6,277 matches
-
moscoviți, otomanilor și suedezilor. Sistemul politic al țării, denumit deseori democrație nobiliară sau Libertatea de Aur, era caracterizat prin reducerea prin lege a puterii monarhului în favoarea Seimului controlat de șleahtici (nobilime). Acest sistem a fost un precursor al democrației și monarhiei constituționale ca și a federalismului. Cele două state care formau federația erau în mod oficial egale. este cunoscută pentru cea de-a doua constituție scrisă în lume, cât și pentru toleranța religioasă relativă, în ciuda influenței bisericii catolice în viața de
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
Jagiellon, Sigismund al II-lea Augustus. Decesul său din 1572 a fost urmat de o perioadă de trei ani de interregnum în timpul căreia s-au făcut anumite modificări constituționale, care au crescut puterea aristocrației ("șleahta") și a pus bazele unei monarhii elective. Uniunea statală a ajuns la culmea puterii în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Seimul, puternicul său parlament, era dominat de nobilii care nu s-au arătat dornici să participe la războiul de treizeci de ani, poziție datorită
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
și Lituania au renăscut separat ca țări independente în 1918. "Unirea de la Lublin" din 1 iulie 1569 a fost actul care a înlocuit uniunea personală a Regatului Poloniei și Marelui Ducat al Lituaniei cu o uniune reală bazată pe o monarhie electivă. Actul a fost necesar în urma stingerii dinastiei Jagiellonilor, regele Sigismund al II-lea August murind fără să lase urmași după trei căsătorii. S-a creat astfel Uniunea statală polono-lituaniană, numită în mod oficial "„Republica celor două națiuni”" ori "„Federația
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
poziției precare a Lituaniei în conflict cu Rusia. Eveniment crucial în istoria mai multor națiuni, Unirea de la Lublin este văzută destul de diferit de către mulți istorici. Unii o identifică drept momentul în care șleahta a ajuns la apogeul puterii ei, înlocuind monarhia absolutistă cu o oligarhie: o posibilă cauză a instabilității politice care a condus la împărțirea Poloniei, 200 de ani mai târziu. Istoricii polonezi se concentrează asupra aspectelor pozitive, subliniind crearea pașnică și rolul său în răspândirea culturii poloneze. Istoricii lituanieni
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
a creat un stat care era neobișnuit pentru acea vreme. Poate doar Republica Veneția mai existase un regim politic asemănător, și interesant este faptul că ambele republici se mai numeau și " Serenisima Republică". În vreme ce țările europene erau conduse către centralizare, monarhie absolutistă și războaie dinastice și religioase, federația polono-lituaniană se bucura de descentralizare, federalizare, democrație, toleranță religioasă și pacifism, (în condițiile în care Seimul vota de obicei împotriva planurilor regale de război). Acest sistem unic își avea rădăcinile în victoriile șleahticilor
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
religioase, federația polono-lituaniană se bucura de descentralizare, federalizare, democrație, toleranță religioasă și pacifism, (în condițiile în care Seimul vota de obicei împotriva planurilor regale de război). Acest sistem unic își avea rădăcinile în victoriile șleahticilor în luptele sociale și cu monarhia. De-a lungul timpului, șleahta a cumulat suficiente privilegii, (așa cum erau cel stabilite de Actul Nihil novi din 1505), încât nici un rege nu putea spera să înfrângă puterea nobililor. Sistemul politic al federației nu poate fi încadrat cu ușurință într-
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
politic, prin adoptarea Constituției poloneze din 3 mai 1791, prima Constituție scrisă din Europa și a doua din lume după Constituția Statelor Unite ale Americii, care fusese adoptată în 1789. Această constituție revoluționară a reformulat statutul țarii ca fiind unul unitar cu o monarhie ereditară și a abolit numeroase prevederi dăunătoare ale vechiului sistem. Noua constituție prevedea: Reformele au venit însă prea târziu, până în cele din urmă Uniunea statală polono-lituaniană fiind invadată din toate părțile de vecini. Această constituție nu a fost niciodată pe
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
acorde lui Ludovic iertarea fără o mărturisire publică a păcatelor lui în care regele a fost văzut ca o persoană imorală, nevrednic de a purta titlul de rege creștin. Trâmbițată în întreaga țară de către cler, mărturisirea regală a pătat prestigiul monarhiei. Regele a scăpat de la moarte și după liturghia de mulțumire celebrată la Notre-Dame de Metz, în prezența familiei regale, întreaga țară și-a numit regele cu calificativul "Louis le Bien-Aimé". Cu toate acestea, Ludovic al XV-lea a resimțit dureros
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
