5,136 matches
-
fiind luat de un birou mare, din spatele căruia te Întâmpinau două recepționere. Locul Îți lăsa cu atât mai mult impresia că este destinat doar puținilor privilegiați. La un astfel de hotel nu puteai veni pe jos după ce schimbai mai multe metrouri. Nici măcar taxiul nu dădea bine. Am ajuns ștergându-mi fruntea de transpirație exact În momentul În care un Bentley gri parca În fața intrării, din el coborând un cuplu trecut de vreo patruzeci de ani. Amândoi purtau costume elegante, croite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
designeri, și, cu o expresie melancolică pe chip, Îl salutară cu o ușoară ridicare a mâinii pe portarul care se Înclină ceremonios Înspre ei, apoi pășiră În interiorul clădirii de marmură. O sunasem mai Înainte pe Akemi Yokota din stația de metrou. Tocmai se pregătea să plece mai devreme de la muncă. „Nici ieri nu m-am simțit bine, mă durea zona șalelor și m-am dus la spital. Doctorul m-a Întrebat dacă nu cumva am luat vreun medicament prea puternic. Miyashita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
erau ațintite asupra mea. Abia atunci mi-am dat seama că Îmi curgeau lacrimile pe obraji. La Început nu Înțelegeam de ce plâng, dar nu mă sinchiseam deloc de privirile curioase ale celor din jur. În timp ce mă Îndreptam spre stația de metrou, am Înțeles cauza lacrimilor mele. Nu puteam să cred: eram impresionat până la lacrimi. Aveam mai puțin de zece zile până la plecare. Mi-am rezervat camere la hotel printr-o agenție de turism. Două nopți la New York, trei nopți la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
optând pentru cele cu tocuri de nouă centimetri în locul sandalelor cu toculețul comod pe care le purta la serviciu. Încă somnoros, Russell fluierase admirativ când l-a sărutat pe frunte la plecare, dar în momentul în care a urcat în metrou, a început să se întrebe dacă nu cumva era prea elegantă, iar când s-a așezat la masă în restaurant, era convinsă că arăta mai degrabă ca o escortă de elită decât o profesionistă stilată, dar serioasă. Spre cinstea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
îmbrăcă, Emmy se grăbi să urce în metroul 4 spre Union Square. Se gândea să dea o fugă până acasă să facă un duș — întotdeauna simțea nevoia să-l facă după controalele astea medicale — dar când ieși din stația de metrou la intersecția dintre Fourteenth și Broadway se pomeni că o ia direct spre clădirea în care locuiau Leigh și Adriana. Acum, că Leigh se despărțise de iubitul ei de o săptămână și Adriana îți găsise o nouă ocupație, se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
congelatorul plin, doamnă. În acel timp, abilitățile mele de adaptare au fost mult mai joase decât acum. Firea păcătoasă mă împiedica să întrețin relații cu persoanele dezirabile. La mine, congelatorul nici nu exista. Făceam tot soiul de minuni. Mergeam în metrou și pe stradă cu câte o carte de filosofie în mână, citind ca bezmetica, să nu mai văd nimic în jur, îmi calculasem fiecare pas, că aproape nu mai trebuia să urmăresc scările și semafoarele. Evaziune combinată cu un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sunt londonezii. Nathaniel se strâmbă ușor. Am locuit și eu la Londra o vreme. Mă holbez la el mirată, la lumina lunii. Nathaniel a locuit la Londra ? Încerc, fără succes, să mi-l închipui cum se ține de bară în metrou, citind Metro. — Pe bune ? zic într-un final, și el încuviințează. — Și nu mi-a plăcut deloc. Pe bune. Dar ce... adică de ce... — Eram în anul de dinainte de universitate, și eram chelner. Apartamentul meu se afla vizavi de un supermarket
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
le vedeam niciodată ? Oare eram atât de obișnuită cu ele că făceau deja parte din peisaj ? Însă în același timp, în clipa în care am pus piciorul pe caldarâm am simțit deja ritmul contagios. Când am ajuns în stația de metrou, mergeam deja cu vechiul meu pas alert : în armonie cu toți cei din jurul meu ; mi-am introdus cartela în aparat în unghiul potrivit ; am scos-o instantaneu, fără să pierd nici o clipă. Și acum mă aflu în Starbucks-ul din colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ori, dar nu am avut putere să-i răspund. Și nici să mă întorc la familia Geiger. Chiar dacă mai am timp să prind un tren, nu pot să dau ochii cu ei în seara asta. Pe pilot automat, cobor la metrou și mă sui în vagon. Îmi văd chipul în geamul din față, palidă și lipsită de orice expresie. Și, tot timpul, îmi zbârnâie în minte același lucru. 