4,819 matches
-
supune!” Nicolae Iorga. Cărțile lui Nicolae Iorga. Articolele de revistă, studiile, pamfletele, portretele, polemicile. Șuvoi incandescent, fluid, frământat, torturat - rostogolind stâncile și pietrișul erudiției, turbureala patimii, și covârșind. Covârșind prin viziunea nesfârșită, sângerată de jăraticul amurgurilor apocaliptice, frântă de zăbala fulgerelor cu tăinuite și profetice tâlcuri. Viziune ce orbește ochii și apleacă frunțile. Și înfioară, rodnic, adâncurile sufletului. MIRCEA ELIADE N. Iorga a fost uluitor în însușiri ca și-n defecte, a fost mare-n cele slabe și slab în cele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
București, 1950 (în colaborare cu Riza Godeanu); Vasili Ardamatski, Steagul prieteniei, București, 1953; Veselina Genovska, Lumini, București, 1953 (în colaborare cu Vanghele Hrisicu); Charlotte Brontë, Jane Eyre, București, 1956 (în colaborare cu Dumitru Mazilu); Dymphna Cusack, Paradis Pacific, București, 1957, Fulgerul negru, București, 1975; Armand Salacrou, Arhipelagul Lenoir sau Nu trebuie să ne atingem de lucrurile neclintite, București, 1957; Georges Soria, Trufia și norul, București, 1957 (în colaborare cu Alexandru Kirițescu); Roger Vailland, Beau Masque, București, 1957; Raymond Maufrais, Aventuri la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288022_a_289351]
-
marxiste și care "poate fi chiar ultimul și cel mai bun marxist doar pentru că a spart codul formei-marfă în cultura modernă", sau, introducându-l pe Nietzsche în interpretările sale, "Baudrillard a făcut imposibilul. Într-o inversare a efectelor cu lumina fulgerului, a reușit să radicalizeze Capitalul, și să-l facă pe Marx încă mai periculos. Și a reușit acest lucru prin intermediul simplei strategii a relevării lui Nietzsche în "circuitul capitalului" lui Marx, arătând că doar o fragilă trompe l'œil separă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
schimbaseră părerea despre ei și despre capacitatea lor de a genera idei. Definiți clar procesul de creație Percepția celor mai mulți asupra procesului de creație este că acesta Înseamnă să prinzi din zbor idei noi și inovatoare. Îl văd ca pe un fulger care lovește când nu te aștepți. Definiția creativității pe care o consider cea mai nimerită este cea oferită de Mike Vance, fostul decan al Disney University. Vance descrie creativitatea ca fiind crearea noului și rearanjarea vechiului Într-un mod inedit
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
a opus regimului lui Augustus? PRECUVÂNTARE În toamna anului în curs 1958 se împlinesc exact 1950 de ani de când în viața, fericită până atunci, a acelui tenerorum lusor amorum s-a produs, după cum se exprimă poetul însuși, o lovitură de fulger pe cer senin: pe când se afla pe Insula Elba, însoțindu-l pe Cotta Maximus (după cum se admite), i-a fost înmânat un edictum imperial prin care i se aducea la cunoștință propria-i relegatio (asimilabilă exilului) la Tomis, actuala Constanța
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în mod explicit că destinatarul face parte din cei doi sau trei sau din cei unu sau doi prieteni apropiați, care au rămas spre deosebire de "prietenii Fortunei", și nu ai săi fideli poetului, chiar și atunci când acesta a fost lovit de fulgerul lui Augustus 154. Unus et alter, duo tresve, tresve duosve, sunt expresii care în Tristele definesc numărul mic de prieteni fideli, prezenți, cel puțin, la plecarea poetului din Roma, trebuie să fie negreșit aceleași personaje din Ponticele, despre care se
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dacă ar fi să privim lucrurile din perspectiva cealaltă (altera pars), a acuzării în sine, în măsura în care conduita lui Ovidiu și desfășurarea însăși o permiteau (Quaque ego permisi, quaque est res passa, pepercit), aceasta l-a cruțat, folosind cu măsură focul fulgerului său: fără să-i ia nici viața, nici bunurile, nici posibilitatea de întoarcere... Implicit, Ovidiu insistă asupra faptului că greșeala sa (error) nu este gravă: o demonstrează blândețea verdictului imperial. Din blândețea (formală) a pedepsei, Ovidiu, ca un bun avocat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fi cu atât mai mare. De altfel, Messalinus nu trebuie să se adreseze nici lui Polifem în străfundurile Etnei, nici lui Antifate, celebru pentru cruzimea sa284, ci unui Tată pacific și pregătit să ierte, care adesea tună fără să arunce fulgere, care se întristează, când decide ceva trist, pentru care e o durere personală să-i pedepsească pe ceilalți. Și totuși Ovidiu are o remușcare propria-i culpă i-a câștigat clemența, înfrânându-i mânia. Deoarece poetului nu îi este permis
