6,080 matches
-
acceptarea tributului și a „supuenrii”, încheierea unor „legăminte” nu sunt specifice numai unui moment anume. În istoriografia română s-au absolutizat textele apocrife din sec. XVII-XVIII. În realitate, nu au existat tratate care să fixeze pe termen lung relațiile dintre sultan și voievozi. În sec. XV, au există legăminte cu sultanii oridecâteori un voievod valah sau moldovean a fost acceptat pe tron. Cronicile vorbesc despre faptul că între sultan și diverșii conducători creștini puteau fi încheiate astfel de jurăminte. Această practică
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
specifice numai unui moment anume. În istoriografia română s-au absolutizat textele apocrife din sec. XVII-XVIII. În realitate, nu au existat tratate care să fixeze pe termen lung relațiile dintre sultan și voievozi. În sec. XV, au există legăminte cu sultanii oridecâteori un voievod valah sau moldovean a fost acceptat pe tron. Cronicile vorbesc despre faptul că între sultan și diverșii conducători creștini puteau fi încheiate astfel de jurăminte. Această practică se menține și în sec. XVI-XVII, fiind vizibile în ahd-name-le
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
nu au existat tratate care să fixeze pe termen lung relațiile dintre sultan și voievozi. În sec. XV, au există legăminte cu sultanii oridecâteori un voievod valah sau moldovean a fost acceptat pe tron. Cronicile vorbesc despre faptul că între sultan și diverșii conducători creștini puteau fi încheiate astfel de jurăminte. Această practică se menține și în sec. XVI-XVII, fiind vizibile în ahd-name-le. În texte pot fi găsite și elementele pe care se jură: pe Allah și pe Muhammad ( dacă jurământul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
jurăminte. Această practică se menține și în sec. XVI-XVII, fiind vizibile în ahd-name-le. În texte pot fi găsite și elementele pe care se jură: pe Allah și pe Muhammad ( dacă jurământul era între principi musulmani), Coran, profeți sau/și sabia sultanului, religia, sufletul și viața tatălui și a copiilor tatălui. Toate aceste jurăminte aveau un caracter temporar. Putea fi scrise sau verbale și aveau o anumita valabilitate. Dacă nu mai existau tratate pentru a fi reglementat statutul țărilor române. Uneori, cutuma
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
cele ale partenerului de alianță etc. Pe lângă acesta, mai era păstrate și cutume bilaterale. Între turci și valahi/moldoveni/transilvăneni existau astfel de cutume: pentru a apăra autonomia, pentru a amarca serie de practici otomane instituitie și în relațiile dintre sultan și voievozi, pentru a sublinia anumite obligații politice. Pe langă plata unor anumite sume, participarea la război alături de sultani reprezintă un alt obicei. De la cutume s-a ajuns ca în sec. XVII-XVIII să se ajungă la capitulații. Sunt cronici otomane
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
transilvăneni existau astfel de cutume: pentru a apăra autonomia, pentru a amarca serie de practici otomane instituitie și în relațiile dintre sultan și voievozi, pentru a sublinia anumite obligații politice. Pe langă plata unor anumite sume, participarea la război alături de sultani reprezintă un alt obicei. De la cutume s-a ajuns ca în sec. XVII-XVIII să se ajungă la capitulații. Sunt cronici otomane care vorbesc de faptul că Valahia era tributara otomanilor înainte de Rovine. La 1417, Sukrullah a consemnat că în urma unei
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
De la cutume s-a ajuns ca în sec. XVII-XVIII să se ajungă la capitulații. Sunt cronici otomane care vorbesc de faptul că Valahia era tributara otomanilor înainte de Rovine. La 1417, Sukrullah a consemnat că în urma unei demonstrații de forță a sultanului, au avut loc negocieri între domnul valah și sultan, astfel că Mircea a acceptat să plătească haraciul, să trimită ostatici și să îl însoțească pe sultan în expediții militare. În cele din urme a fost încheiat și un jurământ, care
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
să se ajungă la capitulații. Sunt cronici otomane care vorbesc de faptul că Valahia era tributara otomanilor înainte de Rovine. La 1417, Sukrullah a consemnat că în urma unei demonstrații de forță a sultanului, au avut loc negocieri între domnul valah și sultan, astfel că Mircea a acceptat să plătească haraciul, să trimită ostatici și să îl însoțească pe sultan în expediții militare. În cele din urme a fost încheiat și un jurământ, care era valabil pe durata vieții lui Mircea ( era o
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
