4,707 matches
-
prinț de Girona pentru moștenitorul Coroanei de Aragon, în 19 februarie 1416. Realizarea cea mai notabilă a scurtei sale domnii a fost acordul său în 1416 pentru a-l detrona pe Benedict al XIII-lea, contribuind astfel la terminarea Schismei Apusene, care a divizat Biserica de Vest aproape 40 de ani. În 1421, regina Ioana a II-lea de Napoli care nu avea copii l-a adoptat și l-a numit moștenitorul regatului Napoli. În Napoli, el l-a angajat pe
Casa de Trastámara () [Corola-website/Science/331455_a_332784]
-
Între anii 1952 - 1985 întreprinde o lungă serie de cercetări în Munții Carpați, în special în Apuseni. De-a lungul acestor 33 de ani de activitate de cercetare în teren a sintetizat și a făcut publică stratigrafia și structura Munților Apuseni. Lucrările sale în acest domeniu sunt primele surse științifice în ceea ce privește geologia Munților Maramureș, Munților Bihor, Munților Codru-Moma, Munților Metaliferi, cărora le-a dedicat câte o monografie. Aceste studii au avut un impact important în cadrul unor sinteze de interes național, cum
Marcian Bleahu () [Corola-website/Science/331489_a_332818]
-
a României, la scara 1:200.000, pentru care a realizat inclusiv standardele de stat în acest domeniu. Un capitol special al acestei activități în teren a reprezentat-o studiul carstologiei, respectiv explorarea, cartografierea și cercetarea asupra peșterilor din Munții Apuseni, aproape necunoscute până atunci: Peștera de la Căput, Peștera Buciumul Sucit, Peștera Vântului, Peștera Vadu Crișului, Peștera Șura Mare, Peștera din Peretele Dârnini, Peștera Coliboaia, Avenul de sub Pietruța, Peștera Izvorul Tăușoarelor, Peștera-aven ghețarul de sub Zgurăști, Peștera Cetatea Rădesei, Peștera Pojarul Poliței
Marcian Bleahu () [Corola-website/Science/331489_a_332818]
-
Aprilie a trupelor române, Corpul a fost reorganizat ulterior în "Regimentul 86 Infanterie", intitulat "Regimentul de Infanterie Beiuș" după eliberarea orașului Beiuș - la care și-a adus contribuția Scopul existenței acestei unități a fost acela de apărăre a regiunii Munților Apuseni de atacurile armatei regulate maghiare. În contextul disputelor duse în vederea stabilirii viitoarelor granițe de stat ale României Mari, activitate sa în zonă a fost importantă. Spre sfârșitul lunii ianuarie 1919, guvernul Ungariei a luat decizia de de a împinge trupele
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
dificilă a conaționalilor români aflați înafara razei de acțiune a trupelor regulate române, au determinat Consiliul Dirigent să ia măsuri de organizare a unei rezistențe active la vest de Linia de demarcație. Cu scopul de a apela la populația Munților Apuseni pentru aceasta, deținătorului portofoliului Resortului Organizării din cadrul Consiliului Dirigent - Dr. Ioan Suciu a fost împuternicit să ia măsuri în consecință. Cu acest scop Suciu s-a deplasat la Brad, reorganizând mai întâi prin "Ordinul rezervat Nr. 1." din Brad de la
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
de la Vârfurile () și pe podul de la Leasa. Așadar la sugestia lui Ioan Suciu și cu ajutorul căpitanului Florian Medrea, înființarea propriuzisă a Corpului s-a făcut pe 15-16 februarie 1919. Au fost recrutați moți din zona Munților Zarandului și a Munților Apuseni așa cum fusese convenit: din plășile Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni. Li s-au alăturat foști prizonieri reveniți din Rusia, precum și jandarmii de la Ineu retrași la Brad, ai căpitanului Vasile Barbu. Procesul de constituire al unității a fost încheiat pe
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
