5,909 matches
-
de pășuni abundente. Mlaștinile din Iberá găzduiesc 344 de specii, printre care cormorani, egrete, bâtlani, berze și păsări cu corn; specii tropicale, cum ar fi tucanul, trăiesc în provincia Misiones. Pampasul și pădurile-galerii sunt pline de păsări mici: tero (nagâțul sudic) și bandurria (ibisul cu gât alb). În zonele umede din puna se găsesc păsări migratoare, precum: lișițe, gâște, rațe sau flamingo. În Anzii Patagonezi se întâlnește destul de des condorul, pe când specii de păsări care nu zboară (choike) se găsesc în
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
mare carnivor din Argentina este puma, care trăiește doar în pădurile subtropicale. Alte mamifere notabile sunt maimuța capucin, maimuța urlătoare și capibara de râu. Pe plajele nisipoase și pe insulele stâncoase, de-a lungul coastei patagoneze, își duc existența leii-de-mare sudici, elefanții-de-mare sudici și focile cu blană. În apele de lângă Peninsula Valdéz se întâlnesc orci, balene cu cocoașă, balene nordice și delfini. Există trei varietăți de șerpi veninoși yarará, specie comună pentru zona subtropicală, dar rar întâlnită în Patagonia. În zonele
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
din Argentina este puma, care trăiește doar în pădurile subtropicale. Alte mamifere notabile sunt maimuța capucin, maimuța urlătoare și capibara de râu. Pe plajele nisipoase și pe insulele stâncoase, de-a lungul coastei patagoneze, își duc existența leii-de-mare sudici, elefanții-de-mare sudici și focile cu blană. În apele de lângă Peninsula Valdéz se întâlnesc orci, balene cu cocoașă, balene nordice și delfini. Există trei varietăți de șerpi veninoși yarará, specie comună pentru zona subtropicală, dar rar întâlnită în Patagonia. În zonele umede din
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
și 20° longitudine estică. Numele țării provine de la cele două regiuni istorice, Bosnia și Herțegovina, limită dintre ele de-a lungul timpului fiind foarte vag definită. Bosnia ocupă zonele nordice, circa patru cincimi din suprafața țării, în vreme ce Herțegovina ocupă colțul sudic. Țara este predominant muntoasă, cuprinzând zona centrală a Alpilor Dinarici. Părțile nord-estice ajung în Câmpia Panonica, în vreme ce la sud are o mică ieșire la Marea Adriatică. Alpii Dinarici sunt dispuși în general pe direcția est-vest, si sunt mai înalți spre sud
Bosnia și Herțegovina () [Corola-website/Science/298080_a_299409]
-
, oficial Republica Coreea (în "Daehan-minguk") este o țară din Asia de Est, care ocupă partea sudică a Peninsulei Coreene. Poreclită „Țara dimineților liniștite”, ea are capitala la Seul, oraș care este a doua metropolă din lume ca mărime și un important oraș pe plan mondial. se învecinează la nord cu Coreea de Nord și este înconjurată de Marea
Coreea de Sud () [Corola-website/Science/298091_a_299420]
-
a devenit tot mai activă pe plan internațional. În 1990 se stabilesc relații diplomatice cu URSS, iar în 1991 Republica Coreea devine membru al ONU. În decembrie 2000, președintele Kim Dae Jung primește Premiul Nobel pentru Pace. Coreea de Sud ocupă teritoriul sudic al Peninsulei Coreea, care pătrunde în mare aproximativ 1 100 km. Această peninsulă muntoasă este înconjurată la vest de Marea Galbenă, la est de Marea Japoniei și în sud de Strâmtoarea Coreea și Marea Chinei de Est. Suprafața totală a
Coreea de Sud () [Corola-website/Science/298091_a_299420]
-
