5,099 matches
-
după-amiezei zări în depărtare cinci pete întunecate ce se profilau pe întinderea pietroasă: tabăra lui Mubarrak-ben-Sad, imohag-ul din „Poporul Lăncii“ care îi condusese pe soldați până la jaima lui. își făcu rugăciunile și se așeză pe o stâncă netedă să admire amurgul, cufundat în gândurile sale negre, căci înțelegea că aceea avea să fie ultima noapte când putea dormi în pace în această viață. La venirea dimineții trebuia să deschidă în cele din urmă sipetul războaielor, răzbunărilor și urii, despre care, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
glasurile răsunau cu mai multă claritate, în timp ce soldații se întorceau cu lopețile pe umăr, obosiți și transpirați, cu gândul la mâncare și la mindirul ce avea să-i poarte pentru câteva ceasuri în lumea viselor, departe de infernul din Adoras. Amurgul nu s-a arătat; cerul a trecut aproape dintr-o dată de la roșu la negru, și în curând străluciră lămpile de carbid în barăci. Numai locuința căpitanului avea obloane care nu lăsau să se vadă ce se petrecea în interior, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de a visa că a scăpat din acel iad făcea ca inima lui să bată dintr-o dată mai repede, anihilând nevoia lui de a se transforma într-un „om-piatră“. Dar reușise, și acum se trezea dintr-o lungă cumpănă, contempla amurgul și își punea mintea la lucru deșteptând-o din somn, pentru ca, la rândul ei, să-i pună corpul în mișcare, să facă să curgă sângele și fiecare din mușchii săi să-și redobândească forța și flexibilitatea de care aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și se înfășură complet în turban, acoperindu-și ochii cu litham-ul și lăsând faldurile veșmintelor să se târască pe jos ca să împiedice insectele să intre și să-l ciupească de glezne. Zumzăiau cu milioanele, amenințători, mai puțini, bineînțeles, decât în amurg sau în zori, dar impresionanți prin număr și ferocitate, și trebui să plesnească pe brațe și pe gât, căci erau atât de mulți și așa de mari, încât unii reușiră să-l piște chiar și prin haine. Simți clar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aceeași temperatură, aproape de gheață, cum cerea fără nici o discuție guvernatorul Hassan-ben-Koufra, ca să lucreze cu plăcere. Sahara, văzută de acolo, cu un pahar de ceai într-o mână și o Davidoff-Ambassatrice în cealaltă, era suportabilă până la un punct, iar uneori, în amurgurile când soarele părea că se oprește să se odihnească puțin în așternutul de coroane ale palmierilor ce alcătuiau unicul orizont în El-Akab, înainte de a se ascunde de tot în spatele minaretului moscheii, putea fi considerată un adevărat paradis. Jos, sub balcoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
liniștea acelei naturi tăcute și blând agresive, unde totul era ondulări ușoare și culori șterse, unde nu te pândeau animalele de pradă și nu se ascundeau scorpionii sau șerpii, unde nici măcar un țânțar însetat nu venea să te amenințe în amurg, dar care puțea a moarte deși nu mirosea a nimic, căci în aseptica mare de dune până și mirosurile dispăruseră cu o mie de ani în urmă. începuse să dea primele semne de neliniște, prăbușindu-se în fața nesfârșitei imensități a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
când tocmai îl apucase disperarea, vehiculul facu un salt înainte, roțile din spate trecură peste caporalul Osman și mașina se opri la trei metri mai încolo. Vulturii bătură din aripi, nemulțumiți. Repetă procedeul și avansă încă doi metri. încercă până în amurg și, când hotărî să se lase păgubaș, nu-l despărțeau nici măcar o sută de metri de vulturi și morți. Mâncă și bău, pregăti o supă cu biscuiți, apă și miere, reuși să-l facă pe Abdul-el-Kebir s-o înghită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în depărtare privi în jurul său, se orientă, cu toate că pe întinsul podiș nu exista nici o formă de relief care să-i servească drept reper, și porni la drum fără grabă, cu aerul liniștit al drumețului ce străbate o pajiște într-un amurg blând, admirând peisajul, fiecare tufiș, fiecare piatră, fiecare pasăre și fiecare șarpe alunecos. Avea apă, o pușcă bună și muniții; aceasta era lumea sa, inima deșertului pe care-l iubea, și avea de gând să se bucure de drumul lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
