5,418 matches
-
de Voievod... dă-mi și mie un BT. Măcar Vlad a avut bunul-simț să se sinucidă. Bun, nu cu sfoară legată de lustră, vene tăiate în cadă cu lama de ras, cap băgat în cuptor sau curea prinsă de balustrada balconului sau de calorifer, n-a înghițit pastile, dar tot sinucidere a fost. În doi ani, turnând în el toate spirturile posibile. - Mai am vreo cinci luni și gata! m-a anunțat într-o zi, când am trecut să-l văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sârme pline de pelinci. Acolo dorm, îngrămădiți pe cartoane și cutii, de-a valma, cu câinii. Trecem peste Bahlui pe un soi de punte de metal. Apartamentul, la etajul șase, e ca și-al meu, cu trei cămăruțe și-un balcon cât un coteț. Beau țuică, mănânc tartine, beau vin. - Voia Costache să-i lase casa de-aici fetei când s-o mărita și să se-ntoarcă la țară, la ai lui, mai e acolo o sfoară de vie... - Nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sunt acum dugheana cu haine la mâna a doua și librăria aceea întunecoasă, puțind a mucegai, cu tăvițe cu otravă granule, lângă rafturi, poate vreo cincizeci de metri mai departe, a fost casa Nadiei, una dintre ultimele case vagon, cu balcoane de lemn, cu o curte de unde dimineața țâșnea o puzderie de copii zdrențăroși. Întotdeauna o vedeam pe tanti Clara, era în prag sau mă chema de la geam și-mi dădea biscuiți și alviță și prăjitură cu nuci și scorțișoară. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la MacDonald’s nu mănânc. Ete, am patruzeci de ani fără trei luni, optzeci și două de kilograme, un pic de burtă și, dacă n-am murit pân-acum și nu-mi cade în freză vreun borcan cu gogonele de pe la balcoanele din jur, o mai duc vreo patruzeci pe puțin. Aici, în patria mea! Și asta fumând un pachet pe zi. Am să gust weltshmertz-ul până la zaț. Ies pe culoar, mi-aprind o țigară și admir prin geamul pătat de muște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cumperi tabloul, am nevoie de bani. Altfel n-am cu ce să mă întorc acasă și nu pot să dorm în gară. Nu-l mai văzusem de vreo doi ani, de când își rupsese un picior și-o coastă, căzând din balconul Bibliotecii, exact în fața statuii lui Eminescu. Nu știa nici el exact cum ajunsese acolo, voia poate să treacă dintr-un balcon într-altul, să nu mai urce și să coboare scările. - Joc în doi e o capodoperă, știu eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
gară. Nu-l mai văzusem de vreo doi ani, de când își rupsese un picior și-o coastă, căzând din balconul Bibliotecii, exact în fața statuii lui Eminescu. Nu știa nici el exact cum ajunsese acolo, voia poate să treacă dintr-un balcon într-altul, să nu mai urce și să coboare scările. - Joc în doi e o capodoperă, știu eu că e deosebit, l-am pictat acum un an. M-am izolat și am avut viziunea. Abia când viziunea a pus stăpânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lui Cristinel al doilea, la Ciurea. Poate asta merge! Îi fac palatu’ gigea, să crape fierea-n dușmani, să dea oftica-n vecini, să mor io! Măcar acolo pot să mă-mbăt, să cânt la acordeon, să mă piș din balcon, că n-au budă în toată căsoaia. Știu să cânt la acordeon... Și-s veseli oamenii... De pe un ziar pătat mă privește un candidat la președinție. - Da! zbiară-n mobil. Merge ca naiba, părinte! Exact așa. Să-ți silabisesc? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
evapore apa în exact același timp cât îți ia ție să usuci farfuriile. În concluzie, dacă ipoteza se confirmă, vei economisi energie și timp. Și cum rămânea cu timpul și energia consumate ca să ducă vasele și să le așeze pe balcon? Se înfuria. Sau i le căra el? Toate teoriile astea, după părerea ei, nu valorau nimic. Își amintea când, cu ani în urmă, în vara aceea teribil de secetoasă, inventase o elice care să aducă norii de muson la Shahkot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
plimba ca o mână drăgăstoasă peste fruntea lui, peste obrajii lui, peste tot trupul. Adepții reveniră la Shahkot doar pentru a-și continua certurile acolo, iar zgomotul vocilor lor ridicate zumzăia peste vale, se înălța din gheretele de ceai, din balcoane și de pe la colțurile străzilor. În fiecare cartier, în fiecare spațiu public, se țineau ședințe și mitinguri de protest. Întâlniri la nivel național și local, în inters religios și civil. Fu creată o nouă Societate pentru Protejarea Maimuțelor, cu sprijinul Societății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