mai ridicată altitudine, de 1 950 metri pe vulcanul stins Halla-san. Alte insule mai sunt Ulleungdo și Liancourt Rocks, care este situată la cea mai mare distanță în largul mării dintre toate insulele, precum și Insula Marado, care este cel mai sudic punct. Liancourt Rocks este una dintre numeroasele insule disputate cu Japonia, iar Ulleungdo este nelocuită. Râurile din Coreea de Sud sunt scurte și repezi. Ele sunt folosite mult pentru irigații și pentru crearea hidroelectricității, dar au o valoare limitată pentru navigație. Cele
Coreea de Sud () [Corola-website/Science/298091_a_299420]
-
în luptele de rezistență. De asemenea, lipsa de resurse minerale și faptul că solurile fertile se aflau în partea centrală a țarii (Valea Centrală) au întârziat mult efortul de colonizare. Toate aceste circumstanțe au făcut din Costă Rîca, cea mai sudică parte din Căpitănia Generală a Guatemalei, cea mai săracă și mai lipsită de importanță regiune. Totuși, coloniștii care au facut călătoria plină de greutăți în Valea Centrală au stabilit o capitală provinciala la Cartago. În 1821, vantul libertății a început
Costa Rica () [Corola-website/Science/298092_a_299421]
-
au declarat independența față de Imperiul Spaniol. La acea vreme, mai multe dintre statele mexicane ale prezentului aparțineau Căpităniei, așa că pentru a răspândi vestea în toate statele un mesager călare a fost trimis prin America Centrală. Pentru că Costă Rîca era cea mai sudică provincie, a făcut că vestea independenței sale să fie primită în 13 octombrie 1821. Faptul că nici măcar o împușcătura nu a fost necesară pentru a obține independența a făcut din Costă Rîca o națiune iubitoare a păcii. Printre documentele primite
Costa Rica () [Corola-website/Science/298092_a_299421]
-
anumitor zone din Columbia decat vecinilor central americani. Costă Rîca a fost martora unei istorii variate. Costă Rîca este locul unde culturile native mesoamericane și sud americane s-au intalnit. Partea de nord-vest a țării, Nicoya, a fost cel mai sudic punct de influență culturală Nahuatl cand cuceritorii spanioli (conquistadores) au venit în secolul 16. Partea centrală și sudică au avut parte de influențe Chibcha. Totuși, indigenii au influențat într-o măsură foarte mica cultură modernă cost ricana, pentru că majoritatea indienilor
Costa Rica () [Corola-website/Science/298092_a_299421]
-
este locul unde culturile native mesoamericane și sud americane s-au intalnit. Partea de nord-vest a țării, Nicoya, a fost cel mai sudic punct de influență culturală Nahuatl cand cuceritorii spanioli (conquistadores) au venit în secolul 16. Partea centrală și sudică au avut parte de influențe Chibcha. Totuși, indigenii au influențat într-o măsură foarte mica cultură modernă cost ricana, pentru că majoritatea indienilor au murit din cauza bolilor și tratamentului aspru al spaniolilor. Coasta atlantică a fost populată cu sclavi africani în
Costa Rica () [Corola-website/Science/298092_a_299421]
-
98,5 milioane. Filipinezi (majoritatea malaysieni, polinezieni, indonezieni, restul negritos) 85,3%, chinezi, indieni, europeni, amestecați. Numai 880 insule sunt locuite, insula Luzon (care ocupă o treime din suprafața statului) concentrează aproape 1/2 din populație, în special în partea sudică. Culte: catolicism 64,9%, creștinism independent (catolicism și protestantism indigen) 17,7%, islamism 5,1%, protestantism 5%, animism 2,2%, budism. Sporul natural este de 19,1 la mie, speranța de viață la naștere este pentru bărbați 67 ani și
Filipine () [Corola-website/Science/298100_a_299429]
-
