4,725 matches
-
intuiește dar experiența fizică e neîndoielnic prezentă în vers. Când și când, câte o vorbă ne arată drumul către "bucuriile" trupului: "plăcerea de neînchipuit", "bucuria deplină", "o aură erotică" (viața la țară). Pe nesimțite, vorbele alunecă spre conotații fizice, dar ambiguitatea și intertextualitatea (uneltele lui Ackroyd de căpătâi, pe care le mânuiește cu un umor neașteptat) le apără de vulgaritate. Poetul îngână bucuriile trupului cu priceperea unui violonist care își înfige arcușul în suflet. Versul se ferește cu strășnicie de explicit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poeți și romancieri zdrobesc iubirea în mici emoții concrete, migrând de la lirism la amintire. La acest punct, spre deosebire de alți Desperado, ești în primul rând lirică. Fie că e vorba de iubire ori compasiune, versurile tale comunică deschis sentimentul. Îți concentrezi ambiguitatea în calitatea imaginii, nu în încercarea de a masca experiența. E scrisul pentru tine un gen de jurnal? O rafinare a experienței într-un limbaj concentrat, dar în principal accesibil? FS. N-aș crede că văd scrisul ca pe o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pot și trebuie să coexiste nici nu-mi pot imagina cum ar fi să privim lumea în absența unuia din cele două elemente. Cred cu tărie în complexitate, chiar în paradox. Iar derută! Titlul unuia din romanele mele Waterland e ambiguitatea însăși, e un "atât... cât și", nu un "ori... ori". Sunt fascinat de granițe, sau mai bine zis de imposibilitatea de a trage o linie de demarcație clară între chestiuni umane fundamentale de pildă între trecut și prezent, între trecutul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și mai bine imaginea sistemului deschis al științelor medicale în care apar noi domenii: anatomie generală, fiziologia tisulară, a reproducerii și nervoasă, anatomie patologică, dermatologie, cardiologie, obstetrică etc. începe o structurare dinamică, încurajatoare și obiectivă, dar medicina este încă tributară ambiguităților, speculației arbitrare, fapt ce demonstrează că deși beneficiază de un îndelung trecut, ea se află pe cale de transformare spre medicina modernă propriu- zisă. La progresul medicinei participă medici englezi, italieni, germani, francezi, belgieni, danezi etc., precum și filosofia metodologică și științele
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
ține cont de faptul că inspecțiile școlare, atât cele de specialitate, cât și cele pentru obținerea gradelor didactice sunt puternic formalizate, nu este exagerată afirmația că expectanțele inspectorilor școlari sunt alte surse de contradicții. În aceste condiții se creează o ambiguitate a rolului de profesor care generează disconfort psihic și nesiguranță comportamentală, ceea ce afectează buna exercitare a acestui rol și performanțele obținute. Așteptările de rol se exprimă cel mai adesea ca presiuni de rol. În acest context profesorul își structurează prioritățile
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
primul teatru după moda antică, construit de Umaniști, în Italia, între 1580 și 1585, a fost inaugurat, cu un imens succes, prin reprezentarea tragediei lui Sofocle. 3.4. Locul spectacolului Poziția lui Aristotel asupra locului spectacolului nu este lipsită de ambiguități. Făcând din spectacol unul din cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru, el îi acordă o importanță majoră. Respingând punctul de vedere al lui Platon pentru care epopeea este superioară tragediei (Les Lois = Legile 658d), el consideră că resursele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o scenă de intrigă, pentru a păstra situația conversației, mai degrabă decât să folosească, cu aparteul, un limbaj artificial. Dacă utilizează, contrar a ceea ce face în alte părți, multe aparteuri în Mincinosul (Le Menteur), este constrâns la asta de subiect. Ambiguitatea permanentă, pe care ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru a permite minciuni și quiproquouri neîncetate. Plasându-se din punctul de vedere al publicului, Corneille este convins că aparteul deranjează. El declară, în Examen la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
își suportă nefericirea plin de măreție, îi vom admira nobelețea sufletească, însă admirația este un sentiment rece și uimirea pasivă exclude orice pasiune mai caldă, ca și orice imagine distinctă a obiectului ei." (Capitolul 1) În ciuda acestei poziții afișate fără ambiguitate, Lessing aduce și el pe scenă două personaje stoice. În Emilia Galotti, din 1772, el mută în Italia secolului al XVII-lea tragica întâmplare a eroinei romane, Virginia, povestită de Titus Livius. Răpită de un prinț care voia să o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nisipul, piatra) și culturalul (labirintul, ușa). Îndeosebi labirintul, în diversele lui ipostaze (inclusiv cele textuale), marchează un spațiu al alegerilor neîncetate, care pregătesc sentimentul