KorAP: Find »[drukola/base=capitalist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...185 186 187 ...189 >

4,702 matches

Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424

secolul XX mișcarea comunistă a formulat un program cu totul diferit de dezvoltare socială națională, implementat prin revoluțiile comuniste și de către Uniunea Sovietică după câștigarea celui de-al doilea război mondial. Strategia comunistă a promovat o transformare planificată a societății capitaliste într-o societate socialistă. Este, fără doar și poate, experimentul de dezvoltare socială proiectată și planificată de o amploare fără precedent. Criza societăților comuniste prezintă un alt caz: reîntoarcerea de la o societate comunistă la o societate capitalistă („tranziția”). Și acest

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
planificată a societății capitaliste într-o societate socialistă. Este, fără doar și poate, experimentul de dezvoltare socială proiectată și planificată de o amploare fără precedent. Criza societăților comuniste prezintă un alt caz: reîntoarcerea de la o societate comunistă la o societate capitalistă („tranziția”). Și acest proces „de tranziție” este un proces de dezvoltare, proiectat și implementat într-o măsură dominantă de către Occident și de instituțiile internaționale care reprezintă punctul său de vedere. China este un exemplu distinct - de ieșire din criza societății

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dezvoltării societății întârziate românești, cunoscută ca disputa asupra formelor fără fond. Dezvoltarea socială ca proces de modernizare: disputa asupra „formelor fără fond” Generația pașoptistă conferă conceptului de dezvoltare sensul de modernizare, adică de tranziție de la societatea tradițională premodernă la societatea capitalistă modernă prin crearea unei piețe capitaliste cu ajutorul capitalului străin și prin împrumut cultural (instituții, valori, comportamente) din țările avansate. Proiectul revoluționar pașoptist. Primul efort deliberat al întemeietorilor sociologiei românești - generația pașoptistă - de a edifica un model al dezvoltării societății românești

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
disputa asupra formelor fără fond. Dezvoltarea socială ca proces de modernizare: disputa asupra „formelor fără fond” Generația pașoptistă conferă conceptului de dezvoltare sensul de modernizare, adică de tranziție de la societatea tradițională premodernă la societatea capitalistă modernă prin crearea unei piețe capitaliste cu ajutorul capitalului străin și prin împrumut cultural (instituții, valori, comportamente) din țările avansate. Proiectul revoluționar pașoptist. Primul efort deliberat al întemeietorilor sociologiei românești - generația pașoptistă - de a edifica un model al dezvoltării societății românești ca proces de modernizare este cuprins

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
autonomia puterilor și precizarea rolului statului, responsabilitatea miniștrilor, autonomia locală, desființarea robiei, abolirea boierescului (iobăgiei), împroprietărirea țăranilor, votul universal, egalitatea drepturilor politice, încurajarea comerțului și a industriilor (Lovinescu, 1924/1972, pp. 117-118, 140-144). Valorile care susțin aceste programe exprimă raționalitatea capitalistă a muncii eficiente caracteristică liberalismului economic și politic: proprietatea privată, individul, libera concurență, economia de piață, societatea civilă, separația puterilor - adică marile valori liberale susținute de Locke, Hume, Montesquieu, Tocqueville (Tănase, 1995, p. 3). Perioada de înflorire a acestor principii

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
oligarhie liberală”, centralizare administrativă, birocrație și militarism, în condițiile ruinării vechii clase stăpânitoare (Zeletin, 1925/1991, p. 94 și urm.). Veriga lipsă în mecanismul social al modernizării societății românești era clasa de mijloc puternică, independentă, suportul oricărui proces de raționalizare capitalistă (Popescu, 1995, pp. 18-30). Justificările transformărilor moderne într-un spațiu social de tranziție, în care vechile structuri au fost zdruncinate, iar noua clasă și așezămintele corespunzătoare erau insuficient de puternice pentru a prelua inițiativa conducerii sociale, nu puteau fi decât

