49,940 matches
-
Mărășești, nici scriitorului nostru nu-i iese nici o sfârâială, n-ai nici un bărbat și nici o femeie, chiar mai tâmpiței, mai schematici. Poartă organe de colo-colo prin pagini, ca avortonii cu două capete și coadă, conservați în formol, expuși la Maternitate. - Întotdeauna am căutat să găsesc feminitatea profundă, partea întunecată, și am vrut să explorez sexualitatea, în toate formele ei... le explică unor admiratoare. - Lasă, c-ai găsit-o! Cum să n-o găsești? Eu era cât pe ce să citesc numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în masă, nu o gargară inutilă sau sloganuri. Cu materialele pe masă! N-am văzut nimic, nici o emisiune, nu mai deschid televizorul de mult. Dau din cap a prezență. - Dacă nici acum nu se trezesc tinerii, înseamnă că-s tâmpiți! Întotdeauna am spus că speranța e în ei... Dar unde-s? Să se vadă! Să se afirme! Să-și ceară drepturile! Iar o să se ducă pensionarii în locul lor, ăștia-s disciplinați, întâi la biserică, dup-aia la votare și pun ștampila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lui și a Început să-și folosească din nou brațul amorțit de frig, străbătînd puntea cea lungă de la prova la pupa, azvîrlindu-l cu mișcări largi și Înfigîndu-l, cu precizie aproape matematică, În mijlocul unei scînduri groase atîrnate de farul pupa. Fusese Întotdeauna, Încă din prima tinerețe, primul harponier de pe vapor, cel mai puternic și mai precis În aruncări, cel mai Îndrăzneț și, de asemenea, cel mai inteligent cînd trebuia să facă Întoarcerea pe loc sau să ridice vîslele așteptînd ca fiara cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
decît o mască tragică de groază și repulsie. El, Oberlus, grav rănit, Însetat și singur, părăsit la capătul universului, avea să Înfrunte lumea și să revendice o parte din bunurile ei, smulgîndu-le cu forța dacă, așa cum se părea, forța era Întotdeauna necesară. În cea de-a patra zi, și-a Început cu chiu, cu vai urcușul spre peșterile sale, avînd prilejul să constate, În trecere, că María Alejandra Încărcase În cală toate fructele și verdețurile lui, iar echipajul se distrase distrugîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să fie un zîmbet care-i făcea chipul și mai urît. Aici o să fii bucătarul meu, servitorul meu și sclavul meu... Ai priceput? Sclavul meu. - Eu sînt liber. M-am născut liber, părinții mei erau liberi și eu voi fi Întotdeauna liber... - Asta se Întîmpla poate departe de insula mea, veni răspunsul, rece și sec. Acum te afli aici, În Hood, „Insula lui Oberlus”, cum se numește ea acum, unde nu există altă lege decît legea mea. - Ai Înnebunit? - Dacă repeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Oberlus se Înșela. Numărul supușilor săi nu crescu, ci dimpotrivă, scăzu brusc cu o pătrime, ceea ce reprezentă - ca În orice alt „regat” din lume - o adevărată catastrofă. Se Întîmplase cinci zile mai tîrziu, cînd, la ora prînzului, fiind adîncit ca Întotdeauna În lectura silabisită a Ingeniosului hidalgo castilian și captivat de peripețiile acestuia, Își slăbise vigilența la care Îl supusese În permanență pe Georges, bucătarul, care, chiar În clipa În care Îi servea o strachină cu ouă de broască-țestoasă, Încercase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
resturile prînzului care nu căzuseră pe jos, se Îndepărtă cîțiva metri și se așeză pe o piatră, unde Începu să mănînce ca și cum nimic nu s-ar fi Întîmplat. Biblia nu-i deșteptă deloc curiozitatea. Începu s-o citească așezat, ca Întotdeauna, pe stînca de pe culme, se strădui să dovedească interes, cunoscînd de mult importanța pe care acea carte părea s-o aibă pentru majoritatea oamenilor, mai ales pentru cei care-și riscau zilnic viața pe mare, dar o abandonă curînd, Înțelegînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nimic. - Dar unul dintre noi trebuia să moară Înainte de căderea nopții. Era vorba de el sau de mine, pentru că știu bine că n-ai fi ezitat să ne ucizi. - Asta nu e decît o supoziție, Îi spusese Oberlus, păstrîndu-și ca Întotdeauna calmul. Cel mai probabil m-aș fi limitat să-i arăt lui Mendoza sau norvegianului că, dacă voiau să rămînă În viață, unul dintre cei patru trebuia să moară pînă la asfințitul soarelui... Iar ei ar fi ales... Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cufundat În lectură, și de a-și veghea de departe supușii, În drumurile lor prin partea de jos a insulei. Nu mai era nevoie să se ascundă printre pietre, prin păduricea de cactuși sau printre buruienile Înalte pentru a fi Întotdeauna la curent cu ceea ce făceau oamenii lui și Învăță mai tîrziu că acel mare ochi magic Îi dezvăluia și un univers nou și vast, Îngăduindu-i să studieze Îndeaproape zborul păsărilor sau comportamentul lor pe pămînt, precum și jocurile amoroase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o poveste adevărată. Veche, foarte veche, dar adevărată. Și era vorba, mai ales, de povestea unui om al mării. Spre deosebire de Don Quijote, care mirosea a pămînt, Ulise respira aer marin, lupta Împotriva furtunilor, a sirenelor și a insulelor fermecate și căuta Întotdeauna pe mare leacul pentru nenumăratele sale necazuri și nefericiri. Îl Înțelegea pe Ulise. Se „recunoștea” În Ulise și admira la el capacitatea de neîmblînzit de a o lua de la Început de atîtea ori, pornind de la zero, cu o tenacitate care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dacă Într-o zi avea să Întîlnească și el o asemenea femeie, cineva În stare să vadă dincolo de chipul lui diform și să-l descopere pe adevăratul bărbat pe care-l ascundea acel trup strîmb și respingător. Dar se străduia Întotdeauna să alunge imediat asemenea gînduri care-i făceau rău pentru că, În acele momente, mintea lui zbura către ochii Întunecați ai frumoasei fete ce cîntase Într-o noapte, pentru el, pe mica plajă din ansa dinspre miazănoapte. Ea putea să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de ficțiune - Își pierdeau mare parte din puteri cînd, Într-un fel oarecare, femeile le invadau existența, și era uimit să constat cum chiar și cei mai duri și mai energici dintre ei se lăsau dominați de ele. Guyenot fusese Întotdeauna un căpitan violent și temut de echipajul lui, iar la bordul lui Dynastic era de-ajuns un ordin de-al lui pentru ca pînă și catargul central să tremure, dar și ultima tîrÎtură de femeie din cea mai jegoasă tavernă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Însoțind-o de un strigăt scurt și sec care părea să-i Îndoiască puterea, pentru a sări Înapoi imediat, lăsînd capătul cel lung să se desfășoare fără piedici, urmărind animalul rănit În fuga lui nebună spre adîncuri. Părea să știe Întotdeauna momentul precis În care balena avea să se răzgîndească și să se lanseze Într-o goană disperată spre suprafața apei și presimțea - ca și cum ar fi avut un al șaselea simț - cînd era pe punctul de a ataca sau cînd doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu acei masculi condamnați la singurătate pînă În ziua morții, după ce fuseseră puternici, curajoși și stăpîni absoluți ai unui teritoriu și ai unui harem asupra cărora dominaseră cu o indiscutabilă forță. Zi după zi luptaseră Împotriva altor masculi mai tineri, Întotdeauna pentru posesiunea familiei, pînă cînd anii și oboseala Îi Învingeau și sfîrșeau Învinși În bătălia lor eternă. Din acea clipă se cățărau cu greu În vîrful insulei și se stabileau acolo, ca niște paznici eterni pe marginea prăpastiei, contemplînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se aruncau pe neașteptate În prăpastie, Într-un salt sinucigaș. Dacă supraviețuiau, Își potoleau foamea, se Îngrășau rapid și Își reluau mersul lent pînă pe culme, În așteptarea morții sau a unui nou salt. Într-o dimineață, În zori - aproape Întotdeauna se Întîmpla În zori - Își lăsau capul În piept și Își primeau, liniștiți, moartea. O lună mai tîrziu, Oberlus venea să le ia colții lungi, Încovoiați și ascuțiți, pe care Într-o vreme, Înainte de a Învăța să citească, se amuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pentru a supraviețui cumva, expuși mereu miilor de primejdii din larg, date fiind condițiile de viață execrabile de pe epava respectivă, se mărginiseră probabil să creadă că Își schimbaseră Închisoarea plutitoare cu alta, mai stabilă și mai sigură, În așteptarea, ca Întotdeauna, a unor improbabile vremuri mai fericite. Deocamdată erau mulțumiți că-și salvaseră pielea, devenind singurii supraviețuitori ai unui echipaj format din treizeci și șase de bărbați și, dacă tot ceea ce li se cerea era să muncească și să dea ascultare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
