47,038 matches
-
revenea În continuare Madridului - compromis inacceptabil pentru naționaliștii basci. După cum am văzut, ETA și-a intensificat deliberat campania de violență și asasinate În perioada În care noua Constituție a fost supusă dezbaterii, vizând polițiștii și soldații, În speranța că va provoca o reacție brutală și va reuși să elimine procesul democratic care părea să demonteze cu fiecare zi argumentele extremiștilor. În 1981 aproape că au reușit. Pe 29 ianuarie, când insatisfacția economică era maximă (vezi În continuare) iar Catalonia, regiunea bască
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost semnat În 1984) nu au făcut minuni. din cauza celui de-al doilea șoc al petrolului, balanța de plăți a țării s-a Înrăutățit constant; multe firme mici au dat faliment, iar șomajul și inflația au crescut În tandem, provocând un val de greve și schisme amare În interiorul sindicatelor de stânga și al Partidului Comunist, care nu voiau să poarte vina pentru costurile sociale ale tranziției spre democrație. Dar fără pacte, aceste fracturi și consecințele lor sociale ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea să rămână timp de 14 ani. Democrații de centru ai lui Suárez - care prezidaseră ieșirea din era franchistă - au fost practic eliminați din parlament, rămânând cu două locuri. Partidul Comunist a obținut patru locuri, un eșec usturător care a provocat demisia lui Santiago Carrillo. Din acel moment, politica spaniolă s-a Înscris În tiparul occidental, cu un pol de centru-stânga și unul de centru-dreapta - În speță, Alianța Populară a lui Fraga (rebotezată În 1989 Partidul Popular), care a obținut surprinzătorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
târziu, când prim-ministrul Margaret Thatcher se va opune proiectelor de integrare mai strânsă și va cere ca Marea Britanie să primească Înapoi contribuțiile „excedentare” la bugetul comunitar. Dar, În anii ’70, Londra avea propriile sale probleme și, deși aderarea a provocat o creștere a prețurilor, era mulțumită de includerea Într-o zonă comercială care-i asigura acum o treime din investiții. Primele alegeri directe pentru noul Parlament European au avut loc În 1979 (până atunci, membrii Adunării Europene de la Strasbourg fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bruxelles - dovedind din nou că, la fel ca În trecut, cooperarea franco-germană era condiția necesară pentru unificarea Europei Occidentale. Resortul manevrelor franco-germane din anii ’70 a fost Îngrijorarea economică. Economia europeană creștea Încet sau deloc, inflația era masivă, iar incertitudinea provocată de colapsul sistemului stabilit la Bretton Woods Însemna că ratele de schimb valutar erau fluctuante și imprevizibile. Prin caracterul lor mai degrabă regional decât internațional, „șarpele” monetar, SME și écu (unitatea valutară europeană) au fost un paliativ, nefăcând decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amănuntele planificării economice nu au Împiedicat cu nimic schimbarea. Dimpotrivă: modernizarea turbulentă a Franței, care a stârnit protestele din 1968, a Început la adăpostul unei Constituții semiautoritare, croită pe măsura unui autocrat militar charismatic - mai bine spus, protestele au fost provocate tocmai de amestecul tulburător de autoritate paternalistă de tip tradițional și transformări sociale destabilizatoare. Adversarii și criticii lui de Gaulle au făcut mult caz de stilul „nedemocratic” În care generalul a dobândit și apoi exercitat puterea - „lovitura de stat permanentă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
risipă, eșec și crimă. Furet și contemporanii lui mai tineri respingeau recursul la Istorie ce caracterizase angajamentul intelectual În Europa de la Începutul anilor ’30. Nu există, susțineau ei, o Mare Narațiune care guvernează cursul acțiunilor umane, deci măsurile politice care provoacă suferințe reale astăzi În numele unor ipotetice beneficii de mâine nu pot fi justificate. Arta cere sacrificii. Dar nu poți clădi societatea ideală sacrificând oamenii. Retrospectiv, pare o concluzie destul de banală după deceniile de intensă dezbatere teoretică și politică, dar tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
are divizii. Dar Dumnezeu nu e Întotdeauna de partea marilor batalioane: Ioan Paul al II-lea a compensat absența soldaților prin vizibilitate și oportunitate. În 1978, Polonia era deja În pragul rebeliunii. După revoltele muncitorești din 1970 și 1976, ambele provocate de creșterea abruptă a prețurilor la alimente, prim-secretarul Edward Gierek Încercase din răsputeri să nu provoace nemulțumiri interne - În principal, cum am văzut, Împrumutând masiv din străinătate și folosind creditele pentru a le asigura polonezilor alimente subvenționate și alte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
