5,006 matches
-
Creangă se oprește asupra trăirilor interioare, analizând efectele unei anumite situații sau relații interumane din perspectivă psihologică uneori: „Na! Dănilă, zise el in gândul său, așa-i ca-i sfeclit o?”, „«Ia, acu-i acu», zise Prepeleac în gândul său oftând”. Încercarea labirintului din perspectiva „drumului spre centrul ființei”, are ca punct de plecare gândul de a construi o biserică. Locul ales pentru înălțarea bisericii este pajiștea de lângă heleșteu, care aparține dracilor, motiv pentru a i se oferi lui Dănilă ceea ce
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Paști. A fost trist, dar Mama a știut să ne treacă cu înțelepciune prin acele vămi ale istoriei. Așa ne-am trăit tradițiile. V.P.: " Ce pustiu ar fi spațiul, dacă nu ar fi punctat de biserici", spunea Petre Țuțea. (Iurie oftează, zâmbește reținut.) I.M.: Da, așa este. Și altceva: noi nu purtam cravată de pionier. Nu ne permiteau părinții să purtăm așa ceva. Tata a fost combatant în armata română. A luptat pe front. Sovieticii nu l-au agreat deloc. La serbările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
de trei zile. În timp ce el bate drumurile pe la bolnavii lui, ea stă să cîrpească ciorapi. Și ce se mai plictisește [Ø]! Și cît ar vrea să stea într-un oraș, să joace polca în fiecare seară... Biata femeiușcă! Aici [Ø] oftează cu gura căscată după dragoste, cum oftează crapul după apă pe masa din bucătărie. Cu trei vorbe galante, [Ø]e-n stare să te adore, sînt sigur! Ar fi duios, încîntător!... Dar cum să te descororosești de ea după aceea
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
pe la bolnavii lui, ea stă să cîrpească ciorapi. Și ce se mai plictisește [Ø]! Și cît ar vrea să stea într-un oraș, să joace polca în fiecare seară... Biata femeiușcă! Aici [Ø] oftează cu gura căscată după dragoste, cum oftează crapul după apă pe masa din bucătărie. Cu trei vorbe galante, [Ø]e-n stare să te adore, sînt sigur! Ar fi duios, încîntător!... Dar cum să te descororosești de ea după aceea?] (Trad. de Demostene Botez, E. L. U
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
București, 1967, p. 139) Treptat, anaforicele folosite de Rodolphe trec de la referința personală Emma Bovary (elle/ea) la o referință imprecisă, situată la limita dintre non-persoană și persoană (on7), pentru a aluneca într-o infranominalizare (Ça: ça bâille [asta]8 oftează). Comparația animală (ca un crap) îi retrage referentului valoarea sa de personă 9, pînă la excluderea sa totală (cela [Ø] ce structură impersonală, en de ea). Așa cum comentează M.-E. Conte (1990:222): Este evident că nu genul natural, nici
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
o pensie de trei sute? Amu, io i-aș împușca pe tăți care nu vor să lucre pământu’. Ce, America-i mai deșteaptă ca România? Tinerii noștri umblă să fure, să cerceteze banii prin alte țări... - Aveți copii? Se oprește și oftează. Călcâiul ciubotei desprinde lutul galben de pe celălalt picior. - Am. Unu... În Austria, de pe timpu’ lui Ceaușescu... Dacă are servici acolo... Amu, s-au înmulțit hiarele pe noi... Te mâncă lupchii pe deal, că n-are cine să mai duce la
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
din ce în ce mai în vârstă, ceea ce înseamnă că va fi o mare problemă în douăzeci-treizeci de ani.) La supermagazin produsele expuse prea sus sau prea jos sunt imposibil de ajuns pentru persoanele în vârstă: nici măcar nu merită efortul, își zic ei și oftează. Voi găsi în altă parte. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul lucrurilor grele, cum ar fi sucurile sau cutiile mari cu detergent. Dacă nu le poți trage spre tine ușor, ca apoi să le faci să alunece în cărucior
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
limpede glasul viorii și parcă îl vezi pe lăutarul din fruntea bandei cum își lasă obrazul oacheș pe trupul ei a mângâiere, iar arcușul o face să doinească, să vorbească cu glas de bucium sau de ciocârlie, iar uneori...să ofteze. Nu mai știu, dragă prietene, dacă pe atunci știam măcar un vers din catrenele scrise la adresa hanului. Dă-mi voie să-ți amintesc despre faptul că Mihai Codreanu, într-una din ieșirile „de studiu” la han, împreună cu clasa în care
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
a fost mai bine și mai rai. De hainele-mi întoarse, ca școlar de-atâți ciorapi și de cămăși cârpite ți se-ngroșau sărmanii ochelari și degetele-n apă înroșite. În plin război, la bacalaureat departe tu erai și ai oftat să-mi dai costumul nou și elegant întâiul care eu l-am câștigat. La propunerea învățătorilor din sat, soții Grosu și Ichim, și la îndemnul tatei care îmi spunea du-te Georgică la școală mai departe să înveți carte să
