5,132 matches
-
de inimă albastră, din când în când auzeai câte un oftat prelung, chiote, glasuri răgușite. Când soarele începea să apună, grupurile se sculau și începeau să plece, lăutarii se mai țineau după câte unii mai „damblagii“, iar pocnetele oalelor sparte răsunau neîncetat până ce grădina se deșerta. Fiindcă obiceiul tradițional erea ca, după ce au petrecut bine, oamenii să dea cu oalele de pământ și să le audă pocnind ca un pistol. Această tradiție nu avea la origină decât un interes igienic. Căci
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
Sabin și alții își făceau zilnic farse. De pildă: dacă un bolnav era adus la spital, internul de serviciu era obligat să iasă înainte, să-l primească și să-l instaleze într-o cameră. De multe ori, tocmai în timpul dejunului, răsuna clopotul care anunța aducerea unui bolnav. Atunci internul trebuia să se scoale de îndată de la masă și să primească pe noul venit. însă ceilalți camarazi îi făceau, mai întotdeauna, farsa de a-i mânca friptura. Sabin găsi într-o zi
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
să se scoale de îndată de la masă și să primească pe noul venit. însă ceilalți camarazi îi făceau, mai întotdeauna, farsa de a-i mânca friptura. Sabin găsi într-o zi mijlocul de apărare: era tocmai de serviciu când, deodată, răsună clopotul. Însă friptura de-abia fusese pusă pe masă. Atunci Sabin avu o inspirație genială, trase un scuipat deasupra cărnii fripte și lăți scuipatul cu cuțitul, apoi se duse liniștit la datorie. Când s-a întors, friptura îi era neatinsă
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
Dobrogei, iar, pe fața tutulor, energia unită cu blândețea și inteligenta pricepere a solemnului act național care se serba în acea zi. Mai bine de o oră și jumătate a durat acest defileu, care n-a încetat a face să răsune sala Tronului de cele mai entuziaste aclamări. După trecerea celei din urmă deputațiuni, Majestățile și Altețele-Lor s-au retras din sala Tronului, iar delegații s-au îndreptat spre Șosea, unde, lângă palatul monetei, le era pregătit un mare ospăț oferit
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
drept ecuson cifrul regal (cifra regală - prima literă din numele Carol n.n.) brodat cu fir sub buzunarul din partea stângă a vestonului. Ne adresam elevului regal cu apelativul <Măria Ta>. Funcționa între noi un acord tacit, ca acest apelativ să nu răsune rigid și solemn, și pe cât cu putință cu deferență spontană și prietenoasă”. De Voievodul Mihai aveau grijă la școală: D. Dămăceanu, M. Tomescu și Stoian. Căpitanul Mircea Tomescu, ofițer de ordonanță al Marelui Voievod Mihai, „avea în sarcina lui să
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
să-l însoțească la Iordan, la sfințit prin sat. După slujba de sfințire a aghiazmei, au luat cofița cu aghiasmă, struțul de busuioc și-au pornit pe lan, urmați de vreo 5-6 băieți. Aceștia strigau din răsputeri "chiralesaaaa!", "chiralesaaa!" de răsuna lanul. Câinii lătrau, vecinele ieșeau cu lumânări aprinse la poartă și totul se desfășura după tradiție. Preotul Arcadie Repta era neîntrecut la cele bisericești. Și la Iordan striga din curtea omului: "în Iordan botezându-Te, Tu, Doamne! Închinarea treimii s-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
lui. Au urmat cadrele școlii. Am început cu domnul director Șerbănescu Ion, care locuia în incinta școlii. I-am urat plugușorul eu și Oltea, Maria și Doca, băieții au tras buhaiul și harapnicul pocnea de te asurzea, iar "hăi, hăi!" răsuna până la valea Sucevei. A ieșit toată familia pe treptele de la intrare: domnul director, doamna, soția lui și copiii: Chița, Nuțica și Tusicu. Ne-au felicitat, ne-au mulțumit și-apoi am plecat. N-am vrut să primim bani și de la
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
n-au catadicsit să ne facă și scrânciob. De aceea, toată dupăamiaza fugeam la gârlă, căci în luncă era un scrânciob din nuiele, tare fain. Copiii erau atrași, ca muștele la miere. Mari și mici, chiote și veselie. Toată lunca răsuna de strigătele noastre. Pierdeam noțiunea timpului și rămâneam într-o atmosferă de entuziasm până se însera. Uitam că acasă mai erau treburi de făcut și mama nu reușea să le facă față. Vitele trebuiau scoase la păscut, cârlanii duși la
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
cojoace, nu simțeam de loc gerul. Înotam prin troian, aveam obrajii roșii ca sfecla, nasurile înghețate și genele prinse în ciorchini de promoroacă. Făceam pe boierii la vale și pe caii la urcat coasta. Ce mai chiote, ce mai veselie! Răsunau până departe ecourile strigătelor noastre. Dar, cel mai frumos era la Iordan, la Sfânta Sărbătoare a Botezului Mântuitorului. Preotul Arcadie Repta ieșea cu enoriașii la râu, la Suceava, pentru a face agheasma și-a desfășura tradiționala slujbă. Acolo, cu o
