5,749 matches
-
Cerul fusese toată ziua îmbrobodit cu niște nori albicioși, cum îi lâna oilor înaintea spălatului, și cerul părea gata-gata să sloboadă un roi de fulgi. Și uite-așa, când coboram valea Obrejii, uitându-mă, fără să vreau, în urmă în nădejdea că s-ar putea să-i zăresc pe-ai mei, coborând din Dealul Târgului numai ce-mi apare, venind dinspre Fălticeni, o arătare mare, cenușie, prin dreptul pâlcului de copaci de la Giurgiu, la vreun kilometru și jumătate, venind chiar pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
la Liceul "Nicu Gane" din Fălticeni, omul adus aici de la Inspectoratul Școlar și care mă prezentase rectorului Constantin Corduneanu, în 1967, la venirea mea în Institut, asigurându-l că sunt "un tânăr, care promite să fie un cadru didactic de nădejde". Acum, îmi întinse mâna, cu înțelegere și compasiune, zicând: Dragul meu, n-am prea înțeles în ce sens ești victima revoluției culturale din China... Sunt noi măsuri restrictive și într-o ciudată măsură represive la adresa unei părți a intelectualității... Sper
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
român. Și după protestele și frământările care-au cuprins și încins, în toamnă, toată țara, s-au ridicat în fruntea țării partizanii alianței cu Axa, cu Germania, cu Italia. Regele a fost alungat și țara a alunecat în război, cu nădejdea că recuperează ceea ce fusese silită să cedeze fără luptă. În familia Dimitriu liniștea s-a spulberat. A intrat în casă și-n inimi ca o dihonie înspăimântătoare grija, mâhnirea. Băiatul mai mare, Constantin, abia ieșit din școala de ofițeri, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Așa cum obișnuiam aproape săptămână de săptămână. Și, în timpul mesei, Vera l-a rugat: Bițu, te rog să ai grijă de Mihai. Plec în Suedia. La fată. O să rămân acolo poate o lună. Poate două. Și cât oi fi plecată, am nădejde în tine. Sfătuiți-vă! Întâlniți-vă! Organizați-vă împreună! Și dacă-i este noaptea urât, dormiți împreună. La tine ori la noi. Că el a fost operat. Apoi, noi am plecat la gară. El s-a îndreptat spre locuința sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
asta avea să ia o Întorsătură nu tocmai ușoară după ce n-au mai venit zilierii, iar la o săptămână și ceva s-a isprăvit tot stocul de tuburi din curte. Atunci a fost când a trebuit să ne apucăm cu nădejde toți trei de bătut tuburi. Era În definitiv și asta o metodă de a mă menține pe linia de plutire, care mi se păruse c-o epuizasem, chiar dacă până acum nu mai făcusem așa ceva. Până la urmă era o meserie, măcar că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
jur-Împrejur cu ciocanul. Izbeam din toți rărunchii pe Întreaga circumferință, de câte două-trei ori după fiecare cancioc de material. Forma se umplea până-n gură după vreo treizeci de astfel de operații, și numaidecât puteam să văd cu câtă grijă și nădejde mi-am făcut treaba, când trăgeam forma de pe tub și el rămânea În picioare ori se năruia și redevenea grămada de ciment și nisip din care-l făcusem. Era și asta o meserie dată dracului, căci oricum la sfârșitul fiecărei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe Andrei, Încadrat ca sudor, dar nescutit să pună osul la tuburi. Mai făcea și pe paznicul vechiul meu tovarăș de baros aspirant la tot felul de licențe. El și Laur Înnoptau acolo, Însă doar În Andrei Își punea moșu’ nădejdea, el răspundea de tot ce mișcă din gestiunea Unității pe timpul nopții. Față de atâtea funcții și atâta bătaie de cap, ce-ar mai fi contat amărâtul ăla de salariu de sudor, pentru care semna de două ori pe lună pe stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și toate le plinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de Viață, vino și te sălășluiește Întru noi și ne curățește de toată Întinarea și mântuiește-te... O arătare de fiecare zi se ivi deasupra pervazului ferestrei, În timp ce Andrei Îi trage cu nădejde cu frânturile lui de slujbă, cu rugăciunile și strigările lui. — Reșou’, Andrei, reșou’! se rățoiește Leontina. Ai văzut cât a plătit coerentu’ Victor luna trecută. — Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și să-i spun mamă, dragostea mea, iubirea mea, ce dor mi-a fost de