8,125 matches
-
câteva ori până când tovarășul s-a făcut alb ca varul la față și a trebuit să vomite. Pe urmă l-a apucat iar de guler și a zburat cu el departe, în cosmos, unde l-a părăsit pe o planetă pustie. Când Superman s-a întors în capitală, el a coborât din zbor în balconul Comitetului Central al partidului și toată lumea l-a întâmpinat cu aplauze. Superman avea chipul tatei. Am auzit cum se turna în pahare, apoi doamna Sanowsky a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
că te așteaptau niște indivizi dubioși. Pe de altă parte, și noaptea era altfel decât la noi. Acasă, când tata venea la culcare, deschidea ferestrele și afară era mai multă liniște ca înăuntru. Opt etaje sub noi, strada se întindea pustie și cufundată în întuneric. Ultimul tramvai trecuse deja spre depou. Tata încrucișase brațele sub cap. M-am uitat la el dintr-o parte. Privirea mea i-a atins vârful nasului și s-a dus mai departe, către fereastră. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
respect, suge burta și trage fundul înăuntru, alergând de-i scapără călcâiele, întocmai ca un personaj de film mut, urmărit de o hoardă dezlănțuită. În Bronx nu existau asemenea hoarde și tocmai asta era sinistru. Străzile erau cel mai adesea pustii. În America, mersul pe jos poate fi o aventură periculoasă. Nu știi niciodată ce are de gând omul care îți vine din față, poate la fel de bine să-ți pregătească o lovitură de cuțit sau să te roage să-i spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de ochii lui Pietro și orice fotografie de nuntă avea ceva din fotografia de pe perete, din sufrageria familiei Flumian. Acum, melancolia mea avea legătură cu Lea. După duminica petrecută împreună la râu, ne-am văzut adesea. Mergeam alături prin cartierul pustiu sau o invitam la o înghețată, la cafeneaua Flora. Prezența ei îmi dădea sentimentul că deja sunt bărbat, deși ea își începea mereu frazele cu „Ei, frățioare”. Avea spatele zvelt și puternic și, când mergea, se ridica ușor pe vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Soț și soție Capitolul unutc "Capitolul unu" În prima secundă a zilei, încă dinainte de a ști dacă este frig sau cald, bine sau rău, am văzut nisipurile întinse ale Aravei, pustii și dezolante, pe care cresc doar smocuri prăfuite și întunecate, triste ca niște corturi abandonate. Nu mai fusesem pe acolo în ultima vreme, însă el da, chiar ierinoapte se întorsese, iar acum, cu ochii nisipoși, pe jumătate închiși, îmi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu ar mai fi ieșit din clipa aceea din casă, îmbunătățind încontinuu pictura aceea, anotimp după anotimp, an după an, adăugând urmele trecerii timpului, pătându-și mâinile, înnegrind coapsele slăbite, întunecând pielea feței, înnegrind cearcănele din jurul ochilor, trec pe acolo pustie și apatică asemenea unei umbre, cu privirile în pământ, să nu mă vadă, și abia după ce mă simt la adăpost, privesc cu coada ochiului, este el, nu este el, oare cum arată de fapt, pentru o clipă toți bărbații îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
asemenea unui ochi uriaș ascuns în spatele unei șuvițe de păr. Degeaba îl aștept, ce îmi imaginasem, că va răsări și va urca în mijlocul orașului, întreg și roșu, ca altădată, pe deasupra munților pe care îi iubeam atât de mult, peste câmpurile pustii de la țară, pe vremea când nu exista nimic între mine și el, în afară de aerul transparent, mă enervez, pentru ce m-am trezit atât de devreme, este imposibil să vezi răsăritul din acest loc, de ce nu mi-a spus o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
este inundat de ură împotriva lui, nu poți dezerta de pe corabia vieții, să o lași pradă cruzimii hazardului, sperasem că nu se va întoarce la mine, nu o pot ajuta, dar iată că acum o aștept, traversez din nou strada pustie, râul fierbe, pe malurile sale îngenunchează mașinile însetate, cum va proceda ea, nu are pe cine se baza, iar eu o dezamăgisem. În cele din urmă, n-am de ales, trebuie să intru, apăs fără să vreau clanța spre poveștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
