47,905 matches
-
Algoritmul PISO (acronim din ), este o variantă a algoritmului SIMPLE în care corecțiile de presiune sunt calculate de mai multe ori (uzual de 3 ori). Este un algoritm mai potrivit pentru curgerile nestaționare. Curgerile turbulente sunt caracterizate prin câmpuri de viteze fluctuante stocastic. Aceste fluctuații amestecă mărimile transportate: impulsul, energia și speciile chimice. Scara fluctuațiilor se întinde de la cele mai mari, de nivel planetar (ex. turbulența atmosferică), până la cele mai mici, moleculare (microscările Kolmogorov). Una din abordările posibile este simularea numerică
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
cunoscut, însă modelul poate fi implementat ușor și în unele domenii rezultatele sunt satisfăcătoare. Exemple de astfel de modele sunt modelul regiunii interioare/exterioare, modelul Cobeci/Smith sau modelul Baldwin-Lomax. În aceste modele atât viscozitatea turbulentă, cât și scările de viteze și timp sunt modelate prin ecuații algebrice. Aceste modele folosesc o singură ecuație diferențială. Exemple de astfel de modele sunt Baldwin-Barth și Spallart-Allmaras. În modelul Baldwin-Barth atât producția, cât și disipația sunt modelate într-o singură ecuație diferențială, în timp ce pentru
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
modele sunt modelul k-ε și modelul k-ω. În medierea Reynolds luarea în considerare a efectelor turbulențelor de scări mici se face prin medierea în timp a ecuațiilor exacte, rezultând ecuații care pot fi calculate cu un efort numeric rezonabil. Componentele vitezei la momentul formula 17 într-un punct formula 18 sunt considerate ca suma dintre componenta corespunzătoare a vitezei medii (mediată în timp) și componenta fluctuantă: Înlocuind această expresie în ecuația de conservare a impulsului se obțin "ecuațiile Navier-Stokes mediate Reynolds" ( - RANS), care
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
de scări mici se face prin medierea în timp a ecuațiilor exacte, rezultând ecuații care pot fi calculate cu un efort numeric rezonabil. Componentele vitezei la momentul formula 17 într-un punct formula 18 sunt considerate ca suma dintre componenta corespunzătoare a vitezei medii (mediată în timp) și componenta fluctuantă: Înlocuind această expresie în ecuația de conservare a impulsului se obțin "ecuațiile Navier-Stokes mediate Reynolds" ( - RANS), care pentru curgerea staționară a unui fluid newtonian incompresibil au forma: În aceste ecuații termenii adiționali care
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
val mic). Farge și Schneider au testat metoda CVS și au arătat că porțiunea din spectrul energetic al părții coerente este semnificativă. Metodele de tip "funcția densitate a probabilității" ( - PDF) au fost introduse în studiul turbulenței de Lundgren, în 1969. Viteza formula 22 este modelată cu o funcție PDF, care dă probabilitatea vitezei în punctul formula 23 ca fiind între formula 24 și formula 25. Această abordare este similară cu cea din teoria cinetico-moleculară a gazelor. Metodele PDF se pot aplica în diferite modele ale
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
arătat că porțiunea din spectrul energetic al părții coerente este semnificativă. Metodele de tip "funcția densitate a probabilității" ( - PDF) au fost introduse în studiul turbulenței de Lundgren, în 1969. Viteza formula 22 este modelată cu o funcție PDF, care dă probabilitatea vitezei în punctul formula 23 ca fiind între formula 24 și formula 25. Această abordare este similară cu cea din teoria cinetico-moleculară a gazelor. Metodele PDF se pot aplica în diferite modele ale turbulenței, obținându-se diferite ecuații de transport. De exemplu, în metoda
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
sau 2½D, fiind nevoie de o discretizare 3D. Apa care curge printr-o turbină hidraulică poate fi considerată incompresibilă, și, deoarece dimensiunile rotorului sunt destul de mari ca influența frecărilor să fie neglijabilă, fluidul poate fi considerat neviscos, astfel că modelarea vitezelor se poate face cu ecuațiile Euler, mai simple ca cele Navier-Stokes. Figura alăturată prezintă unul din rezultatele obținute, și anume, distribuția coeficientului de presiune pe 11 din cele 13 palete ale rotorului (două palete au fost omise la prelucrarea grafică
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
anii 1990 în cadrul Universității Politehnica din Timișoara a fost scrisă aplicația ROFEM, destinată să ruleze pe computere personale, având la bază ecuația Laplace, aplicație cu care s-au modelat în 2D și 2½D (domenii axial-simetrice) funcția de curent și potențialul vitezei în rețele de profile, contracția jetului liber și fenomene termice pe rețele de discretizare cu până la 16 000 de noduri. Tot în cadrul Universității Politehnica din Timișoara a luat ființă Centrul Național pentru Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe (CNISFC), care dispune
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