vrea să se despartă de mama lor adoptivă. Dar somnul, dovedinduse mai puternic, îi trimite în lumea viselor pe neobservate. Și de acum încolo încă o lună de zile, n-au grija mâncării. Doamna cea bună îi duce zilnic pe balcon să ia o porție zdravănă de soare. Se cațără peste tot ca niște acrobați experimentați dar revin de fiecare dată în brațele pline de căldură ale doamnei. -M-am hotărât, zice doamna într-o zi însorită. A venit timpul să vă
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
înviorată a copilului, care gustă din înghețată, dar maică sa îl oprește: -Lasă că o mănânci mai târziu și o pune la bagaje, în schimb îi dă niște prune. Copilul nu protestează, ascultă cuminte indicațiile mamei. Când mă observă în balcon, o întreb: -Câți ani are copilul? -Opt. -Și cum îl cheamă? -Spune Marine cum te cheamă! Spune mă, săru` măna. -Săru` mâna, îmi zice, în timp ce trage rucsacul în spinare, unul voluminos, dar când să se ridice și el în picioare
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
cu o rochie roz pal, ca o petală de trandafir. De aici își aminti de petala dăruită de puiul de vultur, scoase din batista de borangic și o mirosi, petala nu-și pierdu parfumul. Ținând-o în palmă ieși pe balcon să privească marea și ce văzuse? Silueta unui pescar, care zăcea pe mal, și barca în legănarea valurilor. Ridicându-și colțul rochiei, alerga pe scări în jos, cu repeziciune ca să-l poată salva la timp pe străin. Cu sprijinul animalelor
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
negăsind o altă modalitate de a-și manifesta fericirea nouă care-i inunda ființa, deși cu ușoara durere de a ști că, nemurind, nu avea să-l mai vadă niciodată pe răposatul după care plângea, se gândi să arboreze, În balconul plin de flori al sufrageriei, drapelul național. Zis și făcut, cum se spune. În mai puțin de patruzeci și opt de ore, acțiunea de arborare a drapelelor naționale se răspândi În toată țara, culorile și simbolurile drapelului se Înstăpâniră peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
În mai puțin de patruzeci și opt de ore, acțiunea de arborare a drapelelor naționale se răspândi În toată țara, culorile și simbolurile drapelului se Înstăpâniră peste peisaj, mai vizibile În orașe, datorită faptului evident că beneficiau de mai multe balcoane și ferestre decât zonele de la țară. Era imposibil să reziști unei asemenea fervori patriotice, mai cu seamă că, venite de nu se știe unde, Începuseră să se răspândească anumite declarații neliniștitoare, ca să nu spunem de-a dreptul amenințătoare, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
prime și delicioase zile de imortalitate, până la urmă atât de scurte, căreia acest popor i s-a lăsat pradă cu inocență, o doamnă, văduvă de puțin timp, a avut ideea de a sărbători această nouă fericire agățând drapelul național În balconul plin de flori al sufrageriei sale, cel care dădea spre stradă. Ne amintim desigur și cum, În mai puțin de patruzeci și opt de ore, arborarea de drapele se răspândise În toată țara, ca un fitil de pulbere, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
părea că nu se mai murea. Sigur că un mare număr de oameni fuseseră informați prin televiziune despre cataclismul care căzuse peste capetele lor, mulți dintre ei chiar aveau rude moarte În casă În așteptarea medicului și drapele plângând În balcon, dar este foarte ușor de Înțeles faptul că există o anumită diferență Între imaginea tulburată a unui director general vorbind ieri noapte pe micul ecran și aceste pagini zguduitoare, mișcătoare, presărate cu titluri exclamative și apocaliptice care se pot Îndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