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
sat destul de des, dar cu căruța plină de vale (oale de toate mărimile, cratițe, tigăi, ceainice, lighene, site, polonice, tacâmuri, servicii de farfurii, platouri, tase etc.). Strângea oale (vase) farfurii sparte, tacâmuri vechi și ruginite, tigăi. Striga pe ulițe de răsuna satul: Hai, la oale! Oale sparte. Hai la fandele. tigăi vechi, ceainice, tacâmuri Nu mai stați pe gânduri! Oale! Oale! Gospodinele ieșeau în uliță și nu-și dădeau rândul în sortarea oalelor de la "negustorul" ambulant. Î n schimb, dădeau cratițele
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
iarbă și prin apa limpede ca cristalul, căutându-și de-ale gurii. Pești lucitori săgetau apa Sucevei, ce venea gălăgioasă dinspre Ulma și Straja. Câte-un broscoi mai îndrăzneț, apărea pe câte o frunză lată de brusture și orăcăia de răsuna toată lunca. Părea că și el era fericit că primăvara s-a instalat definitiv la noi. Aurel și Vasile luau de pe prund câte o lespede și-o aruncau pe suprafața lină a apei să vadă de câte ori reușeau să atingă albia
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Așa că, înainte de prânz au sosit "Grămeștii" fanfara cea mai vestită din zonă (un ansamblu muzical format din persoane care cântă la instrumente de suflat și de percuție). S-au așezat pe bănci în ograda noastră și-au început să cânte. Răsuna tot satul. Cu mic cu mare, au venit la noi, la horă, invadând toate ungherele. S-a încins un joc ca în poveste. Vremea fiind prielnică, au venit flăcăi și fete din satele vecine (Frătăuții Vechi și Noi, Dornești, Iaz
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
adevăr, totul fusese aievea... * * * Domnul Walther, secretarul Înălțimii Sale, Începuse cu vocea sa sonoră de bariton să citească sărbătorește un document: „Satul de aici de la poalele castelului va deveni un oraș Înzestrat cu toate drepturile și libertățile...“ Pe măsură ce vorbele lui răsunau În sala mare, pe fețele celor prezenți se Întipărea o neliniște crescândă. În Încăpere Începea să se audă din ce În ce mai lămurit un murmur surd. Ducele Bertold ședea, adâncit În gânduri, pe tronul său. Fratele său, Conrad, căruia ca de obicei nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În tăcere, sprijinindu-se de perete. Chipul său deschis și cinstit, Îmbrăcămintea sobră, din postav simplu, arătau că nu punea preț pe nimicuri. Mâna lui uriașă se odihnea pe sabia la fel de uriașă de la cingătoare, și după pintenii de argint care răsunau la orice mișcare se vedea lesne că este de rang Înalt. Era minis terialul Hildebrand, maestrul de arme al celor doi prinți și omul lor de Încredere. Lui Îi Încredințase pe patul de moarte ducele Bertold II pe cei doi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
picior, pe care o târa cu el peste tot. Stătuse mulți ani la Konstanz. Cioplise flori de piatră, chipuri de femei, care, toate, semănau cu Maria lui. Dar un neastâmpăr bolnav Îl goni și de acolo. În fiecare zi Îi răsunau În urechi țipetele de groază ale victimelor mă celărite. și nopțile lui erau și ele pline de aceleași sunete Înfiorătoare, ascuțite ca niște vârfuri de lance, care-i sfâ șiau sufletul... Petrecu deci noaptea cu coșmarurile lui, Încăpățânându-se să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să merg la părintele Sixt. Sunt fratele Gregor! Aha, bine, așteaptă! Așteptară câteva minute lungi. Burgul și locuitorii săi erau fără Îndoială cufundați Într-un somn adânc. Apoi, prin cră păturile porții se văzu o luminiță, și niște pași grăbiți răsunară sub bolta de piatră. Ușa se dădu În lături și, În aceeași clipă, răsăriră ca din pământ un mare număr de slujitori Înarmați, care le Înconjurară pe cele două fete. La lumina făcliilor aprinse pe dată, fură trase cu repeziciune
