78,666 matches
-
fântână. Bineînțeles că erau scandaluri nemaipomenite când eram găsită iar cu capul la fântână. Dar era o lume altfel. La cinci după masă, bunica venea și ne scula din somn cu tablaua cu chiselele de dulceață. Nu numai din cireșe albe, care era cea mai importantă. Așa spunea bunica: când ai cel mai important oaspete, îl tratezi cu cireșe albe. Dulceață de cireșe amare, mai pui, dar pe cea de cireșe albe o pui la loc de cinste. Și ea, bunica
Zoe Dumitrescu-Bușulenga:"Aveam o grădină splendidă în spatele casei. Acolo am trăit până la 29 de ani." by Teodora Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/9313_a_10638]
-
La cinci după masă, bunica venea și ne scula din somn cu tablaua cu chiselele de dulceață. Nu numai din cireșe albe, care era cea mai importantă. Așa spunea bunica: când ai cel mai important oaspete, îl tratezi cu cireșe albe. Dulceață de cireșe amare, mai pui, dar pe cea de cireșe albe o pui la loc de cinste. Și ea, bunica, făcea dulcețuri de coarne, de coacăze, ce astăzi nu se mai fac. Erau niște lucruri minunate. Și bucătăria... Îmi
Zoe Dumitrescu-Bușulenga:"Aveam o grădină splendidă în spatele casei. Acolo am trăit până la 29 de ani." by Teodora Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/9313_a_10638]
-
tablaua cu chiselele de dulceață. Nu numai din cireșe albe, care era cea mai importantă. Așa spunea bunica: când ai cel mai important oaspete, îl tratezi cu cireșe albe. Dulceață de cireșe amare, mai pui, dar pe cea de cireșe albe o pui la loc de cinste. Și ea, bunica, făcea dulcețuri de coarne, de coacăze, ce astăzi nu se mai fac. Erau niște lucruri minunate. Și bucătăria... Îmi plăcea bucătăria bunicii, era nemaipomenită. Nimeni nu mai gătește cum gătea ea
Zoe Dumitrescu-Bușulenga:"Aveam o grădină splendidă în spatele casei. Acolo am trăit până la 29 de ani." by Teodora Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/9313_a_10638]
-
fericire). Delicii livrești, muzica omului și a naturii, creația poetică, reflecția pe marginea ei și - fericirea supremă - alunecarea în copilăria paradiziacă. De obicei amar și trist de unul singur, personajul are asemenea momente luminoase, fixate în memorie și pe coala albă a zilei. Autoironic, constată că "partitura suflețelului" i-a invadat poezia, unde nu ar avea ce căuta. Dar, în pofida formulei sale melancolic-reflexive (dacă nu și depresivă), singurătatea poetului nu este durabilă. Cuplul o destramă, o dizolvă într-o mare de
Omul deteriorat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9350_a_10675]
-
El crea, construia cu aceeași fervoare ca întotdeauna. Cu aceeași intensitate a unei nebunii pătimașe. Cînd Luca era mai mic, în drumurile noastre cu mașina prin țară ascultam în neștire "Mica sirenă", un cd pe care povestea era citită, aproape alb, dacă vreți, de Florian Pittiș. Aveam multe discuri cu povești și cu multe alte interpretări. Le parcurgea din politețe. Fascinația și gustul pentru tîlcul unei povești, pentru cum poți să o urmărești, pentru ceea ce este posibil numai acolo, pentru inflexiunile
Mica Sirenă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9364_a_10689]
-
împărtăși, dar în cortina de cuvinte densă, impermeabilă, de beton armat a celuilalt nu apare nici un gol, nici o breșă prin care s-ar putea strecura ceva... Singurul confesional posibil: verticalitatea foii de hîrtie. Numai că și ea, imaculata, primitoarea foaie albă e un frecvent vector al narcisismului, sub forma sa cea mai răspîndită, aceea din lumea literar-artistică. Prin ce mijloace reușesc unii autori contemporani, tineri sau mai puțin tineri, dar care cu greu ar putea fi asimilați sferei meritocrației talentuoase sau
Despre nombrilism by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9384_a_10709]
-
prenumelui din autograf). Întotdeauna scrieți cu creionul? Și pe ce scrieți de obicei? Emil Brumaru: Scriu cu creioane cu grafitul moale, îmi place ca vîrful să se înfunde în filă. Mai întîi pe caiete școlărești, de geometrie, cu o foaie albă și cu una cu pătrățele. Bruioanele le descîlcesc foarte greu. Dacă nu transcriu imediat, risc să pierd textul sau să-l transform, la sugestia literelor, cuvintelor, chiar a rîndurilor ce nu le mai înțeleg... totul devine altceva... Am scris cu
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
un creion, luam rapid altul și îl consumam cu lăcomie. Îmi plăcea la nebunie să transcriu. Dacă unei poezii îi lipsea un cuvînt, transcriam totul și, în caz că nu soseau silabele așteptate, sunate la ureche cu glas tare, lăsam așa, spațiu alb... pînă cădea, copt, cuvîntul necesar... Uneori așteptam cu lunile... aveam timp... nu dădeau turcii! D.P.: La mașina de scris n-ați recurs niciodată? E.B.: Ba da. Mașina de scris, un Consul portabil, luat cînd nu mai aveam nicio speranță să