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
socială a agriculturii țărănești, și anume transformarea marii proprietăți funciare în marfă liberă și nașterea clasei capitaliștilor funciari. Ceea ce nu a sesizat autorul era emergența procesului de diferențiere a țărănimii în pături opuse, ca efect al acțiunii producției de mărfuri capitaliste, proces care nu se putea produce în proporții semnificative decât după emanciparea țăranilor și apariția proprietății țărănești. Or, cercetările economiștilor Ion Ionescu de la Brad, Gheorghe Maior, G. D. Creangă, Constantin Garoflid, I. Ionescu-Sisești, ale istoricilor Radu Rosetti, Constantin G. Giurescu

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
efectului de răsturnare” al secvențelor dezvoltării sau „decalajul cultural invers” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, pp. 10-12). Gherea relaționează structura socială neoiobagă cu decalajul dintre stadiul de dezvoltare a societăți românești rămase în urmă și epoca istorică (determinată de orbita țărilor capitaliste înaintate), ceea ce face ca societatea întârziată să se deplaseze de la forme la fond, făcând cu putință o structură socială hibridă capitalisto-iobăgistă, în care în fața capitaliștilor marii proprietăți nu stau țăranii salariați liberi, ci „țăranii învoiți, siliți”; centrarea analizei sociologice gheriste

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
social-economice, dar și politico-ideologice a țărănimii - clasa productivă majoritară a societăți românești din acea vreme - a oferit o perspectivă determinist-structurală (complexă), cu certe calități euristice și vocație macrosocială în cercetarea sociologică, în pofida unor limitări ale concepției lui Gherea privind raționalitatea capitalistă a reformei agrare ce i-a urmat, precum și procesele de diferențiere socială a țărănimi după 1864; prin teza „ocultismului instituțiilor”, ca dizolvant cultural al raporturilor de producție existente, s-au legitimat noile căutări în sociologia rurală românească, acreditând ideea potențialului

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
Lovinescu (1881-1943) și Ștefan Zeletin observau, nu fără temei, caracterul său hibrid, dualismul său structural: o structură social-economică medievală pe care s-a altoit o formulă de democrație politică revoluționară (Lovinescu, 1924/1972, p. 314-315); „sus” instituțiile democratice ale burgheziei capitaliste, „jos” viața economică a vechiului regim (Zeletin, 1922, p. 19). O critică incisivă a perspectivei sociologice de factură romantic-agrariană poporanistă și țărănistă a venit și din orizontul gândirii marxiste. Constantin Dobrogeanu-Gherea, C. Racovscki, Lucrețiu Pătrășcau și L. Rădăceanu au subliniat

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
țărănistă a venit și din orizontul gândirii marxiste. Constantin Dobrogeanu-Gherea, C. Racovscki, Lucrețiu Pătrășcau și L. Rădăceanu au subliniat erorile de diagnoză și prognoză ale structurii și devenirii societății românești de pe pozițiile poporaniste și țărăniste, aducând clarificări în ceea ce privește caracterul fundamental capitalist al acesteia, procesele de diferențiere, concentrare și pauperizare din lumea satului, necesitatea industrializării țării ș.a. Gânditorii de orientare poporanistă și țărănistă au introdus în circuitul de idei o seamă de conceptualizări privind mecanismele dezvoltării sociale, rolul și funcțiile instituțiilor politice

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
rezolvarea problemei țărănești; o contribuție a sociologiei poporaniste la înțelegerea dezvoltării sociale constă în identificarea unor mecanisme sociale ale deteriorării relațiilor și condițiilor de viață ale claselor și indivizilor, cum sunt procesele de înstrăinare care se dezvoltă în cadrul civilizației urbane capitaliste, pricinuite de fenomenele reificării esenței umane, ale stereotipiei muncii parcelare. Poporaniștii au militat cu pasiune pentru idealul omului armonios dezvoltat, aflat la antipodul deformărilor patologice ale civilizației capitaliste, urbane, industriale, și acesta nu poate fi decât țăranul român. Sunt deosebit de

