6,379 matches
-
din hotărârea ei de a nu veni cu noi. Am luat-o cu binișorul: - Gaila, surioară, din dragostea noastră nici măcar o picătură nu s-a vărsat în cupa Gundepergăi. Rotari se culca cu ea într-o scârbă ce-i dădea fiori, și tu, ca o fantomă, ai existat mereu între ei doi. Nimeni dintre cei de la curte nu ți-a uitat frumusețea și grația. Eu și fiul tău te implorăm să vii cu noi și să aduci cu tine primăvara în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
al meu, longobardul a plecat. - Și-acum pentru tine ce nădăjduiești? Preț de o clipă mi-am privit mâinile pentru a-mi pregăti cugetul ca să-l omor. Când mi-am ridicat privirea, am rămas înlemnit și m-a trecut un fior de groază. Ochii păreau să-i iasă din orbite, pielea feței se făcuse albăstruie. Apoi brusc s-a învinețit și a căzut jos. Nu mai răsufla, pieptul îi era nemișcat. I-am pus o mână la gât și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să spun ce ți-am spus, murmură Antonio sărutându-i o zonă foarte erogenă, din spatele urechii. Nu-i adevărat, tot tu ești cea mai frumoasă, și o să-mi placi chiar când o să ai părul alb, iartă-mă. Ea simțea acel fior atât de bine cunoscut coborându-i pe șira spinării, și totuși, continua să privească rămășițele dejunului Împrăștiate pe masă. Nu mie trebuie să-mi ceri iertare, spuse, ci femeii cu pijama. Kevin continua să sughită și la Antonio ajunsese doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de urma bilețelului. Pentru că trebuia să fie și un bilet. Ce multe Își scriau ei doi. Își scriau acele cuvinte pe care se rușinau să le rostească. Probabil că acesta este secretul literaturii. Biletul era acolo. Simți dintr-o dată un fior de recunoștință față de tatăl său, care, din banii de lichidare - În loc să-și cumpere o barcă sau să-și plătească zeci de croaziere pe nave mari ca niște palate și aglomerate ca niște metropole - Îi dăruise lui patruzeci de metri pătrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi vrut să-i spună ceva. — Îl cunoști pe Jonas? spuse brusc. E fratele lui Yuri. Yuri era penultimul prieten al Miriei. Conform spuselor ei, săruta bine, saliva lui avea un gust bun, era prudent, folosea prezervativul și-ți dădea fiori. Valentina nu-și mai amintea din ce cauză Îl lăsase Miria. Îl privi fără urmă de interes pe băiatul acela atât de Înalt, Înțepenit lângă prietena ei. Era Îmbrăcat altfel decât ceilalți. Avea o haină din piele de ren cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
voia să-i apere de străinii aceia care le puteau face rău. În strada Cavour totul era Întunecat, doar cupola Bisericii Santa Maria Maggiore strălucea. Bătea clopotul - iar sunetul acela, pe care nu-l auziseră de mult timp, le dădea fiori. Aproape de obelisc, nemișcat În centrul pieței, Într-un mod nefiresc - ca o antenă sau ca un copac -, stătea un vagabond. — Blestemați. Blestemați. Blestemați, striga. Nu ați umblat după Îndemnurile mele. Nu ați urmat legile mele. Iată-mă, eu vin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mâna dreaptă, o privise până în fundul sufletului, apoi o sărutase, luându-i buzele între buzele sale ca pe nișe boabe de struguri. Îi plăcea, dar mai mult era curioasă, era flatată și totodată înfricoșată. Era un sărut delicat, dar fără fior. Și în timp ce cântărea în minte valoarea sărutului, privindu-i inelul cu piatră neagră, pe care era gravată inițiala numelui său, el îi dusese ușurel mâna dreaptă, pe care o ținea încă în mâna lui, spre inimă și apoi, încet o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un băiat singur și atât de doritor: doritor să trăiască, să aibă, să ia și să fie pe val. La urma urmei, nici nu era un om rău, îl vede încă aievea îngenuncheat în fața porții mănăstirești și îl trece un fior de solidaritate. Acum. Dar atunci i se păruse de neconceput. S-a trezit în bezna totală din pivnița casei lui Mihnea. Era legat cu multe rânduri de lanțuri groase, făcut pachet de sus până jos, îngropat până la gât în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la el. De fapt, băiatul enervant și în permanență înroșit de emoții îi era cea mai apropiată ființă încă în viață. Mai mult, și după moartea acestuia, ori de câte ori întâlnea sângele lui strecurat în