7,041 matches
-
cenaclul Adonis și frecventează cenaclul Sburătorul (1940-1943). În 1945 conduce, la Sibiu, gazeta „Curierul”, pe lângă care funcționează un cenaclu la care participă Lucian Blaga, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Ioana Postelnicu, Ecaterina Săndulescu. În anii 1946-1947 înființează la București un cenaclu literar, iar în 1970 ia parte la fondarea cenaclului „Tudor Vianu”. Colaborează la gazetele focșănene „Atacul”, „Milcovul”, „Pentru patrie” și apoi la „Prepoem”, „`Adonis”, „Curentul literar”, „Universul literar”, „Luceafărul”, „Argeș”, „Ateneu”. Prima carte, Fluturi de bronz, îi apare în 1937
POSTOLACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288987_a_290316]
-
conduce, la Sibiu, gazeta „Curierul”, pe lângă care funcționează un cenaclu la care participă Lucian Blaga, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Ioana Postelnicu, Ecaterina Săndulescu. În anii 1946-1947 înființează la București un cenaclu literar, iar în 1970 ia parte la fondarea cenaclului „Tudor Vianu”. Colaborează la gazetele focșănene „Atacul”, „Milcovul”, „Pentru patrie” și apoi la „Prepoem”, „`Adonis”, „Curentul literar”, „Universul literar”, „Luceafărul”, „Argeș”, „Ateneu”. Prima carte, Fluturi de bronz, îi apare în 1937, fiind urmată în 1941 de Hronic (divertisment). Fără să
POSTOLACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288987_a_290316]
-
Lunacearski” din Moscova (1979-1982). Din 1994 acest „pelerin disperat” (cum îl definește Adrian Dinu Rachieru) are cetățenie română și se stabilește la București. Potrivit mărturisirilor proprii, P. debutează „furtunos” cu versuri prin 1969, împreună cu Leonida Lari, la o ședință de cenaclu a Universității din Chișinău. Publică mai târziu volumele de poezie Peste Carpați, peste cutremure... (1989), 101 poeme haiku (1994), cuprinzând versuri aforistice de un dramatism incisiv, ca și cele din cartea Necropole pentru suflet (1996). Proza, îndeosebi romanul Îmblânzirea curcubeului
PREPELIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289010_a_290339]
-
Dobrogea. Nostalgia acelor ținuturi, unde a copilărit, se răsfrânge în prozele ei de mai tîrziu. A învățat la Școala Centrală de Fete din București, făcându-și apoi studiile superioare la Universitatea din Geneva. Împinsă de veleități scriitoricești, participă la ședințele cenaclului Sburătorul, unde, potrivit însemnărilor amfitrionului, face o figură mediocră. S-a avântat și în politică, aderând la Partidul Național Agrar, ulterior la Partidul Național Creștin. De numele ei se leagă înființarea unor cooperative pentru femei la sate. A elaborat, se
PRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
Păpuși din Bacău, și al lui Alexandru Preda (frate al lui Marin Preda), funcționar. Urmează Liceul de Muzică la Bacău (1965-1969) și Facultatea de Limba și Literatura Română, secția română-franceză, a Universității din București (1970-1974). Ca student, este membru al cenaclului Junimea, condus de Ov. S. Crohmălniceanu, și al grupării literare care scoate revista murală „Noii”. Lucrează ca profesor la Roman (1975-1981), redactor la „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»” (1982-1989), apoi la „Tineretul liber” (1989-1993), „Zig-zag”(1993-1994), „Arc” (ianuarie-iulie 1995) și
PREDA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
până în 1949, va fi lector onorific de limba română la Universitate și președinte al Comitetului Român din zona franceză a Germaniei. Un an și ceva mai târziu P. trece prin Paris, se întâlnește cu scriitorii pribegiți acolo, frecventează scurtă vreme cenaclul literar organizat la cafeneaua Corona de Mircea Eliade și începe să publice versuri, note critice, prezentări literare și eseuri în primele reviste ale exilului românesc anticomunist, precum „Luceafărul” și „Caete de dor”. În iunie 1950 emigrează în Canada, la Windsor
POSTEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
