6,287 matches
-
de luminițe ca semințele nefertile luate de vânt, ajungând în cumplita noapte veșnică unde luau ultima înfățișare a celui plecat de pe pământ. Armata drăcimii chicotea de satisfacție și plăcere nesfârșită. Aveau de lucru, nu glumă. Fiecare spirit era supus la chinuri îngrozitoare în raport cu gravitatea faptelor săvârșite în viața pământeană. Arși în foc veșnic de catran și sulf, li se smulgea limba și ochii sau li se absorbea creierul din țeastă. Unora li se sfărma oasele, altora li se bătea piroane în
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ușor la suprafață. Am ieșit din clasă împleticindu-mă și seara în dormitor am simțit iar că de fapt nu adorm, ci îmi pierd cunoștința, așa cum mi se întîmplase la Cîmpu-Lung. M-am trezit târziu cu o senzație apăsătoare de chin. Nu știam unde sunt și am luat-o spre fereastră, pe care am deschis-o și am sărit jos în stradă. Am căzut pe brânci și mi-a clănțănit bărbia de pavaj. Asta parcă m-a mai răcorit. Am intrat
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și-ar fi ales, ca profesor, chiar geografia? S-o fi dus, nu s-o fi dus? Începu să mă sâcâie cu întrebările. Știam atât cât era necesar să fiu lăsat în pace. Dar nu mă lăsa și sâcâiala deveni chin. Că pe fluviul acela ce orașe se mai găsesc? Le spusesem pe toate. Și în orașele acelea ce fel de locuitori mai trăiesc? îi spusesem pe toți. Mai erau însă orașe și locuitori pe care nu-i spusesem, să mă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Pace să-mi amintească de Homer; cât despre Moartea lui Ivan Ilici, cu acel lucru din dreapta corpului său pe care îl căpătase în urma unei lovituri de un scaun și care avea să-i pricinuiască o moarte lentă însoțită de groaznice chinuri morale, aceste chinuri aveau să mi se transmită și mie vreme îndelungată, și mie mi se părea că trăiam ca Ivan Ilici și eram înspăimîntat; cum trăim, unde e lumina vieții pe care Ivan Ilici o descoperă abia când e
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
amintească de Homer; cât despre Moartea lui Ivan Ilici, cu acel lucru din dreapta corpului său pe care îl căpătase în urma unei lovituri de un scaun și care avea să-i pricinuiască o moarte lentă însoțită de groaznice chinuri morale, aceste chinuri aveau să mi se transmită și mie vreme îndelungată, și mie mi se părea că trăiam ca Ivan Ilici și eram înspăimîntat; cum trăim, unde e lumina vieții pe care Ivan Ilici o descoperă abia când e vârât în sacul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mărginit a se deplasa numai în cel din urmă oraș37; la 14/26 mai 1831 consulul Lagan arată că la Iași "cholera morbus face mari ravagii... În mai puțin de patru zile, din 126 indivizi contaminați au murit 54, în chinuri de neînchipuit. Diferiți medici m-au asigurat că tetanosul nu oferă simptome și rezultate mai îngrozitoare decât această înfiorătoare boală... Cât despre remedii, acel al lipitorilor a fost aproape părăsit; se mărginesc, în general, la fricțiuni <= frecții>, aplicarea sinapismelor și
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
greu, apăsat, către oamenii care veneau din ce în ce mai mulți la biserică. Poate ar trebui să scoată Sfânta, să aducă icoana. Poate ar trebui să facă ceva, să nu fie el cel care să-i pedepsească. La urma urmei și el îndură chinul și seceta odată cu ei. - Să ne trăiești părinte! - Bună, Aneto! Da’ unde te duci? - Iaca pe vale, la răzeși la izvor. Se împuținează apa și nu am ce da la vite. Noi ne-am mai uda sufletul cu ce am
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
i-o scos ochii, schinarea i-o stricat-o, gura i-o stricat-o ce fel de om, de criminal de aista, îi aista pe fața pământului. Violeta izbucni violent în plâns. Numai eu am știut de durerea ei, de chinurile ei, și-o rămas un copchil și io-ti o rămas pe drumuri, o rămas. Da... Continua să plângă cu suspine, iar femeile din jur îi țineau isonul. Da’ ce frumoasă era, subțire și gospodină, ah, și-o râs de