înainte de Rovine. La 1417, Sukrullah a consemnat că în urma unei demonstrații de forță a sultanului, au avut loc negocieri între domnul valah și sultan, astfel că Mircea a acceptat să plătească haraciul, să trimită ostatici și să îl însoțească pe sultan în expediții militare. În cele din urme a fost încheiat și un jurământ, care era valabil pe durata vieții lui Mircea ( era o pace temporară). Procesul închinării a început încă din vremea lui Mircea cel Bartanr și s-a încheiat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în zonă, iar momentul 1526 a marcat ambele Țări românești. În cele din urmă, Valahia a ajuns să facă parte din teritoriile otomane. În 1528, în urma celei de-a doua expediții a lui Suleyman Kanuni, Ioan Zapolya a venit în fața sultanului și s-a supus ( a plătit și peșcheș). Și în 1541 și 1566, mai există consemnări referitoare la supunerea Transilvaniei. Acestea puteau fi realizate în două feluri: „prin forță” sau „de bună voie” ( anwatan sau șulhan.) Există teoretizate și prezente
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
referitoare la supunerea Transilvaniei. Acestea puteau fi realizate în două feluri: „prin forță” sau „de bună voie” ( anwatan sau șulhan.) Există teoretizate și prezente în cronici două noțiuni care vorbesc despre cucerire. Dacă un teritoriu era cucerit prin forță, numai sultanul avea să dreptul să hotărască unilateral asupra statului viitor al indivizilor. În cronicile otomane și documente, se vorbește de dreptul sabiei ( kilic hakki) și se vorbea despre faptul că un teritoriu aparținea sultanului și a fost cucerit de acesta. În ceea ce privește
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
un teritoriu era cucerit prin forță, numai sultanul avea să dreptul să hotărască unilateral asupra statului viitor al indivizilor. În cronicile otomane și documente, se vorbește de dreptul sabiei ( kilic hakki) și se vorbea despre faptul că un teritoriu aparținea sultanului și a fost cucerit de acesta. În ceea ce privește Valahia, termenul de cucerire se folosește dup 1462, însă nu există o unanimitate în cronici. Această apare după vremea lui Suleyman Legiuitorul. Când vine vorba de Moldova, anul 1538 reprezintă un moment de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în cronicile otomane. Acest cuvânt este legat de sintagma „ de la cucerirea hăneasca”. În acest context, termenul desemna statutul unui teritoriu cu un anumit grad de autonomie, a unei posesiuni funciare scutită de impozite). Această sintagma nu este utilizată doar de sultan, ci urmează un arz al voievodului care reclamă un abuz al trupelor de la graniță și atacau supussii moldoveni sau valahi. În acest context, domnii din Țară Românească și Moldova introduceau această sintagma pentru a demonstra că aveau o anumita autonomie
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
împotriva safavizilor. La începutul sec. XVI, șahul Ismail proclama șiismul că religie oficială a statului sau și încerca să îl extindă. Problemă otomanilor era acea că în Anatolia tot mai mulți musulmani se coverteau la șiism. Începând cu Selim I, sultanii vor cere șeyh ul-Islam ca să legitimieze declanșarea ostilităților împotriva unui grup de musulmani, respectiv a Iranului șahilor safavizi. Somația este primul pas către pace, fiind considerată djihad-ul cel mai merituos, deoarece războiul era dus cu cuvintele. Existau două elemente: notificarea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
astfel că termenul de harbî era asociat cu inamicul potențial al musulmanilor. În concepția hanefiților, harbî erau atât supușii statelor creștine care nu încheiaseră tratate de pace și comerț cu otomanii, cât și supușii unui principe ce aveal legământ cu sultanul. Acest atribut nu era atribuit doar persoanelor, ci și bunurilor ( mărfuri, corăbii) și teritoriilor. ( juriștii unor alte școli juridice îi desemneau harbî doar pe necredincioșii cu care musulmanii nu încheiaseră legământ sau care nu aveau aman). Fundamentul războiului sfânt și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
unei definiții recente, Casa Islamului reprezenta zona în care religia islamică era practicată și protejată de un conducător musulman. Locuitorii acestei Case erau formați din musulmani și supușii nemusulmani ( dhimmî). Mai exista o sintagma care desemna teritoriile aflate sub suzeranitatea sultanului, atât statele tributare cât și cele ce erau administrate direct de acesta, si anume: Memalik-i mahrusa - „Țările bine păzite”. Casă războiului îngloba teritoriile în care nu era urmat seri at-ul, adică teritoriile ce nu se aflau sub dominația musulmană
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
împotriva musulmanilor care împiedicau desfășurarea războiului sfânt era consacrată juridico-religios și devenea o obligație ( Șukrullah consideră că dacă gaza-ua era obligația colectivă a musulmanilor, atunci lupta împotriva coreligionarilor care prin acțiunile lor împiedicau desfășurarea războiului sfânt era una din responsabilitățile sultanului. Treptat, gaza-ua împotriva emirilor anatolieni se transformă în sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