am adormit, dar continui să îi ascult pașii, o mișcare ce nu se va mai face simțită pe aici nu peste multă vreme, asemenea urmelor unui animal pe cale de dispariție, cine își amintește de pașii dinozaurilor pe planeta înghețată și pustie, este atât de neinteresant pentru mine, peste puțin timp aici vor răsuna doar pașii mei și ai ei, simt nevoia să îl fac părtaș la uimirea mea, îmi ridic bărbia și șoptesc, Udi, însă el îmi răspunde printr-un scârțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
siluetele chiparoșilor, plopii, toți respiră ușor în mijlocul nopții, eliberați pentru scurtă vreme de sub domnia tiranică a soarelui. Peste numai câteva ore se va coborî din nou asupra lor, dar până atunci, pot vorbi în șoaptă pe la spatele lui, privesc strada pustie, care îmi pietruiește inima, o durere îngrozitoare mă cuprinde, încotro se grăbește la ora aceasta, cum are de gând să ajungă în sud, uitasem amănuntele cele mai simple, dintr-odată nu mai știu nimic despre el, după ce multă vreme fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iar schimbarea aceasta este atât de radicală, atât de neașteptată, parcă tot sângele mi s-ar fi scurs din trup, mă reazem de balustradă, suspine seci îmi sfâșie gâtul, scâncetele unui câine părăsit, Udi, nu pleca, latru eu către strada pustie, întoarce-te la mine, nu pot trăi fără tine, Udi al meu, Udighi, întoarce-te. Exact aici stătusem și așteptasem răsăritul, de aici o văzusem pe Zohara grăbindu-se, alerga în rochia ei albă să ne salveze, de ce făcusem atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și mi se pare că din cer îmi picură înăuntrul ei picături de apă, picături călduțe și întunecate, le înghit mulțumind pentru ele, ochii mi se topesc din pricina dogorii, pare că orașul se îndepărtează de noi, conduc, inima îmi este pustie, îl caut pe Udi, știu că se ascunde acolo, trebuie să îl anunț înainte de a fi prea târziu, un nou prunc bate la ușile inimilor noastre ruinate, ce îi vom spune și care va fi reacția lui, dar în jurul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se ridică niște clădiri în construcție, palide, câteva dintre ele sunt acoperite de pălării roșii din țiglă, dar cele mai multe au capetele descoperite, chele, cu ochii larg deschiși, schelete bolnave, și-a ieșit din minți, de ce mă adusese pe șantierul acesta pustiu, dezolant, fără umbră, fără copaci, numai pământ excavat, exploatat, brazdă lângă brazdă, scripeți uriași, iar peste tot în jur, dealuri de pietre înspăimântătoare, așteptându-și rândul. La capătul drumului necirculat deocamdată, se oprește, în fața unei clădiri cu fațada terminată, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
scări, mă prăbușesc peste cutia lui poștală, Naama Korman, scrie acolo, nu mai este nimic de făcut, nu sunt eu, doar o coincidență care nu spune nimic. Mă îndrept încet spre casă, roțile mașinii se învârt sub greutatea vieții mele pustii, ce cântărește mai greu, o plasă plină cu fulgi sau una plină cu fier, nici una nu este mai grea decât plasa goală, intru în casa aceea sufocantă, mă duc direct sub duș, ca și când m-aș fi întors dintr-o călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
șaptezeci de pacienți, iar personalul sanatoriului (doctori, asistente, funcționari etc.) se ridică la peste douăzeci de persoane. Pentru că spațiul de care dispune sanatoriul este foarte mare, nu mi se pare că suntem mulți, ci mai degrabă aș spune că e pustiu. Trăim în sânul naturii și suntem cu toții foarte liniștiți, atât de liniștiți încât de multe ori am senzația că aceasta este lumea obi[nuit\, cea adevărată. Dar nu e chiar așa. Noi, cei de-aici, trebuie să respectăm niște condiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
este atâta liniște acolo, gândii eu. Autobuzul, cu cei aproape douăzeci de pasageri, a luat-o pe malul râului Kamo și apoi s-a îndreptat spre nordul orașului Kyoto. Cu cât înaintam spre nord, cu atât peisajul citadin devenea mai pustiu, cedând locul câmpului și spațiilor virane. Acoperișurile negre ale caselor și serele acoperite cu folii de plastic străluceau puternic în lumina soarelui de la început de toamnă. Autobuzul a pătruns în munte. Drumul șerpuitor nu-i dădea șoferului răgaz nici măcar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am plătit pentru asta la momentul potrivit. Probabil că ar fi venit scadența. De aceea a murit Kizuki așa cum a murit și de aceea mă aflu eu aici. Am fost ca doi copii care au trăit, goi, pe o insulă pustie: când ne era foame, culegeam o