51,074 matches
-
Poșta, s-a separat temporar de Găgeni-Vintileanca în 1931. În perioada comunistă, teritoriul comunei a făcut parte între 1950 și 1952 din raionul Mizil al regiunii Buzău și apoi între 1952 și 1968 din raionul Mizil al regiunii Ploiești. La reforma administrativă din 1968, comunele Vintileanca și Săhăteni au fost reunite, sub numele de "Săhăteni"; de atunci comuna are această alcătuire, satele Săhătenii de Jos, Săhătenii de Sus și Pepiniera Istrița formând satul Săhăteni, iar satul Voinești fiind inclus în satul
Comuna Săhăteni, Buzău () [Corola-website/Science/301038_a_302367]
-
Poșta, s-a separat temporar de Găgeni-Vintileanca în 1931. În perioada comunistă, teritoriul comunei a făcut parte între 1950 și 1952 din raionul Mizil al regiunii Buzău și apoi între 1952 și 1968 din raionul Mizil al regiunii Ploiești. La reforma administrativă din 1968, comunele Vintileanca și Săhăteni au fost reunite, sub numele de "Săhăteni"; de atunci comuna are această alcătuire, satele Săhătenii de Jos, Săhătenii de Sus și Pepiniera Istrița formând satul Săhăteni, iar satul Voinești fiind inclus în satul
Vintileanca, Buzău () [Corola-website/Science/301054_a_302383]
-
preoțimea dacică l-a sprijinit în acest act extraordinar. Ca mare preot și vicerege, apoi el însuși rege, Deceneu a dispus de o dublă autoritate, morală (stârpind viciul beției) și politică (organizând triburile și casta sacerdotală). Deceneu înfăptuit o profundă reformă socială și religioasă a poporului geto-dac, celebră în lumea antică. A impus sobrietatea și cumpătarea, a cerut poporului "ascultarea de porunci" ca efect al educației prin dreptate, geții fiind recunoscuți, după Herodot, ca fiind "cei mai drepți" dintre traci. Iordanes
Deceneu () [Corola-website/Science/301063_a_302392]
-
a avut o relație scurtă cu Alexandr Vasilicikov, un tânăr locotenet de Gardă. Împărăteasa și-a descris amantul ca "un cetățean excelent, dar foarte plictisitor". Piotr Zavadovski, ofițer de armată și birocrat ucrainean a ajutat-o pe Ecaterina la elaborarea reformei administrației locale. Idila celor doi s-a sfârșit în 1777, dar Ecaterina a continuat să-l ajute în carieră. Cu Simeon Zorici, împărăteasa a avut o legătură scurtă în 1777-78, un ofițer de armată sârb, care era jucător înrăit. Tînărul
Ecaterina a II-a a Rusiei () [Corola-website/Science/301024_a_302353]
-
Cornean Vichentie, Necșa Gheorghe, Sârbu Ioan, Boc Antoniu și Pleșivu Ioan. Existența unei biserici la Mâtnicu Mare este dovedită de faptul că pe sigiliul sătesc ce circula pe la începutul veacului al XVIII-lea era gravată o biserică. Prin Planul pentru reforma școlară din Banat, aprobat de împărăteasa Maria Tereza în 1772 începe organizarea școlilor sătești în Banat. În conformitate cu Consignatio scholarum graeci ritus uniti nationalium, din 1791, la Mâtnicu Mare erau 91 de băieți , 56 de fete apți de școală și frecventau
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
Ialomița, comunele Arțari și Ștefănești. Comuna Arțari, cu satele Arțari și Vlăiculești, avea o populație de 1436 de locuitori, cu două biserici și o școală primară mixtă. Locuitorii erau moșneni și doar 8 au avut nevoie să fie împroprietăriți în timpul reformelor agrare din acea perioadă. Comuna Ștefănești avea în satele Ștefănești și Odaia, 1478 de locuitori, o școală și două biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna cu numele de "Ileana" în plasa ilfoveană Sărulești, și cu trei sate: Bordeiele, Ghermani
Comuna Ileana, Călărași () [Corola-website/Science/301116_a_302445]
-
