5,062 matches
-
avansat colonel și numit șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major (1875-1877), apoi atașat militar al Marelui Cartier General pe lângă Marelui Duce Nicolae (1877-1878), în sfârșit comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu (1881-1882). Ca șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
atașat militar al Marelui Cartier General pe lângă Marelui Duce Nicolae (1877-1878), în sfârșit comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu (1881-1882). Ca șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și înzestrarea cu tunuri „Krupp” calibru 87 mm (modelele 1875 și 1877), punând astfel bazele
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
Ca șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și înzestrarea cu tunuri „Krupp” calibru 87 mm (modelele 1875 și 1877), punând astfel bazele artileriei teritoriale. În acest context a elaborat „"Instrucțiunile asupra artileriei în luptă"”. A participat la Războiul de Independență dintre anii 1877-1878, purtat
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și înzestrarea cu tunuri „Krupp” calibru 87 mm (modelele 1875 și 1877), punând astfel bazele artileriei teritoriale. În acest context a elaborat „"Instrucțiunile asupra artileriei în luptă"”. A participat la Războiul de Independență dintre anii 1877-1878, purtat împotriva turcilor, care a avut drept consecință recunoașterea pe plan internațional a independenței României. El a organizat „Bateria Mircea
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
550 din 5 februarie 1877), înființând-se astfel încă două regimente de artilerie. El a susținut și înzestrarea cu tunuri „Krupp” calibru 87 mm (modelele 1875 și 1877), punând astfel bazele artileriei teritoriale. În acest context a elaborat „"Instrucțiunile asupra artileriei în luptă"”. A participat la Războiul de Independență dintre anii 1877-1878, purtat împotriva turcilor, care a avut drept consecință recunoașterea pe plan internațional a independenței României. El a organizat „Bateria Mircea” și „Bateria Elisabeta” pentru apărarea orașului Calafat, unde a
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
Elisabeta” pentru apărarea orașului Calafat, unde a fost prezent la întâiul foc de tun tras de „Bateria Carol” la Calafat, sub ochii domnitorului. De asemenea, a coordonat construirea podului de peste Dunăre de la Săliștioara-Măgura, a condus pregătirea intrării în acțiune a artileriei la Asediul Plevnei, fiind prezent, alături de alți ofițeri români, la capitularea lui . În anul 1883 Arion a fost numit general de brigadă și inspector general al artileriei, funcție care a îndeplinit-o până în 1892. Cu acest rang a deținut două
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
construirea podului de peste Dunăre de la Săliștioara-Măgura, a condus pregătirea intrării în acțiune a artileriei la Asediul Plevnei, fiind prezent, alături de alți ofițeri români, la capitularea lui . În anul 1883 Arion a fost numit general de brigadă și inspector general al artileriei, funcție care a îndeplinit-o până în 1892. Cu acest rang a deținut două poziții foarte prestigioase și importante. El a fost comandant al Corpului 2 Armată (1893-1902) și al cetății București (1895-1903). În anul 1902 ofițerul a fost trecut la
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
comisia pentru experimentarea cupolelor forturilor cetății București, din toate comisiile tehnice chemate a se pronunța asupra armamentului oștirii, precum și din consiliile de apărare a țării prezidate de rege. A fost președinte de onoare al comitetului de inițiativă pentru înființarea "Revistei Artileriei". Între însărcinările importante ce i-au fost atribuite sunt de menționat pregătirea activităților din luna mai 1902 prilejuite de aniversarea proclamării independenței din urmă cu 25 de ani, a urcării pe tron a Principelui Carol în anul 1866 și a
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
în cavoul familiei la conacul de pe moșia de la Fierbinți, care a fost vandalizat. Astăzi mormântul generalului Eraclid Arion se află în incinta centrului de asistență socială Fierbinți-Târg. O stradă în București este denumită după el. În necrologul publicat de Revista Artileriei, septembrie 1903, se spune : „A trăit muncind, iar munca i-a fost rodnică și rodul îmbelșugat. A fost dascălul neîntrecut al artileriștilor români. A fost oșteanul credincios și devotat patriei și tronului.”
