6,212 matches
-
dubii, vorbește de vreme. Plouă cu găleata afară. Vrei să te duc acasă? El a pus mâna pe biroul ei și, dintr-odată, ea și-a amintit de ziua când o spălase pe cap. Atingerea lui pe pielea ei, senzația superbă pe care i-o dădeau mâinile lui mari, căldura corpului lui, lipit de al ei... Mmmmmm. —ăăăă, nu, spuse ea, revenindu-și rapid. Mai bine termin asta. — Te mai duci la salsa? întrebă el, spre surprinderea ei. Ashling dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
s-a terminat, Dylan a început să schimbe canalele, până a găsit ceva ce să îi placă. —Spectaculos! Casablanca. Nu mă uit la nici un căcat romantic, spuse Ashling serioasă și făcându-l pe Dylan să râdă. —Nu-i așa că ești superbă? spuse el călduros. —Poate, dar tot nu mă uit la asta. —Superbă, repetă el. El fusese mereu plin de complimente, dar Ashling era conștientă că în seara asta atmosfera era puțin cam prea încărcată. Tot nu mă uit. Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ceva ce să îi placă. —Spectaculos! Casablanca. Nu mă uit la nici un căcat romantic, spuse Ashling serioasă și făcându-l pe Dylan să râdă. —Nu-i așa că ești superbă? spuse el călduros. —Poate, dar tot nu mă uit la asta. —Superbă, repetă el. El fusese mereu plin de complimente, dar Ashling era conștientă că în seara asta atmosfera era puțin cam prea încărcată. Tot nu mă uit. Ei bine, eu sunt omul cu telecomanda. Nu pentru mult timp, amice. În lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ai culcat cu Dylan? Ea crezuse că întrebase încet, dar tot biroul a ridicat capul după această replică. Bineînțeles că da. Adică, ai făcut sex cu el. Bineînțeles că am făcut! Ashling înghiți în sec. —Cum a fost? —Genial. E superb. E supărat foc pe femei și nu există nici o șansă să mă sune... Dintr-odată, Joy schimbă tonul. Părea speriată. —Iisuse Hristoase, nu te superi, nu? Nu m-am gândit nici o secundă... Eu mă gândeam că tu ești cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
mă hotărăsc între Pantry și Little Joe’s, când am ajuns în parcare și l-am văzut pe adversarul meu în carne și oase, stând de vorbă cu o femeie care trimitea rotocoale de fum de țigară spre un cer superb, parcă pictat pe-o carte poștală. M-am apropiat de ei. Blanchard se sprijinea de o mașină fără însemnele poliției și gesticula către femeia încă preocupată de rotocoalele ei, pe care le scotea câte două-trei deodată. Cum mă apropiam, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu moartea. Sunt de la cel puțin patru oameni și nici una dintre ele nu e marcată cu „Închisoarea Craiginches“. Deci probabil că nu e vorba de domnul Strichen. Zâmbi. Dar, dacă vreți, vă putem lua În custodie protectivă? Am câteva celule superbe jos. Niște perne, niște flori, o să fie exact ca acasă! O Încruntătură tăcută fu singurul răspuns pe care Îl primi. Insch surâse. — Bine, ne iertați, domnule Far-Quar-Son, avem o treabă adevărată de polițiști de care trebuie să ne ocupăm. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
legături dintre religie și politică, ce avea să se transmită, de-a lunul secolelor, religiilor următoare. Și, în cele din urmă, apăreau vir triumphalis, eroul, în mijlocul unei bolgii delirante și înspăimântătoare, generalii lui mândri, și acvilele, însemnele, muzica, soldații cu superbele armuri de paradă, strălucitoarea cavalerie ușoară și greii cataphracti, oameni și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în pulbere și urlete, extrem de lent, cortegiul arăta trufaș Roma ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceia, în urnele lor grele, aliniate aveau să evoce imensa glorie a familiei, însă și tragediile acesteia, de-a lungul secolelor următoare. Ultima noapte a lui Calpurnius Piso Mulți patricieni propuseră să i se dedice lui Germanicus un clipeus - un superb scut de aur - și arcuri de triumf la Roma, în Syria și pe malul Rhenus-ului; Tiberius interzise și aceste lucruri, susținând că gloria nu se construiește cu pietre. Totuși, cuprinse de valul de emoție care străbătea imperiul, multe orașe luară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trei frați ai mei, au fost uciși, unul după altul. Augustus îmbătrânea; Tiberius se întorsese la Roma, închizându-se în vila de pe colina Esquilius, pe care Clinius Maecenas i-o lăsase lui Augustus, cu colecțiile de artă și grădinile ei superbe. — Își petrecea timpul citindu-i pe filosofii și istoricii greci. Se spunea că marea lui dragoste era astrologia orientală. Adusese de la Rhodos un astrolog grec, un anume Thrasyllus. Partizanii lui șopteau că acesta îi prevestise că avea să domnească. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