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
din viața poetului. Exemplificările mitologice vin să confirme și mai bine această interpretare a noastră. "Când temerarul Capaneu a murit de o lovitură neprevăzută, Evadne s-a rușinat de soțul său? Și când regele lumii (Jupiter) a stins focul cu fulgerele sale, Phaeton nu trebuia să fie renegat de ai săi? Semele nu s-a înstrăinat de tatăl ei Cadmus, pentru că a pierit datorită ambiției rugăciunilor sale? Nici ție concluzionează Ovidiu pentru că eu sunt lovit de fulgerele nemiloase (saevis ignibus) ale
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a stins focul cu fulgerele sale, Phaeton nu trebuia să fie renegat de ai săi? Semele nu s-a înstrăinat de tatăl ei Cadmus, pentru că a pierit datorită ambiției rugăciunilor sale? Nici ție concluzionează Ovidiu pentru că eu sunt lovit de fulgerele nemiloase (saevis ignibus) ale lui Jupiter, roșeața purpurie să nu-ți invadeze dulcele chip, ci, mai degrabă, aleargă să mă protejezi, fii pentru mine exemplul soției bune și împlinește-ți cu virtute trista ta datorie" (v. 63-73). Exemplele mitologice și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
similar. Fiică a lui Cadmus și mamă a lui Bachus, Semele, ambitiosa suis precibus, i-a ce-rut lui Jupiter, de care era iubită, să i se arate în toată splendoarea sa și, de aceea, a fost făcută cenușă de fulgerul lui Jupiter. În contrast absolut cu "timiditatea" erorii ovidiene, din natura exemplelor citate cu care se compară sulmonezul, reiese aici, parcă pentru a ne deruta și mai mult, atitutudinea sa de "temeritate, ambiție, provocare" față de Jupiter (= Augustus). E ciudat că
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
adus deja un bun renume. Adaugă: "Soarta m-a expus privirilor poporului și mi-a conferit o mai mare celebritate, o mai mare notorietate decât aveam mai înainte (de exil). Capaneu a devenit mai cunoscut fiindcă a fost lovit de fulger; Amfiaraus când caii săi au fost înghițiți de pământ; dacă ar fi greșit mai puțin, Ulise ar fi fost mai puțin cunoscut; rana lui Filoctet i-a adus mare faimă. Dacă există puțin loc pentru cei mici în mijlocul atâtor nume
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
că inocența mea inițială a fost înlocuită cu frica pe care mi-o provoca Paulus: m-aș fi găsit de-a dreptul între ciocan și nicovală. Și atunci am amânat să depun plângere, până când am avut o neplăcere neașteptată, adică fulgerul lui Augustus. Dar, atunci, era prea târziu ca s-o fac: am fost atât de tulburat, între frica de Augustus și frica de Paulus, încât nu am știut decât să mă bâlbâi; am acceptat sentința relegării în speranța de a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vîjÎios al unei cascade, repejunea cea zgomotoasă a unui torent sau șiroi, strigătele și țipetele unui norod Întărîtat sau Îngrozit; urmările unei puteri grozave, precum cutremurile pămîntului, erupțiile sau izbucnirile vulcanice, o răscoală Între elemente, o ardere a unei cetăți, fulgerele și grozăvia trăsnetelor; din faptele omenești, izbirea a două oștiri, un monument vechi sau de o mărime și Înălțime urieșească, ruinile unei zidiri Însemnate sau ale unei cetăți ce ne aduc aminte veacurile care au trecut peste dînsele și care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spuse aici cu temele propriu-zise ale poeziei, constatăm că Heliade, deși nu le-a dezvoltat pe toate, a scris despre multe dintre ele. A scris despre cutremure, despre turnuri mărețe, despre ruine, despre viscole astrale... Poemele sînt deseori brăzdate de