5,945 matches
-
un post de administrator-lingvist (administrezi, oare, cuvintele?) va fi teribilă, iar eu nu cred că pot fi mai bun decât alte trei-patru sute de alți tineri români. Iar în această lume trebuie neapărat să miroși a încredere de sine, a orgoliu, să lași impresia că ești competitiv, să ai o atitudine pozitivă, proactivă și foarte optimistă. Adică să fii ușor imbecil. Codruț 18 ianuarie, 2006 Mirel, pe mine țara asta mă calcă pe nervi de zece ani, nu din cauza unui singur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
de lume trecut și prin lumea largă, și prin chingile constrângătoare ale directoratului Operei din Viena. Nu e ușor să ajungi acolo, este și mai greu să te menții. Și să rămâi și cu zâmbetul pe buze, dincolo de invidiile și orgoliile artiștilor, dincoace de jocurile politice și răsucelile propriei biografii. Seara de Gală a fost concepută nu chiar pe gustul nostru și nici, poate, binevenită, pentru solemnitatea cuvenită momentului inaugural. Ca o suită de momente muzicale - arii din opere - unde, așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
mai precis, cu bărbații -, a doua se prezintă a fi matură din fașă, este de natură patologică, consecventă cu sine, în sensul seducătorului kierkegaardian, cel pentru care seducția este pur act autotelic: „Nu îmi face plăcere, dar o posed din orgoliu; în geamătul ei fericit e atâta candoare, atâta viață, că stau la pândă cu toate simțurile mele să prind cât mai mult din secretele ființei ei ce susură, susultă, șoptesc, se zbenguie, se joacă, se alintă, libere numai în act
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
credibilitatea pesediștilor și a liberalilor. Și tocmai când analiștii își închipuiau că autorii suspendării, retrași să-și lingă rănile, au avut și răgazul să mediteze și să nu mai repete asemenea erori, PSD-ul a venit cu un demers de orgoliu, dar deloc cugetat: o moțiune de cenzură la adresa guvernului. În ultimele zile, televiziunile și ziarele nu mai pregetă să prezinte contraofensiva unor diverși lideri ai social-democraților la adresa propriei moțiuni. De la colorata dezaprobare a lui Răzvan Theodorescu („Moțiunea e sinucigașă! În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
cu primul scurtmetraj pe care îl faci după terminarea facultății? Nu „am dat lovitura“. Pentru mine, totul s-a întâmplat într-o continuitate. Chiar dacă nu știa nimeni de mine înainte, eu existam. Mi se pare că asta ține de un orgoliu de „a ști tot“, iar ce „nu se știe“ - nu există. Ca atare, trebuie să mi se fi „aliniat planetele“ sau să fi „dat lovitura“. Spune-le și cititorilor cum ai plecat, după ce ai terminat UNATC-ul, cu prietena și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
condamnat întreaga etnie pentru gestul unuia sau pentru gesturile a câteva mii. I-am categorisit deja: e vina lor, ei ne fac de rușine... Judecăm cu unități de măsură diferite chiar pe același eveniment, totul pentru a ne mângâia un orgoliu tot mai devastat de ciocnirea civilizației noastre cu cea vestică. Ne revoltăm europenește față de Italia, în frunte cu ditamai președintele, și ne purtăm pur românește aici, între noi, când e vorba despre țigani. Problema lui Mailat și a celorlalți ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
prietenul meu Claude Berri. I-ați citit cartea Autoportret? E extraordinară. Ar trebui tradusă în română. În scris faceți un pact cu lectorul? Eu scriu doar pentru cititor. Scriu pentru a fi citit, și aș adăuga chiar - e și ceva orgoliu în asta - că scriu pentru a fi recitit! Dacă m-aș gândi doar la mine, n-aș mai scrie. Îmi cunosc ideile, fantasmele, obsesiile, întâmplările trăite sau visate. Nu-i nevoie să transpun toate astea în scris. Scriu pentru a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
își va păstra autonomia în cadrul Imperiului a ținut puțină vreme. La 1786 Bucovina a devenit un simplu cerc administrativ al Galiției. Măsurilor de atragere a boierimii locale și de echivalare a rangurilor și titlurilor boierești și nobiliare, menite să mîngîie orgoliul aristocrației locale, li s-au asociat altele, care vizau creșterea influenței germane și poloneze în zonă, iar în centru se afla școala, ca factor de formare a tineretului în spiritul ideilor cultivate de curtea de la Viena. Prin ordonanța imperială din
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
