4,779 matches
-
să fie esențială. Caracterele sunt minimale. Jupân Dumitrache e un mahalagiu fioros de moral, ținând la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decât vigilent și deci inevitabil "cocu". Nae Ipingescu, epistatul, e un devotat redus la minte, întunecat de o onestă stupiditate. Trahanache e o variantă bonomă a lui Dumitrache. Farfuridi, Brînzovenescu, Cetățeanul turmentat sunt mai mult niște intrări grase în scenă, Cațavencu e zgomotos, schelă-lăitor, escroc, galant, sentimental, patriot, adică un Mitică, Pristanda un Polonius pentru această
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
degetele fine, în umbră, sclipitoare, Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate Pe flaute de aur în seri de evocare A imnurilor triste din templele uitate. Murise însă cântul de veche voluptate Și triste și stinghere viorile părură În noapte-ntunecată de grea singurătate, Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură. E mult prerafaelitism în lirica lui Petică (prințese clorotice, bolnave), precum este vădită înrîurirea lui Verlaine. Parcurile, grădinile cu havuzuri, păunii, n-au altă origine. În același timp, prin Traian Demetrescu sau
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Cu toate că-i înzăpezită linia ferată. Revăd căsuța ta de zarzări adumbrită, Revăd Danubiul și balta înverzită, Revăd atâtea colțuri răzbătute-n mai. Intimismul simbolist și livresc e împrospătat de un clasicism elegiac de factura Ovid-Catul-Properțiu. Frigul ținuturilor critice, mormintele, ceea ce întunecă existența sub soarele mediteranean și printre albele coloane, acestea sunt ideile poetice ale elegiacului, clasic nu în decor ci în substanță. Teroarea de mări negre, zăpezi și vânt aspru e ovidiană: Gazetele din Urbe au avut dreptate Scriind că astăzi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fi trăită doar ca slujire. Cel corupt nu poate fi iertat pentru că nu se pune în discuție, nu „recunoaște” starea sa de viață, dar cunoaște și aplică toate subterfugiile numai să nu se privească în față, „se joacă cu adevărul”, întunecă comoara sa și o acoperă cu măști pentru a fi „acceptat din punct de vedere social”. Nici chiar vigoarea profeției iertării nu îi mai dezleagă inima, ferecată în satisfacere și autosuficiență. În definitiv, nu are speranță și nu așteaptă iertarea
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
se dovedește cel intitulat A gândi cu Eminescu. În perspectiva istoriei literare, V. este primul care evidențiază „mântuirea” ca formă supremă de afirmare a eului poetic eminescian: printr-o dramatică luptă a contrariilor, opoziția dintre „mă mântuie, părinte” și „mă-ntunec” izvorăște nu dintr-o credință dogmatică, ci din acel sentiment mioritic care la Eminescu transfigurează moartea în nuntă cosmică. V. a scris și trei „meditații dialogice”, specie mai apropiată de sfera literaturii atât ca mod de abordare a unor idei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
discreție, nedisprețuind o masă bună ori participarea la o agapă fraternă împreună cu alți confrați sau laici. Obiceiul cordial de a bea un pahar de vin bun, ca penitență, pentru a coborî nivelul răutății și al tristeții, care ar putea să întunece viața fraților, este o perlă de franciscanism (nr. 118: FF 2554). Opera este o galerie numeroasă de portrete, schițe și creionări, pe care fratele Toma o prezintă, asemenea unui narator experimentat, într-un mozaic bine îmbinat, pentru a delimita chipul