două institute de proiectare din București. Debutează în 1934, la „Vremea”, cu nuvela Mortul, iar editorial, în 1938, cu volumul de teatru Popa Borcea. Colaborează la „Adevărul literar și artistic”, „Expres”, „Luceafărul”, „Reporter”. R., care în anii 1934-1935 a frecventat cenaclul lui E. Lovinescu, unde a și citit câteva nuvele, publică proză - La barbut (1942), Tinca (1996), Casa de odihnă (1996), Obsesia (1997) - și teatru - Popa Borcea, Vine nebunu!, Luță (1955). Romanul Tinca evocă lumea, bine cunoscută de autor, a colecționarilor
RADULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289100_a_290429]
-
de la I.A. Bassarabescu și C. Sandu-Aldea la Gh. Brăescu, Aron Cotruș, Ilarie Chendi, Gib I. Mihăescu sau la Radu Gyr, Ion Pillat, Perpessicius, Tudor Mușatescu, Emanoil Bucuța, Elenă Farago, Ioan Adam, Ionel Teodoreanu, în timp ce Const. Rîuleț publică Amintiri de la cenaclul maestrului Macedonski, iar Tudor Teodorescu-Braniște alcătuiește fișe biobibliografice amănunțite și articole docte despre autori străini prea puțin cunoscuți publicului larg: Pirandello, Bernard Shaw, Henri Béraud, dar și despre Jean Richepin, Georges Courteline, Balzac ș.a. Comentarii despre literatura polona semnează, din
PROPILEE LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289042_a_290371]
-
fiica Corneliei (n. Hentea) și a lui Ștefan Radu, matematician și astronom. Învață la Liceul „Gh. Barițiu” (1954-1965) și la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1965-1970). Face parte din grupul de studenți și tineri scriitori care întemeiază cenaclul Echinox (1967) și revista cu același nume, unde este redactor (1968-1973) și unde va debuta, semnând uneori și Lia Negru, trece apoi la „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”. Mai colaborează la „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Steaua”, „Tribuna”, „Viața studențească”. Dispariția prematură a frânt evoluția
RADU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289094_a_290423]
-
apoi se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția limba și literatura română, pe care o va absolvi în 1969, susținându-și licența cu un studiu monografic consacrat lui Radu Stanca. Student încă, se remarcă în cenaclurile literare clujene, debutând cu versuri, în 1964, la „Tribuna”. În 1969 îi apare primul volum de poezii, Elegii sub stele. Colaborează la „Tribuna”, „Steaua”, „Transilvania”, „Viața românească”, „România literară”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Echinox”, „Vatra”, iar după 1989 și la „Minerva” (Bistrița
RACHIŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
RĂDULESCU, Dorina (25.V.1909, Roznov, j. Neamț - 21.VIII.1982, București), prozatoare, poetă și publicistă. Este fiica Mariei și a lui Isac Rudich. Prin 1922-1923, în casa familiei din strada bucureșteană Labirint se ținea un cenaclu, al cărui animator era B. Fundoianu și pe care îl frecventau Ilarie Voronca, Victor Brauner, Claude Sernet, F. Brunea-Fox, Ion Călugăru, Ștefan Roll (care și face cunoscut acest lucru într-o evocare). Tânăra R. are, se pare, simpatii pentru mișcarea
RADULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289099_a_290428]
-
din Maxim Gorki, Verlaine, Rilke. Debutează în ziarul „Dacia” (1920), sub pseudonimul Ion Negrea, iar ca dramaturg, cu piesa Trei cruci, „apocalips în nouă tablouri”, datată de autor 1922. Din 1924 susține cronica dramatică la săptămânalul „Clipa”, participă la reuniunile cenaclului literar organizat de redacția revistei, frecventează seminarul condus de Mihail Dragomirescu la Facultatea de Litere, e prezent și devine cunoscut în mediile teatrale și literare. În 1927 îi sunt reprezentate comedia Mirele și drama Uzina la Teatrul Popular din Tismana
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