fulgere teribile și, cum vom dovedi mai Încolo, imaginația urcă În chip frecvent spre bolțile cerului. Trebuie Însă spus că aceste elemente sînt mai ales retorice, elemente de referință, rareori ele intră În poeme Însoțite de o percepție mai acută a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de a trăi, În orice caz de a contempla un univers În stare de ebuliție: „CÎnd viforul se scoală, cînd cerul se mînie, CÎnd negura se-ntinde, cînd norii se-mpletesc, CÎnd focul șărpuiește d-a lungul În tărie Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc. CÎnd marea se răscoală, volbură-ntărîtată, CÎnd undele-i muginde se nalță spumegînd, Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată. Pe fieșicare stîncă te vede-amerințînd. Și cînd fumegă munții, vulcanul cînd turbează, CÎnd flăcări rotitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
turbează, CÎnd flăcări rotitoare pînă la ceruri zbor, CÎnd tremură pămîntul, văzduhul schinteiază, Al meu suflet te vede În orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-e glasul, ca fulgerul ți-e fața! Fulger În mine trece cînd ochii-mi te-ntîlnesc! Viforul bubuie, zboară, Crivățul vîjÎie, trece, Tremurul saltă, doboară, Trăsnetul arde, petrece Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul dezlănțuit, negura, norii, focul, fulgerul, marea Întărîtată, munții ce fumegă, vulcanii În turbare, văzduhul spintecat de flăcări și alte locuri și lucruri rele, Într-o corespondență curioasă cu forțele mari ale universului. În intuiția acestor legături secrete, Heliade arată că a deprins lecția romanticilor. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur, foc sînt imagini ale intensității. O intensitate provocată de o energie imaterială și desfășurată Într-un regim de neliniște voluptuoasă, de nelămurită seducție. Imaginile citate sînt, totodată, imagini purificatoare. Energia lor este ascensională, aeriană, prefigurînd trecerea În alt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și cer Întărîtat, Și tot ce e de groază, ce e În armonie Cu focul care arde În pieptu-mi sfîșiat. La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se arată, Ca tigrul În pustiuri, o jertfa așteptînd, Și prada Îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirei se vede sfngerînd.” Tudor Vianu credea că Gr. Alexandrescu „descrie o configurație, nu un peisaj”, lipsind descrierilor (În proză) elementele sensibile. CÎnd se discută acest aspect sînt citate, de regulă, două pasaje din Memorial de călătorie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întuneric, sub un cer „Întărîtat” și Într-o natură zguduită de o mînie sălbatică. Este faza furioasă, devoratoare a așteptării: „La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se arată, Ca tigrul În pustiuri, o jertfă așteptînd, Și prada Îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirei se vede sîngerînd.” Așteptarea stimulează ( În poemul cu același nume) o meditație mai senină și o emoție mai fin caligrafiată. Timpul așteptării e tot noaptea, o noapte fără tăcere: „totul se mișcă”. Simțurile se deschid enorm
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfîșie guri Însetabile. Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute cu fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i fîlfîie Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru a da senzația unei metamorfoze confuze sînt, Într-adevăr, remarcabile la Bolintineanu. Hugo deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sărutat.” SÎnt și alte presimțiri ale sorții, În stilul mentalității medievale, În stilul, totodată, al romanticilor care detectează sunetele misterului cosmic. Un trăsnet „bubuiește” În ceruri și-n cortul regal pătrunde, pedepsitor, furtuna, masa se răstoarnă, iar pe cîmpuri, sub fulgere, „aleargă o nălucă”. Năluca pare a fi Stropski, bufon din seria nebunilor shakespearieni. Cu privirea rătăcită, acesta avertizase pe Albert: „Deșartă-ți cupa gios, Albert! de soarte rele ți-e cupa otrăvită”... Însă deasupra acestor semne, teze și antiteze, desfășurări
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]