6,950 matches
-
de unul dintre țepii metalici ai gardului. Împinse cu degetul, înăuntru se auzi un zgomot ca un scrâșnet din dinți. Dar, cum știa că bărbatul acela n-ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în lungul aleii și își flutură mâna, fără să știe prea bine încotro, dar bănuind că el îi va vedea gestul de mulțumire. Lăsă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lecția de anatomie, Efrem, țanțoș, cu mâinile în șolduri și bereta într-o parte, Papi, pe rând nudă și îmbrăcată, întinsă pe sofa, maestrul privind și privindu-se în atelierul său și, în sfârșit, Ionuț, deschizând ușa și poftind-o înăuntru. Făcu doi-trei pași, nu mai putea să zboare, ar fi vrut să reia plutirea și atunci, cu gesturi largi, nefirești, cu fața dintr-odată luminată și îmbrăcat cu o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac, Ionuț o pofti
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gust dulce-uscat, ca de azimă. Cele mai noi lăsau pe limbă o urmă metalică și dulce, ca de sânge neînchegat. Pentru ca de fiecare dată gustul paginii să i se pară proaspăt, Melania îi punea alături un pahar cu apă și, înăuntru, un pai cu care Coltuc trăgea câte o sorbitură. Când bea ultimul strop și capătul paiului bolborosea în gol însemna că citise cincizeci de pagini și era destul pentru seara aceea. Așa că Melania îl trase cu scaunul până în camera cealaltă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
murit, n-o să mai ajungem mari niciodată... — Ba eu mă joc cu ea, spuse Coltuc, ca pentru sine. Mă joc și cu ea de-a când lumea era întreagă. Când ea era lumea toată... — Și tu unde erai ? — Eu eram înăuntru, creșteam și înotam într-o apă gustoasă ca laptele. Asta scrie în cărțile tale ? — În cărți nu scrie destul... Au și ele părți retezate, eu le citesc mai ales pe alea. De sus în jos, ca japonezii... — Culcă-te, șopti
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei. Se opri pe coridor, acolo era o chiuvetă. Dădu drumul la un firicel subțire, așteptă până când căușul se umplu și își spălă îndelung fața. Abia când văzu cerul înnegurat și simți picăturile își dădu seama cât de mult stătuse înăuntru. Rămase câteva clipe pe trotuar, strada era pustie, viața mergea liniștită înainte. Secția de poliție avea o firmă mică, din sticlă, ce, probabil, era luminată noaptea, o firmă ca oricare alta, de băcănie sau de patiserie. Rada cotrobăi în poșetă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
locul din dreapta : Doar știi, ai mai fost... — Mi-e rușine să viu acasă la dumneavoastră... Atunci, de ce m-ai căutat tocmai la mine acasă ? — Tot de rușine... Intră stângaci, se așeză prin deschizătura portierei, apoi se îndreptă, trăgându-și picioarele înăuntru. Nu-și puse centura de siguranță, se foi neliniștit, neștiind de unde vine sunetul care semnala asta. Rada vru să-i arate ce-i de făcut, dar se răzgândi. Porni încet, însă, după câțiva metri, chiar înainte de intrarea în bulevard, frână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unui naufragiu. Eu așa simt, că acolo eram cu toții pe puntea unei corăbii care se scufunda, numai că doar unii își dădeau, pe atunci, seama de asta. Nu mă pot apăra, brațele nu-mi folosesc la nimic, loviturile le simt înăuntru, în abdomen, în coșul pieptului, în moalele capului. Iar cei ce mă lovesc, deși în amintirile mele erau oameni, acum sunt niște entități, nu purtătoare de trupuri, ci purtătoare de spaime. Nu e nimic în afară care să-mi provoace
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de la prânz cerul se curățase. Era lună plină, copacii din fața blocului erau luminoși ca niște mesteceni. Rada puse sticla jos, la fel și piatra. Luă un copac în brațe și își lipi urechea de trunchiul lui. Stătu așa până când auzi înăuntru sevele, ca un firicel de apă curgând printre firișoarele de nisip. Copacul o călăuzi, astfel, către straturile freatice, legând-o de celelalte rădăcini. Rada se desprinse cu părere de rău, se aplecă și luă piatra, privind-o în bătaia lunii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu îndemânare, acest lucru. Cât despre Marchiză, nu trebuie să spunem nimic, căci nimic n-ar mai fi de spus după ce văzul își făcea treaba. Precum amforele vechilor greci, Marchiza era făcută numai din forme care te îmbiau să torni înăuntru. Contururile