Doppler a fost descrisă în 1848 de fizicianul francez Armand-Hippolyte-Louis Fizeau, care a arătat că deplasarea liniilor spectrale observabilă la stele se datorează efectului Doppler. În 1868, astronomul britanic William Huggins a fost primul care a calculat prin această metodă viteza cu care o stea se îndepărtează de Pământ. În 1871, a fost confirmată deplasarea optică spre roșu când fenomenul a fost observat la liniile Fraunhofer pentru rotația solară, constatându-se deplasrea spre roșu ale acestora cu aproximativ . În 1901 Aristarh
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
lungimile de undă (sau frecvențele) emise și cele observate ale unui obiect. În astronomie, se obișnuiește ca această cantitate adimensională să fie denumită "z". Dacă "λ" reprezintă lungimea de undă, și "f" reprezintă frecvența (atenție, "λf" = "c" unde " c" este viteza luminii), atunci "z" se definește prin ecuațiile: După ce se măsoară "z", distincția dintre deplasarea spre roșu și cea spre albastru este doar o chestiune de semn al lui "z". De exemplu, deplasarea spre albastru cauzată de efectul Doppler ("z" < 0
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
deplasarea spre albastru ("z" < 0). Aceasta este valabilă pentru toate undele electromagnetice și este explicată de efectul Doppler. Ca o consecință, acest tip de deplasare spre roșu se numește "deplasare Doppler spre roșu". Dacă sursa se îndepărtează de observator cu viteza "v", atunci, ignorând efectele relativiste, deplasarea spre roșu este dată de formula unde "c" este viteza luminii. În cazul efectului Doppler clasic, frecvența sursei nu se modifică, iar mișcarea recesională cauzează iluzia de frecvență mai mică. O tratare mai completă
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
efectul Doppler. Ca o consecință, acest tip de deplasare spre roșu se numește "deplasare Doppler spre roșu". Dacă sursa se îndepărtează de observator cu viteza "v", atunci, ignorând efectele relativiste, deplasarea spre roșu este dată de formula unde "c" este viteza luminii. În cazul efectului Doppler clasic, frecvența sursei nu se modifică, iar mișcarea recesională cauzează iluzia de frecvență mai mică. O tratare mai completă a deplasării Doppler spre roșu impune luarea în calcul a efectelor relativiste asociate cu mișcarea surselor
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
În cazul efectului Doppler clasic, frecvența sursei nu se modifică, iar mișcarea recesională cauzează iluzia de frecvență mai mică. O tratare mai completă a deplasării Doppler spre roșu impune luarea în calcul a efectelor relativiste asociate cu mișcarea surselor cu viteze apropiate de viteza luminii. Pe scurt, deplasarea spre roșu a luminii emise de obiectele ce se apropie de viteza luminii va suferi deviații de la formula de mai sus din cauza dilatării spațiu-timpului din teoria relativității restrânse, deviații care pot fi corectate
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
Doppler clasic, frecvența sursei nu se modifică, iar mișcarea recesională cauzează iluzia de frecvență mai mică. O tratare mai completă a deplasării Doppler spre roșu impune luarea în calcul a efectelor relativiste asociate cu mișcarea surselor cu viteze apropiate de viteza luminii. Pe scurt, deplasarea spre roșu a luminii emise de obiectele ce se apropie de viteza luminii va suferi deviații de la formula de mai sus din cauza dilatării spațiu-timpului din teoria relativității restrânse, deviații care pot fi corectate prin introducerea factorului
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
O tratare mai completă a deplasării Doppler spre roșu impune luarea în calcul a efectelor relativiste asociate cu mișcarea surselor cu viteze apropiate de viteza luminii. Pe scurt, deplasarea spre roșu a luminii emise de obiectele ce se apropie de viteza luminii va suferi deviații de la formula de mai sus din cauza dilatării spațiu-timpului din teoria relativității restrânse, deviații care pot fi corectate prin introducerea factorului Lorentz "γ" în formula efectului Doppler clasic după cum urmează: unde, factorul Lorentz se exprimă prin relația
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
de la formula de mai sus din cauza dilatării spațiu-timpului din teoria relativității restrânse, deviații care pot fi corectate prin introducerea factorului Lorentz "γ" în formula efectului Doppler clasic după cum urmează: unde, factorul Lorentz se exprimă prin relația: în care "c" reprezintă viteza luminii, și "v" este viteza relativă a sursei față de observator. Acest fenomen a fost observat pentru prima oară într-un experiment efectuat în 1938 de Herbert E. Ives și de G.R. Stilwell și numit experimentul Ives-Stilwell. Cum factorul Lorentz depinde
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
din cauza dilatării spațiu-timpului din teoria relativității restrânse, deviații care pot fi corectate prin introducerea factorului Lorentz "γ" în formula efectului Doppler clasic după cum urmează: unde, factorul Lorentz se exprimă prin relația: în care "c" reprezintă viteza luminii, și "v" este viteza relativă a sursei față de observator. Acest fenomen a fost observat pentru prima oară într-un experiment efectuat în 1938 de Herbert E. Ives și de G.R. Stilwell și numit experimentul Ives-Stilwell. Cum factorul Lorentz depinde doar de modulul vitezei, acesta