oboselii de a trăi într-o lume imprevizibilă. Versurile libere și absența punctuației (surse ale unei ambiguități de bună calitate) întăresc impresia de nonconformism stilistic, lăsată de imagistica vulcanică, vădind un netăgăduit rafinament estetic. Noaptea de hârtie (1971) este primul antiroman prin care se întrerupe tradiționalismul epic din literatura română a Voivodinei. A. recurge aici la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau Ispita posibilului (1971; cu o versiune franceză mult amplificată în 1987) este pasiunea lucidă a tâlcuitorului, arcuindu-se într-un discurs îndrăgostit. Enigma nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și fapta negândită”, șovăitorul (pseudo) danez își amână împlinirea proiectului „din deznădejde în fața posibilului”. Comentariul, deopotrivă elevat și seducător, atingând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
himeră ce se boltește cu infinite reverberări și peste povestea lui Hamlet, „cel mai lucid și cel mai tragic dintre eroii shakespearieni”. Și în Othello, chef d’oeuvre en sursis (1990), cu un avant-propos de Jan Kott, O., confruntat cu „ambiguitatea” unor personaje „indefinisabile”, își probează astuția abordând „poetica incertitudinii” din această „tragedie a incomprehensiunii”. Ca și Hamlet („Hamletul meu”, „mon Hamlet”), și Prospero din Furtuna, „ultimul melancolic shakespearian”, e pentru exeget „mon Prospéro”, și el camuflează o triplă identitate: „Dumnezeu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
cu accent pe punctele de fractură”, P. optează pentru „observarea mai îndeaproape a torsiunilor și a «convertirilor» care se petrec, la nivelul principalelor convenții și uzanțe literare, în proza lui Caragiale”. Figura definitorie a inovației lui Caragiale-prozatorul e găsită în ambiguitate, care privește statutul ficțional, relația autor- narator, ironia și absurdul. Ultima secțiune, Numărătoarea steagurilor, reia problema deschisă în Comediile lui I. L. Caragiale. Nu e un studiu clasic de receptare, căci accentul cade pe „«imaginile» lui Caragiale, ale creației sale, așa cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
336-341) susținea deja că păstrarea neatinsă a bunei Înțelegeri cu zeii era indispensabilă pentru obținerea produselor agricole cu care să se Întrețină oamenii; la rândul lor, Solon și autorul anonim al Imnului homeric către Demetraxe "Demetra" susțineau caracterul inevitabil și ambiguitatea „darurilor” zeilor. Numai respectul și celebrarea corectă a ceremoniilor cultului puteau Îndepărta intervenția divină din viața oamenilor. Pausanias (VIII, 42, 6) povestește că atunci când ținutul Figaliei a fost lovit de o foamete cumplită, oracolul delfic i-a Îndemnat pe toți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a confirma și În același timp de a construi colectivitatea civică. Însă În acest mod el se epuiza În spațiul și În timpul efectuării sale, disociindu-se de mitul care, orientat spre consolidarea imutabilității unui trecut irepetabil, devenea din ce În ce mai autonom. 3. Ambiguitățile sacrificiului În Grecia, ca și În alte părți, actul ritual Își are momentul culminant În sacrificiul sângeros care rămâne oricum o parte a ritului, chiar dacă cea mai importantă și semnificativă. Animalul de jertfă era prin excelență boul, dar erau sacrificate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca unic responsabil, „Învierea” boului sacrificat, a cărui piele umplută de paie este legată de plug anulând crima, sunt elemente contradictorii și echivoce care conduc oricum tot În cadrul spațiului juridic al cetății și al pretinsei sale unități. Totuși, chiar aceste ambiguități, alături de aspectul sângeros al sacrificiului, au favorizat probabil criticile și ostilitatea celor care, ca orficii și pitagoreicii, nu voiau să se recunoască În sistemul ideologic al cetății. 4. Olimpian și misterictc "4. Olimpian și misteric" Propria autoconservare rămânea, În orice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
arătarea) zeului, care Îi apărea În somn pacientului. 6. Operatorii: preoți, ghicitori și poețitc "6. Operatorii \: preoți, ghicitori și poeți" Poziția personalului destinat cultului lui Asclepiosxe "Asclepios", la jumătatea drumului Între rolul de preot și rolul de medic, reflectă o ambiguitate care caracterizează aproape toate celelalte sacerdoții cunoscute În lumea greacă, unde nu s-a constituit niciodată o castă sacerdotală și unde cineva este doar „preot” al unei zeități anume. Așadar sacerdotul este caracterizat de o activitate sectorială care Îl leagă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
strat mai vechi al religiei etrusce, un rol fundamental le era atribuit forțelor elementare ale naturii, stabilite În cer, În pământ și dincolo de mormânt, care nu erau antropomorfizate și aveau aspect terifiant, adesea ambiguu În conotația lor sexuală: această străveche ambiguitate divină, de sex ca și de manifestare „concretă”, se va păstra pentru mult timp, nu numai În cercul „demonilor” care, În perioada istorică, alcătuiesc alaiul principalelor divinități etrusce, ci chiar În deus Etruriae princeps, acel Velqumnaxe "Velèumna"-Vortumnusxe "Vortumnus", zeu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