ei erau lipsite de echivoc, întruchipau cea mai izbutită dintre lumile posibile, în care aparențele și esențele sunt una. Ochii se încondeiau cu linii groase, alungite spre tâmple. Locul sprâncenelor rase îl luaseră două linii curbate, ca niște arcuri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Adevărul e, se băgă în vorbă și Chisăliță, că ți se face frică dacă te uiți așa la ea, cât un munte. Și cu fumurile astea, parcă respiră. Acuma zici că se scoală și vine peste tine... — Odată a explodat înăuntru, spuse Bunelu. Gunoaiele au țâșnit până la cer, trei zile a plouat peste oraș cu tot felul de drăcii, cârpe, ghemotoace și mucigaiuri... Și-a mai explodat și altă dată, dar mormanul crescuse prea mare și s-a surpat doar pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
telegraf, din cele de lemn. Un fel de al doilea oraș. — Ba chiar, interveni și Bunelu, ăsta ar fi orașul de-adevăratelea. Celălalt e prefăcut, oamenii își ascund păcatele prin dulapuri, lustruiesc ferestrele, să sclipească și să nu se vadă înăuntru. Aicea nimica nu se ascunde și nu se înfrumusețează. Nu e nicio prefăcătorie, adevărul gol-goluț. Aicea e viața, celălalt e ca la muzeu’ cu statui de ceară. — Comunism, să moară mama, repetă Iadeș, ca să se convingă că înțelesese bine. Și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
păși peste pragul de la intrare, se târșâiau pe mochetă, dând mersului greoi o viclenie de pândar. Iar dacă prin ochelarii groși, legați cu sfoară de melcii urechilor, se vedea dinăuntru spre afară tot atât cât se vedea din afară spre înăuntru, atunci pentru Jenică nu mai era nicio scăpare. — Ieri am primit pensia, anunță bătrânul, căutând să compenseze prin intonația gravă lipsa dinților. Jenică îl lăsă să-și caute un loc în pătratul strâmt al ghișeului. Nimeni n-ar fi rezistat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Încă se mai aud“. De o parte era un gard lung, făcut din panouri de prefabricate, acoperite cu o tencuială cenușie, grunjoasă. De înălțimea unui stat de om, panourile aveau traforate orificii în formă de romb, prilej de a privi înăuntru. Era un model stângaci, ca de covor oltenesc, dar de o liniaritate desăvârșită. Nu știm ce se afla pe malul celălalt, câtă vreme acest drum larg și totuși dosnic era și el un râu al uitării. Povestea noastră se petrece
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zici, își aminti Maca. Fu primul care sări în picioare, Jenică se proțăpi ultimul pe picioarele subțiri și alergă după ceilalți. Se opriră în dreptul porții celei mari, prinsă cu un lanț greu, de care atârna un lacăt pătrățos și ruginit. Înăuntru, aceeași tăcere, ca de albie secată. Tili rămase în fața tăbliei prinse doar de un colț. O îndreptă, zâmbind. Cine i-o fi dat numele ăsta ? întrebă, cu simpatie totuși. Parcă ar fi un fel de mâncare, ceva cu sos ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la fiecare cinci minute câte o țigară. Am citit totul de două ori. Cum am ieșit de-acolo, primul lucru a fost să scriu, să nu uit. Ba nu, primul lucru a fost să trag adânc aer în piept, pentru că înăuntru mirosea a hârtie asudată și a îmbâcseală. Se întoarse spre Maca : Știai că și cărțile transpiră ? — Li s-o fi făcând și lor uneori frică. — Mie mi-e milă de cărți, spuse Jenică. Dacă aș putea, le-aș strânge și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
De ce întrebați ? răspunse, într-un fel care sugera că el nu e un vânzător oarecare. — Eram în trecere. M-am gândit să bat la ușă. O singură dată. — Și ? Ați bătut ? — Am bătut, dar n-a deschis nimeni... — Poate că înăuntru nu era nimeni, sugeră Jenică, încercând să țină conversația în cercul ei. — Atunci ușa de ce era descuiată ? întrebă străinul, mergând, răbdător, pe propriile urme. — Asta-i ciudat. De ce să fie ușa descuiată, când pare încuiată ? — Se mai întâmplă, spuse străinul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
repede, ca și când n-ar fi văzut-o. Cu toate acestea, se opri pe trotuar. Storurile erau lăsate și lacătul porții închis. În curte, doar tufele crescute la întâmplare, a căror singură menire era de a ascunde orice. Cum o fi înăuntru ? îi trecu lui Maca prin minte. Dacă citea, oare ce citea ? Ce ținea prin sertare, în locul fotografiilor vechi de familie ? Într-o bună zi, cineva o să se întrebe de unde atâta tihnă pentru a rugini la lacătul acesta. Grindina va sparge
