4,743 matches
-
admirabil felului în care copiii învață să se folosească de minciuni în diferite medii culturale, însă, din păcate, se pare că pînă în prezent nu s-a inițiat nici o cercetare de acest gen. Karl Scheibe (1980:15) ia apărarea atitudinii mincinoase pe baza unor "motive de ordin psihologic". Este curios că un asemenea comentariu vine din partea unui psiholog, căci, deși majoritatea specialiștilor în acest domeniu au dezbătut modurile în care răspîndirea minciunii poate fi împiedicată de educația dată de părinți copiilor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și un capitol scris de Thomas Szasz (1979:122) intitulat "Adevărurile înșelătoare ale psihiatriei", în care el acuză psihiatrii că s-ar folosi de "o groază de... teorii amăgitoare și practici viclene". Cu alte cuvinte, Szasz spune că psihiatrii sînt mincinoși. Chisholm și Feehan (1977) oferă o analiză logică detaliată a înțelesului expresiei "avînd intenția de a induce în eroare"; în scopul acestui studiu eu voi considera că înseamnă a avea intenția de a determina o persoană credulă să adopte o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
intenția mincinosului, și nu la un aspect din realitatea înconjurătoare. Mincinosul poate avea o viziune greșită asupra realității și se poate înșela chiar în privința propriilor convingeri. În conformitate cu Bok, definiția noastră nu ține cont de adevărul sau falsitatea existente în afirmația mincinoasă. Pentru că a minți nu înseamnă neapărat opusul faptului de a spune adevărul. E posibil să vorbim foarte sincer, cu bună credință, gîndindu-ne că spunem adevărul, și de fapt să greșim. Poate că Ptolemeu a prezentat informații eronate, însă n-a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în cazul în care intenția autorului este negativă. Minciunile menite să protejeze pot fi spuse în interesul unei alte persoane, care ar fi sau nu păcălitul în cauză, însă de cele mai multe ori ele sînt destinate să-l apere pe însăși mincinos, fără ca neapărat să dăuneze altcuiva. Aceste clasificări populare sînt utile însă pentru o analiză care și-a propus să elucideze mai degrabă contextul social în care apare minciuna, decît statutul ei moral (deși în capitolul 10 vom examina în linii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
duce de nas. Nu toate minciunile sau evitările de a minți pot fi explicate în funcție de contextul social în care sînt spuse. Unele minciuni sînt cel mai bine înțelese datorită faptului că reprezintă personalitatea mincinosului, în special în cazul așa-zișilor mincinoși patologici, persoanele afectate de pseudologia fantastică. În timp ce mincinoșii patologici spun minciuni în exces, există cu siguranță și indivizi care mint mult mai puțin decît ar fi de așteptat, și aceasta pentru că ei țin cont de poziția lor în societate. Acest
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o trăsătură necesară succesului. Bailey (1988:169) observă, asemenea lui Machiavelli, "că liderii care în mod convențional rămîn sinceri sînt și lipsiți de eficiență". După spusele lui Ekman (1985:21), "în mod normal este mult mai ușor să sesizezi comportamentul mincinos al unei persoane care a încercat să se sinucidă sau al persoanei cu care te-ai căsătorit decît atitudinea înșelătoare a unui diplomat sau a unui agent dublu". Deși s-ar putea ca Ekman să aibă dreptate cînd caută semne
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care a încercat să se sinucidă sau al persoanei cu care te-ai căsătorit decît atitudinea înșelătoare a unui diplomat sau a unui agent dublu". Deși s-ar putea ca Ekman să aibă dreptate cînd caută semne ale unui comportament mincinos în atitudinea celorlalți, el greșește cu siguranță în presupunerea sa că publicului i-ar fi greu să-și dea seama de neadevărul existent în ceea ce i se spune, în cazul în care mincinosul are un statut clar în ochii societății
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciuna politică a fost schițată într-un memorabil articol din The Examiner, atribuit lui Jonathan Swift de către unii și lui John Arbuthnot de către alții (Swift 1940:10). Autorul pamfletului face următoarea observație: Există un lucru esențial prin care un politician mincinos se deosebește de ceilalți mitomani și anume faptul că trebuie să aibă o memorie scurtă, necesară în diversele ocazii care apar cu fiecare oră și în care el uită de sine și se contrazice de la o afirmație la alta, în funcție de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de propagandă care îl asaltează din toate părțile, nu mai poate face deosebirea între promisiuni sincere și minciuni seducătoare. Politicienii sînt conștienți de acest lucru. De exemplu, alegerile din 1990 în Australia au fost pline de afirmații considerate a fi mincinoase. După alegeri, John Howard, un politician cunoscut, și-a rugat colegii ca în eforturile lor de a cîștiga sprijinul electoratului, să se bazeze mai puțin pe ceea ce el a numit în mod diplomatic "gimnastica semanticii". Două afirmații făcute de către liderul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