decisivitatea individuală pe „cel puțin o pereche” [Sen, 1970b, p. 153] de alternative (x-variante), nefiind însă clar dacă este vorba despre una sau mai multe. În (1977), Breyer denumea această condiție „liberalism pe probleme” [Breyer, 1977, p. 46] și elimina ambiguitatea definiției lui Sen, acordând „exact” [Breyer, 1977, p. 48] câte o decisivitate pentru fiecare individ. Pentru a putea lămuri problema numărului de decisivități, este necesară definirea a două concepte, cel de aspectex și cel de x variante . Prin aspectex am
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
și hotărârea sa, că el se definește printr-un hotar mai vast, care-l cuprinde pe el și pe alții deopotrivă. Uniforma este emblema vastității hotarului și a absenței hotarului propriu. Vedem deci cum în esența oricărei hotărâri rezidă această ambiguitate a preluării în proiect. Căci orice hotărâre în privința a ceva sau a cuiva poate să se manifeste ca o cuprindere care îmbrățișează și sporește sau ca una care înghite anihilând. Ea poate acționa ca limită acceptată sau ca limită impusă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a eului meu, pe care însăși mângâierea l-a făcut cu putință. Sunt mângâiat, deci sunt. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă deopotrivă expresia sensibilă în însoțirea mâinilor. În esența mâinii rezidă ambiguitatea faptului de a lua și a da. Mă deschid și înmânez, dau de la mine și trec în posesia altuia ceva care în felul acesta încetează să fie al meu. Primesc și astfel fac să devină al meu ceva care până
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
studiile dedicate interpretărilor simbolului în teoria artei și în filozofia culturii. A rezultat astfel un volum de maximă coerență, care, indiferent de operele de artă analizate sau de teoriile prezentate, spune același lucru: la baza întregului comportament uman se află ambiguitatea fundamentală a jocului dintre văzut și nevăzut, material și spiritual, finit și infinit, pe care numai înțelegerea simbolului o poate face transparentă. Fie că este vorba de binomul nietzschean al apolinicului și dionisiacului, de prizonieratul cultural-simbolic al conștiinței descris de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care a întemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii întreprinse din perspectiva suprafeței“. Suntem ființe ale absconsului și sublimului, dar avem nevoie — pentru propria noastră propulsie — de familiaritatea lipsită de frivolitate a tot ce e „jos“ și ne cade sub simțuri. Ambiguitatea noastră se bazează pe însăși ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne despărțim în permanență de sensibil rămânând în același timp prizonierii bogăției a cărei natură precară am denunțat-o. Scrise, după cum spune autorul, într-o vreme
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a profunzimii întreprinse din perspectiva suprafeței“. Suntem ființe ale absconsului și sublimului, dar avem nevoie — pentru propria noastră propulsie — de familiaritatea lipsită de frivolitate a tot ce e „jos“ și ne cade sub simțuri. Ambiguitatea noastră se bazează pe însăși ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne despărțim în permanență de sensibil rămânând în același timp prizonierii bogăției a cărei natură precară am denunțat-o. Scrise, după cum spune autorul, într-o vreme în care „voința de cultură“ însemna
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
despărțit de Cuza deoarece considera "doctrina" acestuia (un termen pe care Iorga îl folosea la modul disprețuitor pentru antisemitismul lui Cuza) inacceptabilă. Cuza era total diferit de Iorga mai ales în privința chestiunii evreiești. În cazul lui Cuza, nu exista nici o ambiguitate sau etichetare în privința antisemitismului, acesta constituind o obsesie pentru el. Profesor de Economie politică la Universitatea din Iași, cu studii la Dresda și Bruxelles, Cuza era și el junimist. Deși exclus din partid din cauza excesivului său antisemitism, a continuat să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
săptămîni Iorga a avut o altă șansă politică; încercarea a eșuat. Maniu s-a consultat cu Iorga pentru a asigura majoritatea parlamentară a guvernului în Cameră 54. Prin ianuarie 1922, guvernul a fost format de Brătianu. Lucrul acesta marca sfîrșitul ambiguității postbelice. Fusese realizată stabilizarea. Iorga numea acest sistem "dictatura deghizată a lui Brătianu"55. Prin 1922, regele, regina și chiar și prinții Carol și Nicolae erau împotriva lui Iorga, propunînd ca "Iorga să fie trimis înapoi la preocupările lui științifice
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]