4,882 matches
-
ființa, chipul unui om, un mediu social, o stare sufletească. Într-o descriere literară, în proză sau în versuri, pe lângă prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul dă glas și sentimentelor declanșate în sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, încântare, bucurie, spaima etc.) Există opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare în cadrul narațiunii, atunci când scriitorul descrie personaje, realizând portrete. 3. Naratiunea Este o relatare a unor
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
se păstrase ca în tinerețe” * “Obrazul Vitoriei parcă era un portret neclintit” Caracterizarea făcută de alte personaje: * “Iar se oțărăsc în tine cei șapte draci!” Îi zicea râzând Nichifor * “Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare; cunoaște gândul omului”, cugeta cu uimire Gheorghiță * “Munteanca asta de n-ar avea soț, iar eu n-oi fi ovrei și însurat, într-o săptamână aș face nuntă” (dl David) Autocaracterizare: * “Eu sunt cea mai necăjită și mai amărâtă de pe lumea asta, am rămas văduvă și
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
sale se îndreaptă către scriitorii care trecuseră proba școlii în anii 1870 (Bolintineanu, Alecsandri), pe Eminescu și Caragiale pe care l-a cunoscut personal în redacțiile gazetelor vremii nu e în stare să-i înțeleagă și înregistrează cu abia ascunsă uimire gloria postumă a acestora. Despre Caragiale ne comunică amintiri minore și răutăcioase insistând asupra unor aspecte nefavorabile acestuia: la „abatorul vechi“ de la Colentina autorul Scrisorii pier dute se ospătează prin 1886 cu „hălci mari de ficat negru și frigărui“; în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
al șefului”, Pacepa (slovac de origine, venit în țară de la 16 ani, prin Polonia etc.), „poate cel mai important”, căci era la curent cu întreaga rețea de spionaj a CAER. Din cînd în cînd, în vorbele lui își făcea loc uimirea: „Cum o fi ajuns băiatul ăsta acolo sus?!” Neștiind nimic despre „băiat”, tac, deși știrea m-a făcut curios. Cealaltă „noutate senzațională” pe care a adus-o e demiterea ministrului sănătății. * Impresia că azi e „cea mai mare corupție de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fi fost de acord, bună, în cutare text. În schimb, E.S., indubitabil un om de gust, n-a ezitat să scrie elogios despre Genoiu, deși diferența dintre el și acesta, sub raportul stilului, e, presupuneam, egală cu o prăpastie. Spre uimirea și - de ce n-aș spune-o? - decepția mea: a trecut-o! *Mi-am recitit (e a doua sau a treia oară cînd fac acest lucru) o cronică de acum douăzeci de ani. Am simțit un fel de jenă pentru cît
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-o” de la locul meu, atît în timpul țopăielilor, cît și la sfîrșitul lor, cînd își savura succesul: odată așezată pe scaun, sufla discret în deschizătura decolteului, lua o gură de apă, apoi își făcea îndelung vînt cu evantaiul, privind cu prefăcută uimire pe cei care știa că o privesc. Contrastul dintre figura exuberantă de acum și aparența ei cotidiană de „doamnă potolită” e prea mare pentru a nu fi remarcat. *E din cîte am dedus profesor de chimie la Politehnică, pentru că, văzîndu-l
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
portbagajul mașinii acestuia din urmă și canapeaua din spate. În consecință, Sergiu și Nanianu s-au întors la Bacău, o parte din drum, cu RATA și, o altă parte, cu trenul. Încă rebegit de frig, primul îmi relatează (cu o uimire un pic exagerată, că doar nu-l cunoaște abia de alaltăieri) „cît de demagog poate fi G.”. După ce că l-a abandonat, i-a făcut și morală că a mers la Slobozia „ca să se căpătuiască”. În ce constă „căpătuiala”? „Bătrîne, le-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dar degeaba. Nimeni n-avea, doar să caute în cuiburi de veverițe. Disperare! Foarte tîrziu, un activist și-a adus aminte de alunul lui Coban. S-a urcat într-o mașină și în cîteva minute a fost la poarta profesorului. Uimirea mea începe de aci. Coban, fost prizonier de război, intelectual obligat să-și schimbe meseria (din jurist a ajuns profesor de rusă), cu mari ratări intelectuale (un doctorat, discontinuitate în activitatea de critic de artă), s-a arătat mîndru de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
câtva timp pantofi pe măsura lui. Atunci, el a schimbat tactica: când vânzătorul l-a întrebat ce număr poartă, i-a spus alt număr. Regret, a răspuns vânzătorul, dar nu avem decât numărul 41. Bine, a spus amicul meu, spre uimirea vânzătorului, dă-mi și numărul 41, căci de fapt acesta e numărul lui. în concluzie, nepricepere, lipsă de interes, lipsă de pregătire, incorectitudine, incapacitate și multe alte racile sălășuiesc în comerțul socialist românesc. Acestea însă nu se pot imputa cu