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
să vă "adunați", să vă integrați acolo? E.B.: La Dolhasca îmi aranjasem o masă în mijlocul camerei spațioase, pe ea erau bile de biliard puse în păhărele cu picior înalt, un ceasornic de buzunar, creioane ascuțite cu migală, teancuri de foi albe, un motan siamez nedumerit că scriu, cîteva cărți... Nu stam pe scaun. Încuiam ușa. Mă învîrteam ceasuri întregi în jurul mesei, mă repezeam ca apucat la foaia albă, scriam indescifrabil, spuneam cu glas tare ce am scris. Cînd îmi ieșea ceva
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
picior înalt, un ceasornic de buzunar, creioane ascuțite cu migală, teancuri de foi albe, un motan siamez nedumerit că scriu, cîteva cărți... Nu stam pe scaun. Încuiam ușa. Mă învîrteam ceasuri întregi în jurul mesei, mă repezeam ca apucat la foaia albă, scriam indescifrabil, spuneam cu glas tare ce am scris. Cînd îmi ieșea ceva, țopăiam de bucurie, mă strîmbam într-o oglindă îngustă, specială, ce-mi aducea două-trei raze de lumină, la aceeași oră, și mi le reflecta pe covorul gros
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
o groapă imundă de gunoaie casnice... mirosea îmbătător, ca și latrina de scînduri, largă, îndemînoasă, cu ziare vechi, îngălbenite, înfipte într-un cui puternic... Mă tolăneam într-un șezlong, alături era încă unul, gol... Cădeau mere... le mîncam cu tot cu viermișorii albi, fragili... scriam atent la orice fiță de flutur, la orice tropăit de furnică... În amurg, audiam vacile sosind cu ugerele siliconate de la pășune... mersul trenurilor marfare... țipetele de copii excitați de înserare... De cîteva ori, poate doar de două, m-
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
poți crede un lucru și scrie contrariul său. Sau poți, dar atunci se răzbună cerneala: nu se mai fixează pe hârtie". Din această cauză, apariția cenzurii ideologice coincide cu sfârșitul cărții, altfel spus cu moartea literaturii. Stilul Monicăi Lovinescu este alb, curat, fără adjective, învecinat cu replicile din teatrul absurd. E loc și de umor, și de un lirism care nu cade niciodată în sentimental, ci este mai degrabă tragic, ca în capitolul despre cuplul care așteaptă penibil, chinuitor, doar să
Povești pentru adulți by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9404_a_10729]
-
tonul devine ascuțit, uneori, pe ici, pe colo, în cultura noastră, în spațiul teatral, literar și nu numai, iarăși nu e ceva nou. Intoleranța și radicalitatea ei, însă, pentru mine sînt mai recente și greu de acceptat. Nu există decît alb sau negru, lucrurile nu pot fi decît într-un fel și nu altminteri, cine nu are aceeași părere cu mine este, fără nici-o îndoială, prost, incult, trebuie terfelit și exclus. Ștacheta unui astfel de discurs a coborît jos, mult prea
Totu-i vechi și nouă-s toate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9409_a_10734]
-
un cuvânt și îl repetam la nesfârșit, până ce își pierdea sensul. Silabele... păreau ca dintr-o limbă străină, încă neinventată sau demult părăsită.... Continuam să repet același cuvânt până la completa lui descărnare, până nu mai rămânea din el decât osul alb, fragil, o falangă ridicată spre cer..." (În căutarea esenței). Astfel dematerializate, cuvintele sunt visate, salvate, protejate. Spre deosebire de "cuvintele impuse de dictatură, care puteau intra în două pagini de dicționar... un coșmar lingvistic din care fiecare se salva cum putea", limbajul
Metafora vindecătoare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9406_a_10731]
-
neputincios cu picioarele bandajate. în noaptea avignioneză m-am gîndit la îngerii lui Andrei Pleșu. într-o seară, apropiindu-mă de hotel, vroiam să-i trimit un SMS prietenei care-mi lăsa zilnic mesaje anul trecut și atunci, o siluetă albă, cea a marelui coregraf Josef Nadj, s-a apropiat de mine și m-a bătut pe umăr. M-am întors, n-am mai trimis SMS-ul, am rămas cu el și am regretat că anul acesta nu am văzut o
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]
-
astfel de viclenii și pru--dențe, de manevre, de calcule? Pe când ginandrele... Erau în stare de orice ca să ne țină închiși în casele noastre. Planul era subtil. Iar noi, orbi. Orbi erau ochii pe care se depunea în straturi groase pulberea albă de îndată ce ne aventuram pe străzi, oarbă ne era judecata, orb era simplul bun-simț. Era ginandrelor începuse, iar noi negam evidența. Cu ce preț, întrebați? Priviți-vă singuri, onorați străbuni și vecini, priviți-vă! Prețul e că am devenit aceste ecorșee
Cuvântul din cuvinte by Monica Lovinescu () [Corola-journal/Journalistic/9405_a_10730]