parte din Imperiul otoman, moneda otomană ar fi urmat să fie utilizată pe teritoriul Bosniei iar sultanul să fie recunoscut drept suveran. Cu toate acestea, în 1878 perioada dominației otomane asupra Bosniei-Herțegovina ia sfârșit și începe perioada stăpânirii austro-ungare. Dubla Monarhie a ocupat din punct de vedere militar Bosnia-Herțegovina în 1878, însă a nu a anexat teritoriul. Principalul motiv pentru care teritoriul a fost ocupat a fost teama de a nu fi anexat de către Serbia sau Muntenegru, profitând de slăbiciunea Imperiului
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
ortodocșii au fost dezamăgiți de măsurile adoptate. Austro-Ungaria nu exercita în mod formal suveranitatea asupra teritoriului, prin urmare a existat, inițial, o mare reticență în a investi în dezvoltarea economică. Pentru a nu adânci tensiunile între cele două componente ale Monarhiei (atât Austria cât și Ungaria aveau graniță cu Bosnia) și tensiunile etnice deja existente s-a luat decizia ca administrarea Bosniei să fie făcută "în comun", de fapt fiind coordonată de către ministrul de finanțe, unul din cei trei miniștri comuni
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
propriul sistem de educație). Lipsa unui statut clar al Bosniei-Herțegovina a determinat probleme în legătură cu dreptul aplicabil. Deoarece Ungaria și Austria aveau sisteme juridice diferite, în Bosnia-Herțegovina s-a aplicat Codul militar de justiție (armata era una din instituțiile comune ale Monarhiei) și au fost menținute în mare măsură instanțele bazate pe dreptul islamic. Un alt obstacol în calea dezvoltării economice l-a constituit faptul că Bosnia a devenit victima tensiunilor dintre cele două componente ale Monarhiei. Ungaria a blocat în mod
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
una din instituțiile comune ale Monarhiei) și au fost menținute în mare măsură instanțele bazate pe dreptul islamic. Un alt obstacol în calea dezvoltării economice l-a constituit faptul că Bosnia a devenit victima tensiunilor dintre cele două componente ale Monarhiei. Ungaria a blocat în mod constant construirea unor căi ferate care să realizeze legătura cu Dalmația (aflată în componența Austriei). Această opoziție a frânat dezvoltarea economică a provinciei. Un alt proces esențial în aceasă perioadă este finalizarea procesului de identificare
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
musulmani s-au arătat sensibili la această propagandă și s-au implicat în mișcările naționaliste sârba sau croată sau au îmbrățișat ideea constituirii unui stat comun al slavilor din sud, idee tot mai populară în rândul slavilor sudici din Dubla Monarhie la începutul secolului XX. La începutul secolului XX, Bosnia a devenit principalul obiectiv al aspirațiilor teritoriale ale Regatului Serbiei. Populația sârbă reprezenta majoritatea relativă în provincie și o parte din musulmani erau partizani ai identității sârbe. În plus, populația sârbă
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
ale Regatului Serbiei. Populația sârbă reprezenta majoritatea relativă în provincie și o parte din musulmani erau partizani ai identității sârbe. În plus, populația sârbă era frustrată de menținerea obligațiilor feudale și de atitudinea autorităților austriece, care considerau că loialitatea față de Monarhie era cel mult îndoielnică astfel că exercitau un control strict asupra sistemului de învățământ și activităților organizațiilor sârbe. Nemulțumirile populației sârbe au sporit în anul 1908, când Austro-Ungaria a anexat în mod oficial Bosnia-Herțegovina, în mod evident pentru a contracara
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
a Statului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenit ulterior, în 1929, Regatul Iugoslaviei. Pentru Bosnia-Herțegovina începe o nouă perioadă a istoriei sale. În general pentru Bosnia și Herțegovina perioada dominației austro-ungare a constituit o perioadă de intrare în modernitate, însă reformele Monarhiei au fost incomplete, au păstrat o structură socială în mod evident perimată și au determinat o dezvoltare inegală a provinciei. În 1918 Bosnia și Herțegovina intră în componența Regatului Sârbo-Croato-Sloven (care s-a transformat în 1929 în Regatul Iugoslaviei), în calitate de
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
Iugoslavă Musulmană, a făcut parte din majoritatea guvernelor Iugoslaviei interbelice. Regatul iugoslav a conservat structura socială însă a înlăturat multe din obligațiile feudale și a efectuat anumite reforme agrare limitate. Deși primul ministru Pașici a propus exproprierea latifundiilor beilor bosnieci, monarhia iugoslavă a refuzat această propunere. Bosnia a fost una dintre cele mai sărace regiuni ale Iugoslaviei, însă, spre deosebire de zonele vecine (Serbia, Croația și Muntenegru), mișcarea comunistă nu a fost deosebit de populară în perioada interbelică. În regiunea Herțegovine occidentale a fost
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