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
decât într-un singur fel, eliminându-și, de pildă, conținutul intestinului, adversarul meu a împuțit locul. Ceilalți au izbucnit în hohote de râs. Lupta a încetat. Înverșunarea mea s-a transformat în silă și rușine. Dar mai cu seamă în uimire: cum a putut el inventa un asemenea procedeu infect, într-un moment în care ar fi fost cu neputință să mai evite înfrângerea? [...] Cam așa înțelege să polemizeze Eugen Barbu. Și nu doar așa! Când la argumente răspunzi cu toroipanul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de viză, ne-a respins cererea fără o explicație plauzibilă. în jurul datei de 15 mai 1985 am aflat de la serviciul de pașapoarte din strada Nicolae Iorga că cererea noastră de schimbare a vizei pentru Tunisia nu fusese aprobată, dar, spre uimirea și bucuria noastră (cam prematură însă), am aflat că se poate pleca din RSR pe o cale cu mult mai simplă, și anume cu o viză RDG de tranzit, pe baza căreia se poate elibera talonul de ieșire din țară
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de a fi În lume. „Era seară./ Eram diafană./ Chimică./ Iarbă de foc./ Pe când aburos printre zodii/ era atât de octombrie/ și atât de seară,/ Beretta, mon amour...” (Beretta), versuri precedate, În pagina de revistă, de altă tonalitate, cea a uimirii de sine, „Mai spre sfârșitul vieții/ de unde să Începi să țeși din nou/ jocuri fără plasă/ sub cupola bordeiului sud-dunărean!?” (Embargou). În Nastratinul colectiv și Vampirul vegetarian, un soi de portret al demonului meschin al zilelor noastre, În care se
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de oficialitate. Printre puținele hârtii aruncate În valiza călătoriei „turistice” de o lună, care nu știam Încotro mă va duce, dar care, bănuiam, nu mă va Întoarce, măcar pentru o vreme, la locul de plecare, aveam să descopăr, ulterior, cu uimire, o tăietură dintr-un ziar. De foaia tipărită erau capsate câteva fâșii de hârtie pe care erau transcrise vorbe celebre, repetând, mai mult sau mai puțin, același gând. Nietzsche, mai Întâi: „Arta este ceea ce ne este dat pentru ca să nu murim
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
reticent cu măsură, de un particular farmec exotic și o delicată politețe, o civilitate cărturărească, aș zice. Când văzuse cartea pe care o citeam nu și-a ascuns mirarea și nici eu nu mi-am putut, la rândul meu, stăpâni uimirea față de uimirea sa. „EPISTOLAR? Asta citești dumneata, aici?” Da, tocmai Îmi adusese cineva volumul de la București, eram curios, mă apucasem imediat să-l citesc, stimulat nu doar de numele celor care contribuiseră la el, ci și de elogiile care Întâmpinaseră
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
măsură, de un particular farmec exotic și o delicată politețe, o civilitate cărturărească, aș zice. Când văzuse cartea pe care o citeam nu și-a ascuns mirarea și nici eu nu mi-am putut, la rândul meu, stăpâni uimirea față de uimirea sa. „EPISTOLAR? Asta citești dumneata, aici?” Da, tocmai Îmi adusese cineva volumul de la București, eram curios, mă apucasem imediat să-l citesc, stimulat nu doar de numele celor care contribuiseră la el, ci și de elogiile care Întâmpinaseră această apariție
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu degetul pentru afirmații și afilieri nedemne de statura lor. Doar ne Întâlnisem de atâtea ori, În „spirit”, cum spunea profesorul, și continuam, mă asigurase, „cu veche și statornică prietenie”, să fim „solidari”!! Mi-era greu să mă descotorosesc de uimire și stânjenire fără ajutorul său. I-am menționat așadar surprinderea, În termeni politicoși, cum se vede din copia scrisorii pe care, probabil nu Întâmplător, o păstrasem, pentru a o confrunta cu răspunsul său. 14 iunie 1994 Dragă Mircea Zaciu, Am
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
textul, la fiecare venire la București. N-a trecut prea mult timp Înainte ca intervievatorul să renunțe el, brusc, la sedentaritate: se decisese să emigreze. Un șoc Într-o vreme plină de șocuri În care nu mai aveam dreptul la uimire. Leon lua cu el, pe o cale ocolită, și „potcoava de cai morți”: dactilograma dialogului nostru. „El n-a vrut să audă niciodată de ideea de a pleca din locul lui”, Își amintește fiul despre tatăl său. Nici istoricul literaturii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Leon Volovici Își schimbase, rapid, „tema” de activitate și dovedea, tot rapid, și În noul domeniu de cercetare, seriozitatea, discernământul, stăruința, integritatea pe care le știam prea bine. Nu renunțase Însă nici la vechile preocupări. Nu mică mi-a fost uimirea primind În 1987, când eram deja la Berlin, eseul Norman Manea and the Roumanian Jewish Renaissance, publicat În foarte buna revistă londoneză Jewish Quarterly. Renaissance? Despre ce „Renaștere” putea fi vorba Într-o țară pe moarte? Autorul se referea la