-
electronics și alte teorii. E grupajul momentelor noastre, notat undeva într-o agendă. Un obturator nikon se deschide - click, click - încet în lumina vișinie a draperiilor. Buricul ei e un motor ce se încălzește după îngheț. Sub tălpi, o cămașă albă și o eșarfă. Blitzul o privește și apoi o apasă. Scaunele se înghesuie în pereți Alunițele sunt tot acolo, împrăștiate pe burtă. Eu continui să o privesc semiobscur și ea merge în tihnă pe podea, printre cioturi și bobițe de
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
ce au să însemne toate astea - un sunet cade într-altul ca două bombe și declanșează războiul. Zbughesc cu rotițele și las ledul să freamăte. Mononoke, X E o pisică neagră și blănoasă lângă mitropolie. Printre capete vopsite și piele albă, răsar flori, baloane. Un orb cântă la acordeon și totul e un câmp imens cu bănci. Fumez și valuri de fum se ridică din vârfurile copacilor. Soarele are lumina unui spital - singurul lucru care pare să-mi aparțină. Mâinile și
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
să văd un domn în vârstă, bine îmbrăcat, cinând singur în episoade lungi. Câteva flori reci îi ating cotul și, după ce masa e golită, el dispare. Mă gândesc la curajul meu, la milă, ca la tot restul vieții mele. Zile albe, temerilor În urma noastră se lăsa un siniliu - norii se adunau în spatele cailor ce urcau încetișor la deal. Fascinați, întindeam mâinile să ne agățăm de lumină. Coji de cochilie se lipeau de tălpi, trosnind ca niște cruste crocante; membranele se zbăteau
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
pe pământ într un curs lent, diferit de cel prin care s-au ridicat. Ne purtam pică unul altuia că vedeam atât de multe - micile lucruri ciudate: veneam cu pumnii plini de coacăze și le vâram după sobă pentru zile albe. Prindeam chiar și momentul în care se compunea o rază din puncte mari și deformate, sau probabil erau deviații infuzate de aerul cald; și iarăși cum se recompunea, se recompunea de-a lungul hățișului, ținându-și linia dreaptă printre imperfecțiunile
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
Vapori luminoși plutesc nestăpânit, apăsând podeaua. Urina se extinde lent în vasul de wc, din centru spre exterior. Încrețiturile din apă proiectează neîncetat umbre pe perete. Boris se sprijină de perete cu pantalonii pe vine și își atinge penisul. Puncte albe și scame 27 se răspândesc tandru prin lumină, urmându-i mișcările mâinii. Nimic nu se pierde, nici măcar mirosul puternic al urinei. Este cald, chiar foarte cald, și totuși Aksinya se-nfioară. Este cald, chiar foarte cald, și totuși Boris tremură. Pielea
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
Mi-am rezemat coatele pe pervaz și am rămas cu privirea țintă spre ozonul subțire. Nici nu știu cât a durat zgomotul ușii izbindu-se de pereți. Sourness pentru Maria Pe scările blocului - transmisia e tâmpită, undele se rarefiază. Într-o lumină albă ce explodează sub un cearșaf blitzul e mai puternic decât creierul nostru și eu am ținut minte asta. Tu stai pe acoperiș și fumezi probabil tot din întâmplare s-a blocat o tastă. Ți-aș fi spus că noaptea e
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
cu vârful moale al cozii m-a făcut să revin la aceeași viață ca și până acum. Mi-am dat seama că n-a fost decât un vis plăcut. ORFANUL Era o zi friguroasă de iarnă. Cerul plângea cu lacrimi albe. Într-o seară, în negura nopții, o femeie își lăsă pruncul Ia ușa unei case. În acea casă locuia o familie. Stăpâna casei auzi un scâncet. Ieși afară și văzu un copilaș pe pragul casei. Îl luă în brațe și
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
fi vrut să mai plece niciodată de acolo. Veni și ziua plecării. Mihaela era tristă că pleacă de la bunici, dar bucuroasă că urma ziua ei. Bunicii i-au pregătit un cadou neașteptat. Într-un coșuleț frumos împletit era un iepuraș alb și pufos ca un bulgăre de zăpadă. Cu mare bucurie și cu drag primi fetița cadoul bunicilor și le promise că va avea mare grijă de cadoul „urecheat". O PISICĂ REA Era o zi caldă de vară. Frumoasa prințesă Vara
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
vor putea acum dormi în pace. Trec stoluri de păsări pe cer ca un val negru care parcă nu se mai termină. Groaznicul ger doboară păsările. Mihai era în casă, la gura sobei, cu părinții lui. Din cauză că un strat pufos, alb ca spuma laptelui acoperea tot, tatăl lui observă ceva și spuse: Hei ! Ce este pe acoperișul nostra ? Băiatul ieși la geam și văzu o vrăbiuță mai mult moartă decât vie. Ce cauți pe acoperiș ? o întrebă el. Un adăpost, răspunse
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]