4,693 matches
-
6-7; Grigore Popa, Scrisori din Paris, PLI, 1937, 12; Constantin Stelian, Ioan I. Ciorănescu, PLI, 1938, 3579; Nicolae Roșu, Ioan I. Ciorănescu, UVR, 1938, 16; G. Călinescu, Fișe literare, JL, 1939, 8-9; Călinescu, Ist. lit. (1982), 938-939, 1029; V. Spiridonică, Evocări: Ioan I. Ciorănescu, TIA, 1942, 334; Leon Baconsky, Ioan I. Ciorănescu, ST, 1971, 16; Victor Bibicioiu, „Vestiri”, SPM, 1981, 534; Dicț. scriit. rom., I, 595-596; Micu, Scurtă ist., II, 41; Ștefan Ion Ghilimescu, Dinastia Ciorăneștilor, Târgoviște, 2000. N.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
de Mihail Bahtin. Deși de la centripetismul fazei lirice P.-B. parvine în romane la construcția centrifugală a narațiunii, la configurarea unor medii relativ independente și la proiecția de universuri sufletești cu existență epică distinctă, toată instrumentația menită să confere obiectivitate evocării poartă mesajul unei singure conștiințe: conștiința tragică a naratoarei și mai ales a analistei exclusiv autoscopice. Căci, oricât ar părea de ciudat, nu numai nuvelistica, dar și romanele sunt expresii variabile și variate ale aceleiași vocații confesive, cu diferența că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
implică însă dialectica istoriei și a socialității în însuși miezul viziunii pe care o impune P.-B., dominată de pesimism și în bună parte de mizantropie. În analize de o maximă subtilitate, care îmbină atenta observație a stărilor fiziologice cu evocarea unor dureroase tensiuni interioare, romanciera a surprins surparea lentă, organică a unei tragice umanități, secătuită și indiferentă, rămasă doar la posibilitatea de a-și contempla dezastrul în tăcere, lucidă totuși cu privire la inexistența șanselor de supraviețuire. Dar tragicul nu beneficiază de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
II, 143-148, 189-201, 357-376, V, 288; Miller-Săndulescu, Evoluția, 349-361; Biberi, Études, 64-66; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 301-305, 364-365, 390; Ieronim Șerbu, Itinerarii critice, București, 1971, 9-26; Munteano, Panorama, 241-243; Călinescu, Ist. lit. (1941), 653-658, Ist. lit. (1982), 737-742; Baltazar, Evocări, 71-85; Iosifescu, Drumuri, 181-232; Camil Baltazar, Contemporan cu ei, București, 1962, 41-78; Valeriu Ciobanu, Hortensia Papadat-Bengescu, București, 1965; Negoițescu, Scriitori, 244-249; Scrisori - Ibrăileanu, I, 29-116, III, 167-168; Sevastos, Amintiri, 340-343; Zaciu, Masca, 198-219; Liviu Petrescu, Realitate și romanesc, București, 1969
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare: o poezie a „desțărării” și a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia liricii lui Goga - de bolșevici și de „slugile” lor dinăuntru, „ciocoii” noi, „roșii”. Spovedania intimă este astfel mereu dublată de confesiunea comunitară. Patosul exponențial, pe teme sociale, din poezia interbelică a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
redactor-șef e deținută de C. M. Blidărescu. În Înainte cuvântare, semnată de Marin Ionescu, președintele profesorilor de religie din România, se arată că revista va fi menită să deschidă orizontul tinerilor. Se publică articole de popularizare (medicină, premilitărie, cercetași, străjeri), evocări (a răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, a nașterii lui Ion Creangă), cronici teatrale, note de drum, epigrame, glume, șarade etc. Beletristica, susținută de puține nume notorii, e prezentă prin poezii semnate de Gheorghe Stroescu, G. Marinescu-Fulga, Decebal Ghițescu, Gh.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285892_a_287221]
-