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
din Roman, notată cu 10 În primul trimestru al anului 1926, elevul Blecher L. Max schițează deja, credem, ceea ce am putea numi tema viitorului scriitor: „ce-i viața, ce-i moartea, dar mai ales ce-i lumea”. Elevul consideră că uimirea și frica de necunoscut nasc sentimentul divinității, dar și pasiunea cunoașterii, pe care va Încerca, de altfel, de pe atunci, să le concilieze Într-o sinteză caracteristică. Realitatea o percepem prin simțuri, notează ucenicul filosof, Însă doar conștiința realizează cu adevărat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Îl ironizase, de altfel, și În scris. În relatarea sa, mai curând condescendentă decât revoltată, Noica juca rolul de fidel apărător al Marelui Fiu de la Scornicești. „Ce ai, mă, cu Ceaușescu și cu Securitatea?”, l-ar fi Întrebat, cu o uimire aproape cucernică, vechiul camarad și amic. Noica purta cu el, În permanență, susținea Cioran, un carnețel În care Își nota numele tuturor celor cu care se Întâlnea și ceea ce discutau, ca să-și arate, astfel, gratitudinea față de cei care Îi dăduseră
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a participat și Ana Pauker cu un muncitor, Andor, care fusese cândva legionar, dar fusese eliminat de Căpitan pentru indisciplină. Petrașcu știa foarte bine cazul lui Andor și la niște întrebări puse de acesta nici nu i-a răspuns, spre uimirea Anei Pauker. La o altă rundă de discuții, Ana Pauker s-a mirat mult de faptul că România, o țară mică, în loc să fie „loială” față de Rusia Sovietică, s-a angajat în luptă alături de Germania, contra ei. Ca în toate momentele
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
au pornit în pelerinaj spre Râmnicu Sărat, unde mulți dintre ei fuseseră internați de fostul regim. Când au ajuns la închisoare îmbrăcați în uniformele lor verzi, femeile deținute au fost îngrozite. Legionarii au căutat imediat celula Anei Pauker, dar spre uimirea tuturor nu doreau decât să se angajeze într-o discuție politică, adresându-i-se cu respect ca unui lider al comuniștilor. La un moment dat, unul dintre legionari s-a năpustit în celula Vilmei Kajesco, o deținută în vârsta de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Ion Caraion. Amenințat uneori de tentația pitorescului excesiv, de manierism prolix sau de afectare, F. își impune cel mai adesea personalitatea distinctă într-o poezie unde se îmbină vitalismul și luciditatea, viziunea plastică și notația livrescă. Nostalgia pentru satul copilăriei, uimirea în fața spectacolului citadin, elanul vitalist se regăsesc și în Poezii (1974), dar motivele vechi sunt tratate într-o manieră expresivă diferită, căci autorul caută acum soluții formale noi, cum ar fi cele ale poemului experimental sau ale poemului ermetic în
FLAMAND. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
Spre deosebire de cartea de debut, în care imaginea iubitei era închisă într-un „sipet purpuriu”, acum întregul poem devine un sipet - unul a cărui cheie a fost pierdută: „ea în alboare-mi zidărea obrazul,/ ochii mei sporea fără nici un adaos,/ a uimirii la fel, bălană suflare spăla străveziu/ schimbarea la față, învelimea de violoncel înăuntru,/ ca pe o cetate uitată mă dezgropa din gorganul până-n tavan,/ oseminte de lacrimi podideau în ivire -/ singur sigiliul tău - singură Inmem.” SCRIERI: Non possumus, București, 1972
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
volumele Poeme introductive (1986), În căutarea poemului pierdut (1995) ori Poesia mirabilis (1999), e rostită frecvent ideea că poemul nu se oferă de la sine celui care îl modelează. La rândul său, poetul există ca o favoare și o consecință a uimirii poetice, el trecând necondiționat de la starea contemplativă la ipostaza de dependență creatoare. Fiind o existență aparte printre cei „fără gloria greierului în fața furnicii”, poetul găsește satisfacții simbolice dincolo de pragmatismul relațiilor sociale, unde opulența face bună pereche cu obtuzitatea sau cu
DORIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]