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a pus foarte bine în lumină faptul că error și carmen au fost doar "cauza ocazională a exilului poetului" și că adevăratul motiv al hotărârii lui Augustus trebuie căutat în profunzimea lumii augustiene, mai precis în "ultima perioadă de domnie, întunecată din cauza presiunii exercitate de probleme și de tendințe diverse". Suntem întrutotul de acord asupra primei părți a concluziei lui D'Elia: că error și carmen nu au fost decât "cauza ocazională a exilului poetului" și că adevăratul motiv al deciziei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Împuta-ndrăzneala, Poruncitorul deget Îmi arăta greșala. Nebun d-a mea rușine mai repede zburam”, dar explicația este, din fericire, tulbure, imaginile sînt fugitive, dragile ființe” ale poetului se aburesc, pier În văzduh (văzduhul visului), și mesajul de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum să citim versul: „Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-nțraripam”?! De citit Îl putem citi În litera alegoriei, dar ceva rămîne neexplicat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imagine cît se poate de banală), dar: „E scrisă Într-o limbă aici necunoscută Pe inima-mi ce geme și care-n veci e mută, Și singur numai mie mi-e dat a o citi”, aplicație care tulbură, iarăși, alegoria, Întunecă retorismul propozițiilor anterioare. O „limbă necunoscută”, citită numai de poet, ascuzînd o taină pe care poetul acesta vorbăreț, pedagog, nu vrea s-o comunice?! Asta ne pune pe gînduri. Heliade Încearcă să explice o inexplicație, să justifice ceea ce nu vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpînd malul năsipos. CÎnd o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, CÎnd o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteioară, CÎnd sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. Și gîndirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel rîu care-n veci curge, făr-a se opri din cale Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopîrlă de smarald Caută țintă, lung la mine, părăsind
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
situații asemănătoare, agronomul simte nevoia singurătății și a unui sever examen de conștiință. Vinovat, se condamnă sever pentru egoismul său ("nu văzuse pentru că nu-i convenise să vadă; și la dânsul totul se altoia pe egoismul esențial omului: interesul îi întunecase luciditatea") și mai ales pentru iubirea purtată Silviei ("dragostea e exclusivă și egoistă"), ce-i alteraseră grav simțul realității, făcându-l să-și piardă încrederea în sine, adică "ultimul refugiu al sentimentului personalității". Drept urmare, iată că Bizu trece de la o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
109. Transformarea personajului istoric într-un "arhetip" cu mare putere de fascinație s-ar fi datorat (crede Mihai Zamfir) existenței câtorva "date minimale" pe care se articulează mitul (ca narațiune exemplară), și anume: 1. viața scurtă, thanatofilia; 2. finalul vieții întunecat de nebunie, adică de "pierderea facultății primordiale a creatorului inteligența"; 3. "imaginea fizică angelică"; 4. "universalitatea și proteismul preocupărilor", în acord cu idealul renascentist al lui uomo universale; 5. fascinația pentru ocultism și ezoterism, adică pentru "construcțiile universale totalizante"; 6
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
amănuntul expresiei sunt evidențiate de cercetarea romanului Păuna Mică. (Ă). În comparație cu o astfel de analiză, cea consacrată chiar numai unei probleme legate de personalitatea lui Eminescu, ne apare săracă. Mai ales ca nu suntem de acord că «sclipirea Luceafărului» se Întunecă pe măsură ce timpul Înaintează. Dacă ar fi astfel, atunci efortul explicării lui Eminescu, recunoașterea mărimii stelei lui ar fi inutilă, pentru că istoria ar confirma neremanența operei marelui poet În măsura În care dl. Ion Vitner subscrie Întru totul la caracterul dominant sumbru al operei
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
idealistă, metafizică. Arătându-mi substratul declarat al conflictelor pe care eu le credeam «etern omenești» critica mi-a făcut un mare serviciu. Deasemenea au făcut bine criticii dojenindu-mă pentru Înclinația ce o aveam de a descrie cu precădere părțile Întunecate din om. S-a arătat destul de clar linia decadentă pe care mă mișcăm, și totuși pentru că s-a arătat clar acest lucru și primejdia pe care o conținea cred că am reușit să-l elimin din noua mea carte. Aș
