9,188 matches
-
să ne Închidem În acea Încăpere măruntă, cu singura companie a două lumînări și a cîtorva aplice de baie de muzeu. Principalul meu argument, climatologic, a dat-o gata imediat pe Bea, căreia căldura emanată de dalale de pe jos Îi alungă temerile inițiale că născocirea mea zănatică avea să dea foc casei. Apoi, În penumbra roșiatică a lumînărilor, În timp ce o dezbrăcam cu degete tremurătoare, ea surîdea, căutîndu-mi privirea și dovedindu-mi că, atunci și Întotdeauna, orice mi s-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
tatei. M-am Înfășurat În pled și m-am ghemuit cum am putut, convins că n-aveam să Închid un ochi. Imaginea raclelor albe În semiîntuneric Îmi sîngera În minte. Am Închis ochii și m-am străduit din răsputeri să alung acea viziune. În locul ei, am invocat imaginea Beei, goală pe pleduri, În baia aceea, la lumina lumînărilor. Lăsîndu-mă În voia acestor gînduri fericite, mi se păru că aud murmurul mării și m-am Întrebat dacă nu cumva somnul mă răpusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ascuns În camera lui, pe Întuneric, dar pînă și acolo ajungeau strigătele lui don Ricardo. Jacinta a fost concediată chiar În ziua aceea. Don Ricardo n-a catadicsit nici măcar să se uite la ea. Le-a poruncit valeților s-o alunge din casă și i-a amenințat cu aceeași soartă dacă vreunul dintre ei avea să păstreze legătura cu ea. CÎnd don Ricardo a coborît În bibliotecă, era miezul nopții. O lăsase pe Penélope Închisă sub cheie În camera care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lovitură de pumnal otrăvit În inima lui Julián, un tînăr de nouăsprezece ani, pierdut Într-un oraș Îndepărtat și ostil, abandonat de toți, abia supraviețuind din zadarnica speranță de a o revedea. De ce anume voia să-l protejeze cînd Îl alunga de lîngă ea În felul acela? După ce a meditat Îndelung, Miquel a hotărît să nu trimită scrisoarea. Nu Înainte de a-i afla cauza. Fără un motiv Întemeiat, nu mîna lui avea să Împlînte acel pumnal În sufletul prietenului său. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Însă ea, cuprinsă de milă În fața priveliștii tuturor acelor nenorociți uitați de Dumnezeu și de dracul, a ținut neapărat să-și doneze onorariul măicuței Emilia, ca să li se dea cîte o gustare de ciocolată cu gogoși, fiindcă ei asta Îi alunga Întotdeauna suferințele vieții, această ticăloasă peste ticăloase. — Io tare mi-s simțitoare. Uită-te și ’mneata, dom’ Fermín, la sărăcuțul ăsta... Nu vrea decît să-l Îmbrățișezi și să-l mîngîi. Ți se rupe ini... Am urcat-o pe Rociíto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
capriciu al ei, Însă nu Întotdeauna reușesc s-o și cred. Cartierul a rămas la fel, Însă există zile cînd mi se pare că lumina Îndrăznește din ce În ce mai mult, că se Întoarce la Barcelona, ca și cînd noi toți am fi alungat-o, dar pînă la urmă ne-ar fi iertat. Don Anacleto și-a părăsit catedra de la institut și acum se dedică În exclusivitate poeziei erotice și gloselor sale de pe contracoperte, mai monumentale ca oricînd. Don Federico Flaviá și Merceditas s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe mama să nu-l dea Pe motan afară! Mai greșesc, așa se-nvață! Știi că nu sunt răi! Sunt și ei, ca mine, ființe, Toți copii ai Tăi!... Doamne, fă să nu se mintă Mama și cu tata! Și alungă de pe lume Ura și cu cearta! Fă pe unchiul să nu vină Beat și-n seara asta... Ai văzut? Și lui Grivei I-a murit nevasta! Doamne, spune-mi într-o noapte Vorbele descântului. N-am caiete! Adu-mi Tu
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
din groapă mereu un alt sul, care În contact cu aerul se pietrifica, acoperindu-se de o pojghiță de aur. Chipul Născătoarei și al pruncului Iisus străluceau În Întuneric. Medicul rosti În gând o rugăciune și un blestem, menite să alunge gândurile rele. Ținea dreptul ochilor icoana, așteptâd ca aceasta să se destrame, evaporându-se ca o fantasmă În fața lui.. Dar icoana nu se destrămă, ci dimpotrivă, chipurile poleite cu aur fin Începură să strălucească și mai tare. Noimann o așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Profesorul Perjovski, care În timpul liber făcea tot felul de disecții pe insecte, intra În salon cu o mină extrem de veselă, zicând: „Ei, acum, după ce ne-am făcut mendrele, trebuie să ne apucăm de treabă... Dar”, continua profesorul