compensat absența soldaților prin vizibilitate și oportunitate. În 1978, Polonia era deja În pragul rebeliunii. După revoltele muncitorești din 1970 și 1976, ambele provocate de creșterea abruptă a prețurilor la alimente, prim-secretarul Edward Gierek Încercase din răsputeri să nu provoace nemulțumiri interne - În principal, cum am văzut, Împrumutând masiv din străinătate și folosind creditele pentru a le asigura polonezilor alimente subvenționate și alte bunuri de consum. Dar strategia nu dădea roade. Mulțumită apariției KOR, opoziția intelectuală și liderii muncitorilor cooperau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat german (În ianuarie 1990, obiectivul esențial devenise nu doar evadarea din socialism, și În nici un caz „reformarea” acestuia, ci intrarea În Germania de Vest), nu este limpede, privind retrospectiv, cum ar putea fi interpretate astăzi speranțele mulțimilor care au provocat sfârșitul RDG În toamna anului 1989. Însă e clar faptul că nici partidul (ca În Ungaria), nici opoziția (ca În Polonia) nu puteau revendica vreun merit În evoluția evenimentelor. Partidul a Înțeles cu greu poziția dificilă În care se afla
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a atacat, Împrăștiind mulțimea și agresând victime izolate. Poliția Însăși a alimentat apoi zvonul că unul dintre studenți a fost omorât, ca o reeditare a asasinatului lui Opletal. Deși mai târziu știrea a fost dezmințită, la momentul respectiv ea a provocat, cum era de așteptat, furia studenților. În următoarele 48 de ore, zeci de mii de studenți s-au mobilizat, universitățile au fost ocupate și mulțimi imense au Început să se adune pe străzi pentru a protesta. De data aceasta, Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sub 30 de ani32. Amintirile și iluziile „generației Dubček” nu erau Împărtășite de copiii lor, care nu manifestau nici un interes pentru 1968 sau salvarea „părților bune” ale RDG. Noua generație nu voia să ofere alternative radicale la guvernare sau să provoace puterea la dialog, ci să scape pur și simplu de ea. De unde aerul de carnaval remarcat În 1989 de unii observatori În Polonia și Cehoslovacia; din același motiv, revoluționarii nu se temeau de riposte violente. Comunismul nu mai era o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încurajat apoi pe frații sârbi să constituie enclave pe teritoriul Bosniei și Croației și le-a oferit sprijinul său armat. și tot Miloševiæ este cel care a autorizat și a orchestrat atacul susținut asupra populației albaneze din Iugoslavia ce a provocat războiul din Kosovo. Măsurile luate de Belgrad au fost dezastruoase pentru sârbii de pretutindeni. Ei și-au pierdut teritoriile din regiunea croată Krajina; au fost nevoiți să accepte o Bosnie independentă și să renunțe la planul de a decupa din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Aral, ploaia acidă care cădea peste pădurile din nordul Boemiei reprezentau nu numai niște catastrofe ecologice, ci și o grea ipotecă asupra viitorului. Înainte de a investi În noi industrii, trebuiau dezafectate cele vechi și cineva trebuia să plătească pentru dezastrul provocat de ele. În landurile din estul Germaniei factura pentru remedierea pagubelor produse de comunism a fost achitată de guvernul federal. În patru ani, Treuhand (vezi capitolul XVII) a cheltuit miliarde de mărci cumpărând și vânzând În pierdere fabrici și uzine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
slujbe garantate, servicii sociale gratuite. Prima strategie era conformă cu teoremele pieței libere, dragi noii generații de economiști și oameni de afaceri postcomuniști. A doua era mai prudentă din punct de vedere politic. Problema era că ambele metode urmau să provoace suferințe și pierderi Însemnate pe termen scurt (și, probabil, și pe termen mai lung): În Rusia lui Elțîn, unde au fost aplicate ambele metode, economia a decăzut dramatic timp de opt ani - cea mai mare recesiune a unei economii majore
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o ingenioasă schemă de privatizare pe cupoane le oferea cetățenilor șansa de a cumpăra acțiuni În Întreprinderile de stat, Într-o tentativă de a crea o națiune de capitaliști. Dar În anii imediat următori procedeul nu a făcut decât să provoace scandaluri și o reacție politică Împotriva „speculei” galopante. Anomaliile privatizării În Europa postcomunistă au la bază și neimplicarea Occidentului. Este adevărat că Moscova și Varșovia au fost invadate pe loc de tineri economiști americani care se ofereau să predea lecții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre o societate deschisă. Generația tânără era mai bine informată, datorită posturilor de televiziune și radio străine și, Într-o măsură tot mai mare, internetului. Tinerii votanți din Est erau astfel mai cosmopoliți și chiar mai sofisticați, dar acest lucru provoca simultan o ruptură cu părinții și bunicii lor. La un deceniu de la declararea independenței, un sondaj făcut printre tinerii slovaci