6,881 matches
-
Îl adora pe bebelușul cel nou aproape la fel de mult ca pe primul ei născut. Și când i l-a dat lui Iacob pentru circumcizie, i-a zâmbit bărbatului ei, iar el i-a sărutat mâinile. CAPITOLUL TREI Rahela a devenit tăcută. N-o mai însoțea pe Inna și nu se mai scula dintre pături până când Lea nu venea, n-o scutura și nu trăgea de ea să vină și să le ajute pe ea și pe celelalte femei la muncile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
acolo, nemișcată. Am pornit-o amândouă de mână în lumina albă a doamnei luni și ne-am plimbat destul de mult timp. Și iar m-am întrebat dacă era într-adevăr sora mea sau o stafie, pentru că femeia de lângă mine era tăcută, pe când Lea avea mereu ceva de spus. Până la urmă a început să vorbescă cu cuvinte alese despre lună, mi-a spus cât de mult îi plăcea lumina albă și cum vorbea cu luna și îi spunea pe nume. Lea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cea mai puțin nevastă dintre ele. A doua zi dimineață, Lea a vorbit cu Iacob. Bilha s-a oferit să pună henna pe mâinile Zilpei, dar ea și-a strâns buzele și a refuzat. În acea noapte s-a strecurat tăcută în cortul lui Iacob, iar el s-a culcat lângă ea și a cunoscut-o. Zilpa n-a găsit nici o plăcere în atingerea lui Iacob. „Am făcut ceea ce trebuia să fac”, a spus ea, pe un asemenea ton că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
identici, nici mama lor nu-i putea deosebi întotdeauna. Doar Bilha, care vedea fiecare frunzuliță a unui pom în lumina ei diferită, nu putea fi păcălită de cei doi. Iar ei se iubeau între ei cu o armonie deplină și tăcută, un sentiment ce nu mai exista între alți frați ai mei. Biata Bilha. După Dan, ceilalți copii ai ei - un băiat și două fete - au murit înainte de a fi înțărcați. Dar n-a lăsat tristețea să-i amărască sufletul. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
copilului a apărut, iar Rahela și-a adunat ultimele puteri și a împins. Era mic și cu un smoc mare de păr. Un copil ca toți copiii, zbârcit, obișnuit, perfect. Dar era, în sfârșit, al Rahelei. Cortul a devenit deodată tăcut, pentru că toate femeile plângeau în tăcere. Fără să scoată o vorbă, Inna a tăiat cordonul, iar Bilha a adunat placenta. Lea a splălat-o pe Rahela, iar Zilpa a șters copilul. Au suspinat și și-au șters lacrimile. Rahela avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i spunea despre răscumpărarea pe care probabil o avea de plătit și pe care ea avea să o strângă de la celelalte neveste: miere și mirodenii, câteva brățări de cupru aurit, o bucată de in și trei de lână. El asculta tăcut și dădea din cap din când în când. Ochii mamei mele erau plini de Iacob. Între ei nu mai era loc pentru mine. Eu nu contam pentru ea așa cum conta ea pentru mine. Am vrut să plâng, dar mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o îndepărta spunând: - Nu. Rahela asculta și ea blasfemiile Leei cu un fel de uimire, dar se trezea că spune ea însăși cuvinte la care nu se gândise înainte: - Nu putem să te liniștim cu dovezi, Zilpa. Zeii rămân mereu tăcuți. Știu, am văzut că femeile aflate în chinurile facerii se liniștesc auzind numele zeilor. Le-am văzut luptând dincolo de puterea omenească la auzul incantațiilor. Am văzut viața biruind în ultimul moment, fără nici un alt motiv decât speranța. Dar știu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
când luna a început să apună, terminaseră și femeile de spălat ultima cupă. Cu bebelușii adormiți în brațe, tinerele mame s-au dus la culcare, iar bărbații s-au ridicat și ei. Până la urmă, au rămas doar Iacob și Esau, tăcuți, cu ochii la fitilul pâlpâitor al ultimei lămpi. Eu și Tabea ne-am furișat înspre fluviu, ținându-ne de mijloc. Eram pur și simplu fericită. Aș fi putut să stau acolo până dimineața, dar mama a venit să mă caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ei și stătea într-un copac imens, cu o pasăre mare pe umăr. A doua zi după înmormântarea lui Werenro, m-am dus la Rebeca dimineața, ca de obicei, dar ea era deja îmbrăcată, parfumată și vopsită. Stătea pe perne, tăcută și retrasă. Nici nu știu dacă m-a văzut când am intrat. Am tușit. Nu și-a ridicat privirea spre mine, dar după un timp a început să vorbească și atunci am înțeles de ce veneau pelerinii la Mamre. - Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
