KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...185 186 187 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

legarea ei. Ă Nu ți-am zis eu? făcu Flask. Da, în curînd o să vezi capul balenei ăsteia atîrnînd drept în fața capului de cașalot. Și într-adevăr, se vădi în curînd că Flask avusese dreptate. Dacă mai înainte, Pequod se apleca într-o rînă sub greutatea capului de cașalot, acum își recapătă echilibrul, datorită celor două capete care-și țineau cumpănă; povara era însă foarte apăsătoare, vă puteți închipui! Tot astfel, cînd înalți, într-o parte, capul lui Locke, te apleci

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
apleca într-o rînă sub greutatea capului de cașalot, acum își recapătă echilibrul, datorită celor două capete care-și țineau cumpănă; povara era însă foarte apăsătoare, vă puteți închipui! Tot astfel, cînd înalți, într-o parte, capul lui Locke, te apleci într-acolo; iar dacă înalți, în cealaltă parte, capul lui Kant, îți regăsești echilibrul, dar cu ce preț! Unele minți sînt mereu ocupate să-și țină corabia în echilibru! Oameni nesăbuiți, aruncați peste bord toate aceste capete aducătoare de trăsnete

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
să desprindă mandarul din parîmele palancurilor, în care se cam încurcase - se auzi un troznet și, spre groaza noastră, a tuturor, unul dintre cele două cîrlige enorme ce țineau capul, se rupse, făcînd ca masa aceea de carne să se aplece într-o parte, cu o imensă vibrație, încît corabia începu să se clatine și să tremure de parcă s-ar fi îmbătat sau ar fi fost lovită de-un aisberg. Singurul cîrlig rămas să susțină întreaga greutate a capului, părea el

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
vreun indian din Nord-Vest, cu multă vreme înainte de descoperirea Americii. Cine știe cîte alte minuni ar fi putut fi scoase la iveală din acest dulap monstruos, dacă descoperirea lor n-ar fi fost zădărnicită pe neașteptate: corabia începuse să se aplece în așa măsură, sub presiunea cadavrului din ce în ce mai greu, încît s-ar fi putut răsturna. Totuși Starbuck, care comanda operațiunile, o ținu legată de balenă pînă-n ultimul moment, cînd, dacă ar îi stăruit să îmbrățișeze cadavrul, corabia s-ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
putut duce la fund după el. Dar chiar cînd ne dădu, în sfîrșit, ordinul de a desface legăturile, presiunea extraordinară exercitată de balenă asupra babalelor de care erau fixate cablurile și lanțurile, făcu imposibilă desprinderea lor. între timp, corabia stătea aplecată într-o rînă. Ca să ajungi în celălalt capăt al punții, trebuia să depui eforturi deosebite, ca și cum ai fi mers pe acoperișul înclinat al unei case. Corabia gemea și icnea. Din pricina acestei poziții nefirești multe din incrustațiile de fildeș ale parapetelor

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
să slăbim legăturile. Hai, cărați-vă de-aici cu drugii ăștia - mai bine dați fuga și-aduceți o carte de rugăciuni și-un cuțit ca să tăiem lanțurile! Ă Cuțit? Da, da! răcni Quoequeg și apucînd barda grea a dulgherului, se aplecă înafară printr-un sabord și începu să izbească în lanțurile groase în care era prinsă coada balenei. După cîteva lovituri năpraznice, însoțite de o ploaie de scîntei, presiunea extraordinară făcu restul: cu un zgomot înfricoșător, legăturile se rupseră, corabia se

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
pe frunte, iar Starbuck le scărpina spinările cu lancea, pe care se abținea deocamdată s-o înfigă, de teama consecințelor posibile. Dar undeva, departe, dedesubtul acestei admirabile lumi de la suprafață, una și mai stranie se oferea ochilor noștri, cînd ne aplecam să privim. Parcă suspendate sub aceste bolți de apă, pluteau siluetele mamelor alăptătoare, precum și cele ale balenelor care, judecînd după talia lor enormă, stăteau să nască. Lacul era, precum am mai spus, uimitor de transparent pînă la o mare adîncime

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
ai văzut? Ă în viața mea n-am auzit de o balenă ca asta. Cacholot blanc? Balenă albă? Nu, domnule! Ă Bine, atunci la revedere. Mă-ntorc peste un minut. Și Stubb porni repede înapoi spre Pequod; văzîndu-l pe Ahab aplecat peste parapet, în așteptarea veștilor sale, Stubb își duse mîinile pîlnie la gură și strigă: Ă Nu, domnule, n-a văzut-o! Ahab se retrase atunci, iar Stubb se întoarse la corabia franceză. Băgă de seamă acum că omul din

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cazane - tocare ce are loc pe un ciudat cal de lemn, instalat lîngă parapet, deasupra unei căzi enorme, în care bucățelele tocate cad cu repeziciunea foilor de pe pupitrul unui orator inspirat, înveșmîntat în anteriul său negru, cocoțat în amvon și aplecat peste filele Bibliei sale, solemnul „tocător“ ar fi un bun candidat la postul de arhiepiscop sau chiar la cel de papă! Capitolul XCV CAZANELE O balenieră americană poate fi recunoscută nu numai după ambarcațiunile suspendate, ci și după cazanele ei

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
arătat, cred, că de câte ori întîmpina vreo cît de mică dificultate pricinuită indirect de infirmitatea lui, Ahab se enerva și-și ieșea din fire. în cazul de față, această enervare era agravată de împrejurarea că doi dintre ofițerii corabiei străine, stînd aplecați peste copastie, lîngă scara perpendiculară prinsă în tacheți, întindeau spre el două parîme împodobite cu gust, fără să se gândească, pare-se, că un om cu un singur picior e prea neajutorat ca să se poată folosi de o ase menea

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
unii ziceau că ar fi de dromader; personal, n-aș putea spune precis ce era. Ne-au servit și găluște - unele mititele, dar sățioase foarte rotunde și tari! Simțeai cum ți se rostogolesc prin stomac, după ce le înghițeai. Dacă te aplecai prea mult, riscai să le vezi ieșind din tine ca niște bile de biliard. Cît despre pîine - n-aveai încotro, trebuia s-o mănînci, fiindcă te ferea de scorbut - era singurul aliment proaspăt pe care-l aveau. Numai că, teuga

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cu dibăcie butoaiele grele, pentru a le anima. într-un cuvînt, harponiștii de pe o balenieră sînt niște hamali, cum li se și spune. Sărmanul Queequeg! Dacă în momentele acelea, cînd corabia era cu burta pe jumătate goală, v-ați fi aplecat peste bocaport, l-ați .fi putut vedea tîrîndu-se, gol pînă la brîu, prin mîzga aceea unsuroasă și jilavă, întocmai ca o șopîrlă în fundul unei fîntîni. Și chiar asta se dovedi a fi pentru bietul păgîn cala: o fîntînă sau mai

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
nu putură să-l refuze, căci se știe cît de tiranici sînt unii muribunzi; și oricum, trebuie să le facem pe voie, mai ales că, sărmanii de ei, tot au să moară curînd și n-au să ne mai incomodeze! Aplecat peste marginea hamacului, Queequeg privi îndelung și cu luare aminte sicriul. Apoi ceru să i se aducă harponul și să i se scoată mînerul de lemn; după care, ceru să fie vîrît în sicriu fierul harponului, laolaltă cu una din

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și urmărindu-i cu atenție brațele negre de funingine, în timp ce muncea. Totuși, bătrînul acesta mînuia, cu un braț răbdător, un baros la fel de răbdător. Nu crîcnea și nu se arăta cîtuși de puțin enervat sau ațîțat. Tăcut, domol și solemn, își apleca tot mai mult spinarea veșnic încovoiată, muncind din greu, ca și cum munca ar fi fost viața însăși, iar loviturile barosului ar fi fost înseși bătăile inimii lui. Așa și era: o viață nenorocită! Mersul lui greoi și ciudat, cam într-un

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
fierului. După aceea, oamenii desfășurară un colac de saulă, din care bucată lungă de cîțiva stînjeni fu înfășurată pe cabestan și întinsă la maximum. Punîndu-și piciorul pe saula întinsă, pînă ce aceasta vibră ca o strună de harfă, Ahab se aplecă peste ea și, văzînd că nici o fibră nu se rupsese, exclamă: Ă Strașnic! Și acum, legăturile! Oamenii desfăcură șuvițele de la un capăt al saulei, le întinseră și le împletiră pe fiecare în parte în jurul căușului de fier al harponului, în

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mînată de briză, cealaltă lua îndărătnic vîntul în piept; cele două corăbii se despărțiră; echipajul de pe Pequod se uita lung, cu jale, la Burlacul , dar oamenii acestuia erau prea ocupați cu petrecerea lor ca să mai arunce o privire în urmă. Aplecat peste balustrada de la pupa, Ahab își scoase din buzunar o sticluță cu nisip și începu să se uite cînd la ea, cînd la corabia ce se depărta, ca și cum ar fi făcut o legătură între ele, căci sticluța era umplută cu

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
o voce schimbată: Ă Fie-vă milă de noi, fulgerelor! Pentru mateloți, înjurăturile sînt monedă curentă; ei înjură și pe vreme bună și pe vreme rea și ar fi în stare să-și azvîrle blestemele chiar de pe vergile ce se apleacă peste marea zbuciumată. Dar rareori mi-a fost dat să aud, în cursul peregrinărilor mele, vreo înjurătură, în clipa cînd degetul de foc al Cerului era pus pe-o corabie, cînd „Mane, Tekel, Fares“ era scris citeț în greementul ei

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
călăuzit și de o anumită prudență, scopul lui fiind poate să ridice moralul echipajului printr-o demonstrație a iscusinței sale într-un domeniu atît de miraculos ca acela al deviației magnetice. în afară de asta, bătrînul știa prea bine că marinarii aceștia aplecați spre superstiție nu puteau trece, fără anumite temeri, peste un fapt atît de tulburător ca acela al guvernării vasului cu ajutorul unor busole deviate, lucru posibil, deși cu oarecare greutate, dar în care ei ar fi văzut negreșit un semn rău

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
le-am văzut pe micuțele Miriam și Marta, aceste zîne cu ochii surâzători, zbenguindu-se nepăsătoare în jurul bătrînului lor tată și jucîndu-se cu smocurile de păr cărunt crescute pe marginea craterului ars al creierului lui. Străbătînd încet puntea, Ahab se aplecă peste bord și-și privi umbra ce se scufunda tot mai mult în apă, pe măsură ce el se străduia să scruteze adâncurile. Dar efluviile dulci ale aerului vrăjit părură să potolească, o clipă, focul ce-i mistuia sufletul. Aerul acela vesel

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
coasele de anul trecut, aruncate prin otava necosită... Starbuck! Dar Starbuck plecase, deznădăjduit și alb ca un cadavru. Ahab străbătu puntea spre celălalt bord, ca să privească și acolo; tresări, însă, cînd văzu doi ochi reflectîndu-se în apă. Fedallah stătea nemișcat, aplecat peste același parapet. Capitolul CXXXII VÎNĂTOAREA - PRIMA ZI în timpul cartului de la miezul nopții aceleia, bătrînul ieși din spiraiul pe care se rezema și merse la gaura lui de pivot, așa cum obișnuia să facă din cînd în cînd; deodată însă își

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
ca un nebun! Cu ajutorul vîslelor și al pînzei întinse în bătaia vîntului proaspăt stîrnit, ambarcațiunea singuratică înainta repede sub vînt. în cele din urmă, Ahab trecu pe lîngă corabie, atît de aproape, încît putu să deosebească limpede fața lui Starbuck aplecată peste parapet și-i făcu semn să întoarcă vasul și să-l urmeze, nu prea repede și de la o distanță potrivită. Ridicîndu-și privirea, îi zări pe Tashtego, pe Queequeg și pe Daggoo, care se cățărau nerăbdători pe catarge, în vreme ce vîslașii

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
înfipse pînă la mîner în trupul ei, de parc-ar fi fost supt de o mocirlă, Moby Dick se răsuci într-o rînă și începu să-și rostogolească spasmodic coapsa, frecînd-o de prova ambarcațiunii; deși n-o sparse, aceasta se aplecă atît de mult și atît de brusc, încît, dacă nu s-ar fi agățat zdravăn de copastia înaltă, Ahab ar fi fost azvîrlit și de data asta în mare. Trei dintre vîslași, care nu se așteptaseră ca Ahab să arunce

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Chiar legat de tine, chiar sfîșiat în bucăți, te voi vîna, balenă blestemată! Iată lancea mea! Harponul se înfipse în balenă; aceasta o zbughi, iar saula harponului începu să se desfășoare cu iuțeala fulgerului, dar se încurcă numaidecît; Ahab se aplecă să o descurce, izbuti, dar colacul zburător îl prinse de gît și-l trase afară din ambarcațiune, pe tăcute, așa cum turcii își sugrumă victimele - înainte ca echipajul să bage de seamă ce se întîmplă. în clipa următoare, nodul în formă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368

Preda poate să-și lărgească mereu orizontul, să cerceteze cât mai multe aspecte ale realității. Și pasajele mai șovăitoare, mai neclare, petele de umbră care Întunecă din loc În loc figurile eroilor, arată că scriitorul trebuie, În același timp, să se aplece cu grijă neobosită asupra operei sale”. Decembrie, Almanahul literar 21, Cluj: „Talentul de prozator al lui Marin Preda n-are nevoie de prime de Încurajare. El s-a afirmat de la Început În paginile literare ale cotidienelor Timpul și Ecoul, ale

Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
Mâna pe armă». (Nina Cassian). Este firesc ca regimul nostru să acorde o atenție deosebită armatei noastre (Ă). Poetul N. Tăutu ca să ne ofere o imagine a armatei noastre spune În unul din poemele sale că: «Artileristul Igor Pândele s-apleacă peste tun ca peste plug» subliniind astfel caracterul pașnic, specific noului soldat”. Asupra poeziei lui 23 August 57: „În lupta pentru măiestria artistică, poeții noștri au eliminat deja În bună măsură aceste devieri sau rămășițe ale metodelor de creație antirealiste

Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]