E, F, G. Stilul, însă, e o chestiune capitală. Cei care nu înțeleg ce înseamnă stilul cred că e un fel de lustru, care dă strălucire istorisirii. Mare greșeală. Stilul, forma, tema, toate în mod egal au un rol în evocarea adevărului, a realității. LV. Faptul că scrii romane polițiste te silește să fii cu ochii pe acțiune înainte de toate. Scrii aceste romane cu pseudonim fiindcă intenționezi să ajungi, în restul operei, mai departe, ori în alt punct decât intriga? JB
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a lungul veacurilor, cu adăugiri apocrife ce îngreunează identificarea textului original, cuprinde, în edițiile moderne, aproximativ 300 de texte sau paragarafe cu lungimi diferite care prezintă, în stilu-i caracteristic, laconic, elegant, sugestiv, critic și umoristic, descrieri de natură, caracterizarea oamenilor, evocarea sărbătorilor și procesiunilor, a obiceiurilor, scene din viața Curții imperiale. Anecdotele intercalate, micile eseuri și imaginile pictural realizate evidențiază spiritul de observație și umorul fin al autoarei. Faptele descrise și evocate cu sinceritate, ironie și, uneori, cu sarcasm, contribuie la
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de papagal, păun, tucan și dropie etc.) și într-un inventar imagistic (om înaripat și alte întruchipări ale motivului aripii și al zborului, acrobat cu tricou vărgat, biciclist cu joben, cer cu mai mulți sori diferit colorați ș.a.) care, împreună cu evocarea repetată, mai ales în pasaje finale, a stării de așteptare înfiorată a unei iminențe misterioase și decisive, mântuire sau catastrofă finală, sunt semne de recunoaștere pentru proza lui Ț. Pigeon vole, carte alimentată de experiența exilului parizian, e destinată publicului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Octav Șuluțiu, apoi de Mircea Alexiu și de George Demetru Pan. Există și o rubrică de recenzii, „Cronica măruntă”, foarte bogată. Din sumar nu lipsesc studiile tematice: Dan Petrașincu, Femeile în literatura românească, N.I. Herescu, Eminescu și clasicismul ș.a., nici evocările sau restituirile istorico-literare, aparținând fie lui Constantin Virgil Gheorghiu, fie cuiva care folosește pseudonimul Cronicar și dedicate unor personalități din trecutul mai îndepărtat (Dimitrie Cantemir, Șerban Cantacuzino, Gh. Asachi, N. Filimon) ori mai apropiat (Al. Davila, Panait Cerna, Ștefan Petică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
morale (Dizidenții apostați sau Manierismul neputinței, denunțând „falsul” autorilor de parabole din anii ’60-’70), portrete (Telefonul, Redactorul), pagini de sociologie a literaturii. Eseistica lui V. se distinge prin aceeași discreție elegantă, de un lirism tandru când e vorba de evocarea copilăriei (Sticla de lampă), sau de o ironie destinsă în textele despre moravurile mai vechi ori mai noi ale scriitorului român. Profunzimea reflecției e, prin urmare, cea dintâi remarcă ce trebuie făcută când vorbim de Aripa grifonului (1980), Drumul spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
O, 1978, 45; Manu, Eseu, 136-139; Poantă, Radiografii, I, 198-200, II, 85-87, 148-153; Adrian Popescu, „Mândria și melancolia” memoriei, ST, 1979, 5; Paul Dugneanu, Un neoparnasian, LCF, 1980, 3; Sultana Craia, Un memorialist calofil, LCF, 1980, 28; Ion Lungu, Între evocare lirică și Bildungsroman, TR, 1980, 34; Cândroveanu, Printre poeți, 87-95; N. Steinhardt, Poezia multiformă a lui Teohar Mihadaș, ST, 1983, 3; Zaharia Sângeorzan, Eroica întrebare-i: În urma ta ce lași?, CRC, 1984, 9; Raicu, Fragmente, 420-422; Tașcu, Poezia, 153-165; N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
deosebește de Dinicu Golescu, călător grav, genuin, limitat cu modestie la trăirile proprii. El își construiește jurnalul având în minte modele și țintește, concomitent, intrarea în literatură. Deocamdată este în posesia unei maniere de literaturizare și alternează notația documentară cu evocări avântate, emfatice, așternând tenace și o sumedenie de istorii romanțioase. Monumentul domenicanilor dupe colina Fiesole, republicată separat cu titlul Mateo Cipriani, „novela” Friederich Staaps sau Atentatul de la Schönbrunn în contra vieței lui Napoleon I, dar și alte fragmente ale memorialului, reluate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