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cu vreo cunoștință care începea să-i vorbească de pictură, era cuprins de o adevărată spaimă. Se vedea cât de colo că vrea să fugă, și până la urmă chiar fugea. Știa ce se spune în spatele lui: Se crede Rembrant", și chinul lui sporea. Nu mai surâdea, iar vechii lui prieteni trăgeau de aici o concluzie ciudată, dar inevitabilă: Dacă nu mai râde înseamnă că e foarte mulțumit de sine". Știind asta, se făcea tot mai sălbatic, mai bănuitor. Era de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și în... și în... Nu sunt deloc convins că asta a avantajat-o. Dimpotrivă. Au ținut-o zile întregi în picioare. Picioarele se umflau, se revărsau peste pantofi. Nu mai putea să se descalțe. Zăcea rănită, fără somn, până reîncepea chinul. Am cunoscut un văr al doamnei Hariga. Directorul liceului meu, susură eleva. Glasul timid intimidează ; urmează o tăcere grea, lățită. Micuța își alungește mai mult ochii, speriată de propria îndrăzneală. Paharele sunt iar goale, apoi iar pline. Nimeni nu simte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
într-o poziție dezavantajoasă. — Pot să vă spun, își regăsește glasul flautistul, că înainte sau după interogatorii, când își pierdea cumpătul și se târa bolborosind, năucă, spunea că cei care o bat și o umilesc, anchetatorii care îi pregătesc noi chinuri, sunt rudele ei. Că parcă recunoaște veri, unchi, nepoți. Dădea numele câte unuia... Despărțirea de familie fusese teribilă ! Până a-l cunoaște pe Hariga, Sia se simțea legată de ai săi, chiar dacă străină între ei și disprețuindu-i uneori. Au
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al adevărului dominant. Acum, râs și veselă relativitate. Elibera carnavalul de orice ipocrită evlavie, redându-i caracterul concret, senzorial. Piero credea că sărbătoarea „se raportează la momentele de criză din viața omului și a lumii“, din această cauză își considera chinul, obsesiile, înlănțuirea... răscumpărate, iar pictura o sărbătoare. — Nu mai rămâneau nici zece ani până la portretul Simonettei... lucra încă în mare taină, în sala papei, la Carul Morții. Nu permitea nimănui să vadă ceea ce pregătea. Serbarea din 1511, socotită de mulți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prea scrupulos, de o calmă banalitate, la Muzeul Poldi Pezzoli, un model apropiat oarecum de al Simonettei, datorat lui Antonio sau Piero Pollaiuolo, ar arăta decisiv de ce tabloul de la Chantilly nu putea fi decât al lui Cosimo ! — Vorbea mult despre chinurile trupului și nenorocirile bătrâneții și ale morții ? Moartea îi părea un noroc doar când venea dintr-odată. Din această cauză execuțiile capitale le credea fericite, o șansă frumoasă în drumul spre moarte, prin aer liber, în mijlocul oamenilor, încurajat de vorbele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din buzunare, înfundându-și obrazul în ea, cu pumnii strânși. Dezarticulat de convulsii, rușinat. Femeia văzu, prin fereastră, lumina tot mai cenușie, subțiată. Trecuse, poate, nu-și dădea seama, mult timp. Fragilul bărbat își regăsi cu greu și după multe chinuri suflul. Pierduse însă, s-ar fi crezut, interesul, chiar și puterea de a-și susține până la capăt rolurile ? Partitura devenise nesuferită, nu-l mai captiva ? Ca și cum s-ar fi săturat să mai poarte măștile prea complicate ale inteligenței. Totul se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Umbra urmărind-o pe ziduri, în rarele zile când ar pleca sau s-ar întoarce acasă. Bănuitoare cu toți, respingându-le bunăvoința. Judecători, inchizitori, rude de tot felul, sfătuitori, institutori și instructori ! Cosimo nu-i suporta. Considera, ca și dânsul, chinurile bătrâneții drept nenorociri otrăvite de neputință și putreziciune. O priveam, din nou, din pragul camerei. Absentă, anihilată, departe de vecinătățile cariate. Fiul n-ar mai fi tânăr. Ar simți nevoia să-și găsească descendența, situarea în timp. Și-l închipuia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
accidentele, crăpă turile, proeminențele, zigzagurile care devin munți și ape și văi, păstrate îndelung în memorie... așa recomandă artiștii Chinei vechi. Până vor apărea oameni și plante, arbori, păsări zburând într-o vibrație irepetabilă, celestă, acel palpit irepetabil care răscumpără chinul. Palpitul irepetabil, trecutul devenise doar pretext, o inducție primejdioasă, de care ne apăram prin vorbe și tăceri. Studenta îmi arăta desenele din cartea despre Cosimo și fotografia casei conspirative în care Sia și iubitul ei visaseră insurecția Utopiei. Desenele Simonei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de altădată la grădina zoologică, în care regăsise indiferența liniștitoare a simplității, înțelepciunea instinctelor, foamea, împerecherea urgentă, supunerea la marile cicluri, comunicarea imediată, cosmică. Își aminti solemnitatea colorată a păunilor lângă suferința