în premieră au fost, în mare parte, reușite, autorii fiind în mare confirmați de o serie de alți critici. Într-un fel, regret că nu mi-am lăsat numele pe cronici necruțătoare, că n-am desființat amatori gonflați în propriul orgoliu, că nu am avut, de fapt, disponibilitatea și răbdarea de a pierde timp cu literatură proastă. Am preferat compania sigură și senină a marilor autori, a cărților ce te urmăresc mult timp, te țin de veghe, devenind fiecare o insomnie
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Hanaoka a putut s-o vindece, primind-o de nevastă drept răsplată. Povestea ei e în mod evident conturată sub semnul basmului, de care se desprinde însă treptat, destrămându-se în istoria sumbră a unei femei măcinate de un infinit orgoliu matern. Urmând simetria unei narațiuni tradiționale, Kae devine nora lui Otsugi, fiind pețită de aceasta pentru fiul ei, Seishū, pe atunci student la medicină în Kyoto. De aici se dezvoltă traiectoria dramatică a relațiilor dintre noră și soacră, proverbial catastrofale
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
retrage într-o anexă a casei, devenită clinică și loc de pelerinaj al bolnavilor din întreg ținutul și se stinge discret, lăsând în urma ei istoria exemplară a unei soții devotate și, ca un vag ecou, elegia unei existențe consumate de orgoliu și aparențe. Finalul romanului imprimă o ultimă imagine asimetrică a raportului dintre protagoniști - piatra funerară a fiului umbrește mormântul mamei și pe cel al soției, iar numele său este singurul relevant în lumea științei, după aproape două secole de la moarte
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
a deceniilor de teroare stalinistă ce au transformat Gulagul într-un spațiu al suferinței și al morții. Vinovăția și pedeapsa erau atribuite aleatoriu, iar motivele încarcerării sfidau logica elementară, într-un joc diabolic ce avea unicul scop de a exacerba orgoliul paranoic al puterii. Existența lui Ivan Denisovici Șuhov se consumă într-o coordonată spațio-temporală aflată sub semnul închiderii - barăcile pătrunse de vânt și ger, pâcla dimineții, lumina difuză a amiezii, cenușiul copleșitor al înserării. Supraviețuirea înseamnă o stare permanentă de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
avansează o imagine vie a literaturii engleze în evoluția sa, adevărat spectacol în care scriitorii, cărțile și criticii își trăiesc, pe rând, marile sau măruntele povești. Reîntâlnindu-l, peste secole, pe Nick Greene, criticul care i-a rănit în tinerețe orgoliul de poet - devenit veritabilă alegorie a tradiției interpretării literare - Orlando are o revelație: "În toți acești ani se gândise la literatură [...] ca la ceva dezlănțuit ca vântul, fierbinte ca focul, iute ca fulgerul, ceva nonconformist, incalculabil, abrupt, și... poftim: literatura
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fost un idiot", afirmă Mircea Ivănescu, cu satisfacția malefică a celui care și-a construit o prezență publică inteționat stearsă, o apariție mereu umilă, precară, marginală. Gabriel Liiceanu se întreabă dacă nu cumva această mască ascunde, de fapt, un imens orgoliu și chiar îi spune, justificat, partenerului său de dialog: Ați avut tot timpul, în peisajul nostru cultural, ceva din comportamentul cinicilor clasici ai Atenei, celor cărora li se spunea că li se vede vanitatea prin găurile ostentative ale mantalei". Numindu
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Abisul: un weekend), la care a început să scrie în 1943. Au fost anii în care, pentru artista suprarealistă americană, scrisul și pictura au devenit codul autentic al unei vieți libere, despre care vorbește, în ultimii săi ani, cu un orgoliu nedisimulat. Dorothea Tanning a trăit 102 ani, dintre care 36 alături de Max Ernst. Niciodată el nu a vorbit despre ea numind-o "soția mea", ci, simplu și egal, "Dorothea Tanning" deși la ora actuală, fără excepție, orice invocare a numelui
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
a țării; să te afli În apropierea unui Maestru, pe care să-l admiri fără rezerve și În cunoștință de cauză, al cărui stil și manieră de a gândi să o imiți, chiar dacă vanitatea ta (Încă ești ucenic, nu posezi orgoliu!Ă te va Împiedica s-o recunoști! Sau, În lipsa unui Maestru pe măsură, să te atașezi unui grup de tineri, după aceleași afinități de gust, cultură, origine socială etc. Și, dacă acest „grup” Începe să se afirme printr-unul sau
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și Franța sau Anglia, un centru de emulație și expresie culturală de un foarte Înalt nivelă. Or, se pare că Împărțirea Germaniei și a Berlinului, federalizarea țării au dus și la fragmentarea energiilor creatoare, la o anumită diminuare a acelui „orgoliu” tipic de care are nevoie o cultură națională pentru a descoperi și lansa valori și curente literare, luptând cu succes contra presiunilor culturale străine, totdeauna puternice atunci când „În interiorul culturii” nu se găsesc forțe pentru a le contracara. Provincialismul, oarecum paradoxal