pe același ton, alungând cu o mână o viespe ce-i bâzâia tocmai atuncea la ureche, „după cum observ, dumneavoastră, domnule Braic, deja ne-ați luat-o Înainte, scutindu-ne de o serie de operațiuni de rutină pe care ar fi trebuit să le facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Olivia, femeia-salcie, cu fața acoperită de cochilii, și femeia Bernic, a cărei carcasă goală aduce cu o scoică și al cărei trup gelatinos te absoarbe ca un uter În neantul lui... Amândouă sunt o apă și-un pământ...” Și ca să alunge „stafia” ce Înainta urcând pe scări spre el, masterandul, aducându-și aminte de câinele Spinoza, scoase un urlet prelung, după care, Îndreptându-și ținuta, intră cu demnitate În salon, nu Însă Înainte de-a arunca un pumn de frunze moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
multă nebunie... „Fiți bineveniți, fiți bineveniți...” murmură starețul, deschizând larg ușa și trăgându-l apoape cu forța pe Bikinski În chilia sa... Pictorul nu se așteptase la o astfel de Întorsătură a lucrurilor De obicei, după astfel de discuții, era alungat și amenințat cu excomunicarea. Starețul Îl ospătă cu pâine, brânză de burduf, nuci și vin, iar la plecare Îi strecură În geantă o sticlă de vin călugăresc și niște colaci pe care, la rândul său, cu o zi mai Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
chipuri ce se perinda prin aer, desfășurându-se ca o coadă de păun În spatele primului chip, Înzestrat cu o bărbie dublă, Începea să-l enerveze. Dacă ar fi avut putere, s-ar fi sculat din pat și le-ar fi alungat pe geam. Slăbiciunea Îl punea Într-o situație ingrată. Medicul Încercă să-și păstreze judecata rece. Între timp, durerea de cap se accentua. Cu degetele răsfirate deasupra pleoapelor, Noimann privea În gol. Înghesuite În dulap, costumele păstrau o tăcere respectuoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se clătina Încetișor. În mijlocul lor, chipul inginerului Edward Satanovski Îl fixa cu insistență În ochi. Medicul Își netezi părul, căutând prin acest gest să-și pună În ordine gândurile ce-i roiau prin creierul năclăit de alcool și să-și alunge durerea ce-i năpădise tâmplele. „Da”, Își spuse el, „pruncul de cincizeci și ceva de ani Începe să aibă niscaiva probleme...” Noimann Împlinise cu doi ani În urmă această vârstă „extrem de rotundă”, cum se lăuda el, serbându-și aniversarea printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trăsături și aceste chipuri fâlfâind din aripi transparente i se roteau În jurul capului, scoțând strigăte din ce În ce mai amenințătoare. Noimann stătea În șezut pe marginea patului, cu gândurile duse aiurea. Umerii Îi tresăreau, iar brațele se ridicau, ca și cum ar fi vrut să alunge o primejdie nevăzută ce plutea În aer... Între timp, setea Îi creștea. Dorința lui de a ajunge până la masă nu-i dădea pace. Noimann Își aținti ochii Înspre sticlă. Și sticla Începu să se clatine. Apoi se petrecu un fenomen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plăcut să stai la Corso și să vezi cum chipurile de alături, cu care conversezi, se umplu de cifre și omizi. Chiar și propria sa față, Noimann o simțea ca pe un mușuroi. Și atunci scotea o țigară, ca să mai alunge cu fumul o parte din aceste larve ce-i mișunau pe obraji. Coniacul și cafeaua ajutau și ele, alungând insectele de pe fața de masă În pantofi și-n buzunare. Costumele ce stăteau alături erau cuprinse și ele de furnicături. Mânecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și omizi. Chiar și propria sa față, Noimann o simțea ca pe un mușuroi. Și atunci scotea o țigară, ca să mai alunge cu fumul o parte din aceste larve ce-i mișunau pe obraji. Coniacul și cafeaua ajutau și ele, alungând insectele de pe fața de masă În pantofi și-n buzunare. Costumele ce stăteau alături erau cuprinse și ele de furnicături. Mânecile se agitau, paharele erau ridicate și coborâte Într-un ritm amețitor. Toată mișcarea această avea ceva neliniștitor, absurd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