năștea. Shalem se repezise atât de năvalnic să-i îndeplinească cererea, că Re-nefer de-abia putuse să-și țină râsul. Când eu și prințul ne-am întors la palat, am găsit curtea goală, așa cum aranjase Re-nefer. Servitoarea dispăruse. Am rămas tăcuți o clipă apoi Shalem m-a dus ușurel într-un colț umbrit, mi-a pus mâinile pe umeri, mi-a acoperit gura cu gura lui și și-a lipt corpul de al meu. Iar mie, care nu mai fusesem atinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și să i-l învelesc în pânză de in, apoi să iau cuțitul cu care îi luaseră viața și să-mi deschid venele cu el și așa am fi dormit amândoi în pământ. Aveam să trecem în eternitate, în lumea tăcută, tristă, cenușie a morților, mâncând țărână și uitându-ne cu ochi de țărână la înșelătoarea lume a oamenilor. Nu aveam decât acest gând. Eram singură și goală. Eram un mormânt care aștepta să fie umplut cu liniștea morții. Am mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-l protejeze pe Iosif. Iacob a lovit-o pe Bilha peste față și i-a rupt dinții. După asta, ea a început să dispară. Cea mai dulce, micuța mamă, s-a făcut și mai slabă și mai mică și mai tăcută și mai atentă. N-a mai gătit, doar a tors, iar firul ei era mai subțire decât orice fir tors vreodată de o femeie, ca un fir de păianjen. Apoi într-o zi, s-a făcut nevăzută. Hainele îi rămăseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fiului meu și acolo l-am lăsat ca să aduc bere și fructe. Kiya ne-a urmat și se holba la bărbatul cel frumos îmbrăcat care era în casă. - Ea e sora mea? a întrebat Re-mose arătând înspre copilul care stătea tăcut. - Nu, am răspuns. E nepoata unei prietene și mi-e ca o nepoată și mie. Răspunsul a părut să-l ușureze. - Se pare că zeii au hotărât ca tu să fii singurul meu copil, am adăugat eu. Mă bucur să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
urechea pe pântecul ei și i-am atins vulva. - Acest copil e viu, am zis. Nu te teme. Se odihnește pentru călătoria pe care o are de făcut. La revărsatul zorilor, au început durerile acute. As-naat a încercat să rămână tăcută, așa cum se cuvenea să facă o doamnă de viță regală, dar natura o făcuse zgomotoasă și curând a umplut văzduhul de țipete la fiecare crampă. Am cerut apă rece ca să răcorim fața mamei, paie curate și conuri de lotus ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mei nu sunt pentru mine mai mult decât erau turmele în tinerețea noastră. Tu și cu mine am fost apropiați când eram copii și ne știam inimile pe dinafară. Dar asta a fost într-o altă viață. Marea cameră rămăsese tăcută, iar noi doi ne adânciserăm în amintiri. - Mă duc la fiul meu, am spus până la urmă. Și apoi o să plec. - Mergi cu bine, a zis Iosif. Re-mose zăcea cu fața în jos în pat în frumosul lui apartament. Fiul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
spre Haran. - Erau egipteni, am zis, pentru că îmi aminteam vocile lor. Mă întreb dacă ei comparau apa acelui râu cu asta de aici, așa cum am făcut eu în seara asta. Ne-am întors unul spre altul și am făcut dragoste tăcuți ca peștii și apoi am dormit ca doi copii legănați la sânul marelui fluviu, izvor de împlinire. La Tanis, am părăsit fluviul și am început călătoria printre dealurile unde locuiau fiii lui Iacob. În Egipt, agricultorii și chiar tăbăcarii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
