KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...186 187 188 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900

Delon printr-un geam de sticlă. Tot grupul nostru, care ieșise de-acum în bulevard, a intrat mai întîi într-o autoservire, de unde am luat două sticle de votcă. Fetele au reușit să-i stîrneasca acolo indignarea casieriței, râzând și țipând tare, cine știe de ce. Toate erau nostime, fâșnețe și le plăcea să-și arate dinții și gingiile, să se prostească, să scoată limba. Am luat-o pe o străduță laterală, cu mașini parcate pe ambele borduri, și am ajuns în

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
seringă, tocmai când din capătul umflat al acestuia începu să țâșnească, în stropi aurii, lichidul cefalorahidian, pe care îl colectară într-o eprubetă scânteietor de curată. Fata gâfâia și gemea din ce în ce mai tare, până când, la scoaterea, tot cu efort, a acului, țipă răgușit. O mai ținură arcuită câteva minute, cu un tampon de vată udă apăsat pe locul înțepăturii, apoi o întinseră încet pe spate, trăgând pijamaua pe ea. Nu trebuia să miște capul cel puțin douăzeci și patru de ore. Cele mai multe dintre bolnave

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
metru. Aș fi paralizat de groază dacă Andrei nu m-ar fi târât repede afară. A urmat o goană istovitoare. Sălile se deșteptau. În vitrine începea mișcarea, se căscau boturi și se roteau ochi. Păsările începuseră să cârâie și să țipe, bătând din aripi ca să se desprindă de bățul de care erau lipite, ceea ce stârnea un praf înecăcios, cu miros de vopsele și zegras. Am coborât scările în fugă, urmăriți de țipătul sfâșietor al păunilor, și-am străbătut alergând sala de la

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
oasele noastre sânt gotice și spiritul nostru e gotic. Andrei, feb. 197..." Răsfoi puțin paginile pline de himere. Puse cartea jos, alături de celelalte. Mimă brusc un chitarist dezlănțuit, aplecat pe spate, strângând spasmodic cu stânga griful chitarei. Into the fireeee țipă stins și începu să râdă. Așa-zisa bibliotecă nu era decât un singur corp lăcuit, negru, așa că, fără cărți, era ușor de urnit, și el, spre mijlocul încăperii. Dar obosea foarte repede și trebuia să facă pauze lungi după fiecare

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
către mijlocul străzii. Părea înțepenit de frig. Și brusc, o mașină a apărut din aerul întunecat și l-a izbit din plin, făcând un zgomot ca de tobă lovită cu ceva greu: zdup! Incredibil cât de tare a putut să țipe câinele ăla. Nu era nici chelălăit, nici lătrat, nici urlet, era durere pură, țâșnită dintr-o bucată de carne. Un chiuit, ai zice, necîinesc, așa cum zici uneori "urlet neomenesc". Mașina a dispărut, iar câinele a rămas în mijlocul străzii, învîrtindu-se repede

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
Nu era nici chelălăit, nici lătrat, nici urlet, era durere pură, țâșnită dintr-o bucată de carne. Un chiuit, ai zice, necîinesc, așa cum zici uneori "urlet neomenesc". Mașina a dispărut, iar câinele a rămas în mijlocul străzii, învîrtindu-se repede în jurul cozii, țipând la fel de tare și tîrîndu-se doar pe labele din față. Cele dinapoi paralizaseră, inerte. Țipa continuu, până când s-a apropiat o altă mașină, din aceeași direcție. L-a lovit din nou, de data asta luîndu-l pe dedesubt și aruncîndu-l înapoi cu

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
bucată de carne. Un chiuit, ai zice, necîinesc, așa cum zici uneori "urlet neomenesc". Mașina a dispărut, iar câinele a rămas în mijlocul străzii, învîrtindu-se repede în jurul cozii, țipând la fel de tare și tîrîndu-se doar pe labele din față. Cele dinapoi paralizaseră, inerte. Țipa continuu, până când s-a apropiat o altă mașină, din aceeași direcție. L-a lovit din nou, de data asta luîndu-l pe dedesubt și aruncîndu-l înapoi cu burta-n sus. Urletul animalului, tot timpul (o secundă sau două) cât s-a

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
mai vedea pe unde calcă, îmi și închipuiam o viață de familie fericită lângă Bloody Mary. Peste vreo două zile ne-am văzut în parcul de lângă blocul ei. Îi adusesem o pară uriașă, zemoasă. Mușca din ea și făcea nazuri, țipa. Păi să mai vedem, păi să mai discutăm... Poate peste vreo doi ani... Desigur, în tot acest interval buldogița trebuia să rămână neatinsă ca însăși Imaculata Concepțiune, căci ea vroia să-și merite cununița și celelalte angarale. Și eu, care