28 mai. 28 mai. Abia când ajung la clădirea în care stau îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe stradă și dau colțul, fără să știu încotro. Nu cunosc zona și nu trebuie să ajung nicăieri; așa că pur și simplu merg, hipnotizată de sunetul propriilor pași, gândindu‑mă că trebuie până la urmă să dau de o stație de metrou. Ochii încep să mă usture și îmi spun că e de la aerul rece. De la vânt. Îmi vâr mâinile în buzunare și îmi încleștez maxilarele, accelerând pasul și încercând să nu mă gândesc la nimic. Dar în suflet mi se cuibărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de cea mai tânără disidentă. Părinții ei erau țigani căldărari. Au ascuns-o într-o căruță cu coviltir când au trecut granița în Austria. Foarte de tânără, a dovedit însușiri paranormale, făcând să dispară numeroase portofele pe toate liniile de metrou din Paris, dar și la cozile de la Turnul Eiffel, Luvru și, performanță foarte rară, la Muzeul Rodin, unde nu prea e aglomerație. La frageda vârstă de șaisprezece ani, a devenit clarvăzătoare practicantă într-o zonă cu vad din Marché aux
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
sunet subțire, de argint. Se scutură, într-adevăr, ca o eliberare. Umerii zvâcniră sub curenții reci ai înserării. Își încrucișă brațele, strângându-se, să-și adune puterile pentru neantul nopții, pentru punctul extrem, iluminare, orbire. Se afla în dreptul gurii de metrou, coborî. Artificială peșteră de beton, un cadru neutru, geometric. Se aprinsese semnalul roșu. Apăru trenul, vagoanele lunecară lin, ușile se dădură în lături. Ce zi, oho, ce mai zi!... Izbutise, totuși, să ajungă la țărm. Se spulbera, treptat, povara zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care el șterge parchetul, ai venit la timp. Ai venit la ora legală. Tu, Vasilica, o cârpă, auzi, săvorbești despre ora legală! Lui, ciocoiașului, care te mănâncă fript și așteaptă să-i zici și bogdaproste?... Păi, de când se lucrează la metrou, nu mai merg tramvaiele. Vin cu autobuzul, ocolesc. Schimb trei autobuze, mi se urăște, doar v-am spus. — Și te mai oprești la lapte. Iar ai două sticle în sacoșă. Ți-am spus să iei laptele aici, la colț. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
umeri. În sfârșit, noaptea care ne reia, ne redă, în sfârșit, uitarea în care am tot pompat, salahori ai speranței, sângele, sângele, sinele sfârtecat, însângerat. Se scutura, într-adevăr! Rece frison al intrării în noapte. Se afla în dreptul gurii de metrou. Cobora lent, calm, încet încet. Sub pământ, geometrie, răcoare, lumină. Era plăcut, de ce să nu recunoască. Artificiala peșteră de beton, enclave sustrase naturii. Ființă a zilei, așa fusese. Noaptea nu exista, o mlaștină vicleană, fără contur. Înnămolire barbară, preistorică. Instantaneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se împart pe săturate. Mai doriți? Dimineți de iarnă în criză Ce monotonă este viața, iarna, în „criză”! Acasă, la serviciu, acasă, nu te abați din drum. Dimineața parcă ești scos de la naftalină, șiacelași drum, din inerție, te duce la metrou! Anii trecuți, în diminețile de iarnă, orașul își trăia adevărata viață; oamenii se îndreptau spre serviciu, preocupați, grăbiți. Dădeau năvală în autobuze, tramvaie, se împingeau, unii se ceartau cu șoferii, conductorii: - Măi, nene, de ce nu veniți la timp? stați și
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
orașul își trăia adevărata viață; oamenii se îndreptau spre serviciu, preocupați, grăbiți. Dădeau năvală în autobuze, tramvaie, se împingeau, unii se ceartau cu șoferii, conductorii: - Măi, nene, de ce nu veniți la timp? stați și dormiți la capăt de linie! La metrou aceeași stare: pleca înțesat de lume. Uneori rămâneai pe peron cu riscul să întârzii la serviciu. Orașul meu trepidant parcă și-a pierdut ritmul... Oamenii merg aplecați de griji, sunt tot timpul în doliu, parcă în fiecare zi le moare