Climă Kuweitului este deșertica. Primăvară, în luna martie este cald și plăcut, cu furtuni ocazionale. Frecvențele vânturi dinspre nord-vest sunt reci iarnă și primăvară și calde vară. Vânturile sud-estice, de obicei, sunt calde și umede, primăvara până în perioada iulie-octombrie, vânturile sudice sunt predominanțe primăvară și la începutul verii. Shamal, un vânt din nord-vest ce bate în lunile iunie și iulie provoacă dramatice furtuni de nisip. Kuweitul dispune de importante zăcăminte de petrol. Economia Kuweitului este bazată pe bogate resurse de petrol
Kuweit () [Corola-website/Science/298113_a_299442]
-
este caracterizat prin podiș (alt. 600-900 m, max. 1500 m) în partea continentală și de câmpie pe litoral. Clima este ecuatorială umedă. Vegetație: păduri cu arbori de esențe prețioase (mahon, abanos, okoume); păduri de podișuri. Faună: broaște țestoase, balene. Granița sudică este formată de paralela 1 a Pământului. Pe lângă insula Bioko Guineea Ecuatorială mai cuprinde și insulele Fernando Póo, Annobon, Corisco, Elobey. Este divizată în 7 provincii. "Articol principal: Istoria Republicii Guineea Ecuatorială" Primii locuitori ai regiunii se consideră a fi Pygmies, din
Guineea Ecuatorială () [Corola-website/Science/298105_a_299434]
-
Poi (2.258 m). Cordiliera Anamitică, cu înălțimi de peste 2000 m (Rao Co, 2.286 m) la granița cu Vietnam, coboară treptat spre valea largă a Mekongului, care formează pe o mare porțiune granița de vest cu Thailanda. În partea sudică, relieful este puțin înalt, corespunzător câmpiei aluvionare a Mekongului. Pădurile tropicale acoperă mai mult de jumătate din suprafața totală a teritoriului. Acestea sunt o prelungire a vegetației din regiunea Kampuchia, în timp ce pădurile din regiunile montane nordice, formate din prerii intercalate
Laos () [Corola-website/Science/298115_a_299444]
-
și Sahara de Vest (teritoriu controlat de Maroc) în nord. Numele de „"Mauritania"” provine de la „"Mauretania"”, vechi regat berber. Capitala și cel mai mare oraș al țării este Nouakchott, localizat pe coasta atlantică. Cu câteva mii de ani îen,partea sudică a Mauritaniei moderne era locuită de popoare de rasă neagroidă, care se ocupau cu vânatul și agricultura. În mileniul I e.n. de la nord a început popularea treptată de către berberi crescători de animale, care le-au împins pe popoarele de culoare
Mauritania () [Corola-website/Science/298125_a_299454]
-
(persană: ايران), oficial Republica Islamică , și până la 1935 cunoscută internațional ca Persia, este o țară în Asia de Sud-Vest, situată între coasta de nord-est al Golfului Persic și coasta sudică a Mării Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia”, cât și „Iran”. „Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele „Iran” este un înrudit cu cuvântul „arian"” și înseamnă „teren de aur”. În sud-vest se dezvoltă
Iran () [Corola-website/Science/298110_a_299439]
-
evidentă, încât unii geopoliticieni îl consideră adevărata frontieră a lumii occidentale. Totuși, monumentele istorice iraniene se înșiră până departe pe ambele laturi ale acestui lanț de munți. Vârful cel mai înalt, Zard Kuh-e Bakktiari, are 4.309 m altitudine. Marginea sudică a munților este tivită de coasta zimțuită a Oceanului Indian. Datorită abundenței calcarului și a altor roci solubile, în Iran se află numeroase peșteri, care constituie puncte de atracție și posibile obiecte de studiu, atât pentru pentru turiștii obișnuiți, cât și
Iran () [Corola-website/Science/298110_a_299439]
-
sunt destul de abundente și constante în timp; cu toate că există diferențe mari de temperatură de la vară la iarnă, aici prosperă cirezile de vite și se practică, cu bune rezultate, agricultura neirigată. Contrastele climatice dintre diferitele regiuni contribuie la sporirea peisagistică. Partea sudică a țării cuprinde câmpiile din Khuzistan, după care urmează o fâșie îngustă de câmpii și dealuri care mărginește țărmul Golfului Persic, continuându-se cu Munții Mokran (Mekran). Aici clima este călduroasă, greu de suportat, iar ploile sunt foarte rare. Câmpiile