urmași, simțea o strângere de inimă, un fior de recunoaștere și de vagă fericire, ca în fața unui frate regăsit. Dar atunci, la poarta Mănăstirii Snagov, simțise pentru prima oară această legătură. Îl considera vinovat, știa că e un ticălos, însă suferința lui, lacrimile, cuvintele venite parcă dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ăsta încă îi mai este întipărit în suflet. Venea de la biserica lui Ioniță Zugravu, prin pădurea din marginea Comoșteniului - aceasta fusese și prima dintre imaginile pe care le înregistrase când ieșise întâia oară din miezul pământului. Și acum mai simte fiorul pe care îl simțise când Fănița se oprise lângă balta din care Pampu aduna lintiță cu 60 de ani în urmă. Dar nu fiindcă l-ar fi cutremurat amintirile, ci pentru că ea era tulburată și-l sugruma cu emoția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ceea ce era el, ca pelerin prin sângele muritor. Și uneori credea că existase o astfel de femeie, pe care o privise cum moare în Stambul, în anul 1812. Nu putea să nu se gândească la ea fără să-l treacă fiorul disperării care îi tăia elanul de orice. O cunoscuse în 1794, un an teribil, pe care și-l amintește integral, căci a fost anul în care a ieșit duhul negru în mlaștina Icoanei, a izbucnit ciuma și s-a îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
legase Dumnezeu de oamenii unei singure zone, nu era vorba despre români, ci în general despre oamenii conectați la spațiul care îl născuse și pe el, în special zona nașterii lui, de la Comoșteni la București. Doar aici putea să simtă fiorul și plăcerea vieții. Cum se depărta, îl cuprindea apatia, devenea slab, iar dacă trecea Dunărea, cădea stors în pulberea drumului și de-acolo în miezul cald al pământului său. Toate aceste lucruri le aflase cu multă cheltuială de timp, împiedicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în mijlocul străzii, înconjurată de soldați turci, privind năucită în ochii omului care murea odată cu ea, cu ochii deschiși până la refuz și înlăcrimați. 19. Toate iubirile lui Zogru se terminaseră prost, iar gândul că ar putea să se îndrăgostească îi dădea fiori neplăcuți. A plecat de la Groapă cu Andrei Ionescu, hotărât s-o uite imediat pe Giulia, dar a doua zi era deja plantat în portarul de la Facultatea de Cinematografie, așteptând-o. A urmărit-o discret, până în Buftea, strecurat când într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
luase forma unei bagatele. Nu mai era nici urmă din sentimentele pe care Zogru i le sădise. Andrei Ionescu era neatins, ca și când întâlnirea cu Giulia fusese un accident, o prostioară care îi umpluse ziua de ieri. Descoperirea aceasta îi dădea fiori: nu-i rămânea decât să stea aproape permanent în individ și să-l uzeze rapid. Dar moartea lui Andrei Ionescu i-ar fi frânt inima Giuliei. Era zdrobit și umilit, iar povestirea despre Giulia i se părea un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să se târască repede într-un cartier unde locuiesc mulți români. Era riscant totuși și n-ar fi vrut în ruptul capului să dispară pentru două decenii, în care Giulia să îmbătrânească ori chiar să moară. Gândul morții îi dădea fiori, îl îmbrâncea pe scări și-l făcea să se simtă inutil. De câte ori se gândea la moarte, își aducea aminte seara de iunie în care simțise fiorul lung și răscolitor venit de după gardul metalic. Era în 26 iunie 1931, pe Calea Victoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
decenii, în care Giulia să îmbătrânească ori chiar să moară. Gândul morții îi dădea fiori, îl îmbrâncea pe scări și-l făcea să se simtă inutil. De câte ori se gândea la moarte, își aducea aminte seara de iunie în care simțise fiorul lung și răscolitor venit de după gardul metalic. Era în 26 iunie 1931, pe Calea Victoriei. Abia căzuse seara, se ridica spre cer mirosul de caprifoi și de grătare. Zogru venea de la Capșa, cu o femeie tânără, care mâncase înghețată și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu prosopul. Printre șuvițele ude se vedeau bine cornițele, iar creasta atârna bleagă și îmbobocită de-a lungul spinării. Zogru se uita din dormitor, cu ochii uluiți ai lui Pampu, fără să îndrăznească să se mai clintească. Descoperirea îi dădea fiori și-l făcea