tine și bine că te-am regăsit, n-am să te mai pierd niciodată, mămica mea Felicia măcelărită și hăcuită-n halu’ ăla, care-n nădejdea surorilor ei ar fi dus-o la Mortu’ Fript, scorpiile, dar de-acum se mai potolise zăpușeala și Ortansa cu Viorel rodeau ca niște iepuri din a doua tranșă de porumb fiert cu rezistența lui Andrei. Noi picoteam lungiți În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe lângă alea patru sute. Vai de sufletul moșului, cât se mai frământa pentru noi. Tot scărpinându-se-n buzunare cu boantele alea de mâini, În așteptarea lui fii-su, Își mai scosese patru miare pe cocoașa noastră. N-am fi tras nădejde altminteri că omul ăla ne-ar fi plătit manopera closetului altfel decât tot prin moș Victor, care din tot aranjamentul ăsta și-ar mai fi scos câteva mii, ca să ne lase și nouă câteva sute pentru o fripturică. Știam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
douăzeci de sute În palmă. Știam că nu-s pentru salam banii ăia. Erau aranjamentele lor mai vechi și mai noi, văzusem și altădată cu părințelul cum moșu’ Îl ungea și-l mânjea pe ăsta ca pe un asociat de nădejde Întru furăciuni de tot felul ce-i era. N-o fi știind moșu’ că noi știm și d-aia zice că pentru salam, dar la o adică puțin Îi pasă ce știm noi ori ce ne dă mâna nouă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
scot barem din incintă. Câinii ăștia, eh, parc-a dat strechea-n ei... Au ieșit Împreună. Zarva lătrăturilor și chelălăiturilor era Într-adevăr mai mare ca-n alte nopți. De bună seamă că ei simțiseră mai mult decât Cosmescu. Trăgeam nădejde să nu mai apară nimeni, cel puțin până se Întoarce Andrei. Cinci minute bune a durat până să-l scoată pe poartă pe Cosmescu și să-l pună pe drumul cel bun, spre șoseaua de centură și spre abatorul nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
o vezi pe mută Îi bei apă din pizdă și cum i-a tras-o el În noaptea aia când a dormit aicea și ce oameni de treabă sunt ăștia, Steluța și Pepino, de cuvânt și să-ți pui toată nădejdea-n ei, de n-ar mai fi avut mult până să m-adoarmă și pe mine. Dar, la o jumătate de minut după ce au dispărut copiii, păru să-și aducă aminte de ceva care-l făcu s-o zbughească după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
are și certificat eliberat de Ministerul Sănătății. Atunci? Atunci să nu dăm aiurea-n fiert că n-avem la ce să ne facem griji. Uite-l pe Pepino, ăsta-i chiar omul nostru, Pepino ne va ajuta. Pepino e de nădejde și cu sânge-n pulă de desființează sute de kilometri de graniță și divizii Întregi de grăniceri, mugind ca un ciclon devastator peste tot țarcul ăsta de căcat. — Mmmmââî uitasemmm demm tine. Andreimmm, Dacămmm n-ai mmmai scris și-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
văzut de amar de vreme: splină și bojoc, un pachet barosan de vreo două kile, fiindcă avea un văr și la abatorul din Timișoara, dar uitase probabil de butelie, dacă nu cumva special ne ispitea cu bunătățile alea, tot În nădejdea că părințelul se va simți și-i va da bani s-o umple. Sărmanul Pepino, barem de foc să-i lăsăm, că de-ale gurii s-o descurca el. Adică noi plecăm și scăpăm, și el rămâne de caraulă aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
buzunarele blugilor ăia noi și prin buzunarele cu fermoare ale nenorocirii ăleia de scurtă cu guler de miel, și să constatăm că n-are un leuț chior. Ce are de gând În definitiv? O avea și el niște tovarăși de nădejde prin orașul ăsta, care să ne arate și să ne ajute... Păi vedeam că orașul e pustiu, și ce dacă-i pustiu? Încotro o luăm și pe ce ne bazăm? Hansi ar trebui să știe. Păi Pepino, da, observasem și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
că orașul e pustiu, și ce dacă-i pustiu? Încotro o luăm și pe ce ne bazăm? Hansi ar trebui să știe. Păi Pepino, da, observasem și noi că ăsta luase ieri lichidarea de la centrala lui termică, și tot În nădejdea banilor văzuți la Andrei, sărise ca un dobitoc să umple butelia și să-l Îndoape pe văr-su cu prăjeală de splină și bojoc și-au turnat În ei nesimțiții la rachiu de drojdie cât ne-ar fi ajuns nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