banană; când ne simțeam singuri, ne aruncam unul în brațele celuilalt și dormeam liniștiți. Or așa ceva nu durează o veșnicie. Ne-am maturizat repede și trebuia să intrăm în societate și de aceea tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de la bucătărie, am coborât, am ridicat ușor oblonul și am ieșit. Mi-era teamă să nu mă vadă vreun vecin, dar nu era nimeni pe străzi la ora șase dimineața. Doar ciorile stăteau de veghe, pe acoperișuri, supraveghind parcă strada pustie. Am mai aruncat o privire spre perdeaua roz pal de la fereastra lui Midori, am luat-o pe jos spre gară, m-am urcat în tren, am mers până la capăt de linie și apoi iar pe jos, până la cămin. Găsind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
te face să te simți bine. În față se vedeau luminile unui sat și Roger făcu la stînga pe un drum, trecu de farmacie, de magazinul universal, de un restaurant și o luă pe o stradă pavată cu piatră și pustie la ora aceea, care ducea la mare. Apoi făcu la dreapta și o luă pe altă stradă pavată, trecu pe lîngă niște terenuri virane și niște case Împrăștiate și apoi văzură luminile de la o benzinărie și reclama de neon a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
amintesc. — Fata mea? — Ce-i, iubire? — Ți-a plăcut dintotdeauna să faci dragoste? — Nu. — Dar acum? — Tu ce crezi? — Cred c-ar fi tare să am noroc și să nu fie nimeni prin preajmă. PĂi e o plajă Înfiorător de pustie. O luară Înapoi pe plajă și vîntul bătea Încă și valurile se spărgeau departe-n larg. Pare așa de simplu, ca și cum n-ar fi nici o problemă-n lume, spuse ea. Te-am găsit și nu ne rămÎne decît să mîncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de vară indiană, intrase în bârlogul meu din Băneasa. Ca orice femeie, așa cum aveam să aflu mai târziu, se enerva dacă găsea frigiderul gol. Cu ce mă hrănești, Piti, ei? Uite, uite ce aiurea arată Framul ăsta vechi când e pustiu. Zici că e o cușcă pentru copii răi. Așa că luasem un pui și o încinsesem cu șorțul albastru-înstelat.... trosc! rupsese picioarele prăzii, ciocănelele. De unul singur mi-aș fi luat un cap de porc, l-aș fi fiert, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să-ți pregătesc o friptură. A, nu, merçi, nu mi-e foame, nu mănânc niciodată dimineața. Dăm o tură. E mândră de orașul ei. Traversăm Parcul Tăbăcăriei și, urmând linia trenulețului de vacanță, ne îndreptăm spre Mamaia. Malul mării e pustiu. Gheretele care vara umplu miile de burți cu mici, bere și gogoși sunt acum prada vântului puternic. Hotelurile jerpelite aduc și ele cu niște blocuri bucureștene vopsite ca de carnaval, înaintea alegerilor. Litoralul e deprimant și asta îmi face bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un fular care se târa pe jos. Doi proletari, sau boschetari, cel mai probabil. Văzându-mă abandonat, n-am mai coborât pe peron. Am sărit pe partea cealaltă a trenului, între linii. Vechea gară de cărămidă roșie și galbenă era pustie. Doar câțiva bețivi doborâți de votcă. Am luat-o șontâc-șontâc prin parc. Castanii erau încotoșmănați cu zăpadă, lacul și insulele se transformaseră în patinoar. Totul sclipea feeric. Cu piciorul sănătos împingeam valiza pe gheață. Așa am ieșit din parc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din direcție opusă. Am sunat-o pe Sabina, i-am zis că într-o oră plec spre ea. Am încuiat casa și poarta, am mângâiat-o pe Zuza pentru ultima oară între urechi și am dispărut în noapte. Trenul era pustiu și mucegăit. Clămpăneam prin beznă, față-n față cu un bețiv lungit pe bancheta alăturată. O să fie bine, gata cu stresul capitalei, în sfârșit o să am și eu o viață regulată, profesorii sunt respectați în provincie, o să-mi iau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
criptică a naturii. Pierdut simt până-n cele mai îndepărtate forme dematerializarea mea. Locuiesc între cer și pământ, în vifor de oameni. Mă gândesc că semenii mei au ceva din sălbăticia naturii dezlănțuite. Natura însă iartă prin veșnica sa regenerare. Omul pustiu nu se reface ci-și perpetuează pieirea. Lacrimă după lacrimă de am pune nu ar vindeca rănile pricinuite de viciul uman. Continuăm să trăim într-o tenebroasă rutină. Natura divină își cere iertare după ce curcubeul sparge cu gingășia sa de
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]