48,727 matches
-
bisericii din Lechința. În anul 1454 a primit dreptul ius gladii, adică de a pronunța pedeapsa capitală. Între 1554 și 1565 a activat ca paroh Christian Pomarius, umanist și promotor al lutheranismului în Transilvania, cel care, în calitate de notar, a organizat arhivele orașelor Bistrița, Cluj și Brașov. În anul 1602 localitatea a fost prădată și distrusă aproape în întregime de mercenarii generalului Giorgio Basta. La data de 8 august 1999 Biserica Evanghelică a fost predată de comunitatea săsească împuținată bisericii reformate din
Lechința, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300880_a_302209]
-
era la rândul său parte din "Königsboden" (Pământul crăiesc). Din 1876 până în anul 1918 comuna Aldorf a aparținut comitatului maghiar Bistrița (în ), când a trecut administrativ în județul Bistrița-Năsăud. În prezent, Unirea este cartier al municipiului Bistrița. Documente păstrate în arhiva Vaticanului în Roma, atestă că în perioada 1332-1335 trăiau în Aldorf circa 25-28 de "gospodari" (în ), adică proprietari de gospodării, astfel că în anul 1935 comuna avea circa 120-140 locuitori. În Evul Mediu numărul locuitorilor a variat adesea din cauza războaielor
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
XIV-lea, Felmer a aparținut, cu scurte întreruperi, de Scaunul Rupea (în germană "Repser Stuhl"). În 1532 apare denumirea "Felmer" pe prima hartă a Transilvaniei, întocmită pe principii cartografice de Johannes Honterus. Din anul 1580 datează un document, păstrat în arhivele din Sibiu, care atestă că un proces între frații Bartholomäus și Michael Weinisch, din Felmer, pentru împărțirea unei proprietăți, a fost judecat de Universitatea Națiunii Săsești. Primarul (în ) era ales de sași - de exemplu, Michael Knall a fost timp de
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
Lukacs crede că datele din acest document au fost falsificate în sec. al XVIII-lea pentru a fi justificate drepturile familiei Mailat asupra munților Prisaca și Izvor, acesta fiind doar copia unei traduceri românești târzii a hrisovului, și datat 1452. Arhivele Naționale din București,păstrează însă un document, datând din 1453, prin care Vladislav al II-lea ""îl întărește"" pe boierul său Stanciu (Mailat) Dijanul cu copiii și nepoții, cu părți din satele Dejani, Trifești, Iași, Arpanea(Arpaș), Huhurezi(Hurez), Săsciori
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
fost distrus parțial, în același secol fiind ridicate zidurile fortificației țărănești la înălțimea de opt metri. Într-o etapă ulterioară (1610), au fost construite și încăperi pe două etaje și cinci turnuri de apărare. Puternicul incendiu din 1625 a distrus arhiva satului. Cele mai vechi acte din arhivă datează din 1750. O nouă năvălire a turcilor în Țara Bârsei, în 1658, a stârnit în Sâmpetru un nou incendiu devastator și o serie de victime, omorâte și înmormântate chiar în biserică. În
Sânpetru, Brașov () [Corola-website/Science/300967_a_302296]
-
ridicate zidurile fortificației țărănești la înălțimea de opt metri. Într-o etapă ulterioară (1610), au fost construite și încăperi pe două etaje și cinci turnuri de apărare. Puternicul incendiu din 1625 a distrus arhiva satului. Cele mai vechi acte din arhivă datează din 1750. O nouă năvălire a turcilor în Țara Bârsei, în 1658, a stârnit în Sâmpetru un nou incendiu devastator și o serie de victime, omorâte și înmormântate chiar în biserică. În 1713 s-a prăbușit turnul clopotniței, iar
Sânpetru, Brașov () [Corola-website/Science/300967_a_302296]
-