capitală. Se ducea la Misenum, Baia, Capri cu câțiva prieteni de-o viață: un senator care era și un jurist faimos, Cocceius Nerva, cavalerul Curtius Atticus, pasionat, ca și el, de istoria veche, câțiva literați greci. Peste tot alegea locuri superbe, însă păzite și inaccesibile, și ridica acolo case după gustul său, sigure ca un castrum din ținuturile barbarilor. „Vizuinile uzurpatorului“, zicea Agrippina, „unde își ține ascunsă teama“. Tiberius nu era bântuit doar de suspiciuni și spaime. Era și misogin, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a înțeles“, scrise Drusus, „că, pentru a-i îngădui lui Tiberius să facă toate acestea, trebuia să-i asigure o izolare completă. Și, cu aceste instrumente, s-a făcut pe sine stăpânul Romei“. Tiberius mergea din ce în ce mai des în insula Capri, superbă în solitudinea ei. În punctul cel mai înalt se ridica enorma vilă imperială, care îi era dedicată celui mai mare dintre zei și a intrat în istorie ca Villa Jovis. „O asemenea izolare ar fi de nesuportat pentru oricine, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de o bucurie imensă, ca atunci când se arunca vara în apa vreunui lac. Fiindcă Antonia prinsese, pe când era adolescentă, vremea domniei Cleopatrei, a celor două tragice sinucideri de la Alexandria și a triumphus-ului lui Augustus. Casa Antoniei Antonia era o doamnă superbă, fără vârstă și fără riduri, îmbrăcată într-o tunică de mătase fină, în culori fascinante, înconjurată de o curte elegantă, în comparație cu care locuința Liviei părea dezgustător de sărăcăcioasă. Când rămaseră singuri, Gajus îi spuse, îmbrățișând-o strâns: — De aproape doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și perle, îi acopereau ridurile fine ale gâtului. — Știu că ți-e greu, spuse, dar te rog, nu le căuta pe surorile tale, nu vorbi cu nimeni. Așteaptă. Îl mângâie; simțea că tremură de ură. Îi zise: — Ai niște ochi superbi; lasă-mă să-i privesc. El deschise ochii; ea șopti: — Ca ai tatălui tău, verzi-cenușii, mai mult verzi decât cenușii... Simți însă că privirea lui era intensă, greu de susținut, aproape hipnotică. Murmură: — Ai o privire foarte puternică. El miji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Romei -, pe lângă câini de vânătoare, păsări rare și cai cu glezne puternice, foarte potriviți pentru curbele rapide ale hipodromului, fete cu părul lung, negru, care, din instrumente nemaivăzute, cântau cântece melodioase, de neînțeles, amazoane sălbatice, blonde din Sciția și dansatoare superbe, care aveau nevoie de tot timpul cât dura un banchet ca să lase să cadă, unul după altul, vălurile care le acopereau, cum se obișnuia la Petra. Râzând, Herodes povesti că, executând un asemenea dans, vara lui, Shulamit, îl făcuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toți spionii, avea să ajungă pe stânca din Capri, în mâna lui Tiberius. În anii lungi ai văduviei sale incoruptibile, demnitatea Antoniei, care avea un nivel de viață demn de o împărăteasă, printre imensele bogății din a sa domus, grădinile superbe, sutele de sclavi și de liberți, fusese singuratică, de-a dreptul inumană. „În Roma cea plină de venin“, spusese Tiberius cu admirație, „este singura femeie care, după ce a jurat credință unui bărbat, a reușit cu adevărat să nu-l trădeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
perfect drept, ce dădea spre minunatul peisaj al golfului. — E interzis să-l străbați, spuse tribunul. Numai împăratul merge acolo. Nu se mai auzeau glasuri. Ultimul rând de scări, cel mai înalt, era pustiu. La distanțe egale se vedeau statui superbe pe piedestaluri, tineri semizei, războinici, atleți, opere grecești din perioada de aur, în nuditatea lor victorioasă. În întreaga vilă nu văzuse nici măcar o statuie de femeie. Ajunseră în vârf. Acolo, deasupra tuturor, fusese construită o aulă ale cărei arce dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el. Cei care bătuseră la ușă se neliniștiseră, pentru că în seara dinainte Nerva îi spusese împăratului: „Am obosit să trăiesc“. Fraza aceea groaznică fusese auzită - dar nu se știa ce anume o determinase - într-un apus călduț și înmiresmat în superba exedra din Villa Jovis, din gura unui bărbat cu o sănătate de fier, care se bucura de prietenia împăratului. Spărseseră ușa. Îl găsiseră pe juristul cel înțelept și incoruptibil întins pe pat - însă încheieturile îi atârnau inerte, cu venele tăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aleagă