era cusut de uniformă e pe cale să cedeze. „Vă rog să-mi dați drumul, altfel riscați să se Întâmple o catastrofă...” „Despre ce catastrofă vorbiți?” Ținând nasturele strâns Între degete, Noimann se Îndreptă spre ușă. „Nu aveți dreptul să mă alungați pe scări”, adăugă celălalt. „În fond, fac parte din viața dumneavoastră personală. Sau, dacă vreți să folosesc un alt termen, impersonală... Putem zice și așa...” Și spunând aceasta, arătarea se smuci din mâinile lui Noimann cu putere. Medicul rămase pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bărbatul, care Îngenuncheaseră de câteva ori la picioarele ei, cerând În numele copiilor, iertare, părură să cadă la o Înțelegere. Popa nu stătu nici el cu mâinile În sân, ci Îl trimise la biserică pe dascăl ca să bată toaca și să alunge duhurile rele ce-și făceau simțită prezența În sufletul dreptcredincioșilor. Fiindcă fusese necinstită În fața Întregului sat, femeia cerea să fie recompensată cu jumătate din avutul vecinilor. Ca să scape de pacoste, vecinul se Învoi. Imediat Începură să Împartă lucrurile. Casa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cap, când de călcâie. Aleargă pe stradă. Se oprește la colț. Își ridică un crac: urinează. Marchează În drumul său fiecare stâlp. Fiecare chioșc. Fiecare gard. Fiecare copac. Strada Karl Marx e teritoriul lui. Oricine va căca aici va fi alungat cu lătrături. Va fi scos În șuturi afară, pe Sărărie, pe Friedrich Engels, pe Lenin. Există astfel de străzi? Dacă au existat, există. Și dacă n-au existat, la fel. Noimann preferă s-o cotească la stânga, spre Copou. Dar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
înzdrăveni. Se făcu sănătos, crescu, se împlini în bucuria tam-tam-urilor și viața îi deveni sărbătoare. Copacul cel Gros se bucura. Bolile în ținutul acela erau foarte rare, iar când se iveau nu era una pe care vraciul să n-o alunge. Era pace pretutindeni. Toți se bucurau de binefacerile din jur. Când Naim ajunse la vârsta de 120 de ani, se culcă întro seară, mai devreme, și dimineața nu se mai trezi. Sufletul său plecă râzând în zările soarelui... - Cine a
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
Mă cumpărați și le citiți Și biblioteca voastră o îmbogățiți! Un copil: Da, e adevărat! Atâtea lucruri minunate învățăm din Cărți! Cine ar putea să mă contrazică? (Intră în scenă Înternetul.) Internetul:Eu, Internetul! (spre Carte) Am venit să te alung din lumea asta! Aici eu vreau să domnesc, tu nu ești decât o cotoroanță învechită, pe care nimeni nu o mai bagă în seamă! Un copil: Nu e adevărat! Noi, toți copiii clasei I...iubim cartea 1 ea este o
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
zahăr, cu miere, însă A fost: „ca sarea în bucate”. Îți mai amintești împărate? Împăratul 1 -Te rog să mă ierți, fata mea! Abia acum mi-am dat seama Că pe nedrept te-am judecat De-acasă când te-am alungat. Văd că fără zahăr și miere Se poate oricând trăi, Dar niciodată fără sare, Bucatele nu poți găti. Împărăteasa: Lui Dumnezeu îi mulțumesc! C-așa noră mi-a fost dată Tocmai de neam împărătesc, Și frumoasă și-nțeleaptă. Prezentator 8
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
lucru totuși puțin obișnuit pentru băieții care provin din casele de copii, oameni, În general, mai cu capul pe umeri și mai puțin visători, orientați de timpuriu către meserii productive, facultăți tehnice sau științe exacte, către ceva care să le alunge adică mai repede, cât mai repede, starea de nesiguranță a lipsei banilor proprii. Nu trecuse de acel examen și se repliase rapid, intrase cu bine la filologie, dar trăia tot cu gândul că va face cândva film. După anul Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
florile. Femeia Începu să bocească În urma căruței și abia atunci voi, toți copiii de sub umbrar, ați ieșit și ați alergat după căruță bocind. Era clar că cineva, probabil un copil, murise de curând, poate chiar În timpul scurtei furtuni care vă alungase din pădure. Nici chipul, nici corpul celui mort nu se vedeau de jos, erau probabil scufundate În iarba cosită, iar loitrele căruței erau foarte Înalte. Ceva ți se păru ciudat În momentul În care bărbatul, bocind și el, dar scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Care-mi dai tristețea și înfrângi oțelul; Doar cu o privire stavili pui zâmbirii, Sau cu-n gest îmi spulberi zariștile firii; Dacă am norocul să-mi întinzi un deget, Plin de bucurie, visez fără preget... Singur la o masă, alungând veninul Și printre hățișuri scotocind destinul, Alunec în apa-nvolburată-ntruna Să-mi alin durerea, pentru totdeauna...
DAC? AM NOROC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83768_a_85093]