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Podul rulant își întindea brațele, atât de lacom, încât în jur se făcea vid. Maca le privi cu compătimire, dar nu mai simți nevoia să le reînvie. Pipăi până dădu de clanță. Ușa se deschise repede, de parcă cineva îl aștepta înăuntru. În camera lipsită de ferestre, întunericul era deplin. De acolo nu se mai putea merge mai departe. Având această putere, întunericul parcă respira, ca într-un fel de vortex, căci se auzea doar expirând, aerul inspirat venea, răcoros și muced
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Îi spuneți ? C-o aștept... — Sanda ? repetă Tili, fără să priceapă. — Nu spuneați că lucrați aici ? — Aici nu lucrează nimeni cu numele Sanda, spuse Tili și îl dădu la o parte. Dacă o vedeți, insistă tânărul, îi ziceți de Alex... Înăuntru mirosea a proaspăt. A lemn abia rindeluit, a talaș răscolit, a uleiuri colorate, abia stoarse din tuburi, a suluri de pânză desfășurate de curând pe bancul de croitorie, a ferestre deschise și a candelă. Maestrul păpușilor își scoase mănușile, ochelarii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
începu să-i numere. - Nu cred că are să-mi ajungă, Ioanide! - Elviro, te rog, lasă-mă deocamdată. Vom vorbi deseară, când mă-ntorc, voi vedea ce e de făcut. Uite, vine Butoiescu! Într-adevăr, constructorul intra pe poartă. Când fu înăuntru, Ioanide recapitulă pe scurt programul șantierelor din timpul verii, apoi își puse în cap o șapcă de lucrător. Era îmbrăcat în haine de doc cafeniu, vestonul fiind prevăzut cu patru mari buzunare exterioare, prevăzute cu nasturi și clape, în loc de cămașă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sat, Ioanide se plimbă împreună cu pietrarul prin părțile lui mai notabile și în cele din urmă se abătu și pe la biserică. Acolo era slujbă. După ce dădu un ocol locașului pe afară, găsindu-l interesant, arhitectul își scoase șapca și pătrunse înăuntru. Doru și câțiva tineri țărani, toți cu cizme, ședeau îngenuncheați foarte spectaculos, nu departe de stranele ctitorilor, priviți de femei mai ales cu un interes acut. Preotul, foarte tânăr, cu barbă redusă la un vârf, ca la muschetari, slujea cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să trăiți! - În ziua de 4 decembrie la ora cinci seara ai văzut o mașină în fața intrării facultății? - Am văzut, să trăiți, o mașină mare, luxoasă, cu un șoferîmbrăcat în haină de piele. - Era goală mașina? - Nu, să trăiți! Erau înăuntru câteva persoane ghemuite în fund. - Și ce s-a întîmplat după sosirea mașinii? - Mașina a stat în ușă până ce a venit domnul profesorBogdan, după aceea a mers mai încolo, eu zic că la stația de automobile de lângă statuie, iar șoferul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aleagă. Cât a stat a mâncat numai două. Să tot fi șezut o jumătate de ceas, pe urmă s-a ridicat repede și a cerut plata, dîndu-mi o sută de lei. Eu n-aveam mărunțiș pentru rest și am intrat înăuntru să caut la nevastă-mea. Când am intrat din nou în prăvălie, clientul plecase. Crezând c-a uitat să ia restul, am ieșit repede în stradă. Atunci am văzut că clientul mergea pe Ilarie Diaconul, îndărătul unei mașini luxoase, din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Prelegerea lui Dan Bogdan s-a terminat la ora șase, iardumneata ai apărut la garaj la șapte jumătate. O oră jumătate pentru a te întoarce cu o mașină splendidă e cam mult! - Am mers mai încet, neavând grabă. - Cu ceilalți înăuntru. Nu ți se pare ciudat ca vreo cinci-șase prieteni să te aștepte un ceas afară în automobil? - Erau interesați să știe ce am auzit la curs din punct de vedere politic. Ei n-ar fi putut intra, căci ar fi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
automobil mare, negru, încet de tot, pe partea cealaltă, și șoferul a scos mâna pe fereastră și a ochit becul cu un revolver. - Curat ca la cinematograf! Și nu era nimeni pe stradă? - Nimeni, domnule. Eu eram ascuns pe după poartă, înăuntru, voiam să mă duc la cofetărie. - Și ce-ai făcut atunci? - Automobilul a luat-o repede la goană. Eu am strigattatii să iasă afară și i-am spus. Tata zicea c-a plesnit cauciucul la automobil. Atunci l-am adus
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]