46,791 matches
-
mișcare semnificația oglinzilor neparalele”) etc. Important este că toate aceste traiectorii tematice converg spre dilema fundamentală a limbajului, de unde consecința că lirica lui A. este un permanent dialog al propriului limbaj cu limbajul aflat în proprietate comună. Limbajul neutru este chemat la expresivitate, tot astfel cum elementele cotidianului se convertesc în imagini elocvente, iar intelectualismul apare într-o postură vădit afectuoasă. Simbolurile aparțin teritoriilor din care poezia a preluat dintotdeauna: zoologicul (melcul, oul, pasărea, peștele, scoica, șarpele), vegetalul (arborele, frunza, iarba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
cu duh balcanic: „Cu-a V-a Macedonica veneam/ Să-ți stăpânesc pământul și pe tine;/ Sfios barbarul de același neam/ Din miază-zi, nemuritor în sine,/ E locul blând și ierburile sfinte/ Țărâna dă miresme de tămâi/ Când cornul mă chema spre legăminte/ Tu încleștai amarnic: «Mai rămâi!»” (Amintiri spre Someș). Figura voievodală, de sorginte eminesciană, se preface aici în chip de războinic, luptător, mesager de cultură, liant între epoci și culturi diferite, trimis civilizator. Lumea mitologică, de o arhaitate caldă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
mai sedentari, acordă o atenție ideologică anumitor animale: gazele, principala sursă de hrană; capre sălbatice; păsări răpitoare. Aripi ale prădătoarelor și capete ale caprelor adunate Într-o depunere rituală Într-un sit irakian din jurul anului 9 000 Î.Hr. (Zawi Chemi Shanidar) constituie ceea ce ar putea fi cea mai veche „jertfă” cunoscută. Asia Occidentală ajunge să constituie În sine o mare provincie, caracterizată timp de multe milenii de o comuniune aparte Între religie și societate. Nu este rară manipularea morților după
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a doua viață, ci un gol Întunecat. Și totuși, În literatura aparținând acestui timp și ambient, fuga de viață pare a fi unica scăpare: „Bătrâni și tineri spun: «O, de aș fi mort!». Copiii spun: «De nu aș fi fost chemat pe lume!»”2. Lui Khnumxe "Khnum", zeul care plăsmuiește omenirea la roata olarului, i se cere să se oprească. Iar unii spun despre moarte că este ca „Însănătoșirea pentru bolnav”, „ca dorința omului de a-și revedea casa după ce și-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Va face tot ce va dori la fel ca Eneada de zei din Duat șlumea de „dincolo”ț. Este un lucru bun și adevărat de un milion de ori. (cap. 72) Nu lipsesc nici roadele magiei: dacă mortul va fi chemat la muncile obligatorii de „dincolo”, analoage celor de pe pământ - Îngrijirea digurilor și a canalelor -, există În morminte figurine dotate cu sac și lopată care Îi vor lua locul: O tu, statuetă ștermenul tehnic este ushabtiț, dacă Osirisxe "Osiris" N N
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bucură oricând Îl văd. Frumusețea sa este În inimile lor ca apa și vântul, iubirea sa este ca pâinea și Îmbrăcămintea. El este tatăl și mama Întregului pământ. Este un rege care face minuni pentru cei care i le cer: cheamă apa În puțurile din deșert, aduce vreme bună În plină iarnă. Ramses al IV-lea, urmaș și imitator al său, va pune la Începutul drumului prin deșert o statuie a sa Împreună cu formulele Împotriva pericolelor ce pot apărea pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dar și casele lor, grămezile de gunoaie, care nu au mai fost distruse de cei care s-au așezat ulterior. Mulți dintre acești locuitori ai deșertului erau capabili să scrie și aveau nevoie să citească pentru funcția pentru care erau chemați. Astfel, de la un grup omogen și totodată stratificat, rămâne o documentație care ne permite să le urmărim viața timp de aproape două secole, cu precădere În epoca ramsidă. În ansamblu, colonia se afla, prin definiție, Într-un mediu impregnat de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
templu, Își vede barca Întoarsă deodată de vântul dinspre sud. Într-un acces de furie, lovește aripile vântului, ceea ce duce la Încetarea imediată a tuturor beneficiilor aduse de vântul din sud. Odată descoperit și Învinovățit pentru „delictul” său, Adapa este chemat la judecată În fața zeului suprem Anuxe "Anu"; Însă reușește să scape datorită Învățăturilor oferite cu iubire de către tatăl său Ea. Ba mai mult, Anu ajunge să Îi ofere „pâinea și apa vieții”, care l-ar fi făcut nemuritor. Dar Adapa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi dotată nici cu autosuficiență. Aceasta este negată Încă din momentul În care se acceptă că zeii au avut un Început În timp. Este negată și de afirmația severă că viața divină