5,246 matches
-
cânte 'Bandera rosa', trebuiau să o facă din proprie voință, nu să-și schimbe idealurile în funcție de conjuncturi. Se pare că au mai existat încercări de prelegeri despre materialismul istoric, precum și cântece intonate, dar acțiunea celor din jurul lui Bogdanovici a fost timidă și limitată tocmai din cauza împotrivirii majorității deținuților. Toate acestea au încetat în primele luni ale lui 1949, când, în incinta penitenciarului, s-au judecat procesele celor arestați. Singura activitate din această perioadă a constat în transmiterea unor note informative benigne
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
memoriu în care explica autorităților motivele pentru care dorește să pornească o acțiune de 'reeducare', memoriu în urma căruia închisoarea din Suceava a început să fie vizitată de înalți oficiali. Totuși, restul detenției în acest penitenciar și l-a petrecut cu timide încercări de a convinge îndeosebi pe liderii celor închiși de necesitatea unei schimbări de atitudini și de a intona cântece comuniste, întrucât majoritatea deținuților i se împotriveau deschis. Transferat la Pitești în noiembrie 1949, a încercat încă din primele zile
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
acest schimb, am ajuns la concluzia că natura, în realitate, nu cere nimic de la noi. Nu dorește decât s-o vedem/observăm /admirăm în toată splendoarea și curățenia ei și să ne desfătăm. Natura se dezgolește în fața noastră asemenea virginei timide ce nu-și dorește nimic altceva înafara îmbrățișării logodnicului grijuliu, a iubirii care să n-o rănească în vreun fel. Adoptând atitudinea logodnicului, reușim să întoarcem iubire iubirii, adică vibrații vibrațiilor. Nimeni nu ne cere imposibilul, cu atât mai puțin
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
toate acestea reprezintă natura iubitoare, natura ocrotitoare, natura binecuvântată de Însuși Dumnezeu, natura ce ne umple cupa inimii cu har în fiecare clipă! Primesc ca pe un drept harul acesta, ființa mea îl acceptă, dar... are trupul meu puritatea logodnicului timid? Cum să fac să redevin egalul naturii în fața lui Dumnezeu când eu - eu, ființa umană - reprezint tocmai specia ce a făcut din distrugere și autodistrugere o a doua natură? Cum aș putea dărui pe măsura a ceea ce primesc, dacă nu
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a sunat Diana:Domnu’ Florin, ce faceți? Nu plecăm? Vă mai aștept? Întrebările fetei se succedau la foc automat, nelăsând loc și pauzei necesare unui răspuns. Cu greu am reușit s-o întrerup pentru a îngăima o încercare de ponderare timidă a entuziasmului ei juvenil. Dialogul a continuat astfel:Diana, nu vezi ce-i afară? Mașina e blocată în nămeți.../ - Nu se poate, domnu’ Florin! Ce nămeți?! Care nămeți?! Eu știu că ne așteaptă 150 de tineri să le dăm Realizarea
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
mulți indieni: bărbați, femei, copii și... și, bineînțeles, papucii lor. În această companie am participat la un havan dintre cele mai puternice. Dinspre stadion se auzeau numele zeităților invocate, urmate de mantre și binecunoscutul Om Swaha. Dacă mantrele erau recitate timid de noi, deoarece nu se deslușeau prea bine numele zeităților, partea finală - Om Swaha - răsuna puternic, triumfător, din piepturile noastre. Soarele, care se insinua fără opreliști spre capetele noastre - ne protejau doar firave umbre de arbuști sau mașini - ca și
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
suportat rigorile detenției politice a fost grupul de la Iași al lui Alexandru Zub. Arestările aveau un caracter mai mult preventiv și se operau în diferite straturi sociale cu intenția de a înspăimînta populația, anulîndu-le, prin teroare, pînă și cel mai timid gînd de revoltă. Pedepsele erau necruțătoare, deși faptele incriminate erau ca și inexistente sau aproape iluzorii. Academicianul Alexandru Zub își amintește: "Eu eram, în 1957, cînd s-a produs faptul de natură să motiveze arestarea mea, cel puțin în aparență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
aplauze. — Poate că da ! țipă Pribeagu, după ce sala se potolește. — În această seară, doamnelor, domnișoarelor și domni- lor, orchestra Ion Vasilescu și tânărul domn, nimeni altul decât Vasileee Cristian ! strigă Ion Vasilescu, urmat de un ropot de aplauze. Studentul urcă timid pe scenă. De la mese se aud comen- tarii, un murmur care ar dărâma pe oricine cu emoțiile lui Cristi. Dar el încearcă să nu le bage în seamă. O privește pe domnișoara fără nume, care pentru prima dată de când a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mama focului Ionel. Băăăi ! O să facem istorie, băi ! Te-ai gândit, nemernicule, și îi și dă o palmă zdravănă peste față lui Cristi, provocând hohote de râs în jur. Te- ai gândit tu în zilele-alea când veneai sfios și timid ca o fufă virgină, ha-ha, la pian la Răcaru, că ai să ajungi aici ? — Că o să ajungem, ce Dumnezeu aș fi făcut fără voi ? — Băi ! țipă Fernic la un chelner. Copile, adu-ne o ladă de șampanie ! — Ce șampanie, domnule ? — Chiar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