să creadă că avea într-adevăr de-a face cu o ființă dacă nu primejdioasă, măcar diferită. Cu părul căzut pe frunte, încornorat și cu spinarea ca un câmp de curcani morți, Achile arăta ca un monstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fost însuși Orlando Bloom pe un ecran de cinema într-un film de categorie B. - Uite ce înțepături am aici pe gât, îi arătase Bobo, în timp ce se cuibărea în celălalt fotoliu. Ai mai văzut așa ceva? Pe Giulia o trecuse un fior iute, ca o pișcătură, pentru că își adusese aminte de gâtul lui Andrei, la fel, punctat de două bube mici, ca niște neghine. - Da. - Tu vorbești serios? Unde? Mă interesează în cel mai înalt grad. Eu am făcut chestiile astea în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un neon aprins și se simțea fericit că îl are, că îl stăpânește și că face parte din ființa lui. Și-atunci s-a luminat până-n adâncul creierului și-a înțeles subit că el este pulsul neștiut al lumii și fiorul morții. 10 septembrie, 2005, București. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Zogru bun.doc PAGE 127
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-ntindere Secată de apă. Prin gropi cerne iarna Ca tropot al apelor șoptind În glas de clopot. Acum, cu poruncă, te-arunci în fum Pe drumul târziu. Bucium pletos, Întunecos semn al pământului în vânt, Măsoară clipele. E ceasul vecerniei... Fior Să fi fost real? Vis cumplit... Vreau să uit! Mă plimb pe coridoare. Vine noaptea. Vârtejul acela mă prinde din nou În ghearele sale. Mă tem. Deodată apare o funie și mă leagă. Vânt puternic. Mă prind de perete, dar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să o lași, Chiar dacă surâsul soarelui Îți face cu ochiul. Dacă durerea îți zdruncină gândul, Alină-l, legându-l pe sforile trecutului. Dacă nu mai ai cuvinte, Le găsești la capătul viitorului. Plouă Mă plimb pe poteca nesfârșită Și un fior mă cuprinde. Plouă... Mă ascund sub un copac, Dar ploaia mă ia de mână Și mă îmbrățișează... Alerg, dar ploaia mă prinde cu ultima suflare. Încerc să scap, dar în zadar. Cad la pământ, apoi mă ridic. Încep să dansez
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ascunde. Într-un moment de tăcere, mama mi-a spus cu o voce calmă și totuși destul de ascuțită că ne vom muta în curând în orașul Beverly Hills din California. Am rămas șocată și pentru o secundă mă cuprinsese un fior. Mam ridicat repede de la masă fără să spun nimic și am fugit pe scări până în cameră. Mama striga alarmată: Ella, Ella, stai ! M-am așezat pe pat și am început să plâng în hohote. Credeam că era de ajuns că
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
când năzdrăvăniile erau la modă și trebuia s-asculte de cei mari, era mult mai frumos ca în postura de adult. Dascălu Cătălina, clasa a VIII-a Școala ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca Cluj profesor coordonator Gabor Elena O, voi ajunge...? Un fior îmi străbate întreg corpul. Mintea mi se umple de gânduri, de semene de întrebare. Cum voi reuși? Cum voi reuși eu oare să supraviețuiesc în această aventură numita viață? Sau, de fapt, întrebarea e următoarea: oare... voi ajunge? Unde să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ca o singură persoană din grupul de prieteni să facă ceva, pentru ca, mai apoi, tot grupul să facă același lucru. Unii pentru că vor și sunt curioși, iar alții pentru că nu doresc să fie excluși. Este vârsta la care apar primii fiori ai iubirii, tinerii învață să asculte muzică, acordă mare atenție aspectului exterior, încercând să fie la modă și ,,cool”. Astăzi, datorită acestor preocupări, școala trece de multe ori în plan secundar, fiind înlocuită de activități ce par mai interesante pentru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să mi îndrept privirea spre apă. Și l-am văzut. Exact acolo, la o depărtare considerabilă de țărm, un băiat înconjurat de apă și de sânge. Primul cuvânt care-mi ieșise de pe buze îmi făcu părul măciucă și îmi dădu fiori pe șira spinării: rechin. Am alergat într-acolo. La mal m-am aruncat în apă, cu tot cu placă. n curând am ajuns la locul unde era tânărul. L-am apucat de subsuori cu o forță pe care nu am crezut vreodată
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]