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să spună un cuvânt, răsucind de două ori cheia În broască. O voce spuse: — Nu te mișca de-aici și cască bine ochii. Greu de crezut că doamna va putea sparge ușa, dar oricum preve derea e maica Înțelepciunii. Pașii răsunară din ce În ce mai slab pe treptele de piatră și o liniște apăsătoare se așternu În Încăpere. Adelheid Își roti ochii și, la lumina slabă a făcliei, văzu un pat așezat Într-o firidă. Pe doi căpriori o scândură lată alcătuia masa pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-o pe mama la spital, unde a născut normal, asistată de personalul de specialitate. Bucurie mare! Primul născut era un băiețel dolofan, cu un smoc de păr blond în creștetul capului, ochi albaștri și o voce de tenor. Vocalizele lui răsunau pe coridoarele spitalului alertând persoanele în halate albe. Primul meu frățior a fost botezat Vasile, ca și tata. Totul era frumos și bine. Vasilică era sănătos, mânca și creștea. Dar... la un an și jumătate, Vasilică a decedat ca urmare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de muncă, săltând pe câmpia înflorită, se ascundea latura cameleonică a acestei reptile comuniste, metamorfozată într-o monstruoasă creatură acvatică prevăzută cu opt brațe, tulburând cu un jet negru și otrăvitor viața noastră de zi cu zi. În timpane îmi răsună și astăzi vocea zgâriată și stridentă a "domnului milițian": Bă, ascultă aici: ai semnat?! Poate nu te găsesc mâine pe șantier, că dracu' te-a luat! Clar?! La șapte fix să fii acolo! Se aude?! Gunoaiele dracului ce sunteți! Stârpiturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
amintirile lui Washington. Biblioteca, biroul, sala de mese cu tot ce este necesar, parcă așteaptă coborârea președintelui de la etaj. Parcul e mare și bine Întreținut. Lume multă umple parcul și camerele casei. În tăcerea și respectul În care defilează lumea răsună În urechi frumoasele cuvinte spuse despre el de John Marshall: „Washington a fost primul În război, primul În pace, primul În inimile noastre”. Mergem la mormântul lui, nu departe de fosta sa locuintă. O grămăjoară de pământ, câteva flori și
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
la un havan dintre cele mai puternice. Dinspre stadion se auzeau numele zeităților invocate, urmate de mantre și binecunoscutul Om Swaha. Dacă mantrele erau recitate timid de noi, deoarece nu se deslușeau prea bine numele zeităților, partea finală - Om Swaha - răsuna puternic, triumfător, din piepturile noastre. Soarele, care se insinua fără opreliști spre capetele noastre - ne protejau doar firave umbre de arbuști sau mașini - ca și pietricelele ce mă deranjau de dedesubtul meu, mi-au perturbat destul de mult atenția. Totuși, havanul
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
vom putea și noi zice: „S-a împlinit!” „Și încărunțiții noștri părinți și protopărinți vor pune liniștiți capul spre odihnă, murmurând cu evlavie și mândrie: „În mâinile tale generațiune bravă dau sufletul meu!” Iar codrii și șesurile Daciei Traiane vor răsuna de un singur glas de biruință, glas ce va ieși triumfal din mormântul Marelui de la Putna, răsfrângânduse în mii de ecouri de stâncile Ardealului, iar mândrul Olt va duce spumegând bătrânei Dunăre vestea reînvierii gloriei străbune...” Spumegând bătrânei Dunăre... până la
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
mare, pe atât de simțit în rândul salariaților publici. El va fi organul de comunicare între slujbașii diferitelor autorități, glasul public al celor obijduiți, săraci și nevoiași, va fi strigătul de alarmă a soartei lor, mijlocul de a face să răsune la urechile celor surzi disperarea lor.” Ziarul era socotit organul salariaților și pensionarilor publici din Cernăuți. De aici actualitatea altor titluri: „O învățătoare înnebunește din cauza mizeriei”; „Să ne apărăm drepturile” - de avocat Zeno de Herbay, secretarul general al Federației funcționarilor
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
fragmentul... din poem „se potrivește mult la situația mea actuală”. Cum fragmentul versurilor se termina astfel: „Miamintesc ce-a fost odată și mă năpădește jalea, Vărs pe-ascuns lacrimi amare și aștept să scap din „Valea Plângerii”, care altă dată răsuna a voioșie, Iar azi a ajuns săraca: mută, tristă și pustie” Iar el deceda în noiembrie 1942, poezia numai încrezătoare în ceea ce avea să urmeze, nu putea fi... Pe anul 1943, Revista Bucovinei a totalizat 632 de pagini, iar în
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
și asigurându-i prin sforțări supraomenești independența politică” - scrie profesorul. Și tot dânsul vorbește de invazia lentă a unui stăpân nesocotitor al trecutului provinciei, acaparată prin rutină și intimidare, făcând ca graiul românesc să înceapă a dispărea de pe plaiurile unde răsunase secole de-a rândul, dându-se uitării că de acolo, din Țara Sepenicului, s-au ridicat bărbați ca Miron Costin, Ioan Neculce, familia Hurmuzachi... În revistă s-au publicat și alte articole de cultivare a românismului: „Românismul din nordul județului
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]