de Feldioara întrebuințata din moși strămoși în vorbirea curentă. Sașii numeau și numesc și azi satul Marienburg, pe românește castelul Mariei. În documentele din anul 1307 găsim că satul Feldioara aparținea comitatului (județului) Albă, iar în anii 1871-1875, în actele arhivei Cărților funduare din Făgăraș îl găsim încadrat în comitatul Albei superioare (plasa Noul Român). Satul era unitate administrativă independența, având conducere proprie, era condus de un comitet comunal în frunte cu judele (așa se numea în vechime primarul) și un
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
Tătaru, la intersecția drumului județean 211 (DJ 211) cu drumul județean 211A (DJ 211A). Din păcate, data exactă a ridicării acestei cruci nu se cunoaște, în prezent, aceasta fiind îngrijită de către localnici, împrejmuită și iluminată. În 1810, este menționată în arhivele bisericești biserica "Cuvioasa Parascheva", în satul Tătaru, județul Braila, sat de unde era Stroe Ivașcu, străbunicul lui Nae Ionescu. Biserica din satul Tătaru a fost ridicată în anul 1902 și este una din cele mai mari clădiri de cult din Județul
Tătaru, Brăila () [Corola-website/Science/300991_a_302320]
-
venit membrilor care mai târziu aveau să formeze nucleul organizației (e vorba de pedagogul Victor Andreev, în primul rând) încă în anul 1946, în timpul unei întruniri studențești, după un discurs al unui tânăr pe nume Nicolae, care, conform documentelor din arhivele A.M.N.S.N.R.M., ar fi spus ""niște adevăruri cunoscute de toată lumea, dar pe care nimeni nu îndrăznise până atunci să le rostească"", precum ar fi faptul că regimul comunist era ""un regim fariseic"" și că tinerii nu se puteau bucura de
Partidul Libertății () [Corola-website/Science/301002_a_302331]
-
Activitatea organizației clandestine "Partidul Libertății" a constat în principal în muncă de propagandă. Membrii ei tipăreau și distribuiau foi volante, organizau întruniri cu caracter antisovietic, cooptau noi membri, având grijă de educarea lor "în spiritul valorilor strămoșești". Din documentele de arhivă reiese că organizația avea un depozit de arme. Se mai știe că la 30 mai 1950 existau cel puțin 7 celule primare ale acestei organizații. Arestările încep în iunie 1950, primul capturat fiind Victor Andreev. Au urmat Andrei Sănduță, Ion
Partidul Libertății () [Corola-website/Science/301002_a_302331]
-
în secolul 20, fiind puternic concurat și apoi înlocuit treptat de hainele de la oraș, îndeosebi după al doilea război mondial. Portul femeiesc din perioada interbelică, așa cum este surprins în imagini de Gönyey Sándor în 1941 precum și în imaginile păstrate în arhivele familiale din Cizer, cuprindea: spăcelul (cămașa), poalele albe și zadia neagră. La acestea se puteau adăuga un tieptar sau, pentru cei mai înstăriți, o buică. Femeile bătrâne își amintesc de fodrele (mânecile) largi ale cămeșilor vechi, la care se renunțase
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
pe aici se putea trece spre est sau vest prin defileul Văii Someșului și totodată, din acest loc se pătrundea pe Valea Gârboului, Poiana Onții și în fine, pe Valea Solonei, înspre Solona, Teștioara și Văleni. În diferite anale și arhive se pomenește de satul Surduc pentru prima dată în anul 1544 sub numele de „Naghzurdoc”. Se presupune că zona aceasta a Transilvaniei era condusă de un anumit "baron", care și-a stabilit reședința în partea de nord-vest a satului Surduc
Surduc, Sălaj () [Corola-website/Science/301836_a_303165]
-
arabil aveau foarte puțin, ei neprimind teren nici măcar la reforma agrara pentru că nu era de unde, așa că au fost nevoiți să-și ducă traiul fiecare așa cum putea. Într-o schița monografica făcută în anul 1973 de către învățătorul Birișan Grigore aflată în arhiva școlii, se arată că prin anii ʼ60 mulți din locuitorii acestui sat încă mai trăiau în bordeie sau în case foarte mici. Aceștia erau mai ales crescători de animale, creșteau bivoli și oi, produsele obținute fiind singurele surse de venit