de-a lungul carierei; țelul său este conceperea unei cărți mântuitoare, Caloianul. Dorindu-și înfrigurat identificarea cu eroul mitic din titlu, simbol al fertilității, nu reușește decât să caligrafieze, pe zeci de file, titlul operei pe care o plănuiește. Subiectul (evocarea vădit documentară a anilor ’50, precum și meditația asupra problemelor politice ale perioadei) este incongruent ca tehnică narativă. După cum mărturisește L. într-o petiție adresată lui Nicolae Ceaușescu, publicarea cărții a fost tergiversată; evident, funcționau antipatiile pe care scriitorul și le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
urmare, de la Abydos provin o mulțime de stele care dau mărturie despre vivacitatea acestui loc de cult, despre speranța supraviețuirii lângă zeul care o garantează și despre participarea la slujirea sa liturgică, aceasta fiind aici deosebit de complexă, incluzând și o evocare scenică a mitului morții și Învierii sale (după cum face aluzie o stelă din această perioadă) 2. În multitudinea inscripțiilor se Întrevăd, În titlurile celor care le dedică, toate nivelele societății egiptene cu ierarhia lor complicată, care, deși diferite prin individualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și hurrito-hitite), asimilate și reelaborate În mod autonom de scribii și preoții din Hattușaș. Tipologia textelor mitologice nu conduce la un singur model, ci variază În funcție de originea și funcția motivelor mitice; Înșiși hitiții disting trei tipuri principale de texte: invocațiile/evocările, povestirile și cântecele (Pecchioli Daddi-Polvani, 1990). Există totuși numeroase fragmente care, atât În hitită, cât și În alte limbi (hatică, hurrită, luviană, palaică), nu pot fi trecute În categoria miturilor cunoscute, dar confirmă bogăția și vitalitatea mitologiei anatoliene. 1) În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cântecele (Pecchioli Daddi-Polvani, 1990). Există totuși numeroase fragmente care, atât În hitită, cât și În alte limbi (hatică, hurrită, luviană, palaică), nu pot fi trecute În categoria miturilor cunoscute, dar confirmă bogăția și vitalitatea mitologiei anatoliene. 1) În invocațiile/evocările (mugawar/mugeșșar), cunoscute și ca „mituri ale zeului dispărut”, adresate unor divinități care s-au Îndepărtat, partea narativă, care descrie consecințele mâniei divine și căutarea zeului, este inserată Într-un ritual magic, ce are ca scop Îmblânzirea mâniei zeului și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tradiție semitică documentată, printre altele, la curtea Biblosului În secolul al XI-lea Î.Hr. (În povestirea călătoriei egipteanului Wen-Amunxe "Amun"). În ceea ce privește cultul, un rol important este deținut și aici venerarea strămoșilor de viță regală, cinstiți cu ritul caracteristic kispu (evocare/comemorare și banchet sacru). Trăsături locale mai specifice ne sunt revelate de calendarele festive (sunt celebre ceremoniile În cinstea lui Ishtarxe "Ishtar" și sărbătoarea pentru carul lui Nergalxe "Nergal"); un rol important trebuie să fi avut recitarea și cântul, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sufletul lui Panammuwa să mănânce Împreună cu tine, să poată sufletul lui Panammuwa să bea Împreună cu tine”. Pe lângă faptul că putem presupune existența voinței de a Îmbuna spiritul celui mort, ritul arată, de asemenea, afinități cu ceremonia kispu (banchetul ritual cu evocarea/invocarea morților) din tradiția mesopotamiană și mariotă, care prezintă paralele atât În Ugarit, cât și În Vechiul Testament. Despre câteva divinități din panteonul din Hama ne informează stela regelui local Zakkur, dedicată lui Elwerxe "Elwer" (El-Merxe "El-Mer", adică „Dumnezeu este Merxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
