5,756 matches
-
Dar așa acest prim ministru, care a percutat precum percutorul principesei, (oare despre percutor era vorba la principesă, sau despre altceva?) a luat în plin avânt fața „prostănacului” Geoană și a primit plin de mândrie, onorul militar și plin de mânie, huiduiala civilă. Doamne, ce mi-ar mai fi plăcut, dacă în locul insipidului Boc, primea Nuțișor von Udrea & Pleșcoi onorul militar, mânca-o-ar nenea de politiciană ce este ea, de lumină călăuzitoare, de modistă irezistibilă, de dășteaptă, de frumoasă, de ce
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
din România, care a transmis codificat la Washington informația aceasta, a încheiat apoteotic telegrama sa ultrasecretă: “Experiment, cârciumă reușit. Succes 100%. Toți făcut pulbere”. În cazul acesta, Ioan T Morar, crede cu tărie că are dreptate să înfiereze cu legitimă mânie patriotică, publicarea unor secrete așa de vitale pentru poporul român. Și alt exemplu, de o importanță covârșitoare pentru liniștea executivului nostru de azi. Printre telegramele strict secrete publicate, este una în care se vorbește despre relațiile bilaterale dintre România și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de apucat are). A început să se miște, în pofida unor spurcăciuni vândute criminalilor de la putere, cum ar fi acel insipid poet numit C. Ecrivain, o jigodie ordinară, care a reușit prin unele producții „literare”, storcite din „Cenaclul” său, să stârnească mânia legitimă a patrioților români aflați în diaspora. Dacă vreți să vedeți, ce le-a putut făta mintea cu privire la România, vă promit ca în una din zile să reproduc aici în acest jurnal, unele mostre din aceste „poezii” despre România. Dar
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ne țin predici despre lipsa de caracter a celor care nu le sunt pe plac. Nu poți vorbi despre "comunistul de bine, Păunescu", o sintagmă penibilă rostită astăzi de un contemporan fără să mergi mai departe și să "înfierezi, cu mânie proletară" și tupeul acestuia de a-i cere socoteală comunismului, din interiorul sistemului, de rele tratamente aduse omenirii. Nu poți numi poet de curte un om care își declară iubirea, dar și dezamăgirea față de conducător,, în același registru vehement și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
le pui în practică, vezi că sfaturile acestea te costă mult mai mult, decât dacă nu le-ai fi avut. Așa și prietenul acesta al meu, pe care îl cunosc, ehei, de pe când făceam parte dintr-o echipă de „tineret mânia țării” care trebuia să ajute țărănimea cooperatoare la culesul la timp al porumbului și care în zilele noastre îmi mai citește jurnalul meu când nu are ceva mai bun de făcut (vorba lui...). Văzând ce scriu i s-a cam
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ceea ce ar însemna conform cărții scrise, argument și soluție. Se folosește tot într-o veselie, comentariul-constatare, cu pretenție de intelectualizare, care ca să nu pară totuși prea pașnic și steril, este bine condimentat la articulații, cu înjurătura românească, izvorâtă din sfânta mânie proletară. Dar din păcate, acest mod dea privi lucrurile, este nepericulos pentru cei de sus și nici determinant a vreunei schimbări oarecare, deci și comentariul și sudalma, oricât de apăsat spusă, nu sunt decât manifestări exterioare ale unei neputințe cronice
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
deranjat-o pe profesoară în incursiunea ei nocturnă? Tot ce se poate! Sau tinerețea lor lipsită de griji, impresia unei întâlniri romantice care îi tulbura de la preocuparea lor majoră învățătura? În fine deși abia se vedea, diriga era roșie de mânie. A doua zi a ieșit tărăboi cu urmări scăderea notei la purtare, fapt ce părea atunci, că le va distruge viețile și carierele! Motivația? Pentru Ică, încălcarea regulamentului școlii în legătură cu fumatul care atunci se extindea și în afara incintei liceului. Iar