Viile Jacului, Sălaj () [Corola-website/Science/301852_a_303181]
-
margine, mare căpitan (1693 - 1704), șătrar (1705 - 1715) și mare clucer (1715 - 1723) conform Teodor Rădulescu, după cum reiese dintr-un document din 20 iunie 1742 prin care domnul Mihai Racoviță refăcea documentele Episcopiei Buzăului pierdute în răzmerițe la începutul secolului (Arhivele Statului, București, Episcopia Buzăului, XIII / 29): "“...schitul Bordești care este făcut din temelie de răposatul Mănăilă biv vel clucer și l-au închinat Șărban polcovnic și Ștefan căpitan, feciorii lui, la Sfânta Episcopie, precum arată cartea de închinăciune...”" Mănăilă, boier
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
necesitățile monahilor și ale construcțiilor. La sfârșitul secolului XIX, totul era paragină. Principalele distrugeri le-au provocat infiltrațiile apelor freatice, alunecările de pământ, cutremerele din 1802, 1804, 1838 și Războiul Crimeei: în 1853, egumenul Samoilă a fugit în Rusia cu arhiva și odoarele mănăstirii, iar în 1856, un incendiu a distrus chiliile. După secularizare, ctitoria devine biserică de mir, dar în 1899, o alunecare de pământ îi dă lovitura decisivă; după cutremurul din 1911, este părăsită defintiv. La 10 martie 1915
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
km.nord-est). Primul învățător a fost Ion Socoleanu. În 1920 școala funcționa, deja, în local propriu dar, datorită numeroasei populații școlare, s-a pus problema ridicării unui alt edificiu care s-a finalizat în 1930. Cu ocazia înălțării acestei școli arhivele consemnează și primul(probabil) "Procest-verbal" de "consumare de rachiu" din istoria țării cu folosirea fondurilor viitoarei clădiri, făptuitori fiind "tăietorii lemnelor din pădurea Bălteni, necesare școlii". Din această cauză, pe 22 februarie 1924, președintele Comitetului de Construcție, învățătorul Ștefan T.
Brăhășoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301866_a_303195]
-
acest an, la îndemnul învățătorului vizionar Dumitru D.Beleuță și în prezența unui inginer agronom de la fostul Consilierat Agricol al jud. Vaslui, s-a înființat prima cooperativă agricolă de producție din fostul județ Vaslui, dar despre activitatea ulterioară a acesteia, arhivele nu ne mai dezvăluie nimic. Cert este că în 1951 locuitorii de aici au înființat prima "întovărășire agricolă" din comună ce a primit numele de "Răscoala de la 1907", cu toate că documentele aflate la dispoziția cercetătorului nu consemnează nici o revoltă sătească la
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
se deosebi de satul vecin, Brăhășoaia, care la vremea respectivă se numea "Călugărenii Vechi". Dacă, până nu demult, nu se putea găsi o explicație pentru schimbarea numelui din "Tăcmănești" în "Călugăreni, acum o putem face pe baza cercetărilor din vechile arhive existente la DJAS Iași. Prin urmare, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea (1776)un grup de răzeși din satul vecin Bârzești a donat mănăstirii Barnovschi din Iași o importantă parte din pământurile lor "...pentru iertarea păcatelor noastre
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
mai vârstnici, pe atunci tineri entuziaști.Cinematograful nu mai funcționează încă din anii '90 ai sec.XX dar, tinerii care au mai rămas mai păstrează tradițiile de Crăciun și Anul Nou. -DJAS Vaslui; Proistoșiile Eparhiei Hușilor; Izvoadele preotului C.I. Manoilescu(arhiva autorului acestui material);Direcția Jud.de Statistică Vaslui;Bârte Valerica:"Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului comunei Ștefan cel Mare"(manuscris),1992; Arhiva primăriei com.Ștefan cel Mare.