este condiționată de slujirea pe care omul este chemat să o Îndeplinească prin cult și prin munca ce Îi este premisă. Autosuficiența zeilor este, de asemenea, negată de formularea clară doctrinei „destinului”, care condiționează Întreaga lume divină, pe lângă cea umană și cea cosmică, și care merită un studiu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Enlil" pentru că a decretat potopul; reproșurile lui Enlil pentru Enki/Ea pentru că, prin intervenția sa, cineva a scăpat de potop; autoapărarea lui Enki/Ea În fața lui Enlil. Din tab. III din Atra¿asșsxe "Atrah~asșs" aflăm că Enlilxe "Enlil" o cheamă apoi pe zeița-mamă Nintuxe "Nintu" pentru a-i da porunci cu privire la reglementarea nașterilor, desigur În sens reductiv, și la reînmulțirea neamului omenesc. 4. Darul divin al civilizațieitc "4. Darul divin al civilizației" Această temă se leagă direct de cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imaginăm, având privirea Îndreptată spre specifica, arhaica orânduire socială a Etruriei, o atenție specială Îi era acordată fenomenologiei semnelor ce vizau sfera puterii. Această atitudine le-a asigurat haruspiciilor etrusci un rol oficial pe scena politico-religioasă a Romei, unde erau chemați, prin lege, În cazurile unor ostenta ce arătau o ostilitate divină neîndoielnică: lunga listă transmisă de izvoarele analistice și arheologice romane privitoare la prodigia care s-au Întâmplat la Roma și la respectivele procurationes prodigiorum sugerate de haruspicii etrusci și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primul exprimă tipul ideal al Înțeleptului, liber În mod suveran În dimensiunea sa lăuntrică, În măsura În care acceptă liber să urmeze legea imutabilă a Logos-ului, cel de-al doilea se realizează pe deplin În activitatea practică la care același Înțelept este chemat Într-un angajament În viața socială impus de aceeași forță divină conducătoare, Întregul ordonat, a cărei funcționare cere activitatea sârguincioasă a fiecăruia. Inspirația religioasă a stoicismului se traduce și Într-un efort de recuperare a patrimoniului tradițional al cultelor grecești
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Boyce 1979, p. 167), de la intervenția Împăratului Moghul Hum³y¿n, În 1534, până la cea a fiului său Akbar, În 1572. Mai ales odată cu domnia Împăratului eclectic Akbar (1556-1605), zoroastrismul dobândește un prestigiu deosebit: un preot din Naosari, Meherji Rana, este chemat la curte unde, În 1597, ajunge și un dast¿r din Kerman, Ardashșr Noshiriv³n, pe care safavidul Ș³h ‘Abb³s Îl trimite În India pentru a răspunde cererii omologului său Mogul (Modi, 1903; Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 369; Boyce , 1979, p. 183
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pământ 21 când a fost Gullveigxe "Gullveig" străpunsă cu o lance și au ars-o În sala lui Harxe "Har"; de trei ori a ars și de trei ori a renăscut, și mereu, revine la viață. Pe Heidhxe "Heidh" au chemat-o când a intrat În casă; 22 acea femeie Înțeleaptă cunoștea magia și vrăjea, acolo unde putea, mințile umane; femeile rele mereu o cinsteau. Atunci s-au adunat zeii la sfat, 23 zeii cei sfinți, și am discutat despre aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
în acel moment l-a văzut pe Duhul Sfânt coborând asupra lui sub chip de porumbel”. Autorul narațiunii exclude că cineva ar fi putut să vadă fenomenul în afară de Isus. Și, oricum, ucenicii, probabil, nu erau prezenți, pentru că Isus i-a chemat după botez, nu înainte. Mai mult, Marcu și Luca au devenit ucenici și mai târziu, după înviere. Relatarea îl pune pe cititor în fața unei imposibilități: dacă Isus este unicul personaj prezent care să-l fi putut vedea pe Duhul Sfânt
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
un text cheie al Cărții Genezei și giuvaier al teologiei veterotestamentare, este considerat astăzi un text postexilic. Scopul acestui fragment este să-l prezinte pe Abraham drept strămoșul comunității întoarse din exil ca să reconstruiască Ierusalimul și templul. Abraham a fost chemat de Yhwh, Domnul lui Israel, și-a lăsat patria pentru a merge spre o țară necunoscută, țara promisă (Gn 12,1). Abraham a ascultat (Gn 12,4a) și de aceea Dumnezeu l-a binecuvântat. Mesajul este clar: binecuvântarea promisă lui
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și traducerea nu este certă întotdeauna): Iată [?] săpătura și aceasta a fost istoria săpării. În timp ce minerii [?] mânuiau târnăcopul unul spre celălalt și în timp ce rămâneau numai trei cubiți [circa 1,35 m] de săpat, s-a auzit vocea celui care îl chema pe celălalt pentru că în stâncă rezonanța venea de la nord la sud. În ziua deschiderii, minerii au lovit unul mergând înaintea celuilalt, târnăcop contra târnăcop. Atunci apele s-au scurs din izvor spre cisterne cam 1200 de cubiți [circa 540 m