unei perechi de elefanți care încerca, în zadarnice chinuri, să se împreuneze, foamea urșilor hrăniți cu saci de pâine, maimuța mută și buboasă. Grădina părea pustie. — A, n-ați mai fost de mult... Numai un bilet ? Azi ați venit singur ? Trecu spre zona cuștilor cu gratii, în dreptul prietenilor de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Le știe secretele, bugetul, minciunile. Fără a divulga, bineînțeles, informațiile, gata să le predea, acolo sus, când nu mai are încotro. S-a obișnuit și cu asta, i-au impus și asta. Informatoare, da, da, asta-i, chiar dacă își urăște chinul. De fapt, nu sunt cu toții decât funcționari cuminți, grupuri dinamizate prin muncă. Ceea ce gândesc, când găsesc timp pentru a ieși din mica logică specializată, n-are vreo importanță, se șterge repede : destul să câștige echipa preferată la fotbal sau să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
catâr ? Doamna și domnul Manole, ghemuiți unul în altul, înnegriți, dar solidari și durabili, amicul Lucian, gros, furios... nu vor avea de unde să-l mai ia pe intrus. Coșmarul se diluează, chipul capătă, treptat, pacea celui trecut dincolo de întâmplare și chin. S-a întors pe spate, cu brațele atârnând, nu mai bolborosește, parcă a și zâmbit. Respiră mai încet, lin. Ferestruica se zbate, brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu acul său înveninat ? În mijlocul unui cerc de cărbuni, la primele pișcături ale căldurii, animalul se învârtește de-a-ndăratelea prin cercul de foc. E înnebunit. Dacă înaintează, se frige, dacă dă înapoi, se frige. Ar fi timpul să se izbăvească de chinuri printr-o lovitură de stilet. Într-adevăr, cu un spasm brusc, chinuitul rămâne împietrit, întins pe burtă, cât e de lung. A murit Scorpionul ? Așa s-ar spune, s-a străpuns cu o lovitură de ac greu de văzut din pricina
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a după- amiezii. Am auzit că pleci în concediu. Fularul alb se întoarce spre stânga, fularul galben spre dreapta. — Da, poimâine. — Gazda ta spune că s-a confirmat boala mamei tale. Înțeleg că nu ți-e ușor. Oricum, după atâta chin, verdictul poate să fie și o... Iritat când se pomenește de gazdă, celălalt strânge fălcile. Apoi, se calmează. Lasă cuvintelor timpul să se stingă. Până la urmă, vine totuși momentul să ne naștem. Fraze vechi ? Mai curând ocolesc și amână decât
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, și tămăduind orice boală și orice neputință care era în norod. 24. I s-a dus vestea în toată Siria; și aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli și chinuri: pe cei îndrăciți, pe cei lunatici și pe cei slăbănogi; și El îi vindeca. 25. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea și de dincolo de Iordan. $5 1. Cînd a văzut Isus noroadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
îndoieli și sigur că și-a pierdut rostul în lume. Un răstimp a mai încercat să-și reclădească din dărâmături o casă nouă. Observa însă că de sub fiecare piatră izbucnea cîte-o întrebare dureroasă și fără răspuns... Strădaniile acestea zadarnice, cu chinurile lor neostoite, îl obosiră repede. Dar apoi peste ele se înălță, ca un steag biruitor, dorința de-a cunoaște, de-a găsi răspunsuri precise la toate întrebările tulburătoare... Ca "abiturient" a petrecut vacanța în consfătuiri cu mamă-sa și cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sărmană văduvă, ce să fac? Plâng și mă rog lui Dumnezeu să-ți poarte de grijă și să te apere și să-ți lumineze sufletul și cărările vieții... Acum barem de-ar veni odată pacea, să mai scape oamenii de chinuri și de groază. Că de când a intrat și România în război parcă viața noastră e și mai amară, și mai întristat ni-e sufletul... Marta zice că ți-a scris mereu, dar că tu nu i-ai răspuns la două
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pedeapsa lui Dumnezeu, don' locotenent, pentru păcatele oamenilor. ― Dar dacă nu-s pedepsiți păcătoșii, ci tocmai cei asupriți? întrebă Bologa stăruitor. ― Dumnezeu ține cumpăna dreaptă, zise Petre cu o credință profundă. Moartea nu-i pedeapsă. Viața e pedeapsă. Și numai chinurile trupului și suferințele îndreaptă pe om spre mântuirea sufletului... Apostol se așeză să mănânce. Credința ordonanței o cunoștea de mult, și aceleași vorbe cucernice le auzise de zeci de ori. Petre, care și acasă fusese vestit de bisericos, în vâltoarea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]