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
lepădându-și cel de pe urmă anteriu, au rădicat cu gulerul unui surtuc de modă și ale sale pretenții de a face parte din Evropa țivilizată. Și când au descoperit că psihi mu se tălmăcește moldovenește ma belle, atunci, sărmanul! au oftat din greu, din suflet și din inimă, și au zis că nu e de trăit în lume, că n-au mai rămas credință!“ Prin virtuțile lui sintetice, pasajul din urmă v ar putea scuti de citirea mai departe a cărții
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
acum". Interogațiile ironizează și ele limbajul nobil al textelor poetice și propun o schimbare de viziune: "Când o să pot atinge cu mâna un gând/din cireada care-mi defilează în rând/ în cadențatul visului răsuflet?...", "Suntem trei - cu tăcerea... Cine oftează/ visând pe-al nemuririi bolovan?..." Termeni ca bolovan, cireadă, distrug voit seriozitatea textului. De fiecare dată alunecările în reverie, meditație sunt amendate. Până și textele de tip epitaf, meditații pe tema condiției umane, retrospective asupra existenței sunt parodiate. Lamentației specifice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și de modul în care e prezentată lumea ("atârnate"). Se refuză poezia descriptivă propriu-zisă, motiv pentru care inanimatul devine animat, elementul posibil șocant e integrat cu naturalețe: "departe mahalalele atârnate de oraș/ lătrau un prinț sau o umbră care a oftat". Retorica incertitudinii e și ea prezentă în aceste oscilații în definirea tabloului, reafirmându-se astfel inconsistența lumii. Aceeași tehnică a ironizării se regăsește și în Moment solemn. Se creează întâi un spațiu nedefinit, "undeva în China Meridională". Neprecizarea coordonatelor duce
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poetizare a universului banal, lumii aparent prozaice oferindu-i-se drept de existență în poezie: "Prin cristale se-mprăștia o amintire plutind/ precum scama plopilor pe înserat;/ departe mahalalele atârnate de oraș/ lătrau un prinț sau o umbră care a oftat." (Preparative de tăcere, Constant Tonegaru). Un alt text se constituie din suprapunerea unor imagini fotografice, detalii surprinse în manieră caragialeană, ca în La Moși: "Tramvaiul vechi era tras pe linia moartă,/ la o casă o fereastră era deschisă la etaj
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
calendarul ar trebui să-și fluture disperat și ridicol cele câteva file/ și, în orice caz, liniștea să amenințe ca o armă". Pretutindeni, la Geo Dumitrescu, regăsim aceeași tratare ironică a clișeelor poeziei de meditație, a tradiției interogațiilor existențiale: Cine oftează/ visând pe-al nemuririi bolovan?" Lumea văzută ca intertext, criza apropiată de cea a spiritului postmodern, sub presiunea unei civilizații sufocante se regăsesc și în versurile lui Ion Caraion: "Orașele reci/ au intrat pe ferestre în biblioteci/ și până în ziuă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Colosul vrea să se ridice din somn și din noroi! Templul din spinare-i se clatină și se croiește, columnele susținătoare pornesc în lături, iar idolul din templu, cu cununa căzută, cu brațe disperate, aleargă să scape de pieire”2). „Oftînd, palate de-ți lucrez,/ Eu știu și bine a dărîma”, amenință „muncitorul” lui Bacovia, în consonanță cu „declarațiile de principii” ale „marxiștilor” din presă. Rar în zilele noastre, prezent doar în reportajele de la poliție și în cronicile judiciare, „monstru” era
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de plumb,/ Și flori de plumb și funerar vestmînt-/Stam singur în cavou... și era vînt.../ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.) îl întîlnim în „Panoramă” („în jurul meu corpuri de ceară,/ Cu hîde și fixe priviri./.../ în racle de sticlă - princese/ Oftau, în dantele, mecanic”.), în „Poemă în oglindă” („Vezi, din anticul fotoliu - /Agonia violetă,/ Catafalcul,/Și grădina cangrenată”), în „Sepulcre violate” („Și ce-am văzut era straniu/într-un copac am găsit un craniu,/Pe o cruce niște cozi blonde”.), în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sufletul, deplin”.3) Grav în toate, Bacovia s-a angajat cu maximă seriozitate în „jocurile” de acest gen, iar faptul a lăsat urme asupra sa. „Princese” între curiozități, poemul „Panoramă” o cuprinde și pe aceasta: „în racle de sticlă - princese/ Oftau, în dantele, mecanic”1). Fiecare înțelege că e vorba de niște vitrine cu păpuși animate de un mecanism invizibil. Dar de ce „princese” și nu „prințese”? Nu cumva Bacovia, care nu-i suferea pe pedanți, comite el însuși aci păcatul de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