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
la o fată care să mă merite, cât de cât. Așa, e umilitor. Doamne, mă gândesc acum ce-ar fi însemnat cununia cu ea. Ce tămbălău, ce mizerie! Bloody Mary cu voal și lămâiță și buchetul de mireasă în brațe, țipând și gesticulând de fericire. Tarafurile reunite zdrăngănind la țambal, călușarii apărând de după un colț: hop-șa, hop-șașa! Chiote și voie bună și ea în capul mesei, năclăită de lacrimi, și mă-sa cu cocuri triple punând în fața fiecăruia plicul pentru bani

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
feței tale. Alunița aceea a trebuit să fie cauterizată, îmi explici. Și apoi dai drumul unor cuvinte încordate, întretăiate, de parcă ai suspina. Ți-a fost frică, foarte frică. Cu doi ani în urmă, toamna, te treziseși dintr-un vis îngrozitor, țipând. Ai aprins lumina și-ai zărit imediat pe pernă câteva picături de sânge. Ți-ai atins gâtul cu două degete. Te-ai uitat: sânge. Alunița îți sângera. Cum s-a făcut dimineață, ai și fugit la oncologie, îl cunoșteai pe

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
cu instalație de sirop și sifon, cu spirale umplute cu cremă și covrigi " Ia cu sare și cu mac / face bine la stomac". Când eram mică de tot, mă trânteam pe jos dacă mama nu-mi cumpăra ce vroiam și țipam ca din gură de șarpe. Câte o bătrână se apropia, se străduia să facă o mutră fioroasă și-mi spunea: Cine e fetița asta obraznică? Ia s-o bage baba în sac!", la care urlam și mai rău. La radio

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
pândind încordată orice zgomot, aveam senzația că un păianjen mare și greu stă pe tavan, chiar deasupra feței mele, și că brusc își va da drumul pe un fir scânteietor, cu labele răschirate. Mă ridicam atunci în capul oaselor și țipam după mama, care venea în fugă din camera cealaltă și aprindea lumina. De obicei stăteam la mătușa până pe la șapte sau opt seara, când se întuneca. Uneori, dacă mergeam și cu tata și îl găseam acasă și pe unchiul Ștefan

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
până nu mai eram în stare s-o văd, îi urmăream cele șase cozi răsfirate spre răsărit. Pe la sfârșitul lui iunie, mama s-a îmbolnăvit foarte grav, ulcer duodenal perforat, și-au luat-o noaptea cu salvarea. Țin minte cum țipa și cum se sucea și se răsucea pe targă. Mi se părea ciudat și indecent ca o femeie în toată firea să plângă așa de durere, ca un copil. Și tot patul acela murdar de sânge... Două-trei zile am mai

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ușii, cu flori și arabescuri în relief, de parcă ar fi fost înghețat. Tanti Aura îi poftise în cameră pe alungiți (cum aveam sa aflu că îi numeau vecinii și cum aveam să le spun și eu) și conversa cu ei țipând și întrerupîndu-i veselă, cum îi era obiceiul. Politețea pentru ea consta probabil într-o exteriorizare extremă a sentimentelor pe care celălalt își poate închipui că le ai pentru el. Mătușa era genul celor care te îndoapă la masă până la refuz

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
Creștetul îi atingea tavanul, iar pe fața ușor asimetrică, spălăcită, cutată, să lățea un fel de râs, ca o tăietură de operație. Ochii îi avea largi și incolori, mărginiți cu negru de parcă ar fi fost rimelați. Când m-a văzut țipând, ghemuită în colțul patului, s-a oprit și a vrut să se întoarcă. Dar s-a lovit de tanti Aura, care venise în fugă și care pe lângă el părea o fetiță de șapte ani. Dânsa, după ce m-a liniștit, ne-

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
pieptul, ca o prevestire. Soile, bunică-mea, care-o născuse deja pe mama în 1921 și o lăsase la Chirnogi, la văduva lui Marcos, urmărind cu degetul conturul fermecat al celor trei litere, începu să râdă și să plângă, să țipe și să se tăvălească prin praful arenei, până ce, proptindu-se în ceafă și în călcâie, își arcui spinarea atât de dramatic, încît ar fi invidiat-o și Tudorița de la Le Magnifique. Anul acela a fost și anul falimentului pentru Don

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
arătând prostesc de dulci în rochițele lor la fel, cu surâsurile lor la fel, când Balena se opri. Nimic n-o mai trăgea înainte. Iadeșul rămase un moment nemișcat, iar apoi, încet ca un minutar, se înclină spre pământ. Balena țipă și-i dădu drumul de parcă ar fi ars-o, iar osul se lipi de pământ ca magnetizat. Ne uitam unele la altele. Știam că acolo, sub pământ, se află ceva. Două dintre noi se lăsară pe vine și începură să