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Sper că nu au de gând să ne oblige să rămânem aici... Ar fi scandalos!... vorbi și medicul Gutman, foarte agitat. În lumina lustrei cu șapte brațe care spânzura în mijlocul tavanului, lentilele ochelarilor săi păreau să azvârle mici fulgere de mânie. Valentin își strivi încet restul de țigară în scrumieră și se uită la cei adunați în jurul său cu un zâmbet amar. Domnii mei și dragii mei, prieteni..., grăi el prevenitor, am să vă rog să mă ascultați cu atenție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cărți de joc. Adio profesie intelectuală, în tradiția veche de trei generații a familiei!... Nimeni n-avea să se mai uite la ea; peste tot uși trântite în nas și toți aveau să-i spună, privind-o de sus cu mânie proletară, că unei odrasle cu un tată ca al ei nu i se cuvenea, pe scara ierarhiilor sociale și profesionale din țara fericirii sociale, decât o lopată grea sau o coadă aspră de mătură! Dar de ce crimă îngrozitoare s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vârful bocancului în burtă. Luat pe neașteptate, Victor își duse instinctiv mâinile la față și se clătină pe picioare, dar nu se prăbuși. De ce nu ți-ai văzut de școală, mă? îl auzi și pe portar apostrofându-l, cu o mânie tipic proletară. Că poporul, partidul și guvernul are grijă de voi, să vă țină-n școală, mă, și voi vă țineți de prostii, 'tu-vă mama voastră de golani și de bandiți!... Lasă, c-o să te-nvățăm noi cum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mă prinde, La închisoare eu mă simt, Și nimicul mă vinde, Și făr’ să vreau eu mă mint. Dar stelele mă salvează Și de ele am povestit Ce pe foaie mi se dictează Din Universul Nesfârșit. Timpul Timpul trece cu mânie, Nicăieri nu se oprește, A trecut peste o pălărie, Nici măcar nu mă zărește. Dar într-o zi, când o să-l văd, Am să-i pun o întrebare, (Și dacă nu zice, e prăpăd) De ce merge așa de tare. Dar într-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ușa se deschise. Asta înseamnă să fii necopt la minte! M-am ostenit atâta să deschid ușa, când de fapt ea era deschisă de la bun început. Numai ce intrasem în încăpere, că îl și văd pe dascăl îndreptându-se cu mânie spre mine. Atunci, mergând cu spatele, parcă dracul a dat să alunec, să învârt o rotiță și să ajung aici. Păi, ce am putea face? O astfel de ocazie să te văd în realitate poate n-o să mai întâlnesc niciodată
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pluș Ted. Făt Cătălina-Elena, clasa a VIII-a Școala ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca Cluj profesor coordonator Gabor Elena Ploaia Frig - asta e tot ce simt. Totul în jurul meu e doar ceață și fum. Inima-mi sângerează de durere, de dor, de mânie... Nu văd, nu aud, nu simt nimic în jur, doar acea prăpastie cu trei trupuri deformate, împletite de dezastrul ce-a avut loc îmi captează atenția. Nu-mi pot da seama cine sunt, cu toate că știu că-i cunosc, știu că
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
întreb: „Ce e? Atât?”, dar mă simțeam împlinită doar privindu-l, fără a vorbi; ceea ce înrăutățea situația. Cred că meriți o explicație, șuieră ușor. Am râs. Asta a fost o insultă la adresa mea. Crezi? L-am întrebat mai mult răstit, mânia deja declanșându-se în mine și puteam să și explodez dacă nu ar fi început să vorbească. Nici nu m-a auzit, ori se prefăcea, astfel continuând: În acea seară, când te-am sărutat fără motiv și regret acest lucru
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ce. Poate un miracol ce mă va salva sau poate așteptam sfârșitul sau poate că doar așteptam să revin la realitate. Cert este că așteptam... Deodată mi-am dat seama că totul a revenit la normal. Mirificul peisaj, lacul, seara, mânia naturii de a mă pedepsi pentru dorința mea de a readuce soarele. Totul dispăruse. Respiram sacadat și simțeam cum fiecare părticică a corpului meu ardea. Ardea de emoție. Era un sentiment minunat, ca atunci când vezi cum o mașină e gata
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
răspunzând în același chip. Vrăjitorul s-a recunoscut înfrânt. Al treilea, cel de pământ a ieșit încrezător să înfrunte gigantul neînvins până acum: Arată-te făptură malefică, iar lupta va fi pe măsura puterilor noastre! Și deodată vrăjitorul tuna cu mânia sa munții prăvălind tone de pământ peste bestie, dar acesta ieșea nevătămat la fiecare încercare a înțeleptului. Vrăjitorul de metamorfoză era mai încrezător ca toți ceilalți, se și vedea pe tron, fiindcă ceilalți aveau în stăpânire, focul, pământul, apa, întunericul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de ani care trecuseră peste ei Îl modelaseră pe fiecare după chipul și asemănarea celuilalt, precum două pietre șlefuite de mare. Aceeași privire limpede a ochilor adînciți În