauna esența Republicii, care întotdeauna trebuia apărată de imperiile vecine - în primul rând Ungaria, în curând Veneția și mai târziu, Turcia
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
membrii celor două grupuri diferite avea consecințe la fel de grave ca și cum ar fi fost între membri a două diferite clase sociale. Această diviziune socială se reflecta și în straturile inferioare: plebeii erau și ei împărțiți în frățiile de Sfântul Antonie și Sfântul Lazăr, care erau la fel de ostile între ele ca și «salamanquinos» și «sorboneses». Dar nobilimea a fost întotdeauna esența Republicii, care întotdeauna trebuia apărată de imperiile vecine - în primul rând Ungaria, în curând Veneția și mai târziu, Turcia - și care era
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
rit vechi (69), penticostale (52), adventistă de Ziua a Șaptea (51), evanghelice (39), Noua Generație (18), musulmane (17), Martorii lui Iehova (15), evreiești (13), metodiste (12), apostolice noi (11), Hare Krishna (11), Dievturi (10), budiste (4), Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (mormonii) (4) și alte 18 congregații. În anul 2003, guvernul a înregistrat, de asemenea, organizația Oamenii de Știință Creștini ca o congregație religioasă recunoscută de stat. În 2011, bisericile din Letonia au furnizat Ministerului Justiției următoarele
Religia în Letonia () [Corola-website/Science/336020_a_337349]
-
greutate, din cauza stratului gros de fum care acoperă pictura, figurate „Cetele îngerești”, care constitute și tema inscripțiilor cu litere chirilice de pe bolta altarului. Într-un câmp dintre două scene se poate citi anul 1793, an care atestă momentul realizării picturii sfântului lăcaș. Alte inscripții sunt ilizibile din cauza stării accentuate de degradare a stratului pictural. Probabil la o operațiune de curățare a picturii vor putea fi citite și aceste inscripții, care ascund probabil numele celui care le-a pictat. Pereții verticali erau
Biserica „Pogorârea Sfântului Duhquot; din Micești () [Corola-website/Science/336010_a_337339]
-
935, în urma unui complot pus la cale de fratele său, Boleslau cel Crud. Martiriul său și popularizarea sa de către mai mulți biografi i-au creat rapid o reputație de bunătate și eroism, ce a determinat ridicarea sa la rangul de sfânt și declararea post-mortem ca rege, iar astăzi este considerat patronul spiritual al Cehiei. El este subiectul cântecului „Good King Wenceslas”, colindă cântată de Ziua Sfântului Ștefan. Venceslau a fost fiul lui Vratislau I, Duce al Boemiei din dinastia Přemyslid. Bunicul
Venceslau I, Duce al Boemiei () [Corola-website/Science/336000_a_337329]