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
semn zeiesc la rândul său; or, pe zei, pe cei vechi, croiți din bronzul antic și dezgropat de atâtea ori de generații servile, pe acești zei ce Îi irită mai tare este propria imagine, aroganța altor zei, prezența unui „alt orgoliu” când se așteaptă la ofrandeă Da, l-aș fi privit În ochi, i-aș fi susținut privirea-i teribilă, tocmai În ciuda acestui fapt, adică a insuportabilității ei, așa cum e privirea unor nebuni: rozete colorate ce se rotesc, discuri care nu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
În urbe, dar și să Învăț pariziana și France Musique și apoi Radio Classic, zi și noapte, fără exagerare, ascunzându-mă, cum spuneam, dar și apărându-mă de extraordinara - pe deplin motivată! - aroganță care plutea afară și deasupra mea, un orgoliu căruia Îi slujeau secole și căruia i se Închinaseră nu puțini! Muzica, muzica romantică germană m-a apărat cel mai bine; Întreaga școală a lui Beethoven - În ochii mei, primul mare polifonist -, Schubert, Schumann, Brahms, Liszt, până la Mahler și Bruckner
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Însă, În timp, „ambele singurătăți” și mă mândresc cu faptul - sper să nu mă’nșel! - de a nu-mi fi schimbat, deteriorat, acrit caracterul! Nu, orice, oricât și chiar oricum s-au perindat necazurile, chiar și dramele existenței mele, am orgoliul de a crede că nu sunt „altul”, că mi-au rămas intacte primele, naivele, curatele instincte ale ființei care am fost, constanța firii, dar și a minții mele, bucuria de a Întâlni oameni, ființe asemănătoare mie, care, aidoma mie, fac
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
seamăn și a unei mari capacități de a imita creând, sursă a avansării În artă, dar care, vai, adeseori, ne arată dramaticele exemple ale unor genii care se sting de timpuriu, incapabile să desăvârșească acea operă pe care frumosul lor orgoliu o anunța și pe care, flămândă, Întreaga colectivitate, națiune o aștepta! I-am „comunicat” această teorie și prietenului Nichita, Încă În anii ’60 când voia să mă convingă că ultimele-i producții poetice Întrec tot ceea ce crease până atunci. „Nichita
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mii și mărunte, ale vieții de zi cu zi!... Și el, prietenul meu de atunci, camaradul meu „de arme” m-a ascultat - așa cum și eu i-am urmat nu puține sfaturi, fără să fac prea mult caz de vanitate sau orgoliu personal, bucuros de a-mi fi găsit un complice În imposibila carieră a artei mari, adevărate! -, dar mi-e teamă că, În ultimii ani ai vieții, urechea sa a pierdut ecoul acelor silabe, puțin pedante, e drept, cam prea categorice
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
retras, după un Bergson sau Heidegger, Într-un fel de sectă, imitându-i parcă pe compozitorii și pictorii ultimei modernități, care nu numai că nu suferă de inaderența publicului cât de cât larg, dar Își fac și un merit, un orgoliu din aceasta, dând vina tocmai pe acest public, aiurit și dezabuzat de drumurile artei și ale gândirii contemporane. Nu vorbim de Greci, la care limbajul filozofic era Înțeles de cercuri relativ largi, dar este suficient să ne amintim de cenaclul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
comparație cu „cei vechi”, marile teme ale omului. Și, mai ales, modernitatea și hipermodernitatea ne Îndeamnă să izgonim figura umană din peisaj, iar arta, de orice fel ar fi ea - literară, picturală, sculpturală sau muzicală -, să se hrănească cu un orgoliu ce persiflează aroganța cea mai plată, cu detaliile, cu firimiturile marii arte trecute: cu culoare sau compoziție În sine, cu efecte surprinzătoare, cu sunete disparate ce imită suntele naturii În care omul și sentimentul său specific sunt evacuate, cu istorii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
prin aceasta, m-am considerat totdeauna un urmaș, chiar și Îndepărtat, al celor din Renaștere, amestecați Într-un atelier sau altul, mândri nu de propria lor vanitate, ci de a fi doar ucenicul unui „mare Meșter”, mândri de mândria și orgoliul lui și al casei sale, imuni la boala vanității și a orgoliului exacerbat ce sterilizează nu puține vocații. Când În tinerețe Îl clamam ca maestru al meu pe Dostoievski, În timp ce prieteni ai mei, debutanți ca și mine, admirându-i pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]