6,670 matches
-
farfurie. Și e nestrămutată fiindcă nu mai iubesc pe domnișoara Marta! ― Cum n-o mai iubești? De ce? întrebă Domșa, căscând mari ochii. ― De ce! Pentru că n-o iubesc! zise Apostol, ștergîndu-și gura cu șervetul și uitîndu-se surâzător la doamna Bologa, care ședea năucită pe scaun, parcă nu și-ar fi crezut urechilor. ― Asta nu se poate! strigă avocatul. Nu se poate! Asta nu-i cauză serioasă! Pentru închipuiri copilărești nu se poate zdrobi norocul unei fete!... Spune și d-ta, doamnă, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îi împinge în vârtejurile cele mai crunte și-i silește să îndure toate torturile vieții, toate, și niciodată să nu găsească aici odihna adevărată, liniștea trainică... Urmară trei zile ploioase, urâte, cernând tristețe în lume. De dimineață până seara, Apostol ședea în cerdac, înconjurat de cărțile lui vechi, în care odinioară își pusese toate speranțele și care, de câte ori a avut nevoie în viață de sprijin, l-au părăsit ca niște prieteni neputincioși și fricoși. Se plimba grăbit prin sistemele falnice de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de aseară? ― Mi-e frică de d-ta, murmură fata plecând ochii și ocolindu-l. ― Șireato, șireato! făcu Apostol, fericit de răspunsul ei. Dar eu tot te-am văzut adineaori, din cancelarie... Veneai de undeva și erai mânioasă, și-ți ședea bine... Ilona trecuse, fără a mai scoate un cuvânt, iuțindu-și mersul și dispărând degrabă, în vreme ce Bologa, întorcîndu-se pe loc, o urmărea cu ochii aprinși. Apoi, de după cotitura care înghițise pe Ilona se auzi huruit de roți grele și în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rog! strigă popa, frecîndu-și mâinile cu mare bucurue. Ia loc aici... E foarte bine aici... Și preoteasa are să ne aducă niște cafele cu lapte cum n-ai mâncat nici pe la Pesta!... Scuză-mă numai o secundă, Apostole... o secundă! Apostol șezu, în vreme ce Constantin Boteanu se repezi în casă, să vestească pe preoteasă că a primit un oaspe. Cerdacul se răsfăța în căldura blândă a dimineții. Pe masă, căteva muște se alungau împrejurul unei pete de cafea neagră. ― Deunăzi m-am supărat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
unde, trei bieți țărani, despre care se zice că sunt spioni și că au trimis anume știri de însemnătate vrăjmașilor, prin front. Groparul interveni degrabă cu lămuriri mai complete: el a văzut cu ochii pe cei arestați. Generalul cel mare șade doar în casa cumnatului din Făget și cumnatul, fiind și primar, știe tot ce se face și ce se petrece. Adevărul este că de acum două săptămâni a venit porunca prin sate să nu mai iasă nimeni, nici cu vitele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar asta-i... asta-i nebunie, Bologa!... Iartă-mă, poate că sunt bădăran, totuși... nu pricep! Nu pricep nimic! ― Ei, dacă ar pricepe omul toate câte nu le pricepe, ce farmec ar mai avea viața? răspunse Bologa vesel. Mai bine șezi colea, odihnește-te puțin și să ciocnim ouă roșii, că e a doua zi de Paști. Și, în vreme ce Klapka se așeză la masă, aiurit, Apostol ieși în tindă și se reîntoarse apoi împreună cu Ilona, care aducea o farfurie cu ouă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se uită la Klapka o clipă și urmă cu alt glas, foarte schimbat: ― Vorbesc, vorbesc și... Nu te supăra! Mi-e plină inima... Te rog! adăugă zâmbind și arătând farfuriile de pe masă. Sunt făcute de logodnica mea... O cheamă Ilona... Șezi! De ce stai în picioare? Se așezară amândoi. Klapka îmbucă din pască și vorbi mestecînd: ― Îmi aduc aminte când ai fost pe la mine, pe front... Știi, când cu ofițerul român... Cât erai de zbuciumat... Am crezut că te-ai supărat pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