Mărășeni, Vaslui () [Corola-website/Science/301892_a_303221]
-
mai rămas mai păstrează tradițiile de Crăciun și Anul Nou. -DJAS Vaslui; Proistoșiile Eparhiei Hușilor; Izvoadele preotului C.I. Manoilescu(arhiva autorului acestui material);Direcția Jud.de Statistică Vaslui;Bârte Valerica:"Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului comunei Ștefan cel Mare"(manuscris),1992; Arhiva primăriei com.Ștefan cel Mare.
Mărășeni, Vaslui () [Corola-website/Science/301892_a_303221]
-
kilometri de Ibănești, sat de răzeși, a primit numele cneazului Toader Mânzat, amintit în cronici de Ștefan cel Mare. Existența satului a fost menționată pentru prima dată într-un document emis pe 24 aprilie 1434. Actualmente, actul este păstrat în Arhivele Centrale de Stat din Varșovia, într-o secțiune dedicată Moldovei. Teritoriul comunei Ibănești aparține din punct de vedere geologic de Platformă Moldoveneasca. Aceasta este alcătuită dintr-un soclu puternic cutat și metamorfozat de varsta precambiana, si o cuvertura necutata cu
Comuna Ibănești, Vaslui () [Corola-website/Science/301889_a_303218]
-
satul vechi era destul de întins și populat. Apariția unor proprietari cu numele de „Murgu” în documentele din sec. XV-XVI, a determinat pe Gh. Ghibănescu să considere că denumirea satului Murgeni ar veni de la Murgu, Murgești. Observația atentă asupra documentelor de arhivă pare să infirme această presupunere. Prima mențiune a satului Murgeni apare într-un document dat din Suceava de Ștefan cel Mare la 28 august 1466 în care nu apare niciun nume de Murgu. Abia peste 34 de ani, într-un
Murgeni () [Corola-website/Science/301898_a_303227]
-
pierdut mîna la un moment dat (din motive nemaistiute). Unul dintre cei mai celebri boieri a fost Nicolae Docan, cel care la 25 iulie 1934 și-a donat întreaga avere Academiei Române. Inventarul bunurilor donate, care se păstrează și acum în arhivele Primăriei Pogana, arată cu exactitate ce avere imensă a lăsat Docan, Academiei Române. Iar lista arată clar că boierul nu a uitat să treacă în actul de donație nimic din ce a deținut, începînd de la pămînturi, case, conace și pînă animalele
Comuna Pogana, Vaslui () [Corola-website/Science/301906_a_303235]
-
studiază din clasa a V-a elevi din toate satele ce alcătuiesc comuna Fântânele: Bănești, Cotu Dobei, Fântânele, Stamate și Slobozia. În anul 2007 a fost ridicat aici un monument care comemorează jertfa eroilor din cele două războaie mondiale. În arhivele satului există un istoric cuprizând date reale, precum și ipoteze transmise din generație în generație, fiind apoi notate în prezentul istoric. Prima mențiune documentară scrisă a satului datează din 15 februarie 1622, când Ioan din Bănești este martor pentru nașul său
Bănești, Suceava () [Corola-website/Science/301929_a_303258]
-
Iurașcu, chiar la începutul cărții și pe piatra tombală a Paraschivei Iurașcu, descoperită și descifrată de I.D. Marin. Mama lui Eminescu, Raluca Iurașcu, este cel de-al cincilea copil al Paraschivei Iurașcu, înmormântată la Bănești. Din cercetarea documentelor aflate în arhivele școlii și în Arhivele Statului din județul Botoșani, reiese ca prima școala a fost înființată în satul Stamate încă din anul 1866. Astfel, prin procesul verbal încheiat la 30 aprilie 1866 de către primăria comunei se stabilește salariul învațătorului Vasile Bârjoveanu
Bănești, Suceava () [Corola-website/Science/301929_a_303258]