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
indivizilor, cum sunt procesele de înstrăinare care se dezvoltă în cadrul civilizației urbane capitaliste, pricinuite de fenomenele reificării esenței umane, ale stereotipiei muncii parcelare. Poporaniștii au militat cu pasiune pentru idealul omului armonios dezvoltat, aflat la antipodul deformărilor patologice ale civilizației capitaliste, urbane, industriale, și acesta nu poate fi decât țăranul român. Sunt deosebit de sugestive diagnozele critice ale lui Stere, exprimând sărăcirea extremă a relațiilor sociale capitaliste, golirea de conținut uman a raporturilor de muncă: „om-ciocan”, „om-roată”, „om-spadă”, „om-condei”, „om-carte”, toți fiind

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
militat cu pasiune pentru idealul omului armonios dezvoltat, aflat la antipodul deformărilor patologice ale civilizației capitaliste, urbane, industriale, și acesta nu poate fi decât țăranul român. Sunt deosebit de sugestive diagnozele critice ale lui Stere, exprimând sărăcirea extremă a relațiilor sociale capitaliste, golirea de conținut uman a raporturilor de muncă: „om-ciocan”, „om-roată”, „om-spadă”, „om-condei”, „om-carte”, toți fiind în contradicție cu homo sapiens dezvoltat armonios. Mult mai aproape de acest ideal este viața țăranului care „în adevăr are toate elementele unei vieți pline, omenești

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
a formulat două teze fundamentale: 1) întreaga organizare socială ierarhică a omenirii s-a născut prin superpunere; peste „elementul țărănesc nediferențiat social, conservator s-au superpus pe rând, în istorie, feluritele rânduieli ierarhice, de clasă și de castă; 2) „sistemul capitalist, în speță proletariatul industrial, s-au ridicat pe ruina parțială a gospodăriei țărănești, nu doar în Răsărit, ci și în Apus” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 85). Evaluând recent contribuția teoretică a sociologilor poporaniști și țărăniști, Ilie Bădescu apreciază efortul

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
ruina parțială a gospodăriei țărănești, nu doar în Răsărit, ci și în Apus” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 85). Evaluând recent contribuția teoretică a sociologilor poporaniști și țărăniști, Ilie Bădescu apreciază efortul lor de a regândi legea standard a evoluției capitaliste și de a formula, cu circa cinci decenii în avans față de neoevoluționiștii americani, ideea „potențialului evoluționar” al societăților țărănești, invalidând „mitul evoluționismului unilinear” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, pp. 82-102, 161-165). Perspective asupra unei sinteze a modernizării și identității culturale Autoorganizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
prin care deja paradigma clasică a tranziției este criticată sever și părăsită în cele din urmă. O poziție specială par să dețină teoriile mondialiste și marea clasă a teoriilor preocupate de efectul de dominație pe care-l induce fenomenul dezvoltării capitaliste. Este clasica grupare a teoriilor imperialismului, într-o ediție nouă care se leagă de numele unei interesante cărți a lui Giovani Arrighi, Geometria imperialismului. Clasa teoriilor neoevoluționiste americane se cuvine și ea amintită, prin nume celebre ca acelea ale lui

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
o formulare aproape canonică ideii că influențele și deci contactele cu lumea occidentală avansată devin sursa dezvoltării țărilor întârziate a fost Constantin Dobrogeanu-Gherea, prin teoria și legea orbitării. În lumina acestei teorii, „țările rămase în urmă intră în orbita țărilor capitaliste înaintate; ele se mișcă în orbita acelor țări și întreaga lor viață, dezvoltare și mișcare socială sunt determinate de epoca în care trăim, de epoca burghezo-capitalistă. Și această determinațiune a vieții și mișcării sociale ale țărilor înapoiate prin cele înaintate