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a ales-o, a căpătat viață. Acțiunea s-a Închegat. S-au conturat personajele. Marin Preda poate să-și lărgească mereu orizontul, să cerceteze cât mai multe aspecte ale realității. Și pasajele mai șovăitoare, mai neclare, petele de umbră care Întunecă din loc În loc figurile eroilor, arată că scriitorul trebuie, În același timp, să se aplece cu grijă neobosită asupra operei sale”. Decembrie, Almanahul literar 21, Cluj: „Talentul de prozator al lui Marin Preda n-are nevoie de prime de Încurajare
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
străduit să cuprindă În paginile romanului său un aspect deosebit de important al realității În devenire, pe care o Înfățișa: nașterea și educarea omului nou dintre muncitorii uzinei, procesul de limpezire a conștiinței muncitorești de clasă prin Înlăturarea confuziilor care o Întunecau. (Ă). Personaje ca furnalistul Îmbrăcat În straie țărănești, Moise Ion Chincea, topitorul Timofte, apoi Alecu Chirvăsuță, Ștefan Cruță, Iftode sau Zevedeiu Bălan, reprezintă acea categorie de muncitori avansați care a răspuns din primul moment chemării partidului - eroi modești ai reconstrucției
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
imperialistă? Nu mai avem dușmani ? De ce nu se vorbește nimic despre lupta - din trecut și de astăzi - Între realism și antirealism, expresie, pe plan literar, a luptei de clasă Între exploatați și exploatatori? Spiritul colectivist În care sunt tratate problemele Întunecă elementele pozitive pe care le cuprinde manualul de teoria literaturii. Și aceste aspecte pozitive nu sunt puține la număr. (Ă). În acest spirit a fost tratată just problema originii artei de pildă, arătându-se că «arta s-a născut din
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și explicită, emfatică a poetului, devine până la urmă obositoare, devine o poză, un ritual, o manieră. Printr-o astfel de excrescență egocentrică, Baconsky „izbutește” să vorbească mai mult despre sine și chiar și Într-o poezie Închinată Revoluției din Octombrie, Întunecând astfel, prin viziunea sa subiectivistă, măreția temei tratate. (Ă). Cum se explică această deficiență a poeziei lui Baconsky? (Ă). La rădăcina răului stă, după părerea noastră, Însăși concepția de viață, mentalitatea poetului care păstrează Încă serioase rămășițe ale trecutului ce
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care a dat În pârg? L-ați văzut alături de el pe țăranul zilelor noastre stăpân al ogorului său? Dacă nu-i grăuntele plin și dacă spicul e atins de vreo boală, ați văzut cum chipul agronomului și al țăranului se Întunecă și se Încordează, În căutarea cauzelor care au dus la rele? (Ă). Așa e critica pe care partidul și poporul ne-o face atunci când pe ogorul artei apare un rod atacat de cine știe ce boală: o critică severă și plină de
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
dintre numeroșii călători străini: „(...) ulițe neregulate, fără alinieri, case joase, tupilate în fundul ogrăzilor, clădite din lemn și amenințând târgul cu un pârjol neîncetat, dugheni aflate la marginea străzilor, (...) ulițe podite cu scânduri masive, sprijinite la margine pe căpătâie, cu torente întunecate de noroi, ascuns sub podeală, și aruncat în sus, prin crăpăturile grinzilor”. În plus, accentuata nevoie de bani a domnilor moldoveni a declanșat un amplu proces de dizolvare și înfeudare a întregului patrimoniu al acestor nuclee, vânzările și daniile ajungând
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
După cum scriau și unele ziare britanice, „pe Siret soldatul român a salvat întregul front oriental”. Totuși, raza de speranță din vara anului 1917 a fost de scurtă durată, iar încheierea armistițiului de la Focșani și, apoi, a păcii de la București au întunecat orizontul dezideratului național. După cum este știut, pe 7 mai 1918 România a semnat cu Puterile Centrale un umilitor Tratat de Pace (Buftea-București). Dincolo de stipulațiile de natură politică, economică sau teritorială, tratatul conținea și importante referiri la statutul juridic al minorităților
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]