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
începeam să ne întrebăm cum oare și din ce se formau oasele copilului acolo, în burtă. Gemenelor nu le venea să creadă că au stat amândouă odată, strânse una-ntr-alta, atâta timp în mămica lor. "Nouă luni!" "Nouă luni!" țipa Garoafa sfidător, deși n-o contrazicea nimeni. Dar dacă, aruncă Puia neglijent, ea, cu ochi de gheață verde, care nu păruse să fie atentă la discuție, dar dacă noi eram de fapt în gaura unui mare păianjen de pământ, care

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
întindea în cadrul dreptunghiular al ferestrei. Simțeam în același timp o stranie mișcare ascensională, o simțeam în organe, în tot corpul. Mai târziu, când am suit prima oară cu liftul, mi-am adus aminte de senzația aceea apăsătoare. Ne-am repezit țipând la fereastră. Jos, la zeci de metri sub picioarele noastre, vedeam Bucureștiul întins și întortocheat ca un labirint înecat în vârtejuri de praf. Cețuri sidefii și gălbui și roz-pale acopereau clădirile cele mai înalte: Palatul Telefoanelor, cu tot soiul de

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
strivind Japonia sub călcâi. Și zeul întunecat al adâncurilor, Nife răzbunătorul, își făcu deodată auzită vocea de lavă aruncând scoarța în aer, evaporând oceanul. Și Marianele și cele Unsprezece mii de fecioare și toate uraganele cu nume de femei fugeau țipând, cu fustele-n flăcări, cu părul pârlit, cu sânii goi, împiedicîndu-se de metropole. Și fluvii de wolfram și râuri de iridiu și fiorduri de crom și estuare de indiu și lagune de stronțiu și cascade de platină și pârâuri de

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
alungită, făcîndu-ne semn să urcăm. M-am mirat, îl crezusem pe Egor un ins de-o singurătate absolută, nu-mi închipuiam cum ar putea arăta un prieten al lui. Când am deschis ușa, strigătele s-au intensificat brusc. Cel care țipa era, firește, musafirul, un tânăr cam de vârsta lui Egor, dar care-i venea doar până la brâu. Era foarte brunet și purta, lucru rar pe vremea aceea, cărare într-o parte. N-am înțeles cum îl chema, dar părea să

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ascuțite ne înspăimîntară, și când am zărit niște umbre zburătoare profilate pe aerul albăstrui al ferestrelor fără geam ne-am dat seama că erau lilieci. Câțiva intrară, fâlfâind tăcut, în sala în care stăteam, dând roți rapide în jurul nostru și țipând cu sunete la marginea auzului. Am început să țipăm și noi, cu mâinile în cap, fiindcă știam că liliecii se agață în păr și nu-i mai poți desprinde. Ne treceau pe lângă urechi largile lor aripi de piele, în curând

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
zburătoare profilate pe aerul albăstrui al ferestrelor fără geam ne-am dat seama că erau lilieci. Câțiva intrară, fâlfâind tăcut, în sala în care stăteam, dând roți rapide în jurul nostru și țipând cu sunete la marginea auzului. Am început să țipăm și noi, cu mâinile în cap, fiindcă știam că liliecii se agață în păr și nu-i mai poți desprinde. Ne treceau pe lângă urechi largile lor aripi de piele, în curând colcăiau prin aerul clasei, ticsit de ei. Noi alergam

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
clasei, ticsit de ei. Noi alergam dintr-un colț în altul, înnebunite. Profilați pe lună, veneau cîrduri-cîrduri, le vedeam bine siluetele diabolice, cu aripi dințate și urechi de șobolani. Deodată Garoafa avu o idee care ne salvă: să facem focul. Țipând și ferindu-ne, am cules repede de pe jos caiete murdare, bucăți rotunde de arătător, surcele din fostul scaun de la catedră, până am ridicat în mijlocul sălii un morman de gunoaie, căruia țigăncușa i-a dat foc cu chibritul pe care-l

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
găseam acum, la miezul nopții, într-o clădire ruinată: niște fetițe speriate. Din colțurile lor, liliecii se treziră din nou și începură iarăși să zburătăcească prin sală. Alții de-afară le răspunseră, năvălind prin ferestre. Am luat-o la fugă, țipând, pe coridoare, urmărite de cârdurile de șoareci înaripați, care acum ne izbeau cu-adevărat peste față și încercau să ne sfâșie hainele. Coridoarele se înmulțeau și nu mai găseam ieșirea. Lanterna Garoafei își alungea lumina pe pereții acoperiți de licheni

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]