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
apud So, 1990). Ce sunt aceste obstacole? Obstacole economice, întâlnite în drumul spre caracteristicile sistemului capitalist - raționalitate, ascetism, continuitatea producțiilor și a pieței, piețe ale forței de muncă. Depășirea lor aduce așadar recompense constând în dobândirea unor caracteristici ale sistemului capitalist: raționalitate, universalism, continuitate producție-piață, piețe libere etc. (apud So, 1990). Obstacole politice, care trebuie depășite pentru a reuși să înlocuiești economia patrimonialistă și de rudenie cu organizații administrative raționale și cu instituții legale - această tranziție aduce după sine separarea locurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
tributară paradigmei tranziției, Davis propune, cum s-a subliniat, o teorie a baricadelor (de apărare - prin care o societate se apără - Davis, 1987). Teza de bază poate fi formulată ca o întrebare: cum se apără societatea tradițională în fața înaintării valorilor capitaliste? Ideea promovată de Davis este că societățile tradiționale se tem nu de progres, ci de turbulențe sociale și morale, de corupție etc., ceea ce arată că agenții purtători de raționalitate sunt constitutivi societății în întregul ei, nu doar unor categorii, cum

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
dependenței și deci începuturile noii paradigme, care a înlăturat aproape cu totul paradigma sociologiei tranziției, punând în locul ei un alt model de gândire și analiză, cu alte procese dominante decât tranziția de la tradițional la capitalismul dezvoltat și deci la modernitatea capitalistă, evidențiind alte procese dominante, în locul tranziției urmate de succes, și anume: subdezvoltare durabilă, declasări sociale masive, dependențe umilitoare, aculturații alienante, crize identitare profunde etc., cu toate efectele lor subsecvente. Cum s-a afirmat așadar noua paradigmă? Ne relatează pe scurt

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
celorlalte. Iată câteva forme ale dependenței, după același autor: colonială (capitala comercială și financiară are monopolul controlului asupra pământului, a minelor, resurselor umane); financiar-industrială; tehnologică-industrială. Teorii spiritualiste asupra dezvoltării. Cazul japonez 1. Teoria lui Bellah: rolul Tokugawa Religion în decolarea capitalistă a Japoniei În Japonia industrializarea a fost promovată nu de industriași, meșteșugari sau comercianți, ci de clasa samurailor (au restaurat imperiul, au fuzionat un număr mare de întreprinzători și au pus bazele Japoniei moderne). Ipoteza de bază a lui Bellah

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
Bellah. Valorile cardinale care au triumfat așadar în relația politică au fost: a) loialitatea samurailor față de stăpân; b) subordonarea față de imperativul creșterii puterii naționale (epoca Restaurației Meiji). În fine, valorile casei samurailor au triumfat în corpusul de reguli ale firmei capitaliste, așa cum ne-o atestă cazul marii corporații Mitsubishi, al cărei fondator a fost unul dintre membrii marcanți ai unei vechi familii de samurai, Iwassaki (So, 1990). Iată regulile casei Iwasaki, familie fondatoare a corporației Mitsubishi: - acționează în toate întreprinderile cu

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
So, 1990). Dezvoltarea în lumina teoriei sistemului mondial modern Dezvoltare sau expansiune. Centru-periferie Wallerstein explică dezvoltarea ca proces corelativ al nașterii și expansiunii sistemului mondial modern, astfel încât dezvoltarea și subdezvoltarea par a fi fețele unuia și aceluiași proces: expansiunea sistemului capitalist modern. Acesta se naște și se mondializează, doar că mondializarea sistemului nu înseamnă și mondializarea dezvoltării. Din contră, expansiunea sistemului aduce după sine o stratificare a lumii în centre, semiperiferii și periferii, astfel că același proces care aduce dezvoltarea unora

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
în semiperiferie și devine subdezvoltare în periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu, așa cum s-a întâmplat cu celelalte „economii mondiale” din istoria universală. Vom urmări pe acest ax teoria lui Wallerstein și a școlii sale” (1990

[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]