138-163; Grandjean, 1975). Deți partea concepțiilor egiptene oglindite În aceste documente este importantă, e indubitabilă originea elenistică a genului În chestiune, finalizat În răspândirea cultului lui Isis la popoare de cultură și de limbă greacă. Schema aretalogică isiacă, după o evocare rapidă a genealogiei zeiței și a principalelor ei lăcașe de cult, contemplă menționarea acțiunilor ei cosmogonice (separarea pământului de cer, stabilirea căii parcurse de stele, de soare și de lună), a binefacerilor dăruite omenirii (suprimarea antropofagiei, instituirea dreptului public și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tocmai pe terenul fenomenului divinatoriu și profetic. Un ultim, dar esențial element al cadrului este instituirea, paralelă cu practica oraculară, dar distinctă de ea, a unui ciclu ritual ezoteric ce cuprinde trei zile articulate clar după modelul de la Eleusis, cu evocarea cultuală a unui șir de nunți și de nașteri divine (Alexandru, 38-40). Creația religioasă a profetului din Abonotichus se Înfățișează, așadar, ca o „soluție” densă În care este „aruncată” Într-un amalgam Încurcat Întreaga serie de componente ale atmosferei religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
același timp, teologice ale fenomenului divinatoriu; implicarea În disputele filozofice despre validitatea sau invaliditatea divinației În raport cu marile teme ale fatalismului și libertății; În sfârșit, dar nu cea din urmă În ordinea importanței, componenta cultuală misterică, În interiorul căreia religiozitatea individului, prin evocarea simpatetică a Întâmplărilor divine, caută și dobândește acel contact imediat și acea familiaritate cu zeii capabili să Îl mulțumească pe deplin. 4. „Omul divin” și religio mentis pură: Apollonius din Tyanatc "4. „Omul divin” și religio mentis pură \: Apollonius din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trupa Teatrului Național sub conducerea lui C. Nottara, dar și concerte ale unor soliști de la Opera Română din București. Autorul acestor însemnări subliniază semnificația manifestărilor culturale în Transilvania după Marea Unire. Suplimentul în limba franceză conține traduceri din literatura română, evocări ale unor personalități române sau franceze, știri despre acordarea unor burse de studii în Franța pentru elevi români, despre organizarea unor biblioteci cu cărți și reviste în limba franceză, o anchetă privind calitățile prețuite la tineri, la care au răspuns
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287542_a_288871]
-
de Eugen Simion, care comentează, de exemplu, poezia lui Gellu Naum (8, 9/1983) și a lui Mircea Dinescu (1, 2/1984). Cealaltă intenție a revistei, de reactualizare critică a moștenirii literare, este demonstrată de numerele omagiale consacrate clasicilor, de evocarea sistematică a unor scriitori din prima jumătate a veacului al XX-lea și de restituirea unor texte inedite ale acestora. Contribuțiile istorico-literare și exegetice nu sunt deloc puține și între ele se numără cele ale lui Vladimir Streinu (Sadoveanu, 7
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285485_a_286814]
-
În marea și-n mormintele din noi reprezintă, probabil, cea mai semnificativă carte de cântece ale lui P. Romanul Băiatul drumului (2000) ilustrează altă dimensiune, cea narativă, ce se lăsa întrevăzută pe alocuri chiar în versuri. Este o proză de evocare prin excelență, în care filonul liric se descătușează deseori din chingile acțiunii propriu-zise, autorul preferând o relatare și o descripție statică a întâmplărilor narate. Demersul epic amintește de tipul de proză al începuturilor lui Eusebiu Camilar sau Mircea Streinul, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]