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nopții. Se transmiteau scene cu petrecăreții din Trafalgar Square, săraci, amețiți ori străini înghețați care urmau să afle că nu vor găsi nici un club deschis după miezul nopții, așa că trebuia să se transforme cu toții în Cenușărese, să se înghesuie în metrouri sau în autobuze. Acolo urma să aibă parte de onorabila tradiție a hărțuirii sexuale sau a vomitatului spasmodic. Zăpada forma un strat gros. Erau cu toții înfofoliți în jachete groase și făceau cu mâna către camerele TV, etalându-și nasurile degerate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
că ar fi făcut și un cadavru să arate ca un adolescent de 16 ani. Într-o zi am întârziat puțin, l-am găsit pe Patrick stând la bar și citind din Ross MacDonald și am izbucnit în râs; în metrou citisem o carte de același autor, pe care am scos-o și i-am arătat-o. Am primit băutura gratis din partea casei, deoarece barmanul a spus că suntem un cuplu perfect. Patrick, ticălosule, se putea să nu strici tu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Daisy îmi spune că pot împrumuta orice de la ea, dar e de-a dreptul naivă, căci n-aș putea să-mi pun vreuna din ținutele ei fără să arăt ca un caltaboș presat. Îl iau pe Finn, ne suim în metrou și ne despărțim la Oxford Circus pentru a lua trenuri diferite. În mod straniu, mă simt bine cu el, nu vorbește prea mult și nu pare să aștepte să o fac eu în locul lui. Atitudinea sa mă liniștește și îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și să nu fiu nevoită să înfrunt realitatea fără el. N-am nevoie să-mi spună Davey că nu fac față situației. Altă fantomă a lui Patrick. Eram cu Daisy, coboram pe scara rulantă spre linia Bakerloo din stația de metrou Piccadilly Circus, când l-am văzut urcând pe cea de vizavi. Mi-a sărit inima din piept, dar mi-am dat seama imediat că nu e el și m-am liniștit. Avea părul strâns în coadă, purta un pulover cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aici scaunele din bucătărie. — Imediat! se execută Ben. Dar ce jucăm? Finn strălucește de încântare. —Ce ați zice de „Scaunele muzicale“? —Nu-mi vine să cred că Charlotte a câștigat de fiecare dată! exclam eu intrigată, în timp ce mă îndrept spre metrou împreună cu Daisy. Pentru că Finn și Ben au fost prea politicoși să-și pună mintea cu ea. Are dreptate. Deși amândoi au firi de combatanți și s-au îmbrâncit fără milă pentru a ocupa scaunul liber, n-au avut tupeul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
chipeș și se îmbracă foarte modern. E puțin cam plin de sine. — Îmi place Ben! Și ție, nu-i așa? De unde ai mai scos-o și pe asta? o întreb și încerc să mă uit în ochii ei. Intrăm la metrou și Daisy își caută abonamentul în geantă, așa că nu-i pot surprinde privirea. Sper că nu-ți faci iluzii... Nu, în nici un caz! Nici măcar nu-i genul meu. E mult prea normal. Recunosc însă că arată bine. Mă uit lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lăsa pradă durerii. Iată spiritul care a dus la crearea Imperiului Britanic. —Vrea cineva să meargă să bem ceva? — Da, eu vin. Ai o preferință? mă întreabă Ben. Nu, dar ar trebui să găsim un bar prin preajmă, poate pe lângă metrou. Mă uit cu neîncredere de-a lungul străzii liniștite. —Eu și Finn intenționăm să mergem undeva, ne informează Daisy, un pic jenată. Trebuie să scriu un articol și Finn mă însoțește, pentru că astfel de petreceri sunt foarte plictisitoare dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în mod oficial. Am observat că toți ne grăbim să rămânem singuri imediat după ce întâlnirile s-au încheiat și mă gândesc că suntem foarte bulversați și agitați și avem nevoie de timp și singurătate să ne calmăm. Ne îndreptăm spre metrou purtând discuții dintre cele mai stranii. Ben ne părăsește imediat ce vede un chioșc, pretinzând că are nevoie de țigări. Pariez că așteaptă cel puțin zece minute până să intre la metrou, doar ca să fie sigur că noi am plecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
timp și singurătate să ne calmăm. Ne îndreptăm spre metrou purtând discuții dintre cele mai stranii. Ben ne părăsește imediat ce vede un chioșc, pretinzând că are nevoie de țigări. Pariez că așteaptă cel puțin zece minute până să intre la metrou, doar ca să fie sigur că noi am plecat și nu mai are nici o șansă să ne întâlnească. Jim se duce să ia autobuzul. Cred că imită strategia lui Ben. Să sperăm că nu vor da unul peste altul. Iau metroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]