Iran () [Corola-website/Science/298110_a_299439]
-
mult de 1/3 din teritoriu primește o cantitate de precipitații de peste 250 mm/an, iar zăpezile abundente din munții care înconjoară Podișul Central, asigură o rezervă importantă pentru irigațiile de primăvară. Ferdousi, vestitul poet epic iranian, vorbește despre litoralul sudic al Mării Caspice ca despre un ținut în care primăvara domnește aproape tot timpul anului. Pe mari întinderi solurile sunt profunde și fertile, deși pe alocuri sunt afectate de eroziune cronică. Litoralul caspic, câmpiile centrale și văile interioare posedă soluri
Iran () [Corola-website/Science/298110_a_299439]
-
, numele oficial fiind Republica , este o țară insulară aflată în Oceanul Indian, în partea estică a coastei Africii, în emisfera sudică. Insula principală, denumită de asemenea Madagascar, este a patra insulă ca mărime din lume. Madagascarul este mediul natural pentru 5% din speciile de plante și animale, dintre care 80% sunt unice în lume. Printre exemplele cele mai notabile de biodiversitate
Madagascar () [Corola-website/Science/298121_a_299450]
-
72 km, lățimea maximă 53 km), are un relief de origine vulcanică, dat de un podiș presărat cu numeroase vârfuri și cratere vulcanice stinse (altitudinea maximă 828 m, Mount Piton), care coboară treptat spre nord, dar cade brusc spre coastele sudică și vestică. Cu excepția părții de sud, insula este acoperită cu lavă pe mai mult de ⅔ din suprafață. Țărmurile, însoțite de recife de corali, însumează 217 km. Clima este tropicală, cu temperaturi medii anuale ce depășesc 23 °C la țărmul mării
Mauritius () [Corola-website/Science/298126_a_299455]
-
Din cauza migrărilor, cuceririlor, căsătoriilor mixte și asimilării, numeroase grupuri etnice kirghize care locuiesc astăzi Asia Centrală și de Sud-Vest au origini amestecate, provenite adesea din fragmente ale numeroaselor triburi diferite, deși vorbesc limbi similare. La începutul secolului al XIX-lea, partea sudică a ceea ce este astăzi Kirghiztan a fost cucerită de Hanatul Kokand. Teritoriul, denumit în rusă "Kirgizia", a fost inclus oficial în Imperiul Rus în 1876. Cucerirea rusească a fost întâmpinată cu revolte împotriva autorității țariste, și mulți kirghizi au ales
Kârgâzstan () [Corola-website/Science/298114_a_299443]
-
cu delegația la . Iowanul a vizitat la rândul său în septembrie Uniunea Sovietică, unde s-a împrietenit cu Hrușciov, iar Garst a vândut Uniunii Sovietice de porumb de sămânță. Garst i-a sfătuit pe sovietici să cultive porumbul în zona sudică a țării și să se asigure că au stocuri suficiente de îngrășământ, insecticide și erbicide. Sovieticii nu i-au urmat indicațiile, întrucât Hrușciov dorea să cultive porumb chiar și în Siberia, și fără chimicalele necesare. Deși însuși Hrușciov avertiza împotriva
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
au fost și ele răsturnate cu ușurință. Porumbul a devenit atât de nepopular în 1965, încât suprafețele cultivate au scăzut la nivelul minim din perioada postbelică, chiar și colhozurile care înregistraseră succese cu el în Ucraina și în alte zone sudice ale URSS refuzând să mai cultive porumb. Lîsenko a pierdut puterea decizională. Stațiile Mașini-Tractoare au rămas însă închise, iar problemele de bază din agricultură, pe care Hrușciov încercase să le rezolve, au persistat. Deși nivelul de trai în URSS a
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]