estivală. Numele (pe atunci "Două Mai" ) i-a fost dat la înființare, pentru a cinsti ziua de 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dizolvat adunarea legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești pentru a-și promova reformele. Cu 9 ani mai înainte Dobrogea de Nord fusese alipită României prin tratatul de la Berlin după ce fusese luată Imperiului Otoman la capătul războiului Ruso-Turc din 1877-1878. Pe lângă pescarii greci, oierii români și crescătorii de cai tătari, care aveau aici colibe
2 Mai, Constanța () [Corola-website/Science/301133_a_302462]
-
Valea Baba Ana”[1]." Localitatea a luat ființă efectiv pe nucleul acareturilor sezoniere păstorești, și a fost în mod „oficial” întemeiată prin împroprietăriri în etape a unor cetățeni din comuna Ulmu[2] și din alte localități învecinate, ca urmare a reformelor agrare ulterioare Războiului de Independență, în special prin Legea pentru împroprietărirea însurățeilor pe moșiile statului (după 12 februarie 1879- 18 împroprietăriri; în 1880- 12 împroprietăriri; iar în 1882- 129 împroprietăriri[3]), drept pentru care, până în ziua de azi, multe familii
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
stăpâni de moșii. Din rândul celor mulți, o mică parte au izbutit să devină proprietari, păstrând denumirea de moșneni și au migrat în partea de vest a satului cunoscută sub numele de Broșteni Deal, iar satul Izvoru a rămas până la Reforma Agrară din 1945, un sat de clăcași pe moșia lui Dragomirescu și Bălescu, ultimii boieri ce au exploatat până la sânge oamenii din această așezare. Prima atestare documentară a satului Izvoru datează din 20 decembrie 1780.
Izvoru (Vișina), Dâmbovița () [Corola-website/Science/301175_a_302504]
-
pentru controlul Normandiei. Care în următoarele secole a trecut în repetate rânduri din posesia unui regat în a celuilalt. În cele din urmă, Franța a recâștigat definitiv regiunea între 1436 și 1450, iar din 1468 a devenit domeniu regal. În timpul reformei noile idei religioase au găsit un suport puternic în regiune și aceasta a fost afectată de "Războiul religiilor" dintre Catolici și protestanți din secolul XVI. După Debarcarea din Normandia, în timpul celui de-al doilea război mondial au avut loc numeroase
Normandia Superioară () [Corola-website/Science/301205_a_302534]
-
82 femei”. Numele de Vârf s-a transformat apoi în Vârfuri, nume menționat în „"Lista pentru drepturile candidaților și pentru scuoalele clădite"”, denumire ce se păstrează și azi. În unele documente ce se găsesc la Arhivele Statului- Fond Prefectură ca: „"Reforma rurală din 1864"”, „"Bugetul general din 1919- 1920"”, numele satului este însemnat „Vârfurile”. Tot „Vârfurile” se menționează și în ""Geografia județului Dâmbovița"" din 1887, care descrie comuna în felul următor: La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Vârfurile făcea parte
Comuna Vârfuri, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301196_a_302525]
-
construit o fabrică de spirt pe care a dat-o în exploatare în 1836. Având nevoie de muncitori, domnitorul a adus robi, cărora li s-a dat denumirea de salahori. În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza da legea de reformă agrara, împroprietărind 79 de salahori ce lucrau pe moșia lui Mihail Sturdza. Fiecare clăcaș a primit câte patru fălci de pământ: arabil, fâneața, imaș, bălti. Șase ani mai tarziu, în 1870, o parte din moșia Sturdzeștilor a fost vândută lui
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
în satul Comarna, cele două sate aflându-se în comuna Poieni. În 1931, satul Comarna a trecut și el la comuna Tomești. După al Doilea Război Mondial, au apărut, în cadrul raionului Iași din regiunea Iași, comunele Osoi și Comarna. La reforma administrativă din 1968, cele două comune au fost comasate, rezultând comuna Comarna, cu reședința la Osoi. Trei obiective din comuna Comarna sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași, ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri
Comuna Comarna, Iași () [Corola-website/Science/301268_a_302597]
-
au fost făcute cadou de către împăratul Leopold al II-lea generalului Anton Lipthay, pentru merite deosebite în luptele împotriva turcilor. Generalul Liptay și-a construit aici un castel care-i poartă și astăzi numele. Majoritatea germană s-a păstrat până la reforma agrară din 1945. În anul 1944, localitatea avea o populație de 4.000 de locuitori, mare lor majoritate germani. După 1989-1991 majoritatea dintre cei rămași au emigrat, locul lor fiind luat de populația română. Conform recensământului din 2011, germanii reprezentau
Comuna Lovrin, Timiș () [Corola-website/Science/301374_a_302703]
-
contelui Mercy din anul 1723 și este reluat pe hărțile de la 1753, 1777, respectiv 1783 (în forma "Wariosch"). Imediat după unirea Banatului cu România în 1918, comuna a purtat denumirea oficială "Dănciulești", denumire la care s-a renunțat cu ocazia reformei administrativ - teritoriale din 1925. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1333, într-un registru papal. Forma utilizată atunci a fost "Varijas". Localitatea a fost domeniu regal (al coroanei maghiare) până în 1381, când a intrat în proprietatea lui
Comuna Variaș, Timiș () [Corola-website/Science/301408_a_302737]
-
proiectelor eligibile a fi finanțate prin programele PHARE; pregătirea acordurilor de finanțare, a licitațiilor, realizarea lucrărilor și monitorizarea acestora. Din mai 1999, a deținut funcția de Director - administrator al proiectelor cu finanțare externă, în cadrul Unității de Management al Proiectelor de Reformă Economică și de acoperire a costurilor sociale ale reformei, având ca atribuții în cadrul Programului de Restructurare a Sectorului Privat (PSALI), finanțat de către Banca Mondială , pentru: În această calitate, s-a ocupat cu negocierea și încheierea celor două acorduri de împrumut
Anca Boagiu () [Corola-website/Science/300026_a_301355]
-
acordurilor de finanțare, a licitațiilor, realizarea lucrărilor și monitorizarea acestora. Din mai 1999, a deținut funcția de Director - administrator al proiectelor cu finanțare externă, în cadrul Unității de Management al Proiectelor de Reformă Economică și de acoperire a costurilor sociale ale reformei, având ca atribuții în cadrul Programului de Restructurare a Sectorului Privat (PSALI), finanțat de către Banca Mondială , pentru: În această calitate, s-a ocupat cu negocierea și încheierea celor două acorduri de împrumut, PSAL și PIBL; pregătirea și lansarea licitațiilor și contractarea
Anca Boagiu () [Corola-website/Science/300026_a_301355]
-
contribuit, cu modestia și demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericită a legii instrucțiunii publice. De asemenea, s-a aplecat cu deosebită înțelegere asupra situației precare a țărănimii, fiind o susținătoare energică a înfăptuirii reformei agrare. Calitățile sale sufletești și educația primită au îndemnat-o să-și dedice întreaga sa viață și avere acțiunilor caritabile. Și-a început opera de binefacere la București, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, și a încununat
Elena Cuza () [Corola-website/Science/300138_a_301467]
-
consiliului parohial, Tőkés a cerut episcopului reformat de Oradea László Papp să-l titularizeze pe postul de paroh la Timișoara. Refuzul episcopului a fost unul din motivele conflictului dintre episcopie și László Tőkés. La 31 octombrie 1988, cu prilejul Zilei Reformei (sărbătoare tradițională în Biserica Reformată), László Tőkés a organizat la parohia sa o manifestare culturală, la care au participat și membri ai trupei de teatru de limbă maghiară „Thalia” - trupă organizată pe lângă Casa de Cultură a Studenților din Timișoara. La