frumoase și cu voci angelice, pe care, odată ascultate, nu le mai puteai uita niciodată. În 1934, la Cărăbuș, a apărut la un concurs organizat de revista Ilustrația Română, acompaniindu-se singură la pian, o arde- leancă frumoasă, modestă și timidă, proaspăt absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică din Cluj. Concurs la care au participat peste șaizeci de candidați. Iar ea a fost laureata, tânăra și minunata Rada Moldovan. Imediat a fost angajată de Constantin Tănase. Iar Elly a avut apoi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
tu ! Nu a trecut mult, apropiați fiind prin scena care-i aducea deseori împreună și colaborările de la studiouri, ca Rada Moldovan și Cristian Vasile să se apropie și să înceapă să simtă ceva unul pentru celălalt. Rada, tânără, deși mai timidă din fire, dar de o frumusețe nemaiîntâlnită, cu un șarm și o delicatețe care puneau pe jar inimile bărbaților, devenise feblețea lui Cristi. Cât despre Cristi, nu mai încape vorbă că era în acele vremuri bărbatul de care să te
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
rămas în urmă ? Atunci, după mijlocul anilor ’30, când o nouă generație de muzicieni începeau să umple afișele orașului, iar contrac- tele li se dublau sau triplau peste noapte, ajungând în doar câteva zile de la periferie în centru, de la debutul timid la celebritatea și strălucirea din marile restaurante, patronii fiind în stare de orice pentru a aduce o nouă vedetă publicului, când Bucureștiul trăia poate cea mai efervescentă și mai spectaculoasă perioadă a muzicii sale, vine și rândul lui Cristi să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să-i dea aproape fiecărui dizeur cel puțin o piesă memorabilă. Bineînțeles că cele mai multe și de obicei și cele mai reușite au mers la Cristi, tânărul student pe care Fernic îl întâlnise cu zece ani în urmă, când acesta pășea timid pe scena de la Răcaru, să impresioneze o domnișoară, și avea să-i surprindă pe toți cu vocea sa unică. Tânărul brăilean cu care a stat apoi nopți la rând să repete, să-i găsească piesele și versurile potrivite, pentru ca în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
gest și fiecare cuvânt rostit. Căci Francesca nu doar flirta cu Cristi, ci îl făcea să se piardă într-o lume magică, ce părea învăluită numai de dragoste și pasiune. Cu o delicatețe uimitoare, se prefăcea și ușor stân- gace, timidă, în prezența dizeurului, cât să-i dea senzația că abia își poate stăpâni sentimentele pentru el. Avea o voce caldă, ca a unui copil, și tremura ușor din glas atunci când Cristi o privea cu poftă. Se înroșea și își ducea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
despre ea vorbim acum! - voiam să devin mai „interesant” În ochii femeilor și mai ales În ochii acelora care, pentru mine, aveau, cum o spuneam mai sus, o indicibilă autoritate și care păreau de neatins pentru stîngaciul, Împiedicatul și extrem de timidul tînăr care eram. Dar... vroiam și să mă răzbun, să pătrund victorios În cetatea „lor, În reduta lor”, ca’ntr-un război medieval, În ciuda „lor”, a asprelor lor reguli, iar victoria mea să fie atât de definitivă Încât, odată instalat În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu a „părăsit-o” de atunci, iar ea l-a răsplătit cu „tone de creație”, acea anima a lui Jung. Un strigăt al slăbiciunii, al unei disperări ce nici nu avea curajul să se arate, să se afirme, o „disperare timidă, convulsivă, nesigură de sine”! Un fel de semn al nebuniei, pur și simplu, deoarece această „realitate” pe care o nega Îl asalta, Îl Îmbrâncea și adeseori Îl ridiculiza din toate părțile și nu rareori el Înainta Într-un culoar de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
urcă” la Paris, Sadoveanu și Rebreanu „coboară” la București?Ă „Norocul” de a fi fost desemnat de la vârsta de șaisprezece ani ca „dușman de clasă” al noii orânduiri „revoluționare”! Ce „onoare” mi se făcea, mie, unui umil și dizgrațios de timid adolescent, fiu al unui mărunt preot unit, adolescent catapultat peste noapte Într-un no man’s land inventat ad-hoc de noua, brutala și „voioasa” putere, aruncat, de fapt, În acea „singurătate” din care nu va mai ieși decât În scurte