au ignorat aceste abuzuri, lupta contra germanilor constituind prioritatea momentului. În anul 1945 forțele germane sunt alungate din Bosnia-Herțegovina și din Iugoslavia. Iosip Broz Tito proclamă statul comunist iugoslav format din cele șase republici (inclusiv Bosnia și Herțegovina) și abolirea monarhiei. Bosnia intră într-o nouă fază a istoriei sale. Prin declarația de la Jajce din 1943, Bosnia-Herțegovina a fost proclamată ca republică a noii Federații Iugoslave în limitele administrative din perioada Imperiului Otoman. Aceste limite administrative au fost menținute, iar în
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
Poloniei de azi este " Polska", care poate fi tradus că "Republică Polonia". Totuși, o asemenea traducere, atunci când se vorbește despre statul care a existat între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, poate genera confuzii, de vreme ce atunci "" era o monarhie. Pentru acea perioadă, "Rzeczpospolita" poate fi tradus mai potrivit că "Federație", ca în cazul "Federația polono-lituaniană". Cuvântul "Rzeczpospolita" este folosit pentru a numi trei perioade din istoria Poloniei: Se mai folosesc și alte expresii înrudite: Popoarele care au facut la
Rzeczpospolita () [Corola-website/Science/302143_a_303472]
-
și fostele frontiere. Noul stat recreat era formal ducat independent aliat cu Franța, aflat în cadrul unei uniuni personale cu regatul Saxoniei. Regele Frederic Augustus I al Saxoniei a fost obligat de Napoleon să-și guverneze noul domeniu ca pe o monarhie constituțională, cu un parlament (Seimul). Totuși, ducatului nu i s-a permis niciodată să se dezvolte ca stat independent. Domnia lui Frederic Augustus a fost subordonată necesităților franceze ("raison d'état"), Franța tratând ducatul mai degrabă ca pe o sursă
Ducatul Varșoviei () [Corola-website/Science/302146_a_303475]
-
vârsta de zece ani. La prestigiosul Gimnaziu Stoiunina, o prietenă apropiată a ei a fost sora mai mică a lui Vladimir Nabokov, Olga. Cele două fete împărtășeau un interes intens față de politică și aveau să dezbată la : în timp ce Nabokova apară monarhia constituțională, Rând sprijinea idealurile republicane. Ea avea doisprezece ani la momentul Revoluției din Februarie 1917, evenimente în care ținea cu Alexandr Kerenski împotriva tarului Nicolae al II-lea. Revoluția din Octombrie și dominația bolșevica a lui Vladimir Lenin i-au
Ayn Rand () [Corola-website/Science/302160_a_303489]
-
dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa
Unirea Transilvaniei cu România () [Corola-website/Science/302497_a_303826]
-
a căsătorit cu Marie Josephine Louise de Savoia, prințesă a Sardiniei și a Piedmontului însă cuplul n-a avut copii. În ianuarie 1792, Adunarea Legislativă a declarat toți prinții emigranți, trădători ai Franței. Proprietățile și titlurile lor au fost confiscate. Monarhia franceză a fost abolită de Convenția Națională la 21 septembrie 1792. Ludovic al XVI-lea a fost executat în ianuarie 1793 iar prinții din exil l-au proclamat pe fiul său, Louis Charles, rege sub numele de Ludovic al XVII
Ludovic al XVIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302519_a_303848]
-
l-au proclamat pe fiul său, Louis Charles, rege sub numele de Ludovic al XVII-lea al Franței. Contele de Provence aflat în Țările de Jos s-a autoproclamat regent pentru nepotul său care era prea tânăr pentru domnie. De vreme ce monarhia fusese abolită de câteva luni, Ludovic al XVII-lea de fapt n-a domnit niciodată. Tânărul Ludovic XVII moare în iunie 1795 iar la 16 iunie prinții din exil îl proclamă pe Contele de Provence rege sub numele de Ludovic
Ludovic al XVIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302519_a_303848]
-
După căderea lui Napoleon în 1814, a fost restaurat în Franța regimul monarhic, deși Vechiul Regim, care a existat înaintea Revoluției, nu a mai putut fi restaurat. Constituția octroaiată de Ludovic al XVIII-lea a aplicat un sistem limitat de monarhie parlamentară. Ludovic al XVIII-lea a dus o politică internă conform intereselor aristocrației funciare emigrate în timpul Revoluției peste hotare și care a revenit în urma Restaurației. Deși a încercat să aducă reconcilierea între francezi, s-a confruntat deseori cu opoziția fanatică
Ludovic al XVIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302519_a_303848]
-
fiind o populație care se află în subordinea unei “autorități”, căreia populația îi transferă din dreptul ei natural numai puterea strict necesară pentru a asigura pacea internă și apărarea comună împotriva atacurilor din exterior. Indiferent de faptul că este o monarhie, aristocrație sau democrație (Hobbes având o preferință puternică pentru o monarhie), puterea suverană trebuie să fie un "Leviathan", cu o autoritate absolută. Leviathan-ul era conceput ca o putere pur seculară prezentată sub forma unei figuri mitice care îi supune pe
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]