László Tőkés () [Corola-website/Science/300120_a_301449]
-
Succesiune din 1533. Fiica Caterinei, Lady Mary, a fost declarată nelegitimă scoasă din linia de succesiune. Tuturor adulților din regat li s-a cerut să recunoască dispozițiile Actului prin jurământ iar cei care au refuzat erau închiși pe viață. Parlamentul Reformei care a ținut șapte ani (1529-1536) a votat toate măsurile propuse de coroană. Clerul a trebuit să acorde regelui titlul de protector și șef suprem al bisericii și să desființeze „primul venit” al beneficiilor ecleziastice, care până atunci fuseseră plătite
Henric al VIII-lea al Angliei () [Corola-website/Science/300136_a_301465]
-
în insulă au fost aduși muncitori din India și China. În timpul regimului lui Napoleon al III-lea insula a fost marcată prin revenirea la un sistem centralizat și anihilarea puterii locale. Ulterior, în anii 1880, în insulă au avut loc reforme importante, cum ar fi introducerea libertății presei și a sufragiului universal. În timpul primului război mondial locuitori din insulă au fost mobilizați și au participat la marile bătălii ale războiului. În 1938 consiliul general al insulei votează pentru asimilarea integrală a
Martinica () [Corola-website/Science/300156_a_301485]
-
francez, Martinica este condusă de către un consiliu general ales prin vot universal. Împreună cu Guadelupa și Guyana Franceză departamentele formează Departamentele franceze din America (). de asemenea, Martinica este una dintre cele 7 regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene. Din 2003, în urma unei reforme constituționale, Martinica a devenit o regiune, cu aceleași puteri cu ale unei regiuni franceze. Martinica este o regiune formată dintr-un singur departament, condusă de un consiliu regional. În 2003 a fost propusă o reformă administrativă ce presupunea reorganizarea Martinicăi
Martinica () [Corola-website/Science/300156_a_301485]
-
Europene. Din 2003, în urma unei reforme constituționale, Martinica a devenit o regiune, cu aceleași puteri cu ale unei regiuni franceze. Martinica este o regiune formată dintr-un singur departament, condusă de un consiliu regional. În 2003 a fost propusă o reformă administrativă ce presupunea reorganizarea Martinicăi într-o comunitate teritorială cu un consiliu unic ce înglobează puterile celor două consilii deja existente. Reforma a fost supusă unui referendum, respins cu 50,48% în data de 7 decembrie 2003. Reprezentantul guvernului francez
Martinica () [Corola-website/Science/300156_a_301485]
-
o regiune formată dintr-un singur departament, condusă de un consiliu regional. În 2003 a fost propusă o reformă administrativă ce presupunea reorganizarea Martinicăi într-o comunitate teritorială cu un consiliu unic ce înglobează puterile celor două consilii deja existente. Reforma a fost supusă unui referendum, respins cu 50,48% în data de 7 decembrie 2003. Reprezentantul guvernului francez este prefectul, bazat în reședința Martinicăi, Fort de France. Martinica are 6 locuri în Parlamentul Franței, 4 de deputat și 2 de
Martinica () [Corola-website/Science/300156_a_301485]
-
în URSS. Pe 13 ianuarie 1945, au fost ridicați de la casele lor 348 de germani, din care 51 au murit pe drum sau în lagărele de muncă sovietice. Ultimii supraviețuitori s-au întors acasă în 1952. În martie-iunie 1945, prin reforma agrară, populația germană a fost deposedată de pământuri (din care în proporție de 98% au fost date populației românești), pierzând și cetățenia și dreptul de vot. În 1972-75 s-a trecut la ample reparații ale bisericii fortificate și la îndepărtarea
Cristian, Sibiu () [Corola-website/Science/300159_a_301488]