taifas la lumina focului, ascultând o dată și încă o dată povestirile bătrânului Suilem; istorii pe care le ascultase copil fiind și pe care va continua să le asculte, fără să se plictisească, până când bătrânul sclav avea să amuțească pentru totdeauna. în amurgul celei de-a treia zile descoperi o tabără de jaime și sheribe lângă un puț. Erau tuaregi, făceau parte din „Poporul Lăncii“, oameni săraci, dar amabili și primitori, ce se învoiră să-i vândă cel mai bun mehari, sacrificară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să tulbure liniștea unei vieți monotone și simple. Zorii reci când Laila se ghemuia în brațele lui, căutând căldura trupului său; lungile dimineți cu lumină strălucitoare și neliniștea așteptării în căutarea vânatului; amiezile apăsătoare, cu arșiță sufocantă și dulce toropeală; amurgurile cu un cer roșu, când umbrele se prelungeau peste deșert ca și cum ar fi vrut să atingă marginea zării; și nopțile parfumate și dense, la lumina focului, repetând neobosit legende deja știute. Le era frică de harmatan, care vuia când sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și a belșugului timp de multe luni. Peste trei ani aveau să se întoarcă și Laila o să le facă făină, care, amestecată cu miere și curmale, o să-i încânte pe copii. îi plăceau prăjiturile acelea și ducea dorul ceasurilor din amurg, când mesteca o bucată, privind soarele ce se ascundea și sorbea ceaiul fierbinte la intrarea cortului său. Apoi, pe când femeile mulgeau cămilele ori flăcăii adunau caprele, se plimba alene până la ghizdul puțului, să vadă până unde ajunge apa, și refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-mă de braț, spuse ea. Se execută, dar greutatea lui era prea mare pentru fată, deși el Încercă s-o facă mai ușoară sprijinindu-se cu o mână de perete. Ajunseră la colț. Luminile din spate ale mașinii clipiră În amurg și În zăpadă la o sută de metri de ei, iar Coral se opri. Nu pot, spuse ea. El nu răspunse și când ea Își trase mâna, alunecă până jos, În zăpadă. Pentru câteva secunde, ea se Întrebă ce-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu mai fie numărată între luni! 7. Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea! 8. Blestemată să fie de cei ce bleastămă zilele, de cei ce știu să întărîte Leviatanul. 9. Să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aștepte lumina și să nu mai vadă genele zorilor zilei! 10. Căci n-a închis pîntecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei. 11. De ce n-am murit în pîntecele mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
ia seama la aceste mișelii! 13. Alții sunt vrăjmași ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei. 14. Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac și lipsit, și noaptea fură. 15. Ochiul preacurvarului pîndește amurgul: Nimeni nu mă va vedea", zice el; 16. Noaptea sparg casele, ziua stau închiși; se tem de lumină. 17. Pentru ei, dimineața este umbra morții și cînd o văd, simt toate spaimele morții. 18. Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
podea, desigur. — Pe podea în propria mea cameră? — Da, cât e noaptea de lungă. Și-n tot cazul, o să fie un antrenament bun. Tot mi se pare că două camere sună mai confortabil. — Mda, ei bine, confortul nu e totul. Amurgul făcuse aproape loc nopții când am trecut pragul hotelului Willows, ultimele tonuri de galben și portocaliu fiind șterse de albastrul tot mai întunecat. Ieșisem să caut sacul de dormit în jeepul galben în timp ce Scout încerca să-l ia pe Ian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
remarcaserăm în oraș, în dimineața aceea. Era ca și când lumina zilei nici n-ar fi existat. M-am întins pe podeaua zgrunțuroasă de lângă rucsacul meu și m-am uitat în sus, la nori. — Cred că-mi amorțesc picioarele. Lumina slabă a amurgului de care aveam parte nu era de-ajuns pentru a citi, așa că Scout aprinse lanterna ca să-și consulte din nou carnețelul. — Ne descurcăm bine, zise. Mâine ar trebui să ajungem la destinație. Mâine. Mâine ar trebui să-l găsim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a fenomenului observăm că aceștia sunt ei înșiși propagandiștii acestor ”valori”, în realitate elucubrante: Tot ce au mânuit filosofii de milenii încoace n-au fost decât concepte mumificate; nimic real n-a ieșit viu din mâinile lor<footnote Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Editura Humanitas, București, 2007, Ediția a III-a, p. 29 footnote>, afirma cu obiectivitate filosoful german Friedrich Nietzsche. Ne putem referi la nenumăratele producții muzicale de peste tot din lume, unde un rol decisiv îl are calculatorul și în nici un
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
consideră de două feluri: beția dionisiacă și beția apolinică. Beția dionisiacă, în fiziunea filosofului, presupune stimularea și potențarea laturii afective astfel încât se produce o descărcare instantanee a tuturor mijloacelor de expresie, exhibând forța reprezentării, reproducerii, transfigurării, transformării...<footnote Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2007, p. 83 footnote>, pe când beția apolinică suprasolicită simțul vederii în așa măsură încât acesta dobândește precizia viziunii<footnote Ibidem footnote>. Într-un mod concis și elocvent Nietzsche face în câteva rânduri
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
de dușmănie, de o prăpastie între ei și pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraților; slăbiciunea voinței, mai precis incapacitatea de a nu reacționa la un stimul, nu e ea însăși decât o altă formă de degenerare<footnote Idem, Amurgul idolilor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2007, p. 40 71 http://holotropic.ro/holotropic 09.htm, 03.08.2010, 12:07 h footnote>. 3.1. Simpozionul Internațional de Artă Holotropică 2009 Simpozionul Internațional de Artă Holotropică 200971 a
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
pomenise de „bietul Stone“. „de ce bietul?“ Întrebase Johns, pe un ton agresiv, aproape acuzator. „Suferă cumplit... are o tumoare... Moartea ar fi pentru el o binefacere!“ Spre seară, Johns se dusese În grădină, ca să se mai liniștească. Discul soarelui În amurg semăna cu un cap de mort atîrnat la intrarea aleii cu trandafiri... Deodată, auzise strigătele lui Stone... Începînd de-aici, amintirile lui Johns erau foarte confuze. Alergase, pare-se de-a dreptul În odaia lui, și după ce cu chiu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nimic. Refluxul lăsa să se vadă mîlul negru de sub antrepozite. Pe chei, un om arunca firimituri la pescăruși. Priveliștea Îl Întristă fără să-și dea seama de ce și porni grăbit mai departe, cu mintea goală pe gînduri. Lumina soarelui de amurg se revărsa ca o apă trandafirie peste cărămizile urîte ale caselor. Un cîine stingher intră Într-un parc, adulmecînd pesemne ceva. Rowe auzi un glas În spatele lui: — Ia te uită, Arthur! Se opri să vadă cine-l strigase: un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Riccardo Nardi și sunt elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Când eram mic, verișorul meu mă striga Kado, iar acum unii dintre colegii de școală îmi spun Ricki. Sunt un copil de statură potrivită, cu ochii căprui ca amurgul și par negru ca abanosul. Sunt vesel mereu și creez bună dispoziție tuturor. Pot spune că sunt un copil ascultător și isteț, dar nu întotdeauna suficient de ordonat și disciplinat. Îmi place să merg la școală, unde mi-am făcut
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
M-am descoperit, nu în fața a ce a fost; ci în fața înserării tainice și a miresmelor. Sufletul mi se făcuse un ciur care nu mai putea să țină apa înșelătoare a amintirilor. Tot ce fusese se petrecuse altundeva, într-un amurg tulburat ca o zare de pustiu. Cred că m-am născut ca să cred: numai de pe arcul credinței zboară, către păsările călătoare, săgeți. „Trebuie să citești; ai face mai bine să stai acasă”, zicea mama ori de cîte ori voiam să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
stație înaintea destinației. Garnitura se urnește greu, se leagănă pe tampoane, își adună puterile, balansează leneș pe stânga, pe dreapta, își dezmorțește articulațiile, a prins viteză. Se înșurubează, tot mai flămând, în aer, mușcă furios din arătarea de fum a amurgului... prin dreptul compartimentului, pe culoar, trece pelerina cenușie a unui domn scund, sub o pălărie cu mari boruri nocturne. Mă întorc spre lentilele negre. Doamna tocmai s-a ridicat. Înaltă, dreaptă. Rămâne o clipă așa : statuară, osoasă. Încearcă, șovăind, un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de la București, încântat și curios, ca un copil, întrebând în stânga și în dreapta dacă li se pare „scenic“, dacă va interesa publicul... Întreabă și acum, oprindu-se mereu la alt grup : de ce n-a venit cutare, dacă au privit Dunărea în amurg, la cotul dinspre insule, cine este tânăra ciudată care îl însoțește pe cunoscutul publicist. Mai sunt zece minute până la ultimul gong. Apar oficialitățile locale, dar și doi miniștri, vechi prieteni ai autorului, ba și președintele Uniunii Scriitorilor, cu o escortă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]