scotea la iveală prăpastia dintre generații. Tinerii erau complet rupți de trecutul de dinainte de 1989, despre care nu știau mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și a partidelor democratice În țările postcomuniste se dovedise destul de facilă, crearea unui electorat capabil de discernământ era cu totul altceva. Primele alegeri au favorizat mai peste tot alianțele liberale sau de centru-dreapta care facilitaseră răsturnarea vechiului regim, Însă reculul provocat de greutățile economice și de inevitabilele dezamăgiri i-a avantajat pe foștii comuniști, reciclați acum sub masca naționalistă. Această transformare a vechii nomenclaturi este mai puțin bizară decât părea din exterior. Naționalismul avea mai multe În comun cu comunismul decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cotidianul Lidové noviny Înfățișa doi bărbați vorbind În fața parlamentului din Praga. „Nu mă Îngrijorează lustrația”, spune unul din ei. „N-am fost informator. Eu nu făceam decât să dau ordine”23. Fără a fi o procedură penală, lustrația le-a provocat multora suferințe acute, făcându-i pe nedrept „de ocară”. și mai grav este faptul că ea fusese de la Început un instrument de natură evident politică. și unul dintre motivele pentru care Forumul Cetățenesc s-a scindat: foștii disidenți (inclusiv Havel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor pentru violență (și răfuieli Între clanuri), nu au atras decât puțini adepți. Specificul Franței este că, În vreme ce politicienii și comentatorii din toată Europa exaltau acum, cel puțin formal, autonomia și guvernarea locală, la Paris orice zvâcnire de separatism regional provoca pe tot spectrul politic un val de dispreț neoiacobin. În plus, provinciile franceze cu cel mai pronunțat caracter distinct - Bretania, de pildă, sau munții depopulați din nordul regiunii Languedoc - erau și cele mai dependente, de zeci de ani, de mărinimia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestei noi Europe la sfârșitul secolului XX, nu erau vechile state-națiuni (cărora ideea europeană le e contrapusă frecvent, dar eronat). Mai degrabă, UE și statele membre deopotrivă se confruntau acum cu un val de probleme sociale și economice fără precedent, provocate de factori pe care nu Îi puteau controla: majoritatea aveau de-a face, Într-un fel sau altul, cu un fenomen cunoscut deja sub numele globalizare. Globalizarea nu avea nimic misterios. Nici măcar nu era un fenomen nou: impactul rețelelor de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Wolfgang Schüssel, noul cancelar austriac. Partidul Libertății era o mișcare de protest, un partid „Împotriva lor” care li se adresa „celor mici, asupriți” (pentru a-l cita pe Pierre Poujade, prototipul populismului). Odată ajuns la putere, expus la uzura provocată de actul de guvernare și constrâns să Împartă vina pentru politicile nepopulare, el avea să-și piardă forța de atracție. În alegerile din 2002, PL a obținut doar 10,1% (În timp ce Partidul Popular urcase la aproape 43%). La alegerile pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
capitalismul extrem și socialismul de stat - care, de fapt, nu mai existau (primul fusese dintotdeauna o plăsmuire a imaginației doctrinare). Trecuseră vremurile când o revoluție teoretică (sau retorică) era indispensabilă. De exemplu, privatizarea de la Începutul anilor ’80 a fost controversată, provocând discuții aprinse despre sfera și legitimitatea sectorului de stat: au fost puse sub semnul Întrebării realismul obiectivelor social-democrate și legitimitatea morală a dorinței de profit În cazul prestării de servicii publice. În 2004, privatizarea nu mai era Însă decât o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa este recunoașterea Holocaustului. În 2004, În dorința de a Încheia un capitol dureros din trecutul națiunii și de a se alinia cu partenerii din Uniunea Europeană, președintele polonez Kwaœniewski a recunoscut oficial suferințele evreilor din Polonia În timpul războiului, inclusiv cele provocate de polonezi. Pentru a facilita intrarea țării sale În UE, chiar și Ion Iliescu a fost nevoit să recunoască spre sfârșitul mandatului ceea ce el și colegii lui negaseră mult timp cu Înverșunare: că România a avut și ea un rol
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de lucruri 6. Existau Însă și alte cauze. Pentru majoritatea europenilor, al doilea război mondial nu fusese purtat din cauza evreilor (deși li se imputa declanșarea lui) și orice sugestie că suferința poporului evreu ar putea merita locul cel mai important provoca o aversiune profundă. Holocaustul era doar unul dintre numeroasele lucruri pe care oamenii voiau să le uite: „În anii grași de după război... europenii și-au găsit un refugiu În amnezia colectivă” (Hans-Magnus Enzensberger). Când rememorau compromisurile făcute cu administratorii fasciști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]