considerate minciuni de către ceilalți, incluzînd persoanele cărora le sînt adresate. În majoritatea țărilor industrializate, poate chiar în toate, sistemele juridice sînt domenii sociale în care nu predomină prezumția de bună intenție întîlnită în turnul de fildeș academic și totuși atitudinea mincinoasă, lipsită de scrupule, specifică spionilor, atrage mai degrabă cenzura decît aplauzele. Domeniul este caracterizat de diversele cerințe în privința necesității sincerității și atitudinii față de minciună a persoanelor aflate în diferite posturi jurnalistice și a utilizării strategice a modurilor orale și scrise
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
decît în alte locuri. Aceste minciuni sînt sancționate cu severitate. O trăsătură comună tuturor proceselor judiciare din orice comunitate tribală sau preindustrială este invocarea unor judecători supranaturali care ar avea dreptul de a lua decizii și de a pedepsi martorii mincinoși. Judecățile prin pedepse sau cu ajutorul mărturiilor sub jurămînt nu se bazează pe dovezile aduse în fața instanței, ci pe o intervenție supranaturală care să indice verdictul. În cele zece porunci biblice se interzice depunerea unei mărturii false, iar în legile engleze
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cei care testează piața și agențiile de publicitate creative, nu pot fi considerate "relicve istorice". Boorstin (1962:213-214) observă cu perspicacitate, referitor la Statele Unite, că: Puțini agenți publicitari sînt mincinoși... Reclamele ne zăpăcesc, nu pentru că cei care le creează sînt mincinoși, ci tocmai pentru că nu sînt... Profesia aceasta de a inventa reclame a fost bazată inițial pe conceptul de "Adevăr", însă a supraviețuit datorită puterii sale de a da Adevărului un nou înțeles. Previziunea lui Simmel pare să ne îndrepte privirea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
diferită. Într-un climat de așa-zisă rațiune economică, sîntem îndemnați să evaluăm falsitatea afirmațiilor în funcție de pierderile financiare pe care le provoacă, și mai puțin în funcție de măsura în care ele se îndepărtează de adevăr. Craswell (1991: 553) susține că reclamele mincinoase ar trebui supuse unei analize preț-profit și comparate unor reclame alternative revizuite, "menite să corecteze impresia înșelătoare". El introduce ideea că o reclamă ar trebui catalogată "în mod legal drept înșelătoare dacă și numai dacă totalul pagubelor (provocate clienților) depășește
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
reviste are de obicei o formă distinctă, semnalînd existența unor cerințe diferite în privința adevărului, deși uneori materialul publicitar are o aparență înșelătoare, încît statutul său rămîne necunoscut. Organizațiile consumatorilor s-au constituit ca zid de apărare împotriva promovării de reclame mincinoase cu privire la bunuri și servicii, însă expresia "reclamele o vorbesc de bine" rămîne echivalentul modern al vechiului proverb caveat emptor "cumpărătorul să fie cu ochii în patru". BIROCRAȚIA Doctorii, avocații, preoții, șefii de personal și multe alte persoane cu diverse profesii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cînd, înșelați sau induși în eroare de acțiuni politice, însă numai atunci cînd se află în joc interese fundamentale. Bok (1980:11) notează că atunci cînd profesioniștii acționează ca membri ai unor colectivități, ei se aventurează mai ușor în afirmații mincinoase decît atunci cînd sînt pe cont propriu. Ea folosește expresia "déformation professionelle" pentru a eticheta ceea ce de obicei se întîmplă "cînd profesioniștii dezbat între ei practici de înșelare". Un "devotament strict față de veridicitate", care își are locul în cadrul afacerilor de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de integritate ale serviciului public, în urma demisi-ei unuia dintre membrii acestei confesiuni, care fusese promovat recent într-un post de rang inferior din aparatul executiv și care "nu a reușit să înghită ceea ce el a considerat a fi o viață mincinoasă". Înșelătoria și manipularea într-o birocrație pot lua forma minciunilor spuse angajaților în privința proiectelor de avansare și a reducerii locurilor de muncă. Drept urmare, asistăm la paradoxul că, atunci cînd scandalurile birocrației ies la lumină, descoperim deseori că mulți dintre autorii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