gaza-lelor de la începutul istoriei statului otoman este destul de cunoscut, mai ales în ceea ce privește capturarea robilor ( pentru mercenari și săraci, preda reprezenta principala țintă atunci când era vorba de implicare într-un război). Pradă va reprezenta un element utilizat pe scară largă de sultani pentru a-i determina pe musulmani să se mobilizeze, oferindu-li-se soldaților posibilitatea de a jefui un oraș inamic dacă acesta nu capitulează. Cu toate că unii jurișit considerau că teritoriul inamic nu trebuia distrus, conducătorul armatei musulmane avea autoritatea să
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
diplomatice ( aici intrau jizya și kharadj-ul). Pradă ce era capturată urma să fie împărțită între participanți după ce bunurile erau aduse pe teritoriul musulman. Referitor la cum era împărțită pradă, existau niște reguli foarte clar definite: 1/5 din pradă revenea sultanului, iar restul de 4/5 erau împărțite luptătorilor ( însă luptătorii nu primeau toți aceeași cantintate de pradă: un cavaler, al cărui rol în lupta era foarte important, primea două sau chiar trei părți de pradă, în timp ce un infanterist, al cărui
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
important, primea două sau chiar trei părți de pradă, în timp ce un infanterist, al cărui rol era mai scăzut decât al cavalerului, i se oferea doar o parte). Regulă împărțirii prăzii nu a putut fi aplicată și teritoriilor cucerite, acestea aparținând sultanului sau șefului Ummei. În unele cazuri, teoria judiciară referitoare la această problemă era dublată de unele practici cutumiare turcești și mongole. Cu termenul de gâzi erau desemnați musulmanii care participau la expediția sfântă, gază. Turcii musulmani veniți din Asia Centrală și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
la expediția sfântă, gază. Turcii musulmani veniți din Asia Centrală și trimiși să lupte împotriva bizantinilor, au purtat titlul de gâzi, iar din sec. XV-XVII, titlul de gâzi va fi atribuit tuturor participanților la expedițiile sfinte. Acest titlul era aplicat și sultanilor, în contextul în care una din sarcinile principale ale lor era conducerea „războiului sfânt”. Cu toate că titlul de gâzi era destul de răspândit în lumea turco-musulmană, acesta va căpăta strălucirea maximă în perioada otomană. Martirajul reprezenta o altă recompensă pe care putea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a avut loc în cadrul războiului ruso-turc din 1787, 1828-29). Însă au existat și excepții, cun este cazul în care Camenița este atacată fără a că locuitorii să fie avertizați ( 1672). În ceea ce privește somația, aceasta presupunea invitarea nemusulmanilor de a se supune sultanului și a de a plăti tribut. Un astfel de caz are loc după 1453, cănd sultanul Mehmed ÎI le adresează cavalerilor din Rodos o astfel de somație, prin care le cere să se supună, iar în cazul în care nu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
cazul în care Camenița este atacată fără a că locuitorii să fie avertizați ( 1672). În ceea ce privește somația, aceasta presupunea invitarea nemusulmanilor de a se supune sultanului și a de a plăti tribut. Un astfel de caz are loc după 1453, cănd sultanul Mehmed ÎI le adresează cavalerilor din Rodos o astfel de somație, prin care le cere să se supună, iar în cazul în care nu fac acest lucru, nu o să beneficieze de prietenia sultanului ( adică o să îi fie inamici; aceste practici
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de caz are loc după 1453, cănd sultanul Mehmed ÎI le adresează cavalerilor din Rodos o astfel de somație, prin care le cere să se supună, iar în cazul în care nu fac acest lucru, nu o să beneficieze de prietenia sultanului ( adică o să îi fie inamici; aceste practici au fost valabile și în zona Balcanilor). Askeri erau un grup social privilegiat, necesar expansiunii și administrații imperiului în formare. Aceștia erau plătiți direct de către sultan ( totodată erau scutiți de taxe). Acest statut
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
acest lucru, nu o să beneficieze de prietenia sultanului ( adică o să îi fie inamici; aceste practici au fost valabile și în zona Balcanilor). Askeri erau un grup social privilegiat, necesar expansiunii și administrații imperiului în formare. Aceștia erau plătiți direct de către sultan ( totodată erau scutiți de taxe). Acest statut era reglementat de legi speciale. De asemenea acest privilegiu nu era transmisibil. Structura armatei în perioada clasică era alcătuită din armată de uscat, compusă din cavalerie ( spahii timarioți din provinci, spahii de Poartă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]