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
este viteza relativă a sursei față de observator. Acest fenomen a fost observat pentru prima oară într-un experiment efectuat în 1938 de Herbert E. Ives și de G.R. Stilwell și numit experimentul Ives-Stilwell. Cum factorul Lorentz depinde doar de modulul vitezei, acesta determină ca deplasarea spre roșu asociată corecției relativiste să fie independentă de orientarea mișcării sursei. Spre deosebire de aceasta, partea clasică a formulei depinde de proiecția vitezei sursei pe direcția de observare, ceea ce dă rezultate diferite pentru orientări diferite. În consecință
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
de G.R. Stilwell și numit experimentul Ives-Stilwell. Cum factorul Lorentz depinde doar de modulul vitezei, acesta determină ca deplasarea spre roșu asociată corecției relativiste să fie independentă de orientarea mișcării sursei. Spre deosebire de aceasta, partea clasică a formulei depinde de proiecția vitezei sursei pe direcția de observare, ceea ce dă rezultate diferite pentru orientări diferite. În consecință, pentru un obiect ce se mișcă sub un unghi "θ" față de direcția sursă-observator (unghiul zero corespunde situației în care vectorul viteză al sursei este coliniară cu
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
a formulei depinde de proiecția vitezei sursei pe direcția de observare, ceea ce dă rezultate diferite pentru orientări diferite. În consecință, pentru un obiect ce se mișcă sub un unghi "θ" față de direcția sursă-observator (unghiul zero corespunde situației în care vectorul viteză al sursei este coliniară cu direcția de observare), forma completă a efectului Doppler relativist devine: și pentru mișcarea ce are loc doar de-a lungul direcției de observare (θ = 0°), ecuația se reduce la: Pentru cazul special al sursei în
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
este cunoscută sub numele de deplasarea spre roșu transversală, și determină o deplasare dată de expresia: deși obiectul nu se îndepărtează instantaneu de observator. Chiar dacă sursa se îndreaptă spre observator, dacă există o componentă transversală a mișcării, atunci există o viteză limită la care dilatarea temporală anulează deplasarea spre albastru și pentru viteze mai mari decât această viteză limită de apropiere a sursei, lumina acesteia va fi deplasată spre roșu în loc de albastru. În prima parte a secolului al XX-lea, Slipher
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
deplasare dată de expresia: deși obiectul nu se îndepărtează instantaneu de observator. Chiar dacă sursa se îndreaptă spre observator, dacă există o componentă transversală a mișcării, atunci există o viteză limită la care dilatarea temporală anulează deplasarea spre albastru și pentru viteze mai mari decât această viteză limită de apropiere a sursei, lumina acesteia va fi deplasată spre roșu în loc de albastru. În prima parte a secolului al XX-lea, Slipher, Hubble și alții au efectuat primele măsurători ale deplasărilor spre roșu și
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
obiectul nu se îndepărtează instantaneu de observator. Chiar dacă sursa se îndreaptă spre observator, dacă există o componentă transversală a mișcării, atunci există o viteză limită la care dilatarea temporală anulează deplasarea spre albastru și pentru viteze mai mari decât această viteză limită de apropiere a sursei, lumina acesteia va fi deplasată spre roșu în loc de albastru. În prima parte a secolului al XX-lea, Slipher, Hubble și alții au efectuat primele măsurători ale deplasărilor spre roșu și albastru ale galaxiilor de dincolo de
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
care prezintă o expansiune metrică a spațiului. Ca rezultat, fotonii propagați prin spațiul în extindere sunt „întinși”, creând o deplasare cosmologică spre roșu. Aceasta diferă de deplasarea dată de efectul Doppler și descrisă mai sus prin aceea că diferența de viteză (respectiv transformarea Lorentz) dintre sursă și observator nu se datorează schimbului clasic de impuls și energie, și că fotonii își măresc lungimea de undă și deci se deplasează spre roșu din cauză că spațiul prin care se propagă ei se dilată (extinde
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
se numește "deplasare cosmologică spre roșu" sau "deplasare Hubble". Dacă universul s-ar fi contractat în loc să se extindă, am vedea galaxiile îndepărtate deplasate spre albastru cu o cantitate proporțională cu distanța până la ele. Aceste galaxii nu se îndepărtează doar ca viteză fizică; mai mult, spațiul dintre ele se lărgește, ceea ce explică izotropia pe scară mare a efectului, cerută de principiul cosmologic. Pentru deplasări cosmologice spre roșu de z < 0,01 efectele expansiunii spațiu-timpului sunt minime și deplasările cosmologice spre roșu pot
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]