mondial, publică două cărți: Figurine (teatru școlar, 1935) și Strămoșii (proză istorică, 1936). Colaborează la „Satul”, „Universul literar”, „Colocvii”, „Presa” etc. și desfășoară o largă activitate cultural-educativă, inclusiv ca instructor artistic (1936). Se numără printre cei care au pus bazele cenaclului literar Lectura (1944) sau ale revistelor „Miorița” (1931), „Școala Prahovei” (1934-1944) și „Opinia liberă” (1944). După război, lucrează câțiva ani ca inspector școlar de Prahova, apoi, urmare a faptului că în vara lui 1942 publicase în revista „Școala Prahovei” (din
RADULESCU-LEMNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289109_a_290438]
-
1942 publicase în revista „Școala Prahovei” (din al cărei comitet făcea parte) un articol antibolșevic, Catedrala din Novotscherkask, este o vreme eliminat din învățământ. După ce își reocupă locul la catedră, încep deceniile unei neostenite activități pe plan cultural obștesc, în cenacluri, prin conferințe, întâlniri cu cititorii etc. Ecoul articolului antibolșevic îi întârzie până la șaizeci de ani și publicarea cărților: în 1968 îi apare placheta Primăvară târzie. Continuă să publice povestiri și schițe: Povestea caporalului Filip (1970), Ruinele castelului (1972), Povestiri din
RADULESCU-LEMNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289109_a_290438]
-
cronici și caricaturi la „Cronica”, „Ulise”, „Facla”, „România literară”, „Bobi”, „Cronicarul”, „Viața literară”, „Luceafărul literar”, „Linia nouă”, „Reporter”, „Decembrie”, „Rampa”, „Drum”, „Drum nou” ș.a., iar după război la „Revista familiei”, „Revista literară”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna” ș.a. În 1931-1932 frecventează cenaclul Sburătorul, unde îi prezintă lui E. Lovinescu revista „XY”, citește proză și schițează caricaturile celor prezenți. De altfel, scriitorul își va însoți opera literară cu desenele proprii, caricaturistul, care își alege modelele îndeosebi din lumea literar-artistică și sportivă, numărându-se
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
datorate chiar unor reprezentanți ai generației ’80 (cum este Mircea Cărtărescu) - vin să precizeze termenii chestiunii: nu toți optzeciștii sunt pe deplin și în egală măsură postmoderni, p. ar fi reprezentat în poezie numai de câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
marcate de rezervă și scepticism. Trecând în revistă utilizarea termenului p. aplicat la literatura română, Mușina conchidea asupra impreciziei și confuziei vădite de accepțiuni foarte diverse și contradictorii: „Sintetizând și ordonând, postmodernist e Mircea Cărtărescu (Mircea Cărtărescu), postmoderniști sunt poeții Cenaclului de Luni (Florin Iaru), postmoderniști sunt «textualiștii» (Cristian Livescu), postmoderniști sunt poeții generației ’80 (Ion Bogdan Lefter și «red» din «Caiete critice»), postmoderniști sunt toți poeții contemporani valoroși, de la Ion Gheorghe la Mircea Cărtărescu (Nicolae Manolescu)”. Concluzie care îl îndemna
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
o reelaborare teoretică a unui concept care are deja o altă «biografie» și un alt sens în Occident. Toate astea nu înainte să optăm între următoarele puncte de plecare: postmodernismul desemnează în spațiul literar românesc: a) curent poetic lansat în Cenaclul de Luni; b) generație de creație distinctă; c) un anume moment poetic, și anume cel postbelic, caracterizat printr-o «rescriere» în altă cheie a modelelor (tipurilor) poeziei interbelice. [...] d) nu în ultimul rând, un anume mod de a face proza
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
Fundația Ramuri, cu Gabriel Chifu ca redactor-șef și un „colegiu de onoare” format din Ștefan Aug. Doinaș, Mircea Dinescu, Mircea Iorgulescu, Virgil Nemoianu, Eugen Negrici. Rubricile sunt cele tradiționale, cu spații fixe pentru cronica literară, recenzii, spectacole, poezii de cenaclu, reportaje: „Ancheta noastră”, „Cărți - Reviste”, „Cronica literară”, „Ediții critice”, „Povestea vorbii”, „Mișcarea ideilor”, „Spectacole - Arte”, „Oltenii de la o lună la alta” ș.a. Poezia găzduită acoperă întreaga arie a creației naționale, nelipsind aproape nici un nume important din poezia contemporană. În același