el însuși, și nu dintre căluții aceia care gâfâiau pe cărările în urcuș de la Capri, ci un cal potrivit pentru galop pe câmpii întinse și pe povârnișuri. Din grajdurile imperiale ieși, cu hamuri de purpură și aur, un cal superb, nervos, cu un trup armonios și puternic, de culoarea mierii. Ofițerul spuse că de mult timp era pregătit pentru o improbabilă plimbare călare a lui Tiberius. Gajus își spuse că cel care deschisese grajdul acela avusese o premoniție. Mângâie calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intendentul și servitorii erau deja cuprinși de agitație. Vila era simplă, minunată: un salon mare în formă de cruce grecească dădea, pe cele patru laturi, în patru săli mici unde niște deschideri ample, asemenea unor rame, încadrau patru perspective diferite, superbe. Gajus se îndreptă spre terasă. Orizontul se pierdea în negură; avu impresia că zărește insula Capri, închisoarea înaltă și stâncoasă din care tocmai evadase. Apoi văzu că pe mare, în dreapta, dincolo de promontoriul Misenum, se întindea insula Prochita, lungă și verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
anunțarea unor măsuri liniștește adesea poporul, ca și cum respectivele măsuri s-ar și pune în practică; și cum liniștea romanilor era imperios necesară, aplaudară și ei, cu inima ușoară. Iar când un senator se ridică și declară solemn: „Propun ca acest superb discurs să fie sculptat în marmură și zidit pe Capitolium“, toți aprobară aclamând. Tânărului Împărat, acel consens i se păru o sinceră emoție colectivă, poate chiar afecțiune; era încununarea proiectelor sale îndelung gândite, răzbunarea tatălui său, zorii unor zile noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de apărare: nimeni nu putea ajunge la el dacă nu trecea în prealabil printr-o mulțime de filtre - și totuși, fiecare gest al său era cunoscut, într-o clipă, de sute de oameni. O mulțime de curteni și de tinere superbe, ambițioase se ofereau cu nerăbdare să-l înveselească în timpul liber. Cu răsuflarea tăiată, așteptau ca el să-i aleagă, pentru o noapte sau pentru o oră. La Roma, unii începură să murmure că anumite vile secrete ale prietenilor, anumite reședințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Vitruvius. Astfel, pe coasta colinei Palatinus ce domina impunătorul complex al Forurilor se construia o sală cu o formă nemaivăzută, dedicată muzicii, farselor satirice și dansului. Despre acea sală misterioasă vorbea întreaga Romă. Deși era ocupat cu dirijarea acelei construcții superbe, Manlius auzi glumele oamenilor săi. Nu-i asculta, îi spuse brusc lui Helikon, în zilele acelea luptam împotriva cetății Carthago, era îngrozitor. Și încheie scârbit: — Și apoi, cei doi care au fost îngropați acolo erau de neam galic. Aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajungea, prin Syria, Judaea și Arabia Nabatea, în Aegyptus. „Pământurile care l-au costat viața pe tatăl meu.“ În singurătatea bătrâneții, parcă pentru a justifica față de sine lungile masacre, Augustus scrisese: Per totum imperium, Romanorum parta victoriis pax. Un concept superb până la absurd, pe care cuceritorii cei mai lipsiți de scrupule aveau să-l copieze în viitor cu entuziasm. La sfârșit însă, Augustus scrisese: „Este nevoie să ne înfrânăm lăcomia de a mări și mai mult imperiul“, acea cupido proferendi impero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era într-adevăr acolo sus, pe o terasă aflată la jumătatea coastei, îngropată sub surpături și tufișuri. Însă construcția părea întreruptă brusc. Printre ruine zăceau obiecte din bronz, lapide, ofrande, ex voto închinate zeiței egiptene Isis, Marea Mamă. Și o superbă statuie a lui Germanicus, cel care a fost otrăvit în Antiohia, spartă în sute de bucăți. Și o capelă votivă, înălțată acolo nici mai mult, nici mai puțin decât de un principe din Parthia. Însă nimeni nu avea să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care aținea calea tuturor fetelor, venise să cumpere vin pentru oamenii lui. Invitație pe Palatinus La puțină vreme după aceea, senatorul Calpurnius Piso, „nepotul otrăvitorului“, hotărî să se recăsătorească, la cincizeci de ani, cu o tânără celebră pentru trupul ei superb - „un trup care pentru mulți nu mai are taine“, șopti cu perfidă senzualitate Callistus -, care își recăpătase libertatea în urma unui divorț rapid. Imensa avere a Pisonilor, după cum spunea întreaga Romă, fusese salvată de Mașteră în timpul procesului. De aceea căsătoria avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]