acesta din urmă lipsind din poezia sa1). Ce fel de îndrăgostiți însă? Dintre cei chinuiți de povara sentimentului, atinși de disperare. Siluetele lor se desenează, prima dată, în „Nervi de toamnă”: „E toamnă, e foșnet, e somn.../ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plînset, e gol.../ Și-i frig, și burează.// Amanții, mai bolnavi, mai triști,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate -/ Iar frunze, de veșnicul somn,/ Cad grele, udate.// Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc,/ Și-amanții profund
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
titluri de rubrici. El e în „aerul timpului”, inevitabil. Recurgem la vorbele lui pentru a caracteriza nebunia lumii contemporane, violența, sărăcia, lipsa de perspectivă, mizeria, disperarea. Iar acesta nu mai e un gest de afectație literară, ci unul firesc, evocator. Oftăm cu Bacovia („Ce lume goală de vise”), ne arătăm sceptici („O, țară tristă, plină de humor”) sau ironizăm împreună cu el („Vor fi acum de toate...”). Trăim deci și „ca-n Caragiale” și ca-n Bacovia. Lumea romînească oscilează permanent între
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
În subiect. De ce Luceafărul n-ar fi o metaforă a aspirației lumii veșnice către lumea pământeană? 3. Chiar somnul fetei este o metaforă, dacă se admite că somnul e o presimțire a morții: „Iar ea vorbind cu el În somn, Oftând din greu suspină...” Prin somn, Cătălina intră În relație cu lumea nemuritoare, de fapt cu lumea de dincolo de moarte. 4.În strofa: „Privea În zare cum pe mări Răsare și străluce Pe mișcătoarele cărări / Corăbii negre duce...” există o bogată
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
zgomot, liniștea capătă o proprietate rară: poate fi auzită, poate fi conștientizată în toată splendoarea ei. Preț de-o țigară a muncitorului harnic nevoie-mare. După care acesta repune picamărul în funcțiune, zgomotul revine brusc, iar tu, chior de somn încă, oftezi cu nostalgia liniștii trecute. Cam așa și cu politica românească. De sărbători, orice fel de sărbători ar fi ele, dar acum mă refer la cele pascale care abia s-au sfârșit, am senzația aceea de evadare totală din zgomot. Picamărul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
rechizitele școlare necesare programului școlar; - solicită permanent atenția profesorului; - își deranjează colegii cu atitudinea și neștiința sa; - este dezinteresat să învețe ceva nou; Elevul depresiv - nimic nu-i stârnește curiozitatea; - stă izolat de ceilalți colegi; - de obicei, este comod și oftează; - are sentimente de inutilitate, frustrare, autodepreciere și oboseală; - are o percepție negativă față de sine și față de ceilalți; Elevul agresiv - este intolerant la frustrări; - nu are capacitate de autocontrol; - are izbucniri frecvente; - este interesat de satisfacerea propriilor trebuințe; - îi culpabilizează pe
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
le voi citi cât de curând pentru că le am găsit, acest profesor este „om”, nu de aceia întâlniți pe coridoarele liceului din Târg.[...] Ieri fulgii de zăpadă cădeau ca niște note din coarde obosite. Pe vremea asta fără soare am oftat cu jale căci am văzut mulți sărmani scrâșnind amar din dinți ... Și eu am scrâșnit din dinți cu ură și am zis în sinea mea: Aceasta este fericirea oamenilor adusă de conducătorii „iubiți” și „dragi”. Mi se 186 rupe inima
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
că viața poporului este așa de fericită cum n-a mai fost niciodată? Ce fel de români sunt aceștia? 4-XII-955. [...] În seara aceasta când împlinesc 18 ani și când vă scriu vouă această scrisoare îmi arunc privirea în trecut și oftez amar căci îmi aduc aminte de cele mai negre zile din viața mea. Era o zi frumoasă de septembrie a anului 1952. În această zi pe care n-am s-o uit nici în mormînt am 187 apucat cu mâna
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
le voi citi cât de curând pentru că le am găsit, acest profesor este „om”, nu de aceia întâlniți pe coridoarele liceului din Târg.[...] Ieri fulgii de zăpadă cădeau ca niște note din coarde obosite. Pe vremea asta fără soare am oftat cu jale căci am văzut mulți sărmani scrâșnind amar din dinți ... Și eu am scrâșnit din dinți cu ură și am zis în sinea mea: Aceasta este fericirea oamenilor adusă de conducătorii „iubiți” și „dragi”. Mi se 186 rupe inima
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]