bancar strălucit la Privat Kommerz și genul care era asigurat până în vârful părului, lăsându-și văduva tânără într-un confortabil apartament de șase camere de pe Lepsius Strasse. Aflat la ultimul etaj al unei clădiri cu patru niveluri, apartamentul avea un balcon mare din fier forjat în fața unui glasvand mic, vopsit în maro, și nu unul, ci trei luminatoare pe tavanul din salon. Era un loc spațios, aerisit, mobilat și decorat cu gust, mirosind puternic a cafea proaspătă, pe care tocmai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cunosc, răpunse el. De fapt, e mai mult o simplă cunoștință. Există un Otto Rahn în SS. Vechiul Hotel Prinz Albrecht Strasse era o clădire cu patru etaje obișnuită, cu ferestre arcuite și o tentativă de coloane corintice, cu două balcoane lungi, mari, pe gustul unui dictator, aflate la primul etaj, deasupra cărora se găsea un imens ceas ornamentat. Cele șaptezeci de camere ale sale însemnau că nu fusese niciodată în aceeași ligă cu mari hoteluri precum Bristol sau Adlon, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
parterului era vopsită în maro, iar etajul întâi și etajul al doilea erau zugrăvite în crem. Un turn în formă de heptagon ocupa latura estică a casei, în partea centrală era o logie din cherestea peste care se afla un balcon, iar pe latura vestică un pinion din lemn acoperit cu mușchi atârna deasupra a două ferestre rotunde. Sper că ți-ai luat o căpățână de usturoi la tine, i-am spus lui Hildegard în timp ce parcam mașina. Îmi dădeam seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o siluetă tremurătoare în întunericul din fundul barului. Barmanul ieși din spatele tejghelei și se opri în ușă să-mi arate drumul. Am înconjurat tot blocul, fără să reușesc să dau peste atelierul mecanicului. Pe stradă nu era nimeni. De pe un balcon, un bătrân scutura o față de masă. M-am întors la bar și mai transpirat. — M-am rătăcit. Am luat de pe tejghea câteva șervețele și mi-am șters fruntea. Tonomatul era stins, ea se mai afla încă acolo. Înțepenită pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fier din exterior, m-am repezit în întunericul ei, într-o învăluire tot mai ademenitoare. Ultima etapă, șanțul de sub viaduct. Nemișcat, ca o mare sfârșită. Apoi, ultimii pași către palafita sa, către mica metresă a Saigonului meu. La fereastra de la balcon nu se vedea nici o lumină. Cu mâna strânsă am bătut la ușa verde. Mă împiedicasem pe trepte, mă durea glezna. Am întors pumnul pe lateral și am bătut cu mai multă insistență, ca și cu un ciocan. Unde era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă îmbrac și să plec. Vor face un zid împotriva mea ea, familia ei, prietenii. Apoi, împotriva zidului aceluia, se va resemna. Dacă ar fi fost în locul meu, ea nu s-ar fi temut, m-ar fi lăsat afară pe balconul de serviciu, cum făcuse cu puțin înainte cu punga de gunoi. O ploaie ușoară ca o pudră mă udă fără să mă facă ciuciulete. M-am strâns în pardesiu în timp ce mă plimbam, nu aveam nici o destinație, vroiam doar ca noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
poveștile astea. Numai că atunci când bei prea mult nu poți să nu urinezi. Și se urinează într-o gaură, în care totul dispare, sau pe un zid care nu ne cunoaște. Case din piatră, case cu faianță bleumarin, blocuri joase, balcoane mici cu balustrade subțiri. Vieți modeste se perindau dincolo de geamurile întunecate. Toți își întorceau capul după automobilul funerar, unii cu un gest superstițios, alții făcându-și cruce. Se întorceau copiii care jucau mingea în piețele prăfuite, femeile de la ferestre, bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ajutor. Conform părerii celor mai pesimiști, ar fi început să scrie un jurnal, un caiet de reflecții, în care nu se-ntâmplă niciodată nimic, doar stările lui de spirit și descrierea peisajului pe care-l contemplă ore în șir de la balcon, printr-un ochean...“ Mai euforic e mesajul trimis câteva zile mai târziu de Marana din Elveția: „Țineți cont de următoarele: unde toți eșuează, Ermes Marana reușește! Am reușit să vorbesc cu Flannery în persoană: stătea pe terasa vilei sale, udând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
maître d’? Mda, probabil că m-a recunoscut de la emisiune. Cum altfel s-ar putea explica faptul că ne-a oferit masa aceasta, nu? Abia atunci Leigh observă că aveau de departe cea mai bună masă din tot restaurantul. Din balconul lor aflat sub o arcadă impunătoare, puteau cuprinde cu privirea toată sala aceea superbă. Lumina era plăcută, perfectă, iar Leigh se gândi că poate o face să arate bine, iar brocartul greu și nesfârșitele falduri de catifea roșie, bogată, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]