atunci cum să apărăm, și atunci colonelul s-a întors și s-a uitat la noi și n-a zis nimic, eu am crezut c-o să strige la noi sau o să ne ardă o palmă, uneori și nea Gică rămânea tăcut o vreme, înainte de-a tăbărî pe noi, dar tovarășul colonel și-a scuturat doar capul, șoptind încet că nu știe, așa să-l ajute Dumnezeu, că nu știe, apoi și-a plecat capul și a ieșit fără o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că dă un șut în coșul de sub mine, să-i spun numărul la care am ajuns, pe mine însă mă dureau brațele atât de tare încât nu mi-am adus aminte nici măcar de ultimele cifre din șaizecișicincidemiișiceva, așa că am rămas tăcut, dar am văzut cu coada ochiului că Iza se uită la mine, șoptindu-mi ceva, am putut să-i citesc de pe buze că unmiliard-șaptezecișitreidemilioane-șaptesutepatruzecișiunudemii-optsutedouăzecișipatru, dar faptul că-mi șoptea mie m-a făcut să roșesc atât de puternic, încât n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am putut să-i citesc de pe buze că unmiliard-șaptezecișitreidemilioane-șaptesutepatruzecișiunudemii-optsutedouăzecișipatru, dar faptul că-mi șoptea mie m-a făcut să roșesc atât de puternic, încât n-am putut să zic numărul, deși l-am înțeles în întregime, am rămas în continuare tăcut, cu mâinile ridicate, cocoțat pe coșul de gunoi, cu obrajii învăpăiați, și atunci nea Klidész a spus că dacă eu nu și nu, atunci fie și-așa, el mi-a oferit o șansă, și zicând asta, mi-a zâmbit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și pesemne că-l durea, pentru că o atingea, din când în când, cu limba, tot drumul am stat cu ochii ațintiți la gura lui, fiindcă vroiam să știu dinainte când o să spună iarăși ceva, dar bunicul a rămas multă vreme tăcut, la un moment dat am văzut că zâmbește, și atunci am observat că are gura întocmai ca a tatei, era să-i și spun asta, dar mi-am adus aminte la țanc că era interzis să i se pomenească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
foarte bucuros că n-o fac pe curiosul și aștept, cu maturitate, ca un adult, că mă duce mintea și înțeleg că nu trebuie să aflu totul dintr-odată, se vede că sunt băiat mare acum, așa că iarăși am rămas tăcut, dând numai din cap și continuând să privesc pe geam afară, Am ajuns aproape sus, pe Kálvária, după ce trecuserăm de cimitirul militar și de castelul de vânătoare al comandantului suprem al forțelor armatei, folosit doar o dată la cinci ani, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
un întreg, de parcă m-aș uita la un tablou sau la o fată frumoasă, să încerc să văd totul simultan, ceea ce nu-i ușor, dar dacă o să reușesc, atunci voi privi și lumea asta cu totul altfel. Bunicul a rămas tăcut, privind orașul, mai lua câte un gât de bere, priveam și eu orașul, văzându-l însă în detalii, edificii, locuințe, străzi și piețe, vântul a început să bată, mi s-a făcut pielea de găină pe brațe și picioare, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cedau, În general, În mai puțin de un minut. - Și chiar dacă Aude ar fi fost cu Nicolas noaptea trecută pe faleză, nu văd legătura cu moartea lui Gildas. Treizeci de secunde. Chantal avea să fie o pradă ușoară. Marie rămase tăcută. Paharul așezat brusc pe masă scoase un zgomot sec. - Ce vrei de fapt? Ca soțul meu să-l acuze pe Nicolas pentru corupere de minori? Aude nu a Împlinit Încă cincisprezece ani. Îmi imaginez mutra fratelui Loïc! În cursul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
văzu cum cerul devine tot mai Întunecat, cufundînd landa Într-o penumbră căzută prea devreme, și spuse că tocmai făcuse niște ceai. Marie luă cuvintele lui drept o invitație și, curioasă să știe mai multe despre el, Îl urmă. Parcurseră tăcuți cam o sută de metri și erau gata să pună piciorul pe podețul care ducea la far cînd Marie rupse brusc tăcerea: - Crezi cu adevărat În semne? - SÎnt irlandez, asta Înseamnă că legendele mi-au legănat copilăria. Îi adresă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui Lucas. După ce făcu ochii roată prin Încăpere, deschise dulapul și zîmbi compătimitor la vederea șirului perfect aliniat de pantofi de oraș, identici, luxoși, bine lustruiți, impecabil rînduiți, cu excepția unei perechi complet distruse de apă și de noroi. Continuîndu-și scotoceala tăcută, nimeri peste o valijoară pe care o deschise fără să șovăie. Conținea dosare pe care Marie le ridică cu grijă ca să le citească titlurile. Se opri brusc la unul dintre ele: „GILDAS KERMEUR - RAPORT DE AUTOPSIE“. Îl scoase cu nerăbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]