A dispărut În Întuneric, a ieșit probabil de pe terasa localului ca să ceară prin Împrejurimi, iar după un sfert de oră s-a Întors la masa noastră cu trei halbe de bere și un carton cu șase mici, bravo, barosane! În nădejdea lui Laur ne-am fi lungit până mâine dimineață, dar am insistat să mergem. Mâine ieșim devreme pe plajă și avem o grămadă de treabă, așa că după o jumătate de oră ne-am despărțit de puști sătui și plini ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
prânz Îți iei tot atâta fără să dai la sapă. Numai de-ar ține Dumnezeu vremea bună până-n septembrie Încolo, vere, până atuncea ne Îmbrăcăm toți trei și punem și câte o jumătate de milion deoparte. Păi Neli e de nădejde, vere, peste tot pe unde-am fost m-am ajutat cu ea. I-o fată cuminte și ascultătoare dacă știi cum s-o iei. S-o vezi cum muncește și la sapă și la târnăcop ca și-un bărbat. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ars de soare. Zăpușeala era mare, nici o fărâmă de nour, cerul parcă blestemat, rămânea gol și uscat, și după asfințitul soarelui. „... Oari cât’ a mai țâni săcita aiasta.. ?!”, se întrebau cu îngrijorarea întipărită pe chip, oamenii ogoarelor... Dar, tot trăgeau nădejde, măcar într-o bură de ploaie... o bură măcar... Ei nu se lasă, tot trag nădejde că nu-i va lăsa Dumnezeu să moară. Rugăciunile pe ogoare pentru ploaie, nu mai conteneau... nădejdile nu se stingeau... Seceta, însă, nu slăbea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
uscat, și după asfințitul soarelui. „... Oari cât’ a mai țâni săcita aiasta.. ?!”, se întrebau cu îngrijorarea întipărită pe chip, oamenii ogoarelor... Dar, tot trăgeau nădejde, măcar într-o bură de ploaie... o bură măcar... Ei nu se lasă, tot trag nădejde că nu-i va lăsa Dumnezeu să moară. Rugăciunile pe ogoare pentru ploaie, nu mai conteneau... nădejdile nu se stingeau... Seceta, însă, nu slăbea ba dimpotrivă, parcă mai îndârjită pârjolea totul fără milă. Păpușoiul a fost compromis, n-a plouat
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pe chip, oamenii ogoarelor... Dar, tot trăgeau nădejde, măcar într-o bură de ploaie... o bură măcar... Ei nu se lasă, tot trag nădejde că nu-i va lăsa Dumnezeu să moară. Rugăciunile pe ogoare pentru ploaie, nu mai conteneau... nădejdile nu se stingeau... Seceta, însă, nu slăbea ba dimpotrivă, parcă mai îndârjită pârjolea totul fără milă. Păpușoiul a fost compromis, n-a plouat în luna mai deloc, nici o picătură. Vitele și oamenii erau amenințați cu foametea... Bietele animale zbierau de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
-se să spuie mai mult, și, toți îl priviră din urmă, făcând semnul crucii de mai multe ori. „ - Fiți liniștiți, oameni buni... fiți liniștiți, că ne vor scăpa !” Murmura mai mult pentru sine cu gândul la.. „ - bieții de ei, câtă nădejde își pun în...câtă..?!”. .. După două zile, în timp ce trupele de securitate îl căutau, răscolind pădurea de la poalele Bivolului, și satele din jur, Baltă cobora versantul vestic al Stânișoarei, pe cursul prăpăstios al Fărcașei, și făcu acelaș lucru în Borca și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
la Chei..!” Se ridică în picioare, în toată statura-i înaltă și impunătoare, îndreptându-și cureaua pistolului mitralieră pe un umăr, și sacul cu muniție pe celălalt, și-și continuă gândul. Noi suntem gata să-i înfruntăm cu tărie și nădejde în Dumnezeu, care ne va ajuta.!” „... Curaj, băieți !”. Și, dintr-o pornire spontană, acolo lângă mormântul camaradului lor căzut, primul dintre ei, se prinseră toți într-o îmbrățișare, dar ce îmbrățișare a fost aceea... care, părea să fie cea de pe
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
semeți, cu toată suferința îndurată.. decât să și-l aplece, să se umilească în fața călăilor comuniști. „Câtă mândrie !.. Ce moștenire.. de la străbunii lui !”, stai și te gândesti. Prin ochii lui negri, câte nu spune !.. Spune amarul unei vieți îndurate.. spune nădejdile neîmplinite.. spune focul dorințelor care-l mistuie. Fruntea când i se luminează de un gând mântuitor, când se întunecă la gândul zilelor mai grele si mai rele. Buzele sale zdrobite de patul armei, îngânând ceva, numai de el știut, care
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]