San Antonio devenise de mult proprietatea ei. Stătu pe gînduri două zile și două nopți, În care o voce răgușită părea să-i dea sfaturi, și hotărî că avea chef să facă amor cu vărul ei Roberto, despre care știuse Întotdeauna că era profund Îndrăgostit de ea, dar pe care nici nu-l băgase vreodată În seamă, se duse la el și i se dărui. Repetă aventura de vreo cinci-șase ori În două săptămîni, lăsă să treacă o lună și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai tîrziu, se Îmbarcară În portul Guayaquil, Într-o grațioasă și elegantă goeletă albă, Iluzia, În compania primului grup de cincisprezece indieni din Otovalo, a unui căpitan taciturn și a șase mebri ai echipajului. PÎnă În acel moment, Diego Ojeda, Întotdeauna curtenitor, nu se hotărîse nici măcar să-i atingă mîna. O dorea cu Înflăcărare, Însă la fel de mult Își dorea ca ea să fie cea care hotărăște ziua și ora În care să i se dăruiască... Avură parte de o călătorie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
punctul de a-i deveni amant și o violase de mai multe ori de-a lungul unei nopți cu neputință de descris În cuvinte. Iar acum o ținea acolo, În lanțuri, legată fedeleș de un stîlp tocmai pe ea, care Întotdeauna iubise libertatea mai mult decît orice pe lume. Încercă să se ridice În capul oaselor, dar un strigăt de durere Îi țîșni de pe buze. Parcă Îi izbucnise un foc În măruntaie; coborîndu-și privirea, descoperi că Încă mai sîngera, ca și cum violul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În jos. - Roagă-te atunci, veni răspunsul marelui hidalgo din Extremadura. Roagă-te, după cum ai obligația s-o faci, În timp ce eu mă mișc pentru a procrea un fiu, că doar asta e obligația mea. Acel ipochimen, pe care-și dorise Întotdeauna să Îl trăsnească cerul și pe care l-a și trăsnit pe cînd traversa cîmpul din Cayambe, se folosea de verișoara ei așa cum s-ar fi folosit de un cal, de cizmele lui sau de ulcica din care bea, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bău cu lăcomie, direct din carafa de rom. M-am transformat În ceva și mai rău decît fața mea, ceea ce Înseamnă mult, nu ți se pare? o Întrebă el În timp ce bea. Ea, care-l privea fix, Îl Întrebă: - Ai fost Întotdeauna așa? Oberlus se Întoarse surprins, lăsînd deoparte carafa. - Așa, cum? vru el să știe. Așa de urît sau așa de violent? Ridică din umeri. Mă rog... Cred că astea două lucruri merg mînă-n mînă... Da, admise el. De cînd mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ceilalți, iar asta Îmi place. - Te bucuri de asta, nu-i așa? - Bineînțeles, admise el. Îmi place să observ că inspir teroare, dar nu prin urîțenia mea, ci pentru că Într-adevăr ceea ce fac Îi terorizează pe alții... Făcu o pauză. Întotdeauna am fost de părere că e preferabil să inspiri ură decît milă și e drept că nimănui, niciodată, nu i-a fost nici măcar milă de mine... Numai scîrbă - trimise spre ea un rotocol de fum. Și ție Îți fac scîrbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de mare nu poate exista viață, o asigură el, convins de ceea ce spunea. - Te Înșeli, Îl contrazise ea. Și pentru majoritatea oamenilor, pe malul mării se sfîrșește orice posibilitate de a trăi... Pămîntul e mănos, generos și pașnic, și știm Întotdeauna la ce să ne așteptăm din partea lui... Dar... cine poate avea Încredere În mare? Într-o zi e liniștită și darnică, iar În ziua următoare se Înfurie și distruge totul, devorînd vapoarele și pe cei de la bord. Nu pricep cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se schimonosească, Într-un ușor gest de durere. Își frecă locul unde fusese lovită și zîmbi abia perceptibil: - E puternic, spuse. Asta e limpede... - Trebuie să fie băiat, rîse Oberlus cu acel rîs al lui atît de Înfricoșător, În care Întotdeauna Își arăta dinții mîncați de carii. Îți Închipui cum ar fi dacă, fiind fată, ar semăna cu mine? Ea Îl fulgeră cu o privire severă. - Nu văd ce-i așa de amuzant, spuse ea. - Mie mi se pare nostim, replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spre prăpastie. Iar dacă mă superi, Îți jur că o să iei drumul fiului tău. Carmen de Ibarra - ce absurd era ca cineva să o fi numit Niña Carmen cîndva! - nu spuse nimic, pentru că era absolut convinsă că el vorbea, ca Întotdeauna, serios. Armistițiul, dacă Într-adevăr existase acest armistițiu, se terminase și simțindu-se cum se simțea, nervos și hărțuit, Iguana Oberlus nu avea să stea pe gînduri prea mult cînd ar fi sosit clipa să o arunce În prăpastie, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]