RAMURI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289128_a_290457]
-
REUNIUNEA LITERARĂ DIN REGIUNEA CERNĂUȚI, cenaclu înființat în 1958 la Cernăuți de poeții Vasile Levițchi, Ion Găiniceru, Alexandru Burlă, Ilie Damaschin, Dumitru Grinciuc, Ion Bejenaru, Ion Chilaru, Ion Gheorghiță, Grigore Bostan, Alexandru Sadovnik ș.a. A fost prima grupare a scriitorilor români din nordul Bucovinei după un
REUNIUNEA LITERARA DIN REGIUNEA CERNAUŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289177_a_290506]
-
pe lângă ziarul regional „Bucovina sovietică” (din 1967 - „Zorile Bucovinei”), mai cu seamă în anii ’60, cât timp redactor al acestui cotidian a fost Vasile Levițchi. Se discutau manuscrise ale viitoarelor cărți, se pregăteau pagini literare (care apăreau lunar) etc. Membrii cenaclului au editat culegerile de versuri Plaiul doinelor (Ujgorod, 1968), Glasuri tinere (Ujgorod, 1971) ș.a. Trecut în 1969 sub conducerea lui Ion Chilaru, noul redactor al ziarului „Zorile Bucovinei”, cenaclul s-a dezmembrat treptat. Repere bibliografice: Ștefan Hostiuc, Poezia română postbelică
REUNIUNEA LITERARA DIN REGIUNEA CERNAUŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289177_a_290506]
-
viitoarelor cărți, se pregăteau pagini literare (care apăreau lunar) etc. Membrii cenaclului au editat culegerile de versuri Plaiul doinelor (Ujgorod, 1968), Glasuri tinere (Ujgorod, 1971) ș.a. Trecut în 1969 sub conducerea lui Ion Chilaru, noul redactor al ziarului „Zorile Bucovinei”, cenaclul s-a dezmembrat treptat. Repere bibliografice: Ștefan Hostiuc, Poezia română postbelică din nordul Bucovinei. Generații și paradigme, „Glasul Bucovinei”, 1994, 3. G.B. RÉVAI Károly (2.X.1856, Abrud - 16.IV.1923, Baia Mare), traducător. A absolvit liceul la Brașov, urmând apoi
REUNIUNEA LITERARA DIN REGIUNEA CERNAUŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289177_a_290506]
-
bursier, cu sprijinul inspectorului de poliție Episcopescu (în casa căruia mama sa adoptivă lucra ca menajeră), la Liceul „Sf. Sava”, după care se mută, în 1909, la Liceul „Gh. Lazăr”, absolvit în 1913. Elev la acesta din urmă, înființează un cenaclu literar, Cercul nostru, și tot aici este premiat, în 1912, la un concurs inițiat de revista „Flacăra”, pentru răspunsurile la întrebările Care este idealul vostru? și Care este scriitorul român în viață pe care îl preferați și de ce? (autorul numit
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
într-o scurtă prezentare intitulată Un scriitor nou (30 octombrie 1920), debutul lui P. în „Sburătorul” marchează începutul unei relații sinuoase, inegale și tensionate cu mentorul modernismului românesc - amestec de deschideri comprehensive și aprecieri critice elogioase, reflectate în întâmpinările din cenaclu și apoi în capitolul dedicat poetului în volumul al III-lea din Istoria literaturii române contemporane (1927), dar și de reticențe teoretice și ideologice surde, efuziuni trucate și desconsiderare ascunsă sub masca politețurilor prevenitoare (după cum o arată lectura paralelă a
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
scenice, complicându-le analitic și deplasându-le conturul retoric-intențional în afara limitelor impuse de categoria lor taxinomică. În sfârșit, E. Lovinescu - ale cărui impresii critice preponderent pozitive sugerate de lectura Ciclului morții vădesc mai curând prevalența spiritului de opoziție de la întrunirile cenaclului Sburătorul împotriva tradiționalismului decât o admirație genuină - este evident contrariat de „descripția analitică”, „obiectivitatea notației” și „prozaismul voit” al versurilor, cărora le reproșează, în subsidiar, tocmai instabilitatea generică, urmare „primejdioasă” a „înlăturării voluntare a oricărui aparat poetic”. Singurul critic de
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]