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
75 mm a fost utilizat pe scară largă în varianta de tun antiaerian autopropulsat. A mai fost utilizat ca tun principal pentru tancul „Saint-Chamond” model 1918. Tunul francez de 75 mm este considerat, în general, ca fiind prima piesă de artilerie modernă. Cu un design revolutionar pentru vremea sa, el reunea cele mai recente evoluții care avuseseră loc în artilerie în secolul al XIX-lea și anume: utilizarea pulberii fără fum, a muniției acuplate, a proiectilelor explozive și a încărcării pe la
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
tun principal pentru tancul „Saint-Chamond” model 1918. Tunul francez de 75 mm este considerat, în general, ca fiind prima piesă de artilerie modernă. Cu un design revolutionar pentru vremea sa, el reunea cele mai recente evoluții care avuseseră loc în artilerie în secolul al XIX-lea și anume: utilizarea pulberii fără fum, a muniției acuplate, a proiectilelor explozive și a încărcării pe la culată prin procedeul Nordenfelt. El a fost totodată, primul tun de câmp dotat un mecanism de recul hidropneumatic, care
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
în uz în armata franceză la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, modernizate cu roți și anvelope noi, pentru a permite tractarea cu autovehicule, în loc de cai. Tunul francez de 75 mm a reprezentat modelul pentru aproape toate piesele de artilerie din primii ani ai secolului XX, tunurile, de 75 mm în cea mai mare parte, stând la baza înzestrării majorității unităților de artilerie de câmp, în primele faze ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest tun nu trebuie confundat
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
cu autovehicule, în loc de cai. Tunul francez de 75 mm a reprezentat modelul pentru aproape toate piesele de artilerie din primii ani ai secolului XX, tunurile, de 75 mm în cea mai mare parte, stând la baza înzestrării majorității unităților de artilerie de câmp, în primele faze ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest tun nu trebuie confundat cu "modelul 1907" produs de Schneider și nici cu "modelul 1912" destinat cavaleriei franceze și pieței de export, produs de același manufacturier. Deși
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
cu succes pe 10 mai 1940 de un atac al unei mici unități aeropurtate (56 de militari) aduse pe poziții cu ajutorul planoarelor. Acțiunea a curățat drumul forțelor terestre germane către interiorul Belgiei, fără ca atacatorii să mai fie amenințați de tirul artileriei din fort. este încă în proprietatea Armatei belgiene, este bine păstrat și poate fi vizitat. Fortul este localizat de-a lungul Canalului Albert, ocupând o zonă de la joncțiunea frontierelor Belgiei, Olandei și Germaniei, la aproximativ 20 km nord-est de Liège
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
78 de parașutiști germani la bordul a 9 planoare din 7 "Flieger" (viitoarea Divizie I "Fallschirmjäger"]]) au aterizat pe fortăreață, înarmați cu arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea sau scoaterea din funcțiune a pieselor de artilerie din cazemate și turele, în special a celor care puteau să lovească ținte din apropierea podurilor de peste Canalul Albert. Multe dintre construcțiile defensive aveau efective reduse, iar apărătorii au fost luați prin surprindere de atacul aeropurtat german. Dacă fortul trebuia să
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
și-au organizat forțele pe șase „grupuri de acoperire”, denumite după numele trecătorii în care acționau. Forțele inamice aflate în fața Armatei de Nord erau Divizia 61 Lanstrum austro-ungară (17 batalioane de infanterie, 3 escadroane de cavalerie și 9 baterii de artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 14 Infanterie, Brigada 19 Landstrum (6 batalioane de infanterie și 2 baterii de artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 7 Infanterie și 1 batalion din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, în valea
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
de Nord erau Divizia 61 Lanstrum austro-ungară (17 batalioane de infanterie, 3 escadroane de cavalerie și 9 baterii de artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 14 Infanterie, Brigada 19 Landstrum (6 batalioane de infanterie și 2 baterii de artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 7 Infanterie și 1 batalion din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, în valea Oituzului. Raportul de forțe era unul net favorabil părții române: În prima etapă a ofensivei au acționat grupurile de acoperire, misiunea
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