aceste scandaluri, ar trebui să ne amintim că înșelăciunea, în special minciuna care are scopul de a proteja confidențialitatea informației, este o trăsătură acceptată a activității birocratice. Asemeni guvernului sau membrilor poliției, birocraților li se cere să fie cinstiți și mincinoși în același timp. ISTORIA ȘI TRADIȚIA Dacă putem fi păcăliți în legătură cu ceea ce se întîmplă în prezent în jurul nostru, cu cît este mai ușor să fim induși în eroare în privința unor lucruri din trecut? Cu peste două mii de ani în urmă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mod sistematic. Și viitorul, ca și trecutul, poate fi prezentat în mod înșelător. Recent, cea mai cunoscută expunere a permanentei revizuiri înșelătoare a istoriei se găsește în romanul lui Orwell, 1984. Romanul lasă neclarificate multe aspecte ale procesului de reformulare mincinoasă a istoriei (Klockars 1984a:418); poate că va trebui să așteptăm editarea unei istorii a Marii enciclopedii sovietice, pentru a avea răspunsul la aceste întrebări (vezi Taubman 1980). Însă, chiar dacă ar apărea vreodată un asemenea studiu, i-am putea da
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mai detaliat, în care subiectul dominant este minciuna instituționalizată, a fost efectuat asupra populației Azande din sudul Sudanului, de către Evans-Pritchard, la sfîrșitul anului 1920. În vremea aceea, spune el, prinții acestei comunități susțineau că oamenii de rînd "sînt vicleni și mincinoși și practică orice formă de duplicitate sau înșelătorie". Oamenii de rînd Zande au acceptat adevărul acestei caracterizări, iar valabilitatea sa este demonstrată în descrierea pe care Evans-Pritchard (1956:179) a făcut-o culturii și vieții lor sociale. Totuși, majoritatea societăților
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
societatea malgașă și în "clasele de mijloc, intelectuale, europene și americane". De exemplu, să presupunem că A îl întreabă pe B: Unde este mama ta?" Dacă B știe unde se află mama lui, în Europa și Statele Unite, ar fi considerat mincinos un răspuns de genul: "Este fie acasă, fie la cumpărături", deoarece această afirmație ar implica, în terminologia lui Grice, că B nu știe exact unde este. Însă nu același lucru s-ar întîmpla în societatea malgașă, unde oamenii "se așteaptă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
carne. Siskind (1973:85) spune: "Minciuna și secretivitatea rezolvă un conflict între obligațiile pe care le au rudele unele față de altele și o oarecare atitudine de neseriozitate". Deoarece, dacă refuzurile directe sînt insulte, nu este o insultă să fii poreclit mincinos. În această societate "minciuna este un talent social esențial". Aceeași asociație între minciună și viața economică este făcută în statul montan Lesotho, în sudul Africii, unde pămîntul fertil este o raritate și de aceea devine deseori obiectul disputelor. Ca în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
modereze antagonismul pe care îl provoacă dominația lor asupra celor slabi", după cum spune Bailey, depinde de contextul social și cultural. Există, totuși, o configurație structurală pe care am amintit-o doar în treacăt și care ar trebui analizată mai amănunțit. Mincinosul și păcălitul nu sînt neapărat două persoane diferite. Cînd aceste roluri sînt ocupate de unul și același individ, avem de-a face cu autoamăgirea. Acesta este subiectul principal în capitolul următor. 7 Auto-amăgirea și complicitatea la minciună AUTO-AMĂGIREA ȘI AUTO-ILUZIONAREA
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că, deși percepem diferența între ceea ce găsim în operele literare și ceea ce întîlnim în realitate, nu considerăm că sîntem mințiți. Patricia Waugh (1984:87-114) dedică un capitol al cărții sale Metaficțiune încercării de a răspunde la întrebarea retorică: "Sînt romancierii mincinoși?" și arată în ce mod pot fi aceștia (sau cel puțin majoritatea scriitorilor pe care-i amintește) considerați mincinoși. În general, nu luăm textele literare drept încercări ale autorilor de a păcăli cititorii. Dacă cititorii se simt sau nu înșelați
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mințiți. Patricia Waugh (1984:87-114) dedică un capitol al cărții sale Metaficțiune încercării de a răspunde la întrebarea retorică: "Sînt romancierii mincinoși?" și arată în ce mod pot fi aceștia (sau cel puțin majoritatea scriitorilor pe care-i amintește) considerați mincinoși. În general, nu luăm textele literare drept încercări ale autorilor de a păcăli cititorii. Dacă cititorii se simt sau nu înșelați în alt mod decît prin minciuni propriu-zise, este o întrebare care rămîne deschisă. Roberts (1972:23) susține că "mulți
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că pînă și "algebra transformării structurale" este substituită "pasajelor necunoscute din istorie", iar "trecutul devine o invenție a etnografului" (Leach 1987:11). Asocierea etnografiei cu minciuna a ajuns chiar să fie la modă, după cum arată și afirmația "Toți antropologii sînt mincinoși", din titlul unui articol de ziar, se pare, mai mult ca o retorică postmodernistă (Michaels 1987). Afirmația nu este detaliată de conținutul articolului (cf. Bailey 1991:103-114). Retorica lui Leach este în concordanță cu binecunoscuta remarcă a lui Lévi-Strauss (1970
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]