Markgrafiatul de Anvers (Antwerp) sau "marca de Anvers" a constituit începând din secolul al XI-lea regiunea din jurul orașelor Anvers și Breda. Sub împăratul Otto al II-lea, au fost create câteva mărci de-a lungul frontierei Franciei apusene, frontieră ce coincidea cu râul Escaut (Scheldt). La origine, marca se reducea la granițele acestui rîu, dar în 994 Ansfried de Utrecht i-a adăugat Toxandria, regiunea dintre Meuse și Scheldt. În secolul al XI-lea, marca de Anvers a
Marca de Anvers () [Corola-website/Science/328499_a_329828]
-
din geosinclinalul carpatic, găsite astăzi sub formă de zone cristaline afectate de cutările alpine și regenerate. Acestea se întâlnesc cu caracter insular în Carpații Orientali și Carpații de Curbură, dominante în Carpații Meridionali și Munții Banatului și amestecate în Munții Apuseni. Vulcanismul hercinic se regăsește sub forma unor intruziuni granitice în NV Dobrogei și într-unele granite din Carpații Meridionali și din Munții Apuseni. După fazele intrusive au avut loc și faze efuzive, dar resturile ultimelor au fost îndepărtate ulterior de către
Orogeneza hercinică () [Corola-website/Science/333447_a_334776]
-
Carpații Orientali și Carpații de Curbură, dominante în Carpații Meridionali și Munții Banatului și amestecate în Munții Apuseni. Vulcanismul hercinic se regăsește sub forma unor intruziuni granitice în NV Dobrogei și într-unele granite din Carpații Meridionali și din Munții Apuseni. După fazele intrusive au avut loc și faze efuzive, dar resturile ultimelor au fost îndepărtate ulterior de către eroziune, astfel că parțial intruziunile (sub formă de lacolite, batolite, apofize, stockuri, filoane, etc... - unele alungite pe zeci de kilometri) - concordante cu sensul
Orogeneza hercinică () [Corola-website/Science/333447_a_334776]
-
iar soclul lor a devenit rigid și ulterior a fost fracturat în blocuri, o bună parte dintre acestea fiind în dinamică încorporate geosinclinalelor carpatice. Tocmai rigiditatea acestor blocuri a impus aspecte de horsturi și grabene (exemple fiind cele din Munții Apuseni, din Munții Banatului sau dintr-unele zone aflate în Carpații Meridionali sau în Munții Rodnei). Vechile masive hercinice din arealele Câmpiei și Dealurilor de Vest (microplaca Panonică) precum și din cel al Depresiunii Transilvane (microplaca Transilvană - desprinsă din microplaca Transilvano-panonică de către
Orogeneza hercinică () [Corola-website/Science/333447_a_334776]
-
Munții Banatului sau dintr-unele zone aflate în Carpații Meridionali sau în Munții Rodnei). Vechile masive hercinice din arealele Câmpiei și Dealurilor de Vest (microplaca Panonică) precum și din cel al Depresiunii Transilvane (microplaca Transilvană - desprinsă din microplaca Transilvano-panonică de către riftul Apusenilor de sud și de est), pe lângă procesele de nivelare au fost afectate prin scufundare ulterioară sau faliere odată cu ridicarea geosinclinalelor carpatice Erodarea și nivelarea lanțului hercinic de pe teritoriul României nu a mai lăsat urme care să fie efectiv moștenite în
Orogeneza hercinică () [Corola-website/Science/333447_a_334776]
-
Munții Apuseni - Vlădeasa este o zonă protejată (arie de protecție specială avifaunistică - SPA) situată în vestul Transilvaniei, pe teritoriile județelor Albă, Bihor și Cluj. Aria naturală ocupă extremitatea nord-vestică a județului Albă (teritoriile administrative ale comunelor Albac, Arieșeni, Gardă de Sus, Horea
Munții Apuseni - Vlădeasa (sit SPA) () [Corola-website/Science/333506_a_334835]
-
nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natură 2000 în România). Acesta se întinde pe o suprafață de 93.082 hectare și include ariile protejate: Parcul Natural Apuseni, Avenul Borțigului, Complexul Carstic din Valea Ponorului, Cheile Albacului, Cheile Gârdișoarei, Cheile Ordâncușei, Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros, Groapă de la Bârsa, Groapă Ruginoasa, Izbucul Tăuzului, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Izbucul Matisești, Molhașul Mare de la Izbuc, Piatra Bulzului, Pietrele Galbenei, Peșteră Cetatea Rădesei