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
între cele două ziduri, pentru apele din piscina veche, dar nu v-ați uitat la cel care a făcut acestea, și pe cel care le-a format de demult nu l-ați văzut. 12Și totuși, Domnul, Dumnezeul oștirilor, v-a chemat în ziua aceea să plângeți și să vă bateți pieptul, să vă radeți capul și să vă încingeți cu sac. 13Dar iată, în schimb, veselie și bucurie! Se înjunghie boi și se taie oi, se consumă carne și se bea
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!” 14Domnul oștirilor mi-a descoperit și mi-a zis: „Nu vi se va ierta nelegiuirea aceasta până nu veți muri”, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor. Textul, care ar cere o explicație detaliată, nu cheamă poporul la bucurie. Din contra, tonul este întunecat și aproape lugubru. „Victoria” este doar aparentă. Grosso modo, profetul reproșează poporului său că nu înțelege și nu că are o viziune prea parțială a evenimentelor. Nici înainte și nici după invadarea
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Era cel de al optulea născut în familia țăranului Alexandru Bodnar. A urmat școala primară în Vicovul de Jos, liceul la Rădăuți și apoi la Cernăuți. Trece bacalaureatul în 1865, după care se îndreaptă, în iarna aceluiași an, spre București. Chemat în anul următor la Iași, este pedagog la Institutele Unite și, un timp, student bursier al Universității. Din 1866, remarcat de T. Maiorescu, este introdus în societatea Junimea, al cărei sprijin material i-a înlesnit plecarea în străinătate, pentru studii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285778_a_287107]
-
greacă (veche și modernă), arabă. Venit la București (în intervalul dintre 1688 și 1690) ca tipograf, în urma unei solicitări a domnitorului Constantin Brâncoveanu, A.I. ajunge nu peste multă vreme în fruntea tipografiei domnești. Călugărindu-se, își schimbă numele mirean, Andrei, chemându-se acum Antim. În 1691 scoate de sub teascuri prima sa tipăritură, Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon. Un an mai târziu, semnează pentru prima dată Antim Ivireanul. În 1694 apare Psaltirea, prima carte imprimată numai de el în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
Până-n zenit ca un rug”. Poetul se definește și aici „băiatul drumului”, ca și în prozele publicate în „Calendarul «America»”, începând din 1952. Sensul căutărilor privește întoarcerea, răscumpărarea și datoria asumată față de un trecut răvășit de o istorie bolnavă: „Mă cheamă, mamă, glas din pământ,/ Mă cheamă mormintele, fagii;/ Mă dor anii pribegi, m-apleacă desagii./ Aș vrea să mă-ntorc cu iuțeală de vânt”. Întregul poem, conceput ca o rugă într-o biserică a Bucovinei dintotdeauna, se încheie aproape apoteotic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
se definește și aici „băiatul drumului”, ca și în prozele publicate în „Calendarul «America»”, începând din 1952. Sensul căutărilor privește întoarcerea, răscumpărarea și datoria asumată față de un trecut răvășit de o istorie bolnavă: „Mă cheamă, mamă, glas din pământ,/ Mă cheamă mormintele, fagii;/ Mă dor anii pribegi, m-apleacă desagii./ Aș vrea să mă-ntorc cu iuțeală de vânt”. Întregul poem, conceput ca o rugă într-o biserică a Bucovinei dintotdeauna, se încheie aproape apoteotic, dincolo de discursivitatea în care alunecă pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
Luându-se pe ea însăși în proiect, libertatea evoluează către o zonă în care reperele se pierd și la care vorbirea directă nu are acces. Această zonă este singura care poate să dezlege secretul libertății noastre. În această zonă suntem chemați să răspundem în fața sursei libertății despre felul utilizării ei (capitolul Preluarea în proiect a libertății. Răspunderea și vina). Această zonă, care dă sens existenței umane, este zona cea mai importantă. Dar pentru noi ea rămâne o zonă a lucrurilor vagi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
casta, limba, religia - este faptul că ele vin de dinaintea alegerii noastre: nu am ales să fiu, să fiu om, să fiu bărbat, să am pielea albă, să mă nasc în cutare zi, în cutare loc, din cutare părinți, să mă cheme în cutare fel, să vorbesc limba pe care o vorbesc și să aparțin cutărei religii. Nu am ales nimic din toate acestea. Și nealegând să fiu și să fiu om, nu am ales să fiu liber. Acesta este paradoxul libertății
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]