41.000 de militari, reprezentând 38% din prevederile de război (107.948 militari). Divizia 14 Infanterie (comandant - general de brigadă Paraschiv Vasilescu), cu un efectiv de 16.000 de militari grupați în 15 batalioane de infanterie și 8 baterii de artilerie, a organizat trei grupuri de acoperire: Până la data de 2 septembrie 1916, grupurile de acoperire ale Divizie 14 Infanterie au deschis trecătorile omonime atingând aliniamentul: vârful Călimănel - Bilbor - imediat vest Borsec - confluența valea Putnei cu Putna Puturoasă. În același timp
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
diviziei din raionul de concentrare de pe valea Bistriței spre zona acțiunilor de luptă. Divizia 7 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Istrate), cu un efectiv de 14.000 de militari grupați în 13 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat două grupuri de acoperire: La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie a reușit deschiderea trecătorilor ajungând cu grupurile de acoperire pe aliniamentul gara Ghimeș - pantele estice ale munților Nemira. Divizia 8 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Pătrașcu), cu
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
cu grupurile de acoperire pe aliniamentul gara Ghimeș - pantele estice ale munților Nemira. Divizia 8 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Pătrașcu), cu un efectiv de 11.000 de militari grupați în 10 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat un singur grup de acoperire, grupul „"Ghimeș"”, sub comanda comandantului Brigăzii 15 infanterie, generalul de brigadă Nicolae Petala, acționând pe un front de 32 kilometri în văile râurilor Slănic, Oituz și Cașin. Forțele Diviziei 8 Infanterie au eliberat
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
al Armatei de Nord în această etapă l-a constituit ocuparea depresiunile din estul Transilvaniei. Ca urmare a dislocării pe frontul românesc de noi unități austro-ungare, raportul de forțe între forțele române și austro-ungare s-a micșorat, în special la artilerie și mitraliere. După o scurtă pauză operativă necesară introducerii în dispozitivul de luptă a unităților nou sosite pe front, Armata de Nord a reluat acțiunile ofensive, la 3 septembrie 1916. Divizia 14 Infanterie cu forțele principale a atacat prin trecătoarea
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
1.558 m) - vârful Olișca Mare (1.374 m) - imediat vest Bixad. În scopul asigurării flancului drept al Armatei de Nord, a fost constituit, la 10 septembrie, "Detașamentul „Colonel Constantin Colori”", format din Regimentul 85 Infanterie și trei baterii de artilerie, cu misiunea de a interzice eventualele încercări de pătrundere a inamicului spre Bilbor și Broșteni. Din cauza evoluțiilor de pe frontul de sud, la 8 septembrie, Marele Cartier General a transmis Armatei de Nord ordinul să treacă la apărare pe aliniamentul atins
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
a avut loc între 10-11 mai 1940, parte a luptelor pentru ocuparea Belgiei și a Franței din cadrul "Fall Gelb". O forță de asalt a "Fallschirmjäger" a primit sarcina atacării și cuceririi Fortului Eben-Emael, o fortificație belgiană ale cărei piese de artilerie țineau sub control mai multe poduri peste Canalul Albert, considerate de importanță vitală pentru atacul trupelor germane. În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos din luptă garnizoana belgiană și tunurile pe care le deservea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
fortificată în această zonă, din acest motiv fiind desemnată pentru apărare o divizie de infanterie, care să păzească cele trei poduri peste canal, câte o brigadă pentru fiecare pod. Podurile erau apărate de mici cazemate echipate cu mitraliere. Sprijinul de artilerie era asigurat de Fortul Eben Emael, raza de acțiune ale bateriilor căruia acoperea două dintre cele trei poduri. OKW a înțeles planul belgienilor - întârzierea atacului german, retragerea de-a lungul Canalului Albert și efectuarea joncțiunii cu forțele franceze și britanice
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
aliate de rezervă, aveau să pună probleme foarte mari micilor unități de parașutiști, care erau înarmați doar cu armament ușor de infanterie. Planul german prevedea în consecință distrugerea în mai puțin de o oră a cât mai multor poziții ale artileriei antiaeriene, cupolelor și cazematelor. În plus, parașutiștilor li s-a cerut ca, indiferent de pierderi, să distrugă tunurile cu rază lungă de acțiune, care asigurau acoperirea de artilerie a podurilor. Distrugerea acestor tunuri trebuia executată în zece minute. În acest
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]