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Ă -, iar unele poze din prima sa tinerețe ni-l arată - mai ales una, Într-un grup de soldați, pe front, În primul război mondial! - hagard, cu o figură „pierdută”, cu o privire tipic ne-focalizată, străin Între ai săi, „timid și complexat”. Conținând violență fără doar și poate, o violență care a răbufnit, ca furnalul unui vulcan, odată ce „prostia sa” s-a „ideologizat”, adică atunci când prostul - un anume prost, desigur, dar prost fără doar și poate, cel aflat sub baremele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Împrejurare, cineva - așa, precum e uneori conturul unei femei intangibile, create pentru ființe superioare nouă! - care-ți dă o ciudată strângere de inimă, o căldură bruscă, „fermecătoare”, Îți Înconjoară inima și totul, aproape totul devine muzică. Un fel de vag, timid „extaz” al propriei persoane, deodată nouă, netocită de existență și, ca un copil, Îți vine să Întinzi mâna și s-„o” atingi cu vârful degetelor, ca să te convingi... nu, nu atât că „este”, ci că există! Miracolul existenței care sfârșește
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
apropiați lui nu aveau prea mult de-a face cu cultura rusească sau sovietică (nici cu cea românească, de altfel!); oricum, nu se puteau ignora la nesfârșit sentimentele naționale ale populației. Pe de altă parte Însă, era și refuzul liberalizării, timide, totuși efective, schițate de Hrușciov (denunțarea crimelor lui Stalin În 1957, câțiva ani mai târziu publicarea primelor texte ale lui Soljenițân...). Gheorghiu-Dej nu avea intenția să meargă atât de departe. „Liberalizarea“ rusească, denunțarea „cultului personalității“ și schimbarea, cam peste tot
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
interior. S-a văzut clar că nu de dragul experimentului cehoslovac se Înfierbântase el la 1968. Dimpotrivă, s-a temut de forța contagioasă a unui asemenea model nu mai puțin ca de intervenția sovietică. Odată cu „primăvara de la Praga“ ia sfârșit și timida liberalizare din România; Ceaușescu avea să se manifeste până În ultimul moment drept cel mai consecvent apărător al ortodoxiei comuniste. Occidentul s-a făcut că nu vede sau nu Înțelege, și astfel Ceaușescu a beneficiat ani de zile de un tratament
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
de tăcere Paul răspundea cu obișnuita lui franchețe evazivă. „Hm, oboseala...“ Altă abordare: „De ce a amânat Bret întreaga etapă a turneului?“ O nouă tăcere îndelungată, apoi: „Hm, alergii“. Apoi o pauză și mai lungă înainte ca jurnalistul confuz să remarce timid: „Dar suntem în ianuarie, domnule Bogaards.“ Finalmente, după o altă lungă tăcere, Bogaard, cu o voce pierdută: „Oboseala...“ Ceea ce era urmat de o altă pauză foarte lungă, apoi într-o șoaptă abia audibilă: „Indigestie.“ Însă oamenii făceau așa de mulți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bene: animalele nu prea se numărau printre prietenii mei), gol pușcă într-un avion, viezurele vioi găsindu-se ...și el în avion, poate numele lui era...Jayne. Când mi-am ridicat privirea, am văzut un student care mă fixa oarecum timid. La prima vedere nu avea nimic neobișnuit: înalt, frumușel la modul general, față prelungă, destul de cizelată, un păr roșcat des foarte scurt, rucsac atârnând pe umeri. Purta blugi și un pulover Armani vechi, verde-măsliniu (vechi pentru că era genul de pulover
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
legănându-și șoldurile prin încăpere. Am mers la ușă, încă destul de bulversat, și am văzut cum Clayton dispărea pe coridorul pustiu. Am răsmas acolo gândindu-mă de ce oare o fi mințit că nu fusese la petrecere. Ei bine, poate era timid din fire. Bine, dar nu fusese invitat. Însă dorise să vină. Cine știe? Aimee încercă din nou. - Un student de-al tău? - Da, da, am zis, închizând ușa. Un tânăr foarte interesant ale cărui șapte minute alocate tocmai s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să țină pasul cu ea, cei patru părinți strigându-și copiii să nu dispară din câmpul nostru vizual. Am scos un suspin colectiv la vederea atâtor mașini anul acesta - un șir lung, înaintând încet - copiii costumați adunându-se în ciorchini timizi, alergând spre casele din drumul lor, apoi cățărându-se la loc în vehiculele de teren din parada care umplea strada. Un sentiment de precauție tacită plutea peste întreaga scenă. O altă trimitere la băieții dispăruți; Nadine remarcă faptul că anul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]