orbite, același mod de a se mișca, un rîs identic, iuți la mînie amîndoi. Singura deosebire: părul. Blond Închis, părul lui Gildas Îi venea acestuia pînă la umeri. Loïc, care semăna cu mama lor, Încărunțise foarte repede și avea părul tuns scurt. În afară de acest detaliu, erau identici. Un adevărat mimetism. RÎse și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei prinse reflexul unei dungi portocalii și, cuprinsă brusc de o neînfrînată spaimă, adună niște pietre de pe jos, pe care le azvîrli cu putere spre păsări. Acestea Își luară În cele din urmă zborul, bătînd frenetic din aripi și țipîndu-și mînia de a fi fost deranjate, iar Marie descoperi obiectul poftei lor, despre care știa deja că nu era un delfin. Deși deprinsă cu vederea cadavrelor, n-avea să uite niciodată oribila imagine a ochiului care atîrna, pe jumătate ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cei din familia Kermeur nu tremuraseră niciodată atît de mult. Nici măcar atunci cînd Marie Îi Înștiințase că se Înscrisese deja la școala de poliție. Ce se Întîmplase oare cu cei pe care Îi iubea? Durerea nu putea ea singură explica mînia și furia care puseseră stăpînire pe familia ei cînd le Împărtășise hotărîrea pe care o luase. - Mi-am sunat superiorii ierarhici și le-am cerut să mă detașeze aici cît timp va fi necesar. Era inutil să mai precizeze că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să-și găsească o soție care să aibă grijă de el. Chiar nu voia să știe cine i-l răpise? Apoi ochii Îi alunecară spre fratele ei, care sfărîma nervos zahăr pe mușamaua mesei. Și sub descumpănire se făcu simțită mînia născută din neputința de a pricepe. - Și tu, Loïc? articulă ea cu o voce surdă. Tu, care spuneai că Gildas e mai mult decît un frate pentru tine! Nu vrei să știi de ce sîngele lui a curs peste menhir? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gînd s-o fac singur. În fața stupefacției Mariei, continuă imediat: - Procurorul e de părere că ești prea implicată personal pentru a putea ancheta În mod lucid. Cererea de a fi detașată ca să te ocupi de afacerea asta a fost refuzată. MÎnia Îi readuse Mariei culorile În obraji și obișnuita ei siguranță. - Știai asta Încă de la Început și nu mi-ai spus nimic! protestă ea. M-ai stors ca pe o lămîie, iar acum mă dai la o parte? - Oricum, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nou la tatăl lui. Ea izbuti cu mare caznă să-l rețină pe băiatul care plîngea de furie, apucîndu-l de mijloc. Loïc zăcea Încă pe jos. - Nemernicule, m-ai lovit, n-am să ți-o iert niciodată. Nicolas, tremurînd de mînie, Îngăimă că puțin Îi păsa, că nu va lăsa niciodată pe nimeni să mînjească reputația lui Chantal, era singura persoană care-l iubise vreodată! Loïc se ridică greoi. Își privi fiul cu dezgust. - Nu vreau să te mai văd niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de tine! - Și eu te-am așteptat ieri, cînd ai plecat pe mare, pe furtună, fără să mă previi... - Unde erai? se Încăpățînă s-o Întrebe Christian. Iar cu ancheta chiar nu te poți opri? Marie oscila Între dezamăgire și mînie. - Așteptam altceva decît o scenă... Christian, am discutat destul despre meseriile noastre, e vorba de două pasiuni, am hotărît că nu vom renunța nici unul, nici celălalt, doar n-o s-o luăm de la capăt... - Îți aduc aminte că ești considerată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
deocamdată e inutil să-i vorbești de Nicolas, Îmi promiți? Ieși formînd deja un număr de telefon pe mobil, trăgea nădejde că Loïc avea să răspundă și că va fi În stare să pună salvarea fiului său mai presus de mînia pe care o simțea față de el. - Nu te neliniști, mă duc să-l previn pe Nico imediat, nu s-a clintit din cameră. Marie se simți ușurată auzind că Loïc se calmase. - Spune-i să nu iasă atîta timp cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
asta de la o zi la alta. De ce nu se pricepuse niciodată să-i vorbească fiului său? Acum, legătura dintre ei risca să fie definitiv ruptă. Nu suporta ideea asta, cu atît mai mult cu cît se știa pe deplin răspunzător. MÎnia lăsă atunci loc neliniștii. Se așeză pe patul fiului său și privi atent obiectele familiare, ca Într-o conversație cu un interlocutor absent. * * * Ușa de la intrarea În vila familiei Pérec era deschisă. Ciudat, la o oră atît de matinală. Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]