într-un simțământ de neliniște. Făcu un pas spre el, să-i întindă mâna. Își luă seama brusc și trecu fără să-l mai privească. Și, ieșind, tuși ca și cum ar fi vrut să-și curețe din inimă urmele înduioșării... Apostol ședea pe colțul patului de scânduri ca o stană de piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în cursul nopții și pregătise tot pentru accelerarea lucrărilor. În sfârșit, avea un "caz excepțional"! își freca mâinile și umbla de ici-colo, lovindu-se de colțurile meselor. Pe față îi juca mulțumire și emoție. La o parte, lângă un birou, ședea plutonierul cu fața cenușie, frământând între degete un toc cu penița nouă. Când intră Bologa, pretorul se opri în dosul unei mese, ascultă grav raportul sublocotenentului, luă pachetul cu "obiectele" prizonierului și iscăli ceremonios o dovadă de primire. De îndată ce plecă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
doar că birourile fuseseră adunate în fund spre a face loc mai larg înaintea unei singure mese lungi, învelită cu postav verde și împărțită în două, la mijloc, de o cruce albă de metal!... Apostol examină pe toți ofițerii care ședeau la masa lungă, țepeni, drepți, solemni și aproape speriați. Se bucură văzând că președintele juriului e colonelul de odinioară, cu fața colțuroasă, din tren, pe care-l întîlnise în compartimentul generalului și care îi luase apărarea... Acuma părea mai palid
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Altele însă, chiar dacă s-au desprins, rămận în arhivele memoriei, cum ar fi de pildă cea de azi, cậnd ți-am mậngậiat părul albit înainte de vreme, cậnd ți-am luminat ochii dedați trădării și cậnd am descoperit fascinată că-ți șade bine ca spion, că joci dur, uneori mai dur chiar decật mine. M-am trezit brusc din reveria mea bolnăvicioasă. Gậndul că ai putea fi asul de pică și eu doar dama de cupă a început să mă-nfioare. Așadar, iată
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbănă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a-curmezișul un trunchiu răsturnat, putred, pe care M. șade visătoriu. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta, se scoală M. ). Tresare miază-noaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că schiaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, iar eu s-ascult pe gânduri, și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune - un greer amorțit - Și cald
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu ochii îmi zâmbește. {EminescuOpIV 84} În vis mă arde soare și cerul e văpae, Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg, iar undele-i uimite, profunde și bălae Reflectă-n ele țărmii - se-ntunecă, se șterg, În barcă șed ș-ascult eu a inimi-mi bătae Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg - Pe-a malurilor arbori și frunza este mută - Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută. {EminescuOpIV 85} O, TE-NSENINĂ ÎNTUNERIC RECE O, te-nsenină întuneric
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dragă! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr - Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr, Ap-am să beau din a ta gură frumsețe, Dulci sărutări din ai tăi ochi de blândețe. Îmbrățișați noi vom ședea la tulpină, Fruntea-mi în foc pe-ai tăi sâni se înclină, Ce alături cresc dulci și rotunzi ca și rodii? Stelele-n cer mișcă-auritele zodii. Ne-om rezima capetele unul de altul Și surâzând vom adormi sub înnaltul, Vechiul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scump tesaur: E a stelelor regină, e al nopții meteor. Ades albă dintre valuri de-a înnot marea despică Și albastrul blând al mării albul sânilor ridică, Valurile-n cânt salută sântul apelor odor. Acolo în fundul mării, în înalte-albastre hale, Șed la mese lungi de piatră zeii falnicei Valhale; Odin stă-n frunte - cu părul de ninsoare încărcat; Acolo decid ei moartea Romei și o scriu în rune, Presun de argint și zale pun pe caii ca furtune - Astfel se gătesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-o a mea. De visuri, de umbre, de cântec e plină. Curând vom intra în câmpia ei lină Și-n urmă-ți pământul rămâne - o stea. III Magul rămas în munte, din el ieși afară, Pe-o piatră detunată el șede peste văi, Privește. - Codrii mîngîiu cu vânt de primăvară A lui frunte uscată, adâncii ochi ai săi. Se suie-n vârf de munte, o stea din cer coboară O stea, vultur de aur, cu-aripele de foc, Pe ea șezând călare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
el șede peste văi, Privește. - Codrii mîngîiu cu vânt de primăvară A lui frunte uscată, adâncii ochi ai săi. Se suie-n vârf de munte, o stea din cer coboară O stea, vultur de aur, cu-aripele de foc, Pe ea șezând călare, în infinit el sboară, Stelele sclipeau sfinte și-n cale-i făceau loc. Și răsfirați în spațiu îngeri duceau în poale A lumilor adânce și blânde rugăciuni Și întinzînd în vânturi aripele regale L-a lumii trepte-albastre le duc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Unde mii flori mirosul lor esal-; Sub a perdelei umbră scutitoare, Ce de trădarea mândrului cristal Al marilor oglinzi te scapă sigur, Când vrei s-observi cum grupe se configur. Deci după o perdea! Pe-o moale sofă 50A lene șade-un înger de copil. În păru-i negru-o roșie garofă, În ochi albaștri plutitori ș-agil Și haina de-albă, strălucită stofă Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil, Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce Sub evantaliu-i ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
204} Un înger, da! aripa doar se cade Pe ai ei umeri albi ca neaua, goi, Spre-a fi un îngeraș precum se cade. Ș-apoi ce bine-i ca s-o credeți voi! Cine-ar ghici v-odată cumcă șade Un demon crud în suflet de noroi? Cu vorba înger însă eu săracul Mă voiu scuti de a descri - pe dracul. {EminescuOpIV 205} CUM NEGUSTORII DIN CONSTANTINOPOL Cum negustorii din Constantinopol Întind în piață diferite mărfuri, Să iee ochii la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochi văzură. Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu basme mândre, cu frumoase hurii Și din cățui de-argint, copăr miroase Cu fum albastru formele picturii. {EminescuOpIV 215} Iar pe-un divan, ascuns între perdele Albastre, înfoiate și cu stele, Ședea regina basmelor măiastră - Lumină lumea gândurilor mele. Ea înșira mărgăritare-n poale Și pe-un covor persan, frumos și moale, Ea-ntinde surâzând ca-n vis și leneș A ei picioare de zăpadă - goale. Ochii adânci ca două basme-arabe Samăn
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
compue un compendiu despre blândele impresii, Ce un sunet numa-l naște în simțirile miresei, Cum un cucurigu poate fi adânc, duios, demonic?! Ce simțiri eroici, mândre, reprezintă cucurigul, Cât curagiu - ce osebire de-al găinei cotcodac; Ce frumos îi șade creasta ca un roșu comanac. De dorință se-nfierbîntă, de amor o trece frigu!! Și maximele bătrânei pe-o ureche toate-i ese, Cum intrară pe cealaltă. Sfătuiri contra iubirei O-nvățară ce i iubirea. Știe-atît că c-o privire Galișă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urăsc, tirane, când tu vrei să-mi faci rău mie? El jură că nu, și cere botișor de împăcare. Cum să nu-i dea? Poate dânsa să refuze-o rugăciune, 130Spusă cu delicateță și poetic-formulată? S-ar cădea ca să reziste? șade bine? Înfocată, Fericită e că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei. Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de azur, Ca cusută e cu stele tremurând de-aurul lor grele. 135Cînd o-acopăr a lui aripi, când îl simte pe-a ei șele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci - Ca marmura de albă cu fața ta răsari, În bolțile sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă - În negru, gură-dulce frumos o să-ți mai șadă! De vrei să-mi placi tu mie, auzi? și numai mie, Atuncea tu îmbracă mătasă viorie. Ea-nvinețește dulce, o umbr-abia ușor, Un sân curat ca ceara, obrazul zâmbitor Și-ți dă un aer timid, suferitor, plăpând, Nemărginit de gingaș
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dulce, o umbr-abia ușor, Un sân curat ca ceara, obrazul zâmbitor Și-ți dă un aer timid, suferitor, plăpând, Nemărginit de gingaș, nemărginit de blând. Când îmbli a ta haină de tine se lipește, Ci gingaș-mlădioasă tu râzi copilărește. De șezi cu capul mândru pe spate lin lăsat, Tu pari sau fericită sau parc-ai triumfat... Ciudat... Stau melancolic, greoiu ca și un trunchiu, Când veselă ți-ai pune chiar talpa pe genunchiu. Căci mă cunosc prea bine și nu-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]