Munții Apuseni - Vlădeasa (sit SPA) () [Corola-website/Science/333506_a_334835]
-
Peșteră Ghețarul de la Vârtop, Peșteră din Piatră Ponorului, Peșteră Coiba Mare, Pietrele Boghii, Poiana Florilor, Platoul Carstic Padiș, Platoul Carstic Lumea Pierdută, Valea Galbenei, Valea Sighiștelului, Vârful Buteasa și Vârful Biserică Moțului. Aria protejată (încadrată în bioregiunea alpina a Munților Apuseni, grupa montană ce aparține lanțului carpatic al Occidentalilor) reprezintă o zonă muntoasă cu forme de relief diversificate: vârfuri (Biserică Moțului), abrupturi stâncoase (Pietrele Galbenei, Pietrele Albe), chei, văii (Valea Sighiștelului, Valea Galbenei), doline (Lumea Pierdută), măguri, lapiezuri, ponoare (Cetățile Ponorului
Munții Apuseni - Vlădeasa (sit SPA) () [Corola-website/Science/333506_a_334835]
-
interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic, floristic și peisagistic), situată în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Almașu Mare. Aria naturală se află în sud-estul Munților Metaliferi (grupă montană a Munților Apuseni, aparținând lanțului muntos al Carpaților Occidentali), în partea central-vestică a județului Alba (la limita teritorială cu județul Hunedoara) și cea nordică a localității Ardeu. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin "Legea Nr. 5 din 6 martie 2000" publicată
Cheile Glodului () [Corola-website/Science/330010_a_331339]
-
un pește teleostean răpitor din familia ictaluride, originar din America de Nord, lung de 20-30 cm, greu de circa 200-300 g, cu capul lat, gura mare cu patru perechi de mustăți. Pe spate are o înotătoare adipoasă. A fost importat în Europa apuseană în 1880, de unde s-a răspândit pe cale naturală în multe țări, inclusiv în România. În România există în special în Transilvania. Are valoare economică redusă. , Somn american, Somnicaș, Biș cu coarne, Opt mustăți. Somnul pitic este un pește originar din
Somn pitic () [Corola-website/Science/330501_a_331830]
-
Marile Lacuri, Golful Hudson și bazinul Mississippi. Somnul pitic au fost introdus în țările din nordul, vestul și estul Europei, Orientul Mijlociu, Noua Zeelanda, Chile și Puerto Rico (US). El au fost, de asemenea, introdus în vestul Statelor Unite și Columbia Britanică. În Europa apuseană a fost introdus întâi în Germania (1880) apoi în Franța, Austria, Belgia, Iugoslavia ca pește de acvariu și s-a răspândit pe cale naturală în mai multe țări. În România a fost semnalat pentru prima dată în anul 1934. La noi
Somn pitic () [Corola-website/Science/330501_a_331830]
-
au fost construite pe Plaja Omaha și respectiv la Arromanches. O furtună violentă de pe 19 iunie a distrus portul american de la Omaha, singura construcție de acest gen rămasă funcțională fiind portul britanic. Și acesta a suferit daune - drumul de acces apusean format dintr-un „Swiss Roll” a fost distrus. Portul „B” de la Arromanches rămas funcțional a fost boteza Port Winston. Dacă portul „A” a fost distrus de valuri mai repede decât s-ar fi așteptat constructorii săi, Port Winston a continuat
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 26.108 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase și păduri în tranziție) încadrată în bioregiunea continentală a Munților Zarandului (grupă montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali) de culmi joase aflate între cursurile râurilor (Mureș și Crișul Alb. Din punct de vedere geologic, aceste culmi (ce pornesc de la altitudini minime de sub 200 m, ajungând la punctul maxim de 836 m.
Drocea () [Corola-website/Science/331260_a_332589]
-
arie naturală de tip forestier). „Drocea” a fost desemnat ca sit Natura 2000, în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și a faunei sălbatice, precum și a habitatelor de interes comunitar din sud-vestul Munților Apuseni. Situl dispune de 8 tipuri de habitate naturale: Păduri de fag de tip "Asperulo-Fagetum", Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri stejar cu carpen de tip "Galio-Carpinetum", Păduri balcano-panonice de cer și gorun, Păduri ilirice de stejar cu carpen ("Erythronio-Carpiniori
Drocea () [Corola-website/Science/331260_a_332589]
-
reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, zone umede cu izvoare permanente, peșteri, goluri carstice, stâncării calcaroase și grohotișuri) încadrată în bioregiunea continentală a Hunedoarei, aflată la poalele Munților Metaliferi (grupă muntoasă aflată în extremitatea sudică a Apusenilor, ce aparțin lanțului carpatic al Occidentalilor). Acesta se află în bazinul hidrografic superior al râului Căian și include și rezervația naturală Calcarele din Dealul Măgura. „Măgurile Băiței” conservă patru habitate naturale de interes comunitar ("Păduri dacice de stejar și carpen
Măgurile Băiței () [Corola-website/Science/331305_a_332634]
-
stejar și carpen, Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Fânețe montane" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase") și protejază mai multe specii din fauna sălbatică și flora spontană aflate în arealul ecoregiunii sud-vestice a Apusenilor. Fauna sitului are în componență o gamă diversă de specii (mamifere, reptile, amfibieni, insecte), dintre care unele protejate prin "Directiva Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră
Măgurile Băiței () [Corola-website/Science/331305_a_332634]
-
o arie naturală (păduri de foioase, păduri în tranziție, râuri, lacuri, mlaștini, turbării, pajiști, pășuni, terenuri arabile, culturi, vii și livezi) încadrată în bioregiunea geografică continentală a câmpiilor Banatului și Crișurilor (subdiviziuni geomorfologice ale Câmpiei de Vest) și sud-vestului Munților Apuseni. Rețeaua hidrografică principală a sitului aparține bazinului hidrografic al râului Mureș. Situl conservă patru habitate naturale de interes comunitar ("Păduri ilirice de stejar cu carpen", "Păduri balcano-panonice de cer și gorun", "Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus
Defileul Mureșului () [Corola-website/Science/334261_a_335590]
-
una dintre cele trei mănăstiri de pe Muntele Athos ce săvârșeau slujbele religioase după ritul latin), care va fi în curând abandonată și se va ruina după Marea Schismă ce a avut loc în anul 1054 între Biserica Răsăriteană și Biserica Apuseană. În secolul al XIV-lea câțiva călugări sârbi au încercat să revitalizeze acel loc și au împrumutat bani de la Mănăstirea Vatopedu în acest scop, dar nu au reușit să-i mai restituie. Astfel, la sfârșitul secolului al XIV-lea, Mănăstirea
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
de glorie, când se poate vorbi despre un Mare Imperiu Selgiuc, acesta s-a descompus într-o multitudine de emirate feudale conduse de beii locali, dezbinate de rivalități dinastice și teritoriale, care nu s-au putut opune cu succes cruciaților apuseni. Cea mai puternică formațiune statală a turcilor selgiucizi a rămas Sultanatul de Rum, care a avut însă mari dificultăți din cauza invaziilor mongole. După înfrângerea din (iunie 1243), Sultanatul de Rum a devenit vasal al Imperiului